+ Elena MARUSEAC....Dumnezeu să o odihnească în pace!

Uneori, cuvintele par prea puține și prea sărace atunci când un suflet frumos pornește pe un drum fără întoarcere...
Diminețile în care mă trezeam în susurul pârâului Valea Seacă, liniștea aceea care îți intra în suflet, ospitalitatea familiei Maruseac, toate acestea sunt încă vii în mine, de parcă timpul nu ar fi trecut. Familia Maruseac a fost pentru mine ca o a doua familie. Neculai și Elena m-au primit întotdeauna cu brațele deschise, cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă bună.
În anii studenției mele la Suceava, cele mai multe weekenduri le-am petrecut acolo, iar ei au reușit, cumva, să aline dorul de părinții mei aflați departe. Mi-au fost tare dragi… mi-au rămas la fel de dragi sufletului și mai târziu, când nu am mai fost aproape unii de alții, și îmi sunt la fel de dragi și acum.
Alături de fiicele familiei, Gabi și Luminița, care mi-au fost și îmi sunt în continuare prietene dragi, am trăit momente de neuitat în acel colț frumos de lume.
Casa lor era mereu deschisă pentru noi, o casă tradițională frumoasă, cu suflet, moștenire de la creatorul popular Emilian Maruseac, tatăl lui Neculai, pe care am avut bucuria să îl cunosc, la fel și pe soția sa.
Îmi amintesc cu atâta drag de mansardă, de unde ascultam susurul pârâului care trecea pe lângă casă, de momentele în care doamna Maruseac ne pregătea de mâncare, de după-amiezile în care povesteam cu ea despre toate ale noastre, de diminețile în care ne aștepta să-i spunem cum ne-am descurcat în sesiune sau cum ne-am distrat la petreceri.
Anul trecut, pe 24 aprilie, s-a stins Neculai Maruseac, un om vesel, primitor, sufletul petrecerilor. Iar ieri, 23 martie, a plecat și doamna Maruseac, ELENA MARUSEAC, o femeie bună, blândă, cu o vorbă caldă pentru fiecare, un om drag sufletului meu. Am sunat-o sâmbătă, nu am reușit să vorbim, pentru că era internată în spital, dar nimic nu părea să anunțe tragedia de acum...
Mi-e greu, mi-e greu să accept că, în Câmpulung Moldovenesc, pe Valea Seacă, la numărul 39, nu mai este nimeni în pragul porții, cu brațele deschise, așa cum erau ei mereu.
Dragele mele Gabi și Luminița, am trecut prin asta și știu că durerea voastră este copleșitoare, dar sper din suflet ca prezența ei, păstrată în atâtea amintiri frumoase, să vă aducă puțină alinare.
Vă îmbrățișez cu toată căldura sufletului meu și vă transmit cele mai sincere condoleanțe.
Sunt cu gândul și cu inima alături de voi!
Dumnezeu să o odihnească în pace!