Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

vineri, 16 octombrie 2020

Pentru a dezvolta o comunitate cât mai puternică, vă invităm să vă alăturaţi grupului "Donaţii, schimburi şi împrumuturi Bacău"!

Grup dedicat DONAŢIILOR, SCHIMBURILOR, ÎMPRUMUTURILOR şi ÎNTRAJUTORĂRII!
Având ca adresabilitate iniţială MĂMICILE CU PITICI, grupul a căpătat ulterior o adresabilitate mai largă.
Înainte să aruncați ceva, ganditi-va dacă nu cumva, persoane mai puțin norocoase se pot bucura sau se pot folosi de acel lucru.
Puteţi doar dona, împrumuta sau face schimb.PE ACEST GRUP NU SE VINDE NIMIC!
Pentru a crea o comunitate cât mai puternică, vă invit să vă alăturaţi grupului!
Totul începe de la întrebarea „De ce donăm?”. În principiu, facem asta ca să simțim că participăm la o schimbare, să simțim că am contribuit la un lucru bun și că cineva este mai fericit datorită nouă. În același timp, suntem și noi fericiți știind că am făcut un bine. Acest lucru ne aduce şi nouă, celor care donăm, mari beneficii sufleteşti.În dulapul fiecăruia dintre noi există haine ce sunt purtate foarte rar sau niciodată, în casa fiecăruia dintre noi există un anume mobilier care nu ne mai place şi vrem să îl înlocuim, un aparat electrocasnic care acum nu ne mai este necesar Când în sfârşit vine vremea să renunţăm la ele, le aruncăm împreună cu gunoiul menajer la tomberon . Cât despre haine… ele se demodează de la an la an, noi facem prea multe cumpărături, adaugăm aici şi fluctuaţiile de greutate şi astfel se adună o mulţime de textile nefolositoare. Dar, cel mai important aspect, mulţi dintre noi nu îşi permit să dea atâţia bani pe hainele atât indispensabile, şi tare bine le-ar prinde o mână de ajutor. Atunci când avem copii în continua creştere, cu atât mai mult.
În afară de asta, aruncarea hainelor, electrocasnicelor, mobilei etc este un proces de iresponsabilitate socială, o situaţie din care fiecare dintre noi are de pierdut.Dacă nu suntem neapărat cu gândul la donaţii de ce să nu ne gândim măcar să oferim alcuiva ceva ce nu mi se mai poriveşte, nu ne mai vine saunu ne mai place?Hai să ne gândim doar la haine…. Nu numai că ocupă foarte mult spaţiu, însă au capacitatea de a contamina solul, pânza freatică şi de a emite nişte mirosuri îngrozitoare. Nu mai bine le donăm? Şi, atunci când nu mai sunt chiar de nici un folos pierzându-şi utilitatea, nu mai bine le reciclăm?
În afara cazurilor sociale, avem aici şi cazuri de familii obişnuite care îşi drămuiesc cu grijă fiecare leuţ aşa încât intrajutorarea este un alt aspect important de care trebuie să ţinem seama pe acest grup. Şi tu şi eu putem solicita, căuta, cere fără nici o problemă-, prioritate având însă cei mai nevoiaşi decât noi şi fără a solicita absolut tot ce ne iese în cale, păstrând o anume decenţa în toate.
Vă rugăm să nu mai utilizaţi sau să evitaţi expresia "MĂ PROGRAMEZ" atunci când doriţi ceva, tare deranjant "sună" !!! Nu suntem la coafor şi nici la vreun cabinet medical."Le doresc eu", "Le vreau eu", sunt mult mai potrivite!
Împreună vom fi o comunitate mai puternică!
Şi nu uita: DONAŢIA SE FACE DIN SUFLET, NU DIN PREAPLIN!

*Grup creat în 4 septembrie 2018
Mihaela BĂBUŞANU
Creator&Admin

https://www.facebook.com/groups/mamici.din.bacau


Niciun comentariu: