Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

luni, 29 februarie 2016

ADORABILUL GHIOCEL/ FLOAREA ÎNGERILOR
Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănându-se printre stelele strălucitoare. La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întâmplare. Şi după ce adunase câte una din fiecare lume a universului, făcând astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorât pe Pământ şi a cules şi de aici o floare la întâmplare.
Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine.
– Este un trandafir, spuneau trandafirii.
– Este un crin alb ca şi el, spuneau superbii crini.
– Nu, este o floare de portocal cu parfum divin,încercau
să convingă portocalii.
– Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea,strigă
fălindu-se o lalea splendidă.
Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blândeţe că îngerul luase cu el o violetă.
Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori
uitaseră de el.
Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frântă.
Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blândă şi necontenită.
– Biată floare, zise , floare cu adevărat modestă;
pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?
– Mai nimic, răspunse ghiocelul.
– Vrei parfumul trandafirului?
– Nu.
– Strălucirea lalelei?
– Nu.
– Albastrul brebenelului?
– Nu.
– Frunza parfumată a lămâiului?
– Nu.
– Atunci, ce doreşti?
– Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un
dar,Stăpâne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvântată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vânt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.
Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zâmbeşte după urâcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte. (Ingerul si ghiocelul, de Iulia Hasdeu)
Pentru ochiul nespecialistilor, toti ghioceii arata la fel, avand bulbi, frunze liniare si tulpini erecte, cu o singura floare in varf, sub forma de clopot. Totusi, exista peste 100 de specii si de varietati pe care le deosebesc textura si culoarea. Dintre cele care infloresc din februarie pana in luna martie mentionam: G. Magnet, G. nivalis Scharlockii, G. nivalis pagoda, G. plicatus, G. nivalis Virescens si G. Caucasicus.
Varietati care infloresc din ianuarie pana in februarie:
Galanthus nivalis - este ghiocelul obisnuit, care infloreste din ianuarie si care, in conditii favorabile, continua sa infloreasca pana in martie.
G. nivalis 'Flore Pleno' - este o varietate cu flori duble care se inmulteste foarte usor.
Varietati care infloresc din februarie pana in martie:
G. 'Magnet' - este o varietate viguroasa care face flori fosrte mari si formeaza destul de repede grupuri mari de plante.
grupul G. nivalis Scharlockii - frunzele sunt gri-verde, iar florile atarna greu si nu se deschid de tot.
G. nivalis 'Pagoda' - petalele se rasucesc in afara usor.
G. plicatus - originar din Rusia, aceasta specie are frunze crete.
G. nivalis 'Virescens' - deosebite la aceasta varietate sunt marcajele verzi de pe petale, care apar atat la cele din interior, cat si la cele din exterior.
G. caucasicus - frunzele sunt late, gri, iar florile mari; este printre ultimii ghiocei care infloresc.
Varietati neobisnuite
G. 'S. Arnott' - florile au un parfum subtil si sunt aproape de doua ori mai mari decat florile ghioceilor obisnuiti, tulpinile ajungand pana la 25 cm inaltime.
G. elwesii - florile sunt foarte mari pe tulpini de 25 de cm si cu parfum dulceag; specia e originara din Turcia.
G. ikariae - florile sunt mari, in forma de lanterna iar frunzele late, de culoare verde deschis; si aceasta varietate provine din Turcia si de aceea este mai potrivita pentru zonele usor uscate.
G. nivalis 'Sandersii' - se caracterizeaza prin margini galbene in loc de verde, ca la majoritatea ghioceilor; este mai greu de cultivat decat varietatile cu margini verzi si de aceea sunt destul de rare.
G. reginae-olgae - originar din zona mediteraneana si infloreste toamna; florile se deshid foarte mult, are putine frunze si trebuie plantat intr-un loc uscat, cu partial umbra.
In 1983, Duvoisin a sugerat ca planta misterioasa care apare in Odiseea lui Homer este de fapt un ghiocel. Substanta activa numita galantamina din ghiocel ar fi putut actiona ca antidot contra otravurilor zeitei mitologice Circe.
Specialistii au descoperit ca extractul de ghiocei are efect benefic in afectiuni precum Alzheimer. Infuzia trateaza intern crampele musculare si varicele si se prepara turnand o cana de apa fiarta, 200 de ml, peste o lingura de planta. Se acopera vasul, se lasa la infuzat zece minute, se filtreaza si se bea cald, cu inghitituri mici si rare.
În imagine, de la stânga la dreapta, rândul de sus: ‘Wendy’s Gold’, ‘Blewbury Tart’, ‘Hippolyta’, ‘Flore Pleno’.
Rândul din mijloc: ‘Jaquenetta’, ‘Merlin’, ‘Lady Elphinstone’, ‘Augustus’.
 Ultimul rând: ‘Ophelia’, G. plicatus subsp. byzantinus, ‘Lady Beatrix Stanley’.


vineri, 26 februarie 2016

"UN GENIU ISI IA RAMAS BUN"               by Gabriel García Márquez“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.Doamne Dumnezeul meu, daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Seară literară 5 Haiku

În seara asta la “cafeneaua cu citire” am uitat de poezia albă sau clasică, am uitat de poemele în proză, de literatura SF, am uitat până şi de noi şi ne-am concentrat toate forţele pe “iluminarea” prin haiku. Nu ne-am mulţumit la a fi contemplativi, ci am dezbătut în stilul pur românesc, adică cu patimă, ce înseamnă haiku, care sunt regulile în scrierea lui, cum se ajunge la cele trei versuri plecând de la imagine, şi multe altele.
Întrebarea la care s-a dorit a se obţine un răspuns în această seară a fost cea pusă de Cristina Ştefan, cu privire la romanizarea haiku-ului scris de poeţii români, adaptarea acestui stil literar la spiritul şi tradiţia noastră milenară, sau încercarea de a ne substitui poetului nipon şi scrierea de haiku cu respectarea în proporţie de 100% a regulilor originale, reguli de multe ori nepotrivite nouă. Cu alte cuvinte, acceptăm metafora în haiku sau nu, una din reguli fiind lipsa acesteia.
Cel mai concludent “exemplu de adaptare la lirica românească de elită a unui haiku “iluminat” clasic japonez”, este haiku scris de Nichita Stănescu, spune Cristina Ştefan:
întunecând întunericul
iată
porţile luminii
Şi pentru că vorbim de elită, pot spune că în această seară am avut bucuria de cunoaşte şi asculta artileria grea a haiku-ului băcăuan, Ana Urma, Mara Paraschiv, Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu, toţi premiaţi la concursurile de haiku, cu multe cărţi publicate şi mai ales cu mulţi ani de studiu şi exerciţiu în stilul poetic nipon.
atelier 4
Pentru început, Brosu Constantin ne-a prezentat un scurt istoric al hiaku-ului în România,  citind câteva pasaje dintr-un material prezentat de Vasile Moldovan la cea de-a patra Conferinţă internaţională de haiku în 2007 din Japonia. A fost interesant să aflăm că primele consemnări istorice şi primele semne de interes pentru haiku au avut loc în anul 1878, când domnitorul României Carol I a primit de la un prinţ japonez două documente cu haiku. Mai aproape de noi, înainte de 1989 au scris haiku Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Primele carţi de haiku în limba română apar în afara graniţelor (prima în anul 1963 la Viena), în ţară, acest stil minimalist, nefiind tocmai bine tolerat. După 1990, încep să apară reviste, cenacluri de haiku (primul cenaclu fiind la Constanta, creat de Ion Codrescu, imediat apărând şi cel de la Bucureşti).
atelier 3
Ana Urma, haijinul de forţă al Lirei 21, cum a numit-o Cristina Ştefan, ne-a explicat regulile de bază ale haiku, plecând de la cele 17 silabe din care este compus, în structura 5-7-5, apoi la cuvântul care trebuie să simbolizeze, dar nu să numească, un anotimp, la regula celor două planuri diferite dar şi a celor trei întrebări la care întotdeauna răspunde un haiku: cine, unde, ce. Ar mai fi lipsa verbului, sau folosirea lui doar la timpul prezent sau la gerunziu, lipsa metaforei înlocuită eventual de o alegorie, etc. D-na Ana Urma ne-a citit apoi din una din cărţile sale de haiku (are trei volume single şi multe participări la antologii literare), câte un exemplu de haiku premiat pentru fiecare din cele patru anotimpuri.
Iată-l pe cel pentru primăvară:
Candelă în geam
Bonsaiul înmugurit
Leagănă luna
Mara Paraschiv, membră USR, o scriitoare care a încercat şi a performat în aproape toate genurile literare, ne-a spus că a încercat de toate pentru că la fel ca atunci când te afli în faţa unei mese îmbelşugate, vrei să guşti toate felurile de mâncare pentru a afla care are gustul cel mai bun. În ce priveşte haiku, Mara Paraschiv ne-a citit din cartea Respiraţia trupului, Editura Opera Magna, Iași, 2009, carte care a primit locul I la Concursului naţional de literatură „VISUL”. “Haiku-ul porneşte de fapt de la tanka. Tanka foloseau gheişele la întâlnirea cu samuraii.”
Ne-au citit şi ne-au explicat cum ajung la starea necesară scrierii unui text gen haiku Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu.
Haiku de Brosu Constantin, explicat de acesta ca fiind creat în urma emoţiei stârnite de amintirea imaginii ruinelor Imperiului Austriac:
Rădăcini de fag
Străpungând cazemata
Jurnalul de front
Şi Mihaela Băbuşanu, scrie tot la emoţie, la starea creată de imagine.
Strada Speranţei
Prin crăpătura casei
Lăstar viguros
Două exemple de haiku elegante şi senine, lecturate în această seară de Oana Gheorghe din volumul Fluture, încotro? premiat la Concursul de debut în volum al Grupului RO KU, sunt:
mărţişor în piept
în sfârşit un donator
compatibil
pomii în floare
în curtea spitalului
un cireş uscat
Mioara Băluţă, şi ea scriitoare (şi) de haiku, ne-a spus că haiku este o poezie a contemplaţiei. “Haiku transformă imaginea în sentimente. Este jumătate ce vezi, jumătate ceea ce simţi. E o stare a contemplării. Românii nu contemplă, ei se roagă, folosesc atât de multe cuvinte să spună Doamne ajută.”
atelier 5
Haiku scris de Mioara Băluţă.
Copilărie
Iarba e mereu crudă
Sub măceşii copţi
Nu puteam încheia fără câteva epigrame recitate cu umor de epigramistul grupului Eugen Sfichi :)
atelier 1
Poza de grup nu a fost una oarecare ci s-a încadrat tot într-un haiku:
poza de final –
locul gol rezervat
amintirilor
Cred că mă apuc de scris haiku :)
atelier 2
Autor: Atena Ivanovici
originalul on:  http://www.dordefemeie.com/2016/02/26/seara-literara-5-haiku

joi, 11 februarie 2016

Because you already know:
whatever you need me, i’ ll be there
with an unselfish love that respects you. 
If you should ever find someone new
I know she better be good to you
'Cause if she doesn't
Then I'll be there
Just look over your shoulder

Just call my name.




http://www.calameo.com/read/0000022460622380712a7


marți, 9 februarie 2016

Constatare

În ţara mea nimic nu se întâmplă,

Ce ar putea a fi numit normal

E anormalul azi măsură-n toate

Şi parvenirea scopul ideal.


Nimicul este tot, totul nimic,

Fapta cea rea model de demnitate,

Tupeul şi prostia sunt pe val

Iar bunul simţ, privit ca laşitate.


Azi marii hoţi, investitori se cheamă

Iar speculanţii mari afacerişti,

Ei care cer mereu scutiri de toate,

Că de bun simţ de mult au fost scutiţi.


Iar plata muncii încă se mai face,

În funcţie de cruci sau de bichini

De i-a făcut pe toţi ce ştiu cu munca

Să meargă să o facă prin vecini.


Rămaşi acasă, unchii şi nepoţii,

Îşi plâng tăcut durerea pe la porţi

Şi-aşteaptă ajutoare de pe-afară

Şi mântuirea cât nu sunt încă morţi.

 (Vasile Avorniciţei)






A murit Academicianul ALEXANDRU VULPE, 
Directorul Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" din Bucureşti,
Istoric şi Arheolog, Doctor în Istorie,
Preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române şi Membru titular al Academiei Române din anul 2009. 
Mărturisesc că am avut onoarea, în perioada în care trăia şi onorabila doamnă Magdalena Vulpe, soţia domniei sale, să zăbovesc o perioadă la masa şi în casa domniilor lor, bucurându-mă de toată atenţia unor oameni pe care dacă ai norocul să-i întâlneşti o dată în viaţă te poţi considera privilegiat.
O extrem de scurtă biografie a domniei sale:
Alexandru Vulpe a absolvit Facultatea de istorie a Universității București, studiind istoria antică și filologia clasică. Din 1965 devine cercetător științific al Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan" din București, iar în 1968 obține titlul de doctor în istorie cu lucrarea "Necropola hallstattiană de la Ferigile" (conducător științific Ion Nestor).
Începând cu 1976 devine membru corespondent al Institutului Arheologic German și membru al Consiliului Permanent al Uniunii Internaționale de Științe Pre- și Protoistorice (U.I.S.P.P.). În 1990 devine șeful secției de arheologie preistorică din cadrul Institutului de arheologie și profesor asociat al Facultății de Istorie din Universitatea București. Din 1991 este membru al Comitetului Executiv al U.I.S.P.P., iar din 1999 este director al Institutului de Arheologie "Vasile Pârvan".
A susținut prelegeri la universitățile din Heidelberg, Berlin, Bonn, Frankfurt am Main, Marburg, Münster, Giessen, Saarbrücken.În anul 2000 a fost decorat cu ordinul "Steaua României" în grad de comandor, iar din 2009 a fost membru titular al Academiei Române și președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie.
Este fiul regretaților arheologi Radu și Ecaterina Dunăreanu Vulpe (finii de cununie ai marelui Vasile Pârvan).
DUMNEZEU SĂ-L IERTE!
sursa foto: http://www.acad.ro


joi, 4 februarie 2016

~ Mihaela- remembering my childhood days

Un soi de motivare pentru atunci când vernisajul (sau un anume eveniment) bate la uşă, şi constaţi că trebuie mai întâi să faci faţă multor piedici (sau beţe-n roate), să remediezi totul şi apoi să zâmbeşti frumos, cu toată deschiderea, ca şi cum nici urmă de necaz sau perturbare nu ar fi ajuns la tine vreodată ;)

wink emoticon



miercuri, 3 februarie 2016

OXALIS-ul; tare-mi mai place!!! :*






Îţi aminteşti, iubito...
                     by George Vieru

Îţi aminteşti, iubito...amândoi
Îmbrăţişaţi prin parc cum ne plimbam
Şi mâna dreaptă o ţineam, pe  sub tricou, la sânii goi;
Cu gura la ureche te-ntrebam
                                         De mă iubeşti.

Şi—n timp ce răscoleam cu paşi uşori
Prin frunzele de pe alei,
Pe sub copacii plini de ciori,
Cu faţa înspre mine te jurai pe zei
                      Că mă iubeşti.

Cu mâna coboram pe coapse-n jos,
Prin blugii strâmţi te mângâiam,
Îţi sărutam chipul frumos-
Cu sufletul întreg atunci credeam
                  Că te iubesc.

Ne întindeam pe frunze înfioraţi
Cu adăpost de tufe lângă noi;
Trăgeam de haine ca turbaţi
De rămâneam aproape goi-
                        Şi ne iubeam.

Din parc îmbrăţişaţi ieşeam
Şi mâna dreaptă o ţineam pe sub tricou, la sânii goi,
Din când în când te sărutam...
Îţi aminteşti, iubito...amândoi
              Cum ne iubeam?
 by George Vieru