Anul acesta, în luna mai, a plecat dintre noi venerabilul profesor Aurel Moldoveanu.
Generații de conservatori, restauratori, investigatori, muzeografi, îşi amintesc cu siguranţă cursurile de specializare din Dorobanţi, de severitatea justificată, de dedicaţia şi munca neobosită a domniei sale în vederea protejării patrimoniului muzeal.
S-a născut în data de 16 noiembrie 1926 în comuna Rugineşti, Putna, astăzi Vrancea .
A studiat la Focşani, Bacău, Deva şi a absolvit Şcoala Normală cu specializarea pedagog, după care a fost înrolat în armată, ulterior fiind repartizat pedagog în oraşul Panciu. Cum visul său era acela de a urma o Facultate, respectiv Facultatea de Istorie, cu banii strânşi cât a activat ca pedagog, s-a înscris la 25 de ani, în anul 1951,la Facultatea de istorie din Bucureşti, îndeplinându-şi astfel marea dorinţă.
Pe vremea aceea, Facultatea de istorie din Bucureşti avea un corp universitar de elită precum profesorii Constantin C Giurescu, Andrei Oţetea, Emil Condurache, Ion Nestor, Al. Sacerdoţeanu, Dumitru Almaş, Gheorghe Ştefan, şi mulţi alţii care aveau să facă o selecţie riguroasă dar benefică istoriei, muzeografiei, arhivisticii şi învăţământului românesc de grad secundar şi universitar. Ca urmare, putem vorbi despre o promoţie cu nume semnificative în varii domenii. Aşadar, Aurel Moldoveanu i-a avut printre colegi pe: Viorica Moisuc, Florin Constantiniu, Iulian Antonescu, Alexandru Porţeanu, Manole Neagoe, soţii Ioan Cristache şi Panait I. Panit , Elena Popescu Pălănceanu, Beatrice Marinescu, Adrian Rădulescu, Constantin Căzănişteanu şi mulţi alţii .
A absolvit în anul 1956, având ca specializare istoria veche (secţia Arheologie), fiind repartizat ca profesor de istorie la Adjud. Nu s-a prezentat însă să îşi revendice postul pentru că la acea dată, în familia tânărului absolvent se născuseră deja cei doi copii (un băiat şi o fată) . Asta pentru că în anul 1953, se căsătorise cu aleasa inimii, o tânăra studentă tot la istorie, pe numele ei Silvia.
În consecinţă, a ales să lucreze o perioadă a Arhivele Statului din Bucureşti, până când, o fostă colegă care lucra la Muzeul Militar l-a anunţat că s-ar scoate un post la concurs în acea instituţiie şi prin urmare, a devenit angajat al Muzeului Militar Bucureşti, mai întâi ca îndrumător apoi muzeograf.
În 1960 i s-a propus să prezinte o comunicare cu prilejul întâlnirii anuale a specialiştilor din muzee iar după această comunicare a fost contactat şi i s-a propus să se transfere la Consiliul Culturii şi Eucaţiei Socialiste. În anul 1970 a fost transferat la Ministerul Educaţiei şi Culturii şi de atunci au început deplasările peste tot în ţară sau străinătate, deplasări care au contribuit la conturarea personalităţii şi la atitudinea de permanent luptător în slujba salvării si protejării patrimoniului muzeal.
A fost un autodidact, învăţând de unul singur, prin foarte multă autodisciplină, engleză, franceză sau stenografie
Spicuim din activitatea profesională a domniei sale:
Muzeului Militar Naţional ca îndrumător, muzeograf principal şi şef de secţie: 1957 - 1971
Apoi al Ministerului Culturii (Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste): instructor principal, şef serviciu, consilier: 1971-1996. 1998-1999
Universitatea Valahia Târgovişte, Colegiul de muzeologie: lector universitar, 1996-2004.
Centrul de Perfecţionare al Ministerului Culturii, expert consultant:
2002-2007
Centrul de Perfecţionare: lector :1973-2009.
A organizat programele de pregătire profesionala şi participat efectiv la ormarea Conservatorilor şi a Restauratorilor.
A elaborat şi susţinut programe de informare şi de formare în domeniul conservării preventive pentru: directori, şefi de secţie, muzeografi.., restauratori, biologi, chimişti, fizicieni din reţeaua muzeală şi parţial şi din biblioteci.
Ca instructor în Consiliul Culturii a iniţiat, organizat şi dezvoltat, la nivel naţional, activitatea de ocrotire şi restaurare a bunurilor culturale precum şi înfiinţarea laboratoarelor zonale de restaurare.
A elaborat programul cadru naţional pentru ocrotirera patrimoniului cultural naţional.
A elaborat Normele privind activitatea de ocrotire a bunurilor culturale (1980) şi Normele privind desfăşurarea activităţii de restaurare din România (1982).
A pus la punct tehnologia organizării depozitării bunurilor culturale prin Tipodimensionare (prima din lume. Folosită cu priejul evacuării şi depozitării patrimoniului Castelului Peleş la Posada, Prahova)
A redactat şi publicat numeroase articole de specialitate în domeniul conservării preventive şi al restaurării şi următoarele cărţi:
“Conservarea preventivă a Bunurilor Culturale”, ediţia I-a (1999), ediţia II-a (2003).
“Organizarea activităţii de Conservare Preventivă a Colecţiilor din Biblioteci”, (2000).
Participat cu expuneri şi materiale de specialitate la sesiuni ştiinţifice din ţară şi peste hotare: Madrid, Moscova, Viena, Budapesta (6 sesiuni, 2004-2009)
Participare la programe de documentare în domeniul Conservării şi Restaurării în:
Republica Demócrata Germană, 1969, 7 zile;
Danemarca, 1970, 30 zile;
Finlanda, 1971, 30 zile;
Spania, 1972, 7 zile;
Statele Unite ale Americii, 1977, 30 zile;
Anglia, 1978, 14 zile;
Republica Federală a Germaniei, l982, 9 zile;
Moscova, 1984, 7 zile;
Viena,1991 (Congres privind securitatea şi PSI) 7 zile
Olanda, l992, 14 zile;
Ungaria, cu prilejul participării la Sesiunile Anuale Internaţionale, consacrate conservării şi restaurării bunurilor culturale, organizate la Budapesta. 2004-2009.
Specializarea în domeniul conservării şi restaurării bunurilor culturale a obţinut-o prin mijloace non-formale (Studiu individual-permanent, peste 45 de ani, şi prin vizite de documentare peste hotare).
Principalele articole şi comunicări:
1.-Coroziunea obiectelor metalice şi mijloacele de luptă împotriva ei.
Revista Muzeelor, 1965
2.-Probleme ale conservării ştiinţifice a patrimoniului muzeistic.
Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară, nr.1, 1968
3.-Expunere şi conservare; Compatibilitate şi incompatibliltate.
Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară, nr. 2-3, 1949-1970.
4.-Cercetări asupra unor factori de microclimat la Muzeul Militar Central: Umiditatea Relativă şi Temperatrura. Revista Muzeelor, nr.5, 1971.
5.-Laboratorul zonal pentru restaurarea bunurilor culturale şi câteva din problme sale. Revista Muzeelor, nr. 3, 1976.
6.-O sarcină majoră a activităţii de conservare nerezolvată încă: Fişa de Conservare a Obiectului. Revista Muzeelor, nr.5, 1976.
7.-Controlul factorilor de microclimat în imobilele neclimatizate. Unele aspecte teoretice. Sesiunea de comunicări ştiinţifice consacrată problemelor de conservare şi restaurare, Oradea, 1976.
8.-Proiectarea activităţilor de ambalare, transport şi depozitare. Revista Muzeelor, nr.5, 1977.
9.-Programul Cadru Naţional de Ocrotire a Patrimoniului Cultural Naţional. Măsurile care trebuie întreprinse pentru a asigura ocrotirea bunurilor culturale. 1977.
Programul a stat la baza a tot ceea ce s-a făcut pe această linie în ţara noastră.
10.-Realizări şi perspectiva în domeniul ocrotirii patrimoniului cultural naţional mobil. Revista Muzeelor, nr.4, 1978.
11.-Protecţia obiectelor de artă, istorice şi culturale ale patrimoniului cultural naţional în situaţii speciale (conflicte armate etc.).
Sesiune specială a Ministerului Apărării Naţionale şi a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, mai, 1982.
12.-Ocrotirea şi conservarea patrimoniului – latură importantă a activităţii muzeale. Revista Muzeelor, nr.6 1984.
13.-Sistemul Naţional de conservare şi restaurare a patrimoniului mobil. ROMANIA, revista Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, nr.3, 1988
14.-Criza de public a muzeului nostru. Sugestii pentru abordarea ei globală şi sistematică.
Colocviul Naţional de Pedagogie Muzeală, Constanţa 16-18 decembrie l992.
15.-Organizarea Centrului de Cultură pentru promovarea cunoaşterii şi ocrotirii patrimoniului. Sesiunea anuală de Studii şi Comunicări ştiinţifice, Muzeul Judeţean Vrancea, noiembrie, 1993.
16.-Asigurarea condiţiilor generale de conservare preventivă a negativelor şi fotografiilor din colecţiile muzeale. Sesiunea Internaţională de Restaurare şi Conservare, Satu Mare, 1997.
17.-Este degradarea bunurilor culturale inevitabilă? ISIS Erdely Magyar Restaurator, 3, 2003.
A doua sesiune de comunicări a restauratorilor din Transilvania, Odorheiul Secuiesc, 2003.
18.-O carte care trebuie citită: Ioan Opriş, TRANSMUZEOGRAFIA.
Revista Muzeelor, nr. 1-6/2001, 1-2/2002.
19 Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale, activităţi specifice
şi inconfundabile. Comunicare, Sesiunea Anuală Internaţională de Conservare a Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, 2005. Revista Muzeelor, nr. 1/2005.
20.-Poate suplini invăţământul superior actualele forme de specializare ale restauratorilor? Revista Muzeelor, nr. 4/2005
21.-Controlul factorilor fízico-chimici ai mediului ambiant, cheia de boltă a activităţii de ocrotire a patrimoniuluui cultural naţional.
Comunicare, Sesiunea Anuală Internaţională de Conservare a Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, 2007. Revista Muzeelor, nr. 2/2007.
22.-Din nou despre utilizarea filtrelor pentru eliminarea radiaţiilor ultra-violete. Revista Muzeelor, nr. 1/2008.
Referindu-se la cartea de căpătâi a specialiştilor din muzeele de peste tot din ţară, “Conservarea preventivă a bunurilor culturale”, autorul îşi autoprezenta lucrarea şi îşi definea munca astfel:”Această carte nu este rezultatul unei abordări livreşti. Lucrarea este rodul unei combinaţii dintre trei factori esenţiali şi complementari: o perioadă de studiu şi de specializare non formală de peste 30 de ani, o lungă experienţă de teren (25 de ani) şi o neîntreruptă activitate didactică. Fiecare cu aportul său. Toate au contribuit la înţelegerea, clarificarea şi adâncirea problemelor, la realizarea unei experienţe practice inegalabile, la adâncirea şi sistematizarea deopotrivă a situaţiilor ca şi a elementelor de cunoaştere.Rostul acestei lucrări are o ţintă precisă: să fie un ghid pentru toţi cei care în muzee, biblioteci, centre de cultură răspund de starea patrimoniului: muzeografi deopotrivă cu conservatori, restauratori cu cei care conduc aceste instituţii. Lucrarea-şi propune să fie în primul rând un instrument de lucru, cât mai complet cu putinţă, care să folosească celor interesaţi şi în care aceştia să găsească răspunsuri foarte numeroaselor probleme pe care le ridică păstrarea bunurilor culturale”.
Domnia sa a fost promotorul unor idei îndrăzneţe, un adevărat profesor care a pregătit generaţii de specialişti din muzee şi cărora muzeologia românească îi datorează foarte mult.
Acest lucru presupune o altă investiţie şi un volum imens de muncă. Toată suflarea muzeologiei îşi aminteşte cu siguranţă de operaţiunea de mare anvergură care a avut loc în România, atunci când Ceauşescu a decis închiderea Peleşului pentru a fi restaurată clădirea infestată cu ciuperca asasină a construcţiilor, Merulius lacrymans. Totul a necesitat extrem de multă muncă pentru ca obiectele să fie evacuate din depozitele existente ale muzeului, să fie aşezate după toate criteriile tipodimensionării pentru a fi regăsite atunci când le-ar fi venit vremea să fie readuse din sediul din Calea Victoriei.Pe vremea aceea, totul a fost organizat sub atenta îndrumare a unui om căruia nu am ştiut a-i mulţumi îndeajuns, venerabilul conservator Aurel Moldoveanu.
Pentru ca muzeul să însemne ceva pentru public avem nevoie de specialişti, aceasta este una dintre frazele pe care domnia sa, le repeta uneori obsedant, în ideea de a o implanta în minţile celor care slujesc muza Cleo, să îi ajute să conştientizeze rolul şi obligaţiile care îi revin în vederea protejării patrimoniului.
Ne formăm învăţând de la înaintaşi, confruntându-ne cu prezentul şi previzionându-ne viitorul, aşa cum sună dictonul Respice, adspice, prospice! Iar domnia sa, Aurel Moldoveanu, a fost acel înaintaş de la care cu toţii am avut ce învăţa.
Vom încheia scurta prezentare cu o postfaţa scrisă de prof univ.dr Ioan Opriş pentru aceiaşi lucrare menţionată mai sus, care ilustrează cel mai bine personalitatea celui care a fost Aurel Moldoveanu şi munca titanică, de pionerat, depusă de acesta .
“Autorul acestei cărţi este, în România, fondator de sistem - cel al conservării patrimoniului cultural - bucurându+se de un imens prestigiu profesional. În peste o jumătate de veac, Aurel Moldoveanu a dobândit aura unui magistru, iniţiind şi consolidând o şcoală naţională de conservare-restaurare de la care se revendică specialiştii din ţara noastră... Adunând deopotrivă referinţe bibliografice, româneşti şi internaţionale, în cele 15 capitole sunt prezentate toate aspectele legate de acţiunea vitală de conservare preventivă. Datele tehnice, exemplificările, soluţiile propuse, cazurile tratate ne arată un specialist de talie europeană, lucrarea având toate calităţile de a deveni referinţă pentru experianţa românească în acest domeniu.”
Acesta a fost şi rămâne profesorul Aurel Moldoveanu care face parte din istoria muzeologiei din România,care va rămâne în amintirea tuturor drept un veritabil şi strălucit creator de şcoală în domeniul conservării.
Pe 16 noiembrie ar fi împlinit 90 de ani, însă a trecut în postumitate înainte de apuca această zi, în 25 mai 2016 la Bucureşti.
Pentru aceia dintre dumneavoastră pentru care profesorul Aurel Modoveanu a însemnat ceva, le putem spune că îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti, şi oricând pot trece acolo să lase o lumânare sau o floare în semn de respect sau/şi recunoştinţă.
S-a născut în data de 16 noiembrie 1926 în comuna Rugineşti, Putna, astăzi Vrancea .
A studiat la Focşani, Bacău, Deva şi a absolvit Şcoala Normală cu specializarea pedagog, după care a fost înrolat în armată, ulterior fiind repartizat pedagog în oraşul Panciu. Cum visul său era acela de a urma o Facultate, respectiv Facultatea de Istorie, cu banii strânşi cât a activat ca pedagog, s-a înscris la 25 de ani, în anul 1951,la Facultatea de istorie din Bucureşti, îndeplinându-şi astfel marea dorinţă.
Pe vremea aceea, Facultatea de istorie din Bucureşti avea un corp universitar de elită precum profesorii Constantin C Giurescu, Andrei Oţetea, Emil Condurache, Ion Nestor, Al. Sacerdoţeanu, Dumitru Almaş, Gheorghe Ştefan, şi mulţi alţii care aveau să facă o selecţie riguroasă dar benefică istoriei, muzeografiei, arhivisticii şi învăţământului românesc de grad secundar şi universitar. Ca urmare, putem vorbi despre o promoţie cu nume semnificative în varii domenii. Aşadar, Aurel Moldoveanu i-a avut printre colegi pe: Viorica Moisuc, Florin Constantiniu, Iulian Antonescu, Alexandru Porţeanu, Manole Neagoe, soţii Ioan Cristache şi Panait I. Panit , Elena Popescu Pălănceanu, Beatrice Marinescu, Adrian Rădulescu, Constantin Căzănişteanu şi mulţi alţii .
A absolvit în anul 1956, având ca specializare istoria veche (secţia Arheologie), fiind repartizat ca profesor de istorie la Adjud. Nu s-a prezentat însă să îşi revendice postul pentru că la acea dată, în familia tânărului absolvent se născuseră deja cei doi copii (un băiat şi o fată) . Asta pentru că în anul 1953, se căsătorise cu aleasa inimii, o tânăra studentă tot la istorie, pe numele ei Silvia.
În consecinţă, a ales să lucreze o perioadă a Arhivele Statului din Bucureşti, până când, o fostă colegă care lucra la Muzeul Militar l-a anunţat că s-ar scoate un post la concurs în acea instituţiie şi prin urmare, a devenit angajat al Muzeului Militar Bucureşti, mai întâi ca îndrumător apoi muzeograf.
În 1960 i s-a propus să prezinte o comunicare cu prilejul întâlnirii anuale a specialiştilor din muzee iar după această comunicare a fost contactat şi i s-a propus să se transfere la Consiliul Culturii şi Eucaţiei Socialiste. În anul 1970 a fost transferat la Ministerul Educaţiei şi Culturii şi de atunci au început deplasările peste tot în ţară sau străinătate, deplasări care au contribuit la conturarea personalităţii şi la atitudinea de permanent luptător în slujba salvării si protejării patrimoniului muzeal.
A fost un autodidact, învăţând de unul singur, prin foarte multă autodisciplină, engleză, franceză sau stenografie
Spicuim din activitatea profesională a domniei sale:
Muzeului Militar Naţional ca îndrumător, muzeograf principal şi şef de secţie: 1957 - 1971
Apoi al Ministerului Culturii (Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste): instructor principal, şef serviciu, consilier: 1971-1996. 1998-1999
Universitatea Valahia Târgovişte, Colegiul de muzeologie: lector universitar, 1996-2004.
Centrul de Perfecţionare al Ministerului Culturii, expert consultant:
2002-2007
Centrul de Perfecţionare: lector :1973-2009.
A organizat programele de pregătire profesionala şi participat efectiv la ormarea Conservatorilor şi a Restauratorilor.
A elaborat şi susţinut programe de informare şi de formare în domeniul conservării preventive pentru: directori, şefi de secţie, muzeografi.., restauratori, biologi, chimişti, fizicieni din reţeaua muzeală şi parţial şi din biblioteci.
Ca instructor în Consiliul Culturii a iniţiat, organizat şi dezvoltat, la nivel naţional, activitatea de ocrotire şi restaurare a bunurilor culturale precum şi înfiinţarea laboratoarelor zonale de restaurare.
A elaborat programul cadru naţional pentru ocrotirera patrimoniului cultural naţional.
A elaborat Normele privind activitatea de ocrotire a bunurilor culturale (1980) şi Normele privind desfăşurarea activităţii de restaurare din România (1982).
A pus la punct tehnologia organizării depozitării bunurilor culturale prin Tipodimensionare (prima din lume. Folosită cu priejul evacuării şi depozitării patrimoniului Castelului Peleş la Posada, Prahova)
A redactat şi publicat numeroase articole de specialitate în domeniul conservării preventive şi al restaurării şi următoarele cărţi:
“Conservarea preventivă a Bunurilor Culturale”, ediţia I-a (1999), ediţia II-a (2003).
“Organizarea activităţii de Conservare Preventivă a Colecţiilor din Biblioteci”, (2000).
Participat cu expuneri şi materiale de specialitate la sesiuni ştiinţifice din ţară şi peste hotare: Madrid, Moscova, Viena, Budapesta (6 sesiuni, 2004-2009)
Participare la programe de documentare în domeniul Conservării şi Restaurării în:
Republica Demócrata Germană, 1969, 7 zile;
Danemarca, 1970, 30 zile;
Finlanda, 1971, 30 zile;
Spania, 1972, 7 zile;
Statele Unite ale Americii, 1977, 30 zile;
Anglia, 1978, 14 zile;
Republica Federală a Germaniei, l982, 9 zile;
Moscova, 1984, 7 zile;
Viena,1991 (Congres privind securitatea şi PSI) 7 zile
Olanda, l992, 14 zile;
Ungaria, cu prilejul participării la Sesiunile Anuale Internaţionale, consacrate conservării şi restaurării bunurilor culturale, organizate la Budapesta. 2004-2009.
Specializarea în domeniul conservării şi restaurării bunurilor culturale a obţinut-o prin mijloace non-formale (Studiu individual-permanent, peste 45 de ani, şi prin vizite de documentare peste hotare).
Principalele articole şi comunicări:
1.-Coroziunea obiectelor metalice şi mijloacele de luptă împotriva ei.
Revista Muzeelor, 1965
2.-Probleme ale conservării ştiinţifice a patrimoniului muzeistic.
Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară, nr.1, 1968
3.-Expunere şi conservare; Compatibilitate şi incompatibliltate.
Studii şi materiale de muzeografie şi istorie militară, nr. 2-3, 1949-1970.
4.-Cercetări asupra unor factori de microclimat la Muzeul Militar Central: Umiditatea Relativă şi Temperatrura. Revista Muzeelor, nr.5, 1971.
5.-Laboratorul zonal pentru restaurarea bunurilor culturale şi câteva din problme sale. Revista Muzeelor, nr. 3, 1976.
6.-O sarcină majoră a activităţii de conservare nerezolvată încă: Fişa de Conservare a Obiectului. Revista Muzeelor, nr.5, 1976.
7.-Controlul factorilor de microclimat în imobilele neclimatizate. Unele aspecte teoretice. Sesiunea de comunicări ştiinţifice consacrată problemelor de conservare şi restaurare, Oradea, 1976.
8.-Proiectarea activităţilor de ambalare, transport şi depozitare. Revista Muzeelor, nr.5, 1977.
9.-Programul Cadru Naţional de Ocrotire a Patrimoniului Cultural Naţional. Măsurile care trebuie întreprinse pentru a asigura ocrotirea bunurilor culturale. 1977.
Programul a stat la baza a tot ceea ce s-a făcut pe această linie în ţara noastră.
10.-Realizări şi perspectiva în domeniul ocrotirii patrimoniului cultural naţional mobil. Revista Muzeelor, nr.4, 1978.
11.-Protecţia obiectelor de artă, istorice şi culturale ale patrimoniului cultural naţional în situaţii speciale (conflicte armate etc.).
Sesiune specială a Ministerului Apărării Naţionale şi a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, mai, 1982.
12.-Ocrotirea şi conservarea patrimoniului – latură importantă a activităţii muzeale. Revista Muzeelor, nr.6 1984.
13.-Sistemul Naţional de conservare şi restaurare a patrimoniului mobil. ROMANIA, revista Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, nr.3, 1988
14.-Criza de public a muzeului nostru. Sugestii pentru abordarea ei globală şi sistematică.
Colocviul Naţional de Pedagogie Muzeală, Constanţa 16-18 decembrie l992.
15.-Organizarea Centrului de Cultură pentru promovarea cunoaşterii şi ocrotirii patrimoniului. Sesiunea anuală de Studii şi Comunicări ştiinţifice, Muzeul Judeţean Vrancea, noiembrie, 1993.
16.-Asigurarea condiţiilor generale de conservare preventivă a negativelor şi fotografiilor din colecţiile muzeale. Sesiunea Internaţională de Restaurare şi Conservare, Satu Mare, 1997.
17.-Este degradarea bunurilor culturale inevitabilă? ISIS Erdely Magyar Restaurator, 3, 2003.
A doua sesiune de comunicări a restauratorilor din Transilvania, Odorheiul Secuiesc, 2003.
18.-O carte care trebuie citită: Ioan Opriş, TRANSMUZEOGRAFIA.
Revista Muzeelor, nr. 1-6/2001, 1-2/2002.
19 Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale, activităţi specifice
şi inconfundabile. Comunicare, Sesiunea Anuală Internaţională de Conservare a Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, 2005. Revista Muzeelor, nr. 1/2005.
20.-Poate suplini invăţământul superior actualele forme de specializare ale restauratorilor? Revista Muzeelor, nr. 4/2005
21.-Controlul factorilor fízico-chimici ai mediului ambiant, cheia de boltă a activităţii de ocrotire a patrimoniuluui cultural naţional.
Comunicare, Sesiunea Anuală Internaţională de Conservare a Muzeului Naţional Maghiar, Budapesta, 2007. Revista Muzeelor, nr. 2/2007.
22.-Din nou despre utilizarea filtrelor pentru eliminarea radiaţiilor ultra-violete. Revista Muzeelor, nr. 1/2008.
Referindu-se la cartea de căpătâi a specialiştilor din muzeele de peste tot din ţară, “Conservarea preventivă a bunurilor culturale”, autorul îşi autoprezenta lucrarea şi îşi definea munca astfel:”Această carte nu este rezultatul unei abordări livreşti. Lucrarea este rodul unei combinaţii dintre trei factori esenţiali şi complementari: o perioadă de studiu şi de specializare non formală de peste 30 de ani, o lungă experienţă de teren (25 de ani) şi o neîntreruptă activitate didactică. Fiecare cu aportul său. Toate au contribuit la înţelegerea, clarificarea şi adâncirea problemelor, la realizarea unei experienţe practice inegalabile, la adâncirea şi sistematizarea deopotrivă a situaţiilor ca şi a elementelor de cunoaştere.Rostul acestei lucrări are o ţintă precisă: să fie un ghid pentru toţi cei care în muzee, biblioteci, centre de cultură răspund de starea patrimoniului: muzeografi deopotrivă cu conservatori, restauratori cu cei care conduc aceste instituţii. Lucrarea-şi propune să fie în primul rând un instrument de lucru, cât mai complet cu putinţă, care să folosească celor interesaţi şi în care aceştia să găsească răspunsuri foarte numeroaselor probleme pe care le ridică păstrarea bunurilor culturale”.
Domnia sa a fost promotorul unor idei îndrăzneţe, un adevărat profesor care a pregătit generaţii de specialişti din muzee şi cărora muzeologia românească îi datorează foarte mult.
Acest lucru presupune o altă investiţie şi un volum imens de muncă. Toată suflarea muzeologiei îşi aminteşte cu siguranţă de operaţiunea de mare anvergură care a avut loc în România, atunci când Ceauşescu a decis închiderea Peleşului pentru a fi restaurată clădirea infestată cu ciuperca asasină a construcţiilor, Merulius lacrymans. Totul a necesitat extrem de multă muncă pentru ca obiectele să fie evacuate din depozitele existente ale muzeului, să fie aşezate după toate criteriile tipodimensionării pentru a fi regăsite atunci când le-ar fi venit vremea să fie readuse din sediul din Calea Victoriei.Pe vremea aceea, totul a fost organizat sub atenta îndrumare a unui om căruia nu am ştiut a-i mulţumi îndeajuns, venerabilul conservator Aurel Moldoveanu.
Pentru ca muzeul să însemne ceva pentru public avem nevoie de specialişti, aceasta este una dintre frazele pe care domnia sa, le repeta uneori obsedant, în ideea de a o implanta în minţile celor care slujesc muza Cleo, să îi ajute să conştientizeze rolul şi obligaţiile care îi revin în vederea protejării patrimoniului.
Ne formăm învăţând de la înaintaşi, confruntându-ne cu prezentul şi previzionându-ne viitorul, aşa cum sună dictonul Respice, adspice, prospice! Iar domnia sa, Aurel Moldoveanu, a fost acel înaintaş de la care cu toţii am avut ce învăţa.
Vom încheia scurta prezentare cu o postfaţa scrisă de prof univ.dr Ioan Opriş pentru aceiaşi lucrare menţionată mai sus, care ilustrează cel mai bine personalitatea celui care a fost Aurel Moldoveanu şi munca titanică, de pionerat, depusă de acesta .
“Autorul acestei cărţi este, în România, fondator de sistem - cel al conservării patrimoniului cultural - bucurându+se de un imens prestigiu profesional. În peste o jumătate de veac, Aurel Moldoveanu a dobândit aura unui magistru, iniţiind şi consolidând o şcoală naţională de conservare-restaurare de la care se revendică specialiştii din ţara noastră... Adunând deopotrivă referinţe bibliografice, româneşti şi internaţionale, în cele 15 capitole sunt prezentate toate aspectele legate de acţiunea vitală de conservare preventivă. Datele tehnice, exemplificările, soluţiile propuse, cazurile tratate ne arată un specialist de talie europeană, lucrarea având toate calităţile de a deveni referinţă pentru experianţa românească în acest domeniu.”
Acesta a fost şi rămâne profesorul Aurel Moldoveanu care face parte din istoria muzeologiei din România,care va rămâne în amintirea tuturor drept un veritabil şi strălucit creator de şcoală în domeniul conservării.
Pe 16 noiembrie ar fi împlinit 90 de ani, însă a trecut în postumitate înainte de apuca această zi, în 25 mai 2016 la Bucureşti.
Pentru aceia dintre dumneavoastră pentru care profesorul Aurel Modoveanu a însemnat ceva, le putem spune că îşi doarme somnul de veci la Cimitirul Izvorul Nou din Bucureşti, şi oricând pot trece acolo să lase o lumânare sau o floare în semn de respect sau/şi recunoştinţă.
Odihnească-se-n pace!
(In memoriam Aurel Moldoveanu, personalitate a muzeologiei româneşti- Mihaela Băbuşanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu