Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 30 martie 2016


Cu Mercur in exil, de Mihaela Babusanu




Comentariu de Mara Paraschiv
Mihaela Babusanu, un nume aflat pe buzele multora din locuitorii urbei noastre, Bacau dar si in tara, vine în fata noastra, nu singura, ci cu Mercur în exil, pentru a ne continua povestea începuta în iunie 2010, in volumul. de poezii intitulat, Adevarata fericire. Povestea vietii sale curge, cu acel viu emanat din interiorul sufletului, cu exuberanta tânarului care vede viata flacara neinfinita.Acum, în Mercur în exil, firul interupt al povestii, se înscrie pe o alta traictorie, aceea, care trece peste treptele neprevazutului. Pentru fericirea gasita, pentru un timp, ca apoi sa o piarda, pentru a o putea cauta din nou, autoarea a trebuit, de multe ori, sa accepte suferinta. Aceasta o va purifica si o va înalta, ducând-o mai aproape de Dumnezeu.

Noua carte propusa, noua, astazi, e o experienta a învierii… Autoarea vrea sa-si recupereze aripile pierdute…, dezamagirile…pierderile…iluziile …si de ce nu, sa-si resusciteze toate iubirile…! Însa, în povestea ei, fericirea pe care o doreste, fuge, se îndeparteaza. Autoarea nu dispera, cauta diverse moduri de a o descoperi, acolo, unde se ascunde: cauta senzatii tari,, face negustorie cu fericirea, o asteapta ca pe ceva ce-i apartine, ca pe ceva ce ar trebui sa-i apartina, ramânând, în prima faza, pagini în jurnal.
Când mâinile ni s-au atins/ tremurul a pus stapânire pe ele/ m-ai masurat din priviri /si-ai simulat un sarut…/ sau /am pus bani deoparte/ sa-mi cumpar fericirea/ care rataceste pretutindeni/ dar care mie mi-apare doar în vis/ astazi ma plimb prin oras/ în speranta ca o voi gasi/ si vom parafa întelegerea/…
Mai mult decât atât, descifreaza coduri secrete, crede si spera în iubire, o asteapta. Când chipul din oglinda o atentioneaza si cineva o striga, Dna Mihaela, priveste surprinsa si realizeaza, ca nu mai este fata aceea timida, misterioasa…iubitul acela descult nu mai e iubitul meu…acum e femeia cu chipul brazdat de mâhnire, care percepe durerea pâna la firul ierbii. Speranta nu o paraseste, vrea sa o ia de la capat. Sa stie totul ce n-a stiut atunci. Dornica de iubire…îsi pune nadejdea, ca viata nu e un infractor, ca tu nu esti singurul barbat…ca dragostea nu e un blestem si ca dupa o iarna oricât de grea întotdeauna vine primavara.
Pe parcurs, i se întâmpla multe lucruri frumoase: dragoste la prima vedere…pentru iubire, cade, se ridica, fura stele…aseara am furat o stea de pe cer…de dorul unei chemari m-am refugiat într-un vis, însa nu mai stiu sa gasesc calea spre lumina…
Continua sa-l caute pe Ahile, în atentionarea de cod galben. Pentru a-si vernisa expozitia permanenta a nefericirii în sufletul prabusit…îsi îneaca nefericirea în Botezul cu vodka:
prima mea gura de vodka, dintr-o sâmbata calda, plina de noi promisiuni…privirea tot mai tulbure, veselia tot mai zgomotoasa, fumul tot mai dens, ferestrele tot mai aburinde, si ziua tot mai mica, debutul meu fulminant, pe Valea Seaca.
Amintirile din copilarie, pierderea parintilor îi acapareaza timpul, o avertizeaza cât e de singura, în spate tineretea abia respirând, în fata doar un drum…dar, nu se pierde, se revitalizeaza în virtual, se ascunde în umbra poeziei, printr-o trezire brusca la realitatea prezenta, dar si la realitatea din ea însasi.
În cerdacul verde, ascult respiratia Babusii,…aceeasi mireasma de tei si vesnicie ,aceiasi parinti minunati, pe care tot ce îmi doresc, e sa-i revad si mâine. Îi cauta peste tot: în umbra padurii, printre stele, printre lacrimi…prin dogoarea verii…în Dezradacinare…
se îmbraca în haine de duminica, diploma si abilitatile le îndeasa într-un buzunar…pe mama, tata si fratii la vedere, în portvizit…în urma pârâu de lacrimi, în fata neprevazutul.
Ar vrea sa se trezeasca în visul de catre Dimineata cu mama, cu tata, cu bunicii…iar din coliba încropita de Mihaita, sa auda zborul îngerilor, Asteptând împlinirea: îndur trecerea clipelor, a brumelor, si a iernilor reci, însa mai presus de orice, sper si înca traiesc Prin cuvânt!
Viseaza traind si retraieste visând clipele de fericire, când viata în doi avea un tâlc, dansa nebuneste în noaptea clara, sub luna de gheata, mâna în mâna, fierbinte…vor îmbatrâni în doi, se vor sprijini unul în altul, ca batrânetea în doi e ca o vara continua.
În acest frunzis de gânduri, contaminata de modernism , remarcata la diverse concursuri nationale si internationale de poezie sau de lirica japoneza, aparitia cartilor, Stejarul cu flori de cires si Femeia bonsai au fost spectacole de imagine si vers, vazut cu ochii aceluia care cauta si gaseste calea de comunicare, Poet-Univers.
Mihaela introduce si in aceasta carte cu mare discretie, si în aceasta carte, câteva micropoeme, asemenea celor de haiku si tanka, sub masca unor scurte poezii.
Dezvaluire – Umbre misterioase/ risipite de luna plina;/
pg.44 Pe banca de stejar /buzelor tale/ le-am aflat gustul
Obisnuinta – Sunt împacata/ cu nefericirea mea;/
pg.35 Apasarea ei ma face/sa te iubesc si mai mult/si sa sper si mai putin.
Soarele meu, -un micropoem cu spirit haiku: Ma luminezi/ trupul tau torta/
de care aveam nevoie/ pentru cea mai lunga noapte din an.- pg.51
Cartea Mihaelei, un adapost subtil, dincolo de text si subiect, o oglinda a oglinzii, o matrice. Un joc în care trairile sunt discretizate cu cheia subtila a nelinistii metafizice. Cu Mercur în exil M.B. se poate converti într-un discurs al iubirii. Acest lucru îl face în registre diferite: valuri de melancolii se ridica din viata învolburata a existentei sale, însotite de asteptari, dorinte, cautari, iluzii…amagiri, dezamagiri. Tacerile sale, opririle si ascunderile, descriu cu îngrijorare universul în care traieste.
Drum cu Lumina, ,,Doamna Mihaela!”

Niciun comentariu: