Postări
Se afișează postări din aprilie, 2018
Concursul interjudeţean “Istoria fără Manual” la borna cu numărul VII
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Popularul concurs inter-județean „Istoria fără Manual” (înscris în C.A.E.R.I. – 584/2018) a ajuns la ediția a VII-a. Gazdă a fost de această dată Școala Gimnazială Trifești , reprezentată prin dl prof. Pavel Petrea, coordonator în acest proiect. Activitatea a avut loc Sâmbătă, 21 aprilie şi s-a desfasurat cu sprijinul Primariei Trifesti şi a trei sponsori locali. După cuvântul de deschidere al doamnei director Ghimpu Cosmina, toti cei nouă coordonatori si-au prezentat echipajele primind în dar din partea organizatorilor o agendă personalizată şi o icoană. A urmat un program artistic susţinut de eleva Narcisa Tacu din clasa a VI-a a Şcolii Gimnaziale Trifeşti şi de 4 membri ai ansamblului “Plai Moldovenesc” din Roman, foşti elevi ai şcolii. A urmat apoi concursul propriu zis. S-au intrecut de această dată 9 echipaje din județele moldave : Școala Gimnazială „Sf. Andrei” Tăcuta, jud. Vaslui, Școala Gimnazială Preutești, jud Suceava, Școala G...
Happy International Haiku Day!
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
16 Aprilie-LA MULŢI ANI, DOMNULE BOGHIAN!
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Adio, draga mea prietenă, să-ți fie somnul lin! Adio, GIANINA!
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Starting over again
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Dear Future Husband
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
De multe ori concluzionăm astfel:
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Sărbători liniştite şi fericite!
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
La Paşti-George Coşbuc
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Prin pomi e ciripit şi cânt, Văzduhu-i plin de-un roşu soare, Şi salciile-n albă floare E pace-n cer şi pe pământ. Răsuflul cald al primăverii Adus-a zilele-nvierii. Şi cât e de frumos în sat! Creştinii vin tăcuţi din vale Şi doi de se-ntâlnesc în cale Îşi zic: Hristos a înviat ! Şi râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare. Şi-un vânt de-abia clătinitor Şopteşte din văzduh cuvinte: E glasul celor din morminte, E zgomotul zburării lor! Şi pomii frunţile-şi scoboară, Că Duhul Sfânt prin aer zboară. E linişte. Şi din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe până-n văi străbate Şi clopotele cântă rar, Ah, Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag şi plâng a jale! Biserica, pe deal mai sus, E plină astăzi de lumină, Că-ntreaga lume este plină De-acelaşi gând, din cer adus: În fapta noastră ni e soarta Şi viaţa este tot, nu moartea. ...
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
"Vii să-mi baţi iar în fereastră, Tânăr soare auriu, Şi zăpada de pe coastă Fuge ca argintul viu. Saltă gureşe şuvoaie. Spumegate şi zglobii. Cântă cinteze-n zăvoaie Şi-n văzduhuri ciocârlii! Ca zăpada care piere După veacul iernii greu, Piei şi tu de-acum, durere, Iarna sufletului meu! Albe la fereastră, două Crengi de măr mi-au înflorit: Vino, primăvară nouă, Vreau să uit c-am suferit"... (Cântec de primăvară-Ştefan Octavian Iosif) Credit foto: Asociaţia Muzeul Jucăriilor
Eu sunt poezie
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
In "Desteptarea"-5 aprilie 2018
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
https://www.desteptarea.ro/scriitorul-viorel-savin-fost-sarbatorit-la-implinirea-varstei-de-77-de-ani/ "Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont (SPJPTCAS) Bacău, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri”, a organizat o manifestare dedicată omagierii personalității dramaturgului, prozatorului, poetului și publicistului băcăuan Viorel Savin, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani.Generosul proiect „Bacău – Personalități ale locului”, aflat la cea de-a III-a ediţie, are rolul de promovare a valorilor naturale şi culturale băcăuane, a turismului cultural, este iniţiat de Romulus-Dan Busnea, inspector de specialitate la SPJPTCAS Bacău, și Mihaela Băbușanu, muzeograf Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.În Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” au fost prezenţi Romil Botezatu, director al SPJPTCAS, care într-o scurtă alocuţiune a prezentat asistenţei scopul şi atribuţiile Serviciului Public pentru Promovarea Turism...
BACĂU-PERSONALITĂŢI ALE LOCULUI, ediţia a III-a-2018
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
BACĂU-PERSONALITĂŢI ALE LOCULUI, ediţia a III-a-4 Aprilie 2018 Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, în parteneriat cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din BacăU au fost gazdele unui eveniment de suflet, pentru suflet, în cadrul proiectului ,,Bacău - Personalități ale locului”, ediția a III-a, dedicat anul acesta omagierii personalității dramaturgului, prozatorului, poetului și publicistului băc ăuan VIOREL SAVIN, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani. Manifestarea a avut loc miercuri, 4 aprilie 2018,cu începere de la ora 12.00, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, Corp D, Etaj I, Calea Mărășești nr. 157. PROGRAM - ,,Bacău - Personalități ale locului, un proiect de promovare a valorilor naturale și culturale băcăuane”. Prezintă: Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) - Alocuțiuni. Prezintă: Reprezentanți ai autorit...
Bacău-personalităţi ale locului, ediţia a III-a
- Solicitați un link
- X
- Alte aplicații
De la
Mihaela Băbuşanu
-
Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, în parteneriat cu Universitatea ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, invită publicul băcăuan la un eveniment de suflet, pentru suflet, în cadrul proiectului ,,Bacău - Personalități ale locului”, ediția a III-a, dedicat anul acesta omagierii personalității dramaturgului, prozatorului, poetului și publicistului băcăuan VIOREL SAVIN, cu prilejul împlinirii vârstei de 77 de ani. Manif estarea va avea loc miercuri, 4 aprilie 2018, cu începere de la ora 12.00, în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, Corp D, Etaj I, Calea Mărășești nr. 157. PROGRAM - ,,Bacău - Personalități ale locului, un proiect de promovare a valorilor naturale și culturale băcăuane”. Prezintă: Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS) - Alocuțiuni. Prezintă: Reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale și județene ...