A fost prima persoană pe care am cunoscut-o când am păşit pentru întâia dată în Bacău, ca tânără absolventă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu măreaţa intenţie de a candida pentru cele câteva posturi de muzeograf si custozi scoase la concurs de Muzeul „Iulian Antonescu” din Bacău, care abia îşi mutase patrimoniul în clădirea nouă şi impunătoare din strada 9 mai nr 7, director fiind la acea vreme domnul Viorel Căpitanu.
Eram împreună cu unchiul meu, caricaturistul Constantin Chirilă care mă sunase la Suceava să mă anunţe de posturile scoase de concurs, în speranţa că voi fi interesată şi că aşa va avea şi el o rudă în acelaşi oraş,aproape, şi care tocmai mă însoţise să îmi depun dosarul (nu cunoaşteam deloc oraşul).
Atunci ne-am întânit cu domnul Eugen Şendrea..... vesel exuberant, carismatic, pontos...m-a intrebat cine sunt, ce hram port, ce studii am şi mi-a spus că sigur o să iau concursul...a făcut cinste cu un suc (mie), şi o bere unchiului (pasămite erau prieteni vechi ei doi şi cu domnnul Blănaru).
Întotdeauna a fost atent, amabil, m-a îndrumat, sfătuit, a colaborat o vreme la revista de cultură sportivă unde activam „Sportul băcăuan”, cunoştea multă lume, multe dedesupturi, cancanuri dar, în acelaşi timp, avea istoria locală la degetul cel mic (vorba colegului Leonard Popa).
Îmi spunea: ”Mişa, ai nimerit dintr-o întâmplare fericită (sau nu) aici în Bacău...aici oamenii cinstiţi şi inteligenti nu îşi au locul, trebuie să dai din coate, să faci compromisuri, este o mare junglă!!Intotdeauna vei avea probleme cu „catelusii”...Dacă ai nevoie de ajutor, vino la mine!”. Nu am apelat la ajutor deşi de cele mai multe ori îmi vine să urlu de atâta nedreptate, am căutat să nu fac compromisuri, să lupt, de cele mai multe ori să mă fac că nu înţeleg, să mă las înfrântă şi apoi să renasc....aşa a fost şi EUGEN ŞENDREA
A fost nedreptăţit, izgonit, marginalizat, minimalizat, interzis chiar....dar a renăscut, s-a reimplantat în alt sol, a devenit bibliotecar, mult prea târziu a fost desemnat cetăţean de onoare al Bacăului (titlu acordat de Primăria Bacău în anul 2008).
Împreună cu dumnealui şi Tincuţa Horonceanu Bernevic am urmat anul trecut un curs la biblioteca judeţeană din Bacău, curs coordonat de doamna Crina Ifrim, când ne-a impresionat cu un film realizat despre şi pentru soţia dumnealui, decedată în urmă cu mulţi ani ca urmare a unei boli necruţătoare.
Ultima dată ne-am văzut acum două săptămâni şi ceva când, deşi oarecum pământiu la faţă, avea acelaşi zâmbet şăgalnic (deşi estompat) şi a avut tăria de caracter să spună că „sunt chiar bine!”.
A venit să îşi revadă colegele de la Secţia Artă şi Copii a Bibliotecii Judeţene şi pe noi cei de la muzeu, colegii dumnealui de odinioară....
Acum, noi cei de la muzeu, am strâns bani pentru coroană şi toate celelalte cuvinte par de prisos.
RĂMAS BUN OM NEÎNŢELES ŞI BUN! RĂMAS BUN EUGEN ŞENDREA!
Eram împreună cu unchiul meu, caricaturistul Constantin Chirilă care mă sunase la Suceava să mă anunţe de posturile scoase de concurs, în speranţa că voi fi interesată şi că aşa va avea şi el o rudă în acelaşi oraş,aproape, şi care tocmai mă însoţise să îmi depun dosarul (nu cunoaşteam deloc oraşul).
Atunci ne-am întânit cu domnul Eugen Şendrea..... vesel exuberant, carismatic, pontos...m-a intrebat cine sunt, ce hram port, ce studii am şi mi-a spus că sigur o să iau concursul...a făcut cinste cu un suc (mie), şi o bere unchiului (pasămite erau prieteni vechi ei doi şi cu domnnul Blănaru).
Întotdeauna a fost atent, amabil, m-a îndrumat, sfătuit, a colaborat o vreme la revista de cultură sportivă unde activam „Sportul băcăuan”, cunoştea multă lume, multe dedesupturi, cancanuri dar, în acelaşi timp, avea istoria locală la degetul cel mic (vorba colegului Leonard Popa).
Îmi spunea: ”Mişa, ai nimerit dintr-o întâmplare fericită (sau nu) aici în Bacău...aici oamenii cinstiţi şi inteligenti nu îşi au locul, trebuie să dai din coate, să faci compromisuri, este o mare junglă!!Intotdeauna vei avea probleme cu „catelusii”...Dacă ai nevoie de ajutor, vino la mine!”. Nu am apelat la ajutor deşi de cele mai multe ori îmi vine să urlu de atâta nedreptate, am căutat să nu fac compromisuri, să lupt, de cele mai multe ori să mă fac că nu înţeleg, să mă las înfrântă şi apoi să renasc....aşa a fost şi EUGEN ŞENDREA
A fost nedreptăţit, izgonit, marginalizat, minimalizat, interzis chiar....dar a renăscut, s-a reimplantat în alt sol, a devenit bibliotecar, mult prea târziu a fost desemnat cetăţean de onoare al Bacăului (titlu acordat de Primăria Bacău în anul 2008).
Împreună cu dumnealui şi Tincuţa Horonceanu Bernevic am urmat anul trecut un curs la biblioteca judeţeană din Bacău, curs coordonat de doamna Crina Ifrim, când ne-a impresionat cu un film realizat despre şi pentru soţia dumnealui, decedată în urmă cu mulţi ani ca urmare a unei boli necruţătoare.
Ultima dată ne-am văzut acum două săptămâni şi ceva când, deşi oarecum pământiu la faţă, avea acelaşi zâmbet şăgalnic (deşi estompat) şi a avut tăria de caracter să spună că „sunt chiar bine!”.
A venit să îşi revadă colegele de la Secţia Artă şi Copii a Bibliotecii Judeţene şi pe noi cei de la muzeu, colegii dumnealui de odinioară....
Acum, noi cei de la muzeu, am strâns bani pentru coroană şi toate celelalte cuvinte par de prisos.
RĂMAS BUN OM NEÎNŢELES ŞI BUN! RĂMAS BUN EUGEN ŞENDREA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu