"Ea este femeia cu trup de bonsai
pe unde cresc macii ea doarme adânc
îşi lasă durerea sub tropot de cai
şi timpul suspină sfios ca un ţânc.
Nu are nici braţe, nici glezne subţiri
ea este femeia cu trup de bonsai
când creşte din ea un vlăstar de trăiri
desprins e şi pus într-un larg evantai
Odată treceam pe aceleaşi alei
şi-n inima ei îmbibată de ceai
o floare-amintind de o stradă cu tei
creştea sperioasă în piept de bonsai
Mi-a spus liniştită poemul acest
să-i ţin într-un vers pieptul ei de copil
şi-n ploaie cădeau de prin codrul celest
crenguţele-albastre şi verzi lui april.
Femeie mignonă cu trup de bonsai
mereu creşti spre lună, deşi iar te frângi
şi parcă zăresc dinspre stele şi rai
aleile-nguste când tu, dragă, plângi".
(Femeia cu trup de bonsai- LISABETH)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu