Iarăși...Nichita
Eu te-am rupt pe tine din aer, zeitate melodioasă, subțire, ca să-mi trec inelul brațului meu în jurul mijlocului tău nervos, ca un deget. O, revărsare de mirosuri suave; alergare de iepuri; albine de ziuă; lină topire de lumi a gheții! Alunecare a pletelor, geamănă cu singurătatea neagră a pământului... Nu te voi învăța niciodată nici un cuvânt din limba după-amiezelor. Nu-ți voi destăinui niciodată nici un adevăr al nemișcărilor. Rămâi deci cu mine, rămâi, întruna curgând peste bolovanii albaștri ai ochilor, pe sub sălciile arămite de toamnă ale coastelor, și-adormi tu, adormi sub cortul șuierător al trupului meu visând că ești trează.