Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

duminică, 14 iulie 2019

Tudor Arghezi-Hora de băieţi

Într-o ţară care-a fost
Era mare cel mai prost.
Bi-ba, ba-ba
Li-ba, la-ba.

Ţara unde-i bun tutunul
Avea proşti unul şi unul.
Bi-bo, bo-bi
Ri-bo, ro-bi.

Cine-oleacă-avea de cap
Şi-l punea după dulap.
Hu-hu, bu-hu
Bu-hu, hu-hu.

Pentru că omul cel mare
Se-alegea după picioare.
I-ha, ba-ha
Ba-ha, i-ha.

Umblau solii prin norod
C-un carâmb şi-un calapod.
Lu-la, la-lu
Vi-va, va-lu.

Şi cinstirea ţi se da
După talpă şi pingea.
Da-du, du-da
Ga-gu, gu-da.

Dar deştepţii fiind prea mulţi.
Au rămas pe drept desculţi.
I-ha, pa-pa
Pa-pa, i-ha.

Am o minte, vai de mine,
Şi mă face de ruşine.
Cio-ca, bo-ca
Bo-ca, cio-ca.

Spune tu, pe ce-i cunoşti
Dintre proşti pe cei mai proşti?
Zu-ri, zu-ra
Zu-ra, zu-ri.

După chică sau chelie?
După unghii sau simbrie?
Pa-vu, ga-vu
La-vu, la-vu.

Fincă, vezi, mai-marele
Şi-ascunde picioarele.
Tra-la, la-la
La-la, la-la.

(Hora de baieti, autor Tudor Arghezi )

SURSA FOTO: https://arttbucuresti.wordpress.com/2012/05/07/curs-de-arta-hora/


luni, 1 iulie 2019

From my dad

Tata, m-a învăţat să respect, ocrotesc şi iubesc pădurea. A împădurit zeci de hectare şi am plantat şi eu la rându-mi câteva zeci de copaci. Tot el mi-a spus câte ceva şi despre puterea tămăduitoare a copacilor.
Pentru mine, stejarul a fost şi rămâne copacul care mă fascinează cel mai mult, este copacul de esenţă tare, falnic, care ţine piept tuturor furtunilor, simbolul al puterii, al tărei de caracter şi al silvicultorului, cel care mi-a străjuit din poarta casei natale copilăria şi pe care îl asemănam cu TATA (). Deunăzi am surprins o imagine cât se poate de grăitoare despre rolul, rostul şi puterea unui copac şi mă întrebam cu groază când va fi şi acesta doborât la pământ de securea nemiloasă a unuia care în viaţa lui nu a plantat sau nu va planta un arbore şi care nu dă doi bani pe eforturilor celor (mult prea puţini)de prezervare a pădurilor şi pe faptul că pădurea produce OXIGEN, ne oferă umbră, oferă hrană şi habitat pentru floră şi faună,îmbunătăţeşte calitatea aerului, diminuează zgomotul, reduce temperatura, filltrează aerul, ajută la încetinirea încălzirii globale, prin stocarea şi reţinerea carbonului, protejează şi fixează solul (ca în imaginea de mai jos).
Am căutat şi găsit câte ceva şi despre puterea terapeutică a copacilor.
"În trecutul nu prea îndepărtat oamenii credeau că fiecare floare sau copac, este protejată de un spirit și că deasupra acestora sunt altele și altele, într-o ierarhie bine fundamentată și perfect logică pentru acele vremuri. Acesta e și motivul pentru care multe popoare se închinau unor zâne sau zeități locale, a căror menire era de a proteja adevărul și existenta tuturor sufletelor, întrupate în oameni, animale sau plante.
Cei care au ajuns la cel mai ridicat nivel al divinizării naturii au fost druizii, cunoscuți ca cei mai puternici preoți din toate timpurile și al căror mister nu a putut fi pătruns nici în zilele noastre.
Acum câteva mii de ani, sacerdoții vechi descoperiseră secretul prin care omul putea să stăpânească natura, atâta vreme cât ceea ce făcea era corect. Din punct de vedere clinic, ei au asociat diversele boli umane cu energiile circulatorii prin trunchiurile copacilor și au realizat, cum am spune astăzi, un fel de bază de date a copacilor ce corespund anumitor boli. Astfel :
- Bolile de oase și de articulații, dereglările urinare și anale, pot fi ameliorate și tratate în preajma copacilor ale căror frunze au culoarea roșie;
- Bolile intestinelor gros și subțire, precum și afecțiunile organelor genitale, pot fi tratate în preajma copacilor cu frunze sau flori cărămizii, în special toamna și primăvara;
- Bolile de rinichi, stomac, duoden, pancreas, ficat, splină, vezică biliară și afecțiuni ale coloanei vertebrale își găsesc ameliorarea în preajma copacilor cu frunze și flori galbene;
- Pentru tratarea bolilor de plămâni, de inimă, a glandelor mamare și a timusului, sunt recomandați copacii încărcați cu verde. Acesta e și motivul principal pentru care mulți medici le recomandă pacienților lor concedii în zone muntoase, unde brazii funcționează ca adevărate sisteme naturale de tratament.
Jurământul arborilor, o veche legendă românească spune că, în clipa în care Iisus și-a dat sufletul pe cruce, văzând suferința Mântuitorului și nepăsarea oamenilor, copacii au început să plângă. Și că tot atunci, ar fi jurat să urmeze calea celui venit să moară pentru mântuirea oamenilor, respectiv să le slujească oamenilor, indiferent de răsplata primită din partea acestora.
Nu puțini au simțit nevoia să se așeze la rădăcina unui copac ca să-și tragă sufletul sau să se sprijine, cu spatele, măcar și pentru câteva minute, de un arbore, pentru a mai prinde puteri. Acestea sunt doar moșteniri ancestrale pe care cei mai mulți le fac inconștient dar care, la bază, au o legătură puternică cu energia emisă de fiecare copac în parte.
Și asta pentru că fiecare pom emite un anumit gen de energie și la anumite intensități, în funcție nu doar de orele zilei, ci și de anotimp. Copacii sunt de doua tipuri:
1. cei care furnizează energie organelor slăbite;
2. cei care absorb energiile negative din corp, curățind zonele bolnave și pregătindu-le pentru un circuit energetic sănătos, respectiv pentru o încărcare nouă cu energie".Mai multe veţi găsi accesând pagina:
http://nonconformistii.blogspot.ro/…/puterea-terapeutica-co…





luni, 24 iunie 2019

În revista "Plumb"/nr 147/iunie 2019

  Fără îndoială sunt mulţi cei care aparţin acestui spaţiu identitar cultural vasulian însă, în acest volum, regăsim personalităţi ale timpului prezent, care şi-au intersectat parcursul la un moment dat cu cel al autorului, 101 vasluieni ACTIVI pentru comunitatea din care au plecat/în care au intrat.
 Cu toţii facem referire sau nu suntem de acord cu un anume corpus de valori, suntem de acord sau nu cu anumite standarde de valori care contribuie la categorisirea şi acceptarea anumitor indivizi drept personalităţi. În oricare dintre aceste două categorii ne-am afla, cred că  putem  admite  aproape în unanimitate, că acest volum poate fi un instrument de lucru care poate fi citat, analizat, corectat ulterior, adaugit, înbunătăţit şi care are rolul de a aşeza la locul cuvenit personalităţile vasluiene în marele context al culturii naţionale şi lumii contemporane.Nu este o listă a elitelor, pentru că urmărim dimensionarea în spațiu și timp, cu ce avem la îndemână pe bază de dovezi directe și concrete (opera) pentru o idee: stimularea celor de astăzi, bază de studiu pentru cei de - 14 - mâine, dovada muncii cu valențe „naționale” la începutul mileniului III”.
   În orice caz,  fie doar si simplul fapt de a încerca să faci un asemenea dicţionar, este unul care poate fi considerat îndrăzneţ şi cu siguranţă nu poate fi decât benefic şi util.„Este o altă încercare, după …77…Noduri culturale, Dicționar selectiv, 2018, care să sintetizeze prezența în cultura națională și a lumii a unor contemporani dintre cei mai reprezentativi, activi, deci vii, în 2018”.
Regăsim aşadar în acest volum personalități vasluiene cu doctorate în științe, profesori cercetători, pictori, poeți și prozatori, monografiști, jurnaliști de rang național și local, primari și șefi de instituții locale, personalități a căror aport eficient au contribuit la culturalizarea și spiritualizarea locului şi care la un moment dat s-au intersectat în parcursul lor cu autorul, Dumitru V. Marin.
 Justificarea autorului este cât se poate de clară şi cuprinzătoare: “AICI este meritul lor cu totul deosebit, esențial, relevant. Cuprindem în Dicționar numai pe cei care și-au legat destinul de județ, au muncit aici, și au contribuit mai presus de puterile dar nu și de talentul lor lor la progresul concetățenilor. Fatalmente a trebuit să includem dintre cei care acoperă cât mai mult timp din suta de ani, deci mai vârstnicii. Sunt și dintre cei care au jucat un rol în preajma Revoluției, dar care din neputinți omenești nu mai apar ca activi în ultima perioadă, ca Petru Necula, Paul Munteanu, M. Proca, C.Bârsan, Brândușa - 9 - Dobriță, Dorina Stoica, ș.a. Am încercat, însă, să dăm și nume dintre cei tineri care POT să-și concretizeze mai târziu aspirațiile. Lucrarea de față este fotografia spirituală a momentului vasluian fără a fi exhaustivă sau să întrunească elemente de analiză definitivă. E un semnal, în care deliberat n-am inclus nici un politician (clasa politică este cel mai discreditat segment social, astăzi)(….)Toți cei incluși în acest Dicționar al valorilor vasluiene au contacte, cel puțin periodice, cu o masă de oameni, care să ia, reia, să conștientizeze prezența lor, aici, pe plaiuri vasluiano-moldoveano-românești, ca într-un eșantion național. În ce măsură prezența unui academician este comparabilă cu a acelui lucrător în presă care FACE jurnalism cultural și „social-politic” e de analizat, pentru că cei de aici pot face concret ceva, orice, dar aici, pentru cei de aici, dintr-un județ mereu văduvit de valori (și) din cauza asta rămas sărac și înfeudat”.
 Îi reamintesc aici, într-o ordine aleatorie, doar pe unii dintre ei : Lucian Pârvoiu,  Cătălin Striblea, Marcel Anghel, Felicia Atanasie, Ioan Baban, Nicolae Balan, Siomion Bogdănescu, Costin Clit , Theodor Codreanu, Oltea Răşcanu Grămăticu, Serghei Coloşenco, Năstasă Forţu, Daniela Gîfu, Marcel Iorga, Valeriu Lupu, Mircea Mamalaucă, Dorin Mihăilescu, Adrian Porumboiu, Dan Ravaru, Larenţiu Şoitu, Ben Todică, Constantin Toma , Nicolae Viziteu, , Ion Gh. Pricop, Teodor Pracsiu, Valentina Teclici, Mihai Apostu etc
Sunt onorată  să mă aflu şi eu în această carte alături de personalităţi de calibre şi din domenii atât de diferite. Continui, poate subiectiva mea enumerare, menţionându-i pe: Petruș Andrei,  Serghei Coloșenco, Ana Balan, Gelu Voicu Bichineț, Simion Bogdănescu, Vasilica Grigoraș, Val Andreescu, Laurenţiu Chiriac, Cristian Lapa, Ion Brişcaru, Ioan Toderaşcu sau Ana Urma.
Fără doar şi poate,  “Dicționarul „101…” este un fel de mozaic, nu în planuri multidimensionale ci cât se poate de reale, cu opiniile și valorile cele mai diverse, fără a putea fi vreodată complete, ci, în funcție de accesul nostru la informație”.  
  Concluzionez această succintă semnalare aprecind acest demers ca fiind mult mai mult decât un simplu cumul de aprecieri sau portrete, el fiind  un intrument-mărturie de factură culturală.      Dealtfel, simpla enunţare  a numelor câtorva personalităţi care apar în acest volum şi diversitatea domeniile pe care ele  le reprezintă, ne indreptăţeşte să afirmăm acest lucru.
(Dumitru V Marin,  „101 VASLUIENI DE ANI” /VALORI IDENTITARE VASLUIENE: SEMNAL SPIRITUAL LA CENTENAR”,  Editura PIM, Iaşi, 2019)
Puteţi citi revistele PLUMB şi SCÂNTEI GALBENE accesând link-ul de mai jos:

miercuri, 19 iunie 2019

Momentul acela în care te întrebi ce mai cauţi în acest oraş şi în această ţară!

Articol mai mincinos decât articolul 1 din Constituţia României nici că am văzut.Dacă chiar de la primul articol eşti minţit în acest fel, ce aşteptări să mai ai?
"Art. 1:În România statul ocroteşte căsătoria si familia; el sprijină, prin măsuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei si copilului si manifestă deosebită grijă pentru creşterea si educarea tinerei generatii". 
Cum sprijină şi îmi apară interesele mele şi ale copilului?şi cum îşi manifestă el grija pentru creşterea şi educarea copilului meu? Neasigurând locuri la creşă?Când cu dosar COMPLET şi ELIGIBIL şi cu copil în braţe te căciuleşti la nu ştiu ce director care te face să aştepţi cu orele lângă uşa biroului pentru că nu este aşa, are chestiuni mai importante de rezolvat şi nu are timp pentru noua chestiune care i s-a băgat cu forţa pe gât, respectiv creşa.
Unde sunt suplimentările de locuri?Unde?Şi dacă Bacăul, prin cele doar 6 creşe ale sale nu este în stare să asigure necesarul pentru numărul actual de copilaşi, ce s-ar fi întâmplat dacă o parte dintre băcăuanii plecaţi în cele străinătăţuri s-ar fi întors cu copii lor, în acest oraş, la îndemnul pompos şi fără acoperire al autorităţilor?Aşadar, în loc de aproximativ 200 de lei pe lună cât achită un părinte doar pentru masa unui copil la o creşă de stat, părinţii copiilor care nu au reuşit să obţină un loc sunt nevoiţi să-şi sacrifice jobul sau să plătească între 1.000 şi 2.000 de lei pentru o creşă privată sau o bonă.S-a tinut cont şi de faptul că sunt părinţi care îşi reiau activitatea anul acesta fie de drept fie pentu a beneficia conform legii de suplimentul de inserţie? Ce criteriu mai potrivit decât acesta ar putea fi? Ni s-au cerut adeverinţe justificative în acest sens…nu ştiu de ce, dar sunt aproape convinsă că în cazul meu personal, nu s-a ţinut cont şi de acest aspect.Cine sunt ei să îţi pună piedici în obţinerea unui drept acordat prin lege?
Şi, aşa ca fapt divers, vreau să menţionez faptul că SUNT CU PLATA LA ZI a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.La ce naiba mi-o fi folosind???!!!
Momentul când te gândeşti serios (desi eşti poate un întârziat şi este târziu), să pleci din ţară, pentru că te-ai săturat de piloşi, penali, nesimțiți și mai ales pentru că n-ai ce oferi copilului tău. Pentru că nu întrevezi nici o rază de soare, pentru că după ani şi ani de zbatere ai ajuns la concluzia că oraşul acesta, ţara asta nu îşi vor reveni vreodată, sau cel puțin nu în timpul care ti-e dat ţie și copilului tău pe acest pământ. Trebuie să mă gândesc serios la plecare pentru că aici “statul nu garantează nimic familiei şi copilului”, din teama de a nu ne ucide în spitale infecte, pentru că m-am săturat de piloşi şi pile, de șpăgile obligatorii și șpăgari, de nenumăratele nepotisme şi favoritisme, pentru că nu vreau să bag plicuri în buzunare toată viața şi să sar în permanenţă cu mici atenţii doar ca să fim trataţi corect. Cred că va trebui să plec pentru că vreau să-l învăț altceva pe copilul meu despre viață, pentru că vreau să îl educ să fie corect, blând, generos și bun și-mi dau seama că vreau să-l învăț să fie fix invers decât cum ar avea nevoie ca să „se descurce” într-o astfel de țară. Vreau să-l învăț să fie încrezător și optimist, însă îmi este tare teamă că, cu ajutorul aripilor cu care eu o să încerc să îl înalţ, se va prăbuşi dureros.
PS: Să nu uit:VREAU ACTIVAREA ART. 1 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI!
VREAU CA STATUL SĂ MĂ OCROTEASCĂ ŞI SĂ ÎŞI MANIFESTE GRIJA!
VREAU SPRIJIN PENTRU CREŞTEA ŞI EDUCAREA FIULUI MEU!
VREAU LOCUL CUVENIT ÎN CREŞA NR 6 BACĂU!

luni, 17 iunie 2019

Retrospectiva "Bacău-personalităţi ale locului", în "Lohanul" nr 47/aprilie 2019






Interviu pentru "Cadran cultural", martie 2019


Aşa cum aţi constatat deja, o perioadă am absentat din vâltoarea culturală a urbei, dar cum au fost o sumedenie de evenimente dedicate centenarului nu cred că nu s-a simţit lipsa mea atât de mult. Pauza aceasta se datorează aducerii pe lume în 2018 a celui mai de preţios „proiect” al meu şi anume fiul meu Mihail-Dacian Băbuşanu-Vieru. Anul acesta intenţionez să revin încet-încet pe scena culturală, atât cât îmi va permite „proiectul” de care vă spuneam. Lucrez la un alt volum de poezie pe care sper să îl finalizez până spre finalul anului, ne gândim să organizăm cea de a IV-a ediţie „Bacău-personalităţi ale locului” şi se profilează o colaborare pe linie culturală cu Centrul Medico-Social din Băceşti, judeţul Vaslui.


INTERVIURI RO KU (XXXVII) -- CCF CU MIHAELA BĂBUȘANU-23 Februarie 2019

INTERVIURI RO KU (XXXVII) -- CCF CU MIHAELA BĂBUȘANU-23 Februarie 2019
*Nume autor: Mihaela Băbuşanu
* din Bacău
* n. 12 martie în Băbuşa/Băceşti, Vaslui
* Licenţiată în istorie şi muzeologie
* Expert bunuri cu valoare memorialistică
* Conservator bunuri culturale
* Redactor revista de cultură „Plumb
* Redactor ziarul „Meridianul Iaşi-Bacău-Vaslui”
*Membru Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
Volume publicate, în ediţie bilingvă::
“Adevărata fericire/True Happiness”
“Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree”
precum şi:
“Femeia bonsai”
“Cu Mercur în exil”
Cum te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Am luat contact cu poemele haiku la îndemnul colegei mele, scriitoarea Tincuţa Horonceanu-Bernevic, care cocheta şi ea la acea vreme cu acest gen de scriere, apoi a regretatului Dumitru Radu. Mai apoi am recurs la documentarea online cu ajutorul căreia am citit regulile de scriere, despre forma clasică a haiku-ului, să înţeleg ce este kigo-ul, să mă fascineze forma fixa 5-7-5 şi am început să particip la concurs. Uneori scrierea unui haiku vine spontan, alteori poate fi un proces lent de gândire, scriere, rescriere, ajustare etc Deci am început să scriu haiku de prin 2006 cred.
Cine/ce te-a ajutat să-i înțelegi mai bine regulile?
Cred că îi datorez mulţumiri pentru informaţiile, lămuririle vis-à-vis de ceea înseamnă haiku / senryu domnului Corneliu Traian Atanasiu, atât din postări, răspunsuri, cât și prin scrierile și comentariile dumnealui.În acelaşi sens, o foarte mare contribuție o are existența Romanian Kukai, al cărui iniţiator este tot dumnealui.Apoi lecturile personale, documentarea, citirea autorilor experimentaţi etc
Nu pot uita emoţia începutului, primul premiu, primul haiku reuşit, cum aşteptam cu emoţie rezultatele şi momentul votului pentru a citi ce au scris ceilalţi autori etc
De asemenea, lectura poemelor şi a materialelor despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi cu certitudine îmi vor fi, comentariile pertinente ale lui Corneliu Traian Atanasiu sau ale celorlalţi haijini.
Ai urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat cineva?
Aş menţiona aici “Abecedarul” lui Henri Brunel “Haiku înțelepciune sau nebunie?” o carte deosebită din punctul meu de vedere. Mai pot aminti şi faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita şi, firesc mi-am dorit şi îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai bune.
Ce alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ cu cea occidentală?
Am început să scriu cam prin clasa a III-a- a IV-a, un fel de poeme în care mama şi tata erau principalele teme de inspiraţie, apoi Ştefan cel Mare şi Moldova, natura, viteaz au fost primele surse de insipraţie. Asta pentru că provin dintr-un sătuc răzeşesc, familia Băbuşanu fiind una dintre cele 4 familii de răzeşi întemeietoare ale satului BĂBUŞA în a II-a jumatate a sec XV şi tata fiind si vânător iscusit îl percepeam a fi cel mai mândru, mai frumos şi mai viteaz dintre toţi. .În gimnaziu, dna profesoară de română mi-a descoprit talentul pentru compuneri, scurte povestiri şi poveşti .În liceu am schimbat stilul, am început să scriu poezie în vers alb, de multe ori la prima vedere/prima inspiraţie, şi unele erau considerate chiar reuşite. În facultate când am scris tot poezie, când nu, în orice caz, sursa de inspiraţie erau propriile-mi trăiri, experienţe.Din 1997 până prin 2004 sau 2005 deci vreo 7-8 ani am făcut o pauză în ale scrisului, o pauză la poezie. Scriam doar anumite sloganuri pentru tipografii sau alte firme (pentru care nu primea decât mulţumiri dar ce este drept nici nu ştiam să cer), am venit cu idei de titlu, idei de titlu pentru ziare etc.De fapt, în acea perioadă, viaţa mea a avut o turnură pe care o credeam finală şi poate corectă. Dar nu a fost aşa. Viaţa fără poezie este tristă. Şi prin poezie eu înţeleg mult mai mult de atât.Din 2005 am început să mai particip ocazional la unele concursuri, m-am reapucat de scris, am apărut în primul volum colectiv odată cu participarea la un concurs la Iaşi. Local am debutat în anul 2006 în „Ateneu” cu Adrian Jicu, apoi în „Forma” cu Ovidiu Bufnilă, apoi am apărut în mai multe volume olective si reviste literare. În 2011 am debutat cu primul volum, „Adevărata fericire/True happiness”, volum biligv, tradus de o amică, iubitoare de literatură şi bună cunoascătoare a limbii engleze. Prin 2006 m-am apucat de scris haiku, de prin 2016 cred că şi senryu. Poate ar fi timpul să încerc să scriu proză.Nu am încercat, nu ştiu dacă aş putea sau nu. Spun, poate....Am două cărţi publicate cu poezie contemporană, “Adevarata fericire/True happiness” şi “cu Mercur in exil” si una în curs de editare. Este o poezie liberă, eliberată de constrângerile în care este inregimentat haiku-ul. Eu scriu la prima mână, ceea ce simt sau mă inspiră, cee ace mă doare sau mă fericeşte, fără să ajustez textul pentru “a da bine”. Ori libertatea asta mie îmi face bine.
Despre haiku, este evident că a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul original nipon eu spun că îşi sporeşte strălucirea, împrumutând din patina limbii în care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Dn punctul meu de vedere, kaiku-ul scris în limba română, are o frumuseţe şi o expresivitate aparte.
Ai obținut premiul cu poemele de mai jos.Ne poți spune ce/cine anume te-a inspirat?
Aş numi 2 senryu-uri mai întâi:
masa rotunda-
se mânâncă între ei
câţiva cavaleri

(premiul III, august 2016)
şi:
artă modernă-
singurii rămaşi tablou
vizitatorii

(premiul I, ianuarie 2017)
Apoi printre primele mele premii la concursul organizat de Romanian Kukai. Pentru că sunt din perioada de început, îmi sunt cele mai dragi:
de mână în parc-
singurul nostru martor
luna de gheaţă

(premiul II, februarie 2009)
și
promoroacă-n vii-
amintirea vacanţei
dulce ca mustul

(premiul III, septembrie 2008)
Apoi haiku-uri la fotografie:
mama-n potecă
anevoie coborând -
azi poză-n album

poem scris pentru expozitia foto-haiku, “Declic in silabe” sau:
testul pozitiv-
în sfârşit în grădină
primul ghiocel

tot haiku la fotografie:
sfârșit de toamnă
eternizând pe pânză
ultimul apus

şi haiku-ul de sine stătător din volumul “Stejarul cu flori de cireş/The chhery blssom oak tree”:
ziua Învierii -
în livada cu vișini
cucul cântă din nou

Am şi eu câteva premii obţinute, pentru haiku şi senryu….A fost o perioadă când am scris intens, apoi am făcut o pauză, acum de ceva vreme m-am reapucat de scris în acest gen, deși m-am apropiat mai mult de senryu, îl simt mai aproape de starea mea din acest moment.
De unde mă inspir...Eu am plecat de mică de acasă la liceu, apoi facultate, tot timpul m-am aflat (şi mă aflu şi acum) departe de locurile natale. Pe de altă parte, părinţii mei s-au stins amândoi lăsând în sufletul meu un gol imens. Cele mai multe îşi au rădăcinile acolo, îşi au seva inspiraţională în pământul Băbuşii, cu gândul la Băbuşa, la mama şi tata, la dealurile şi pădurile de acolo, la cimitirul unde îmi sunt părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii.Sub acele cruci mi-am îngropat o bună parte din mine care iese uneori la suprafaţă sub forma poeziei (poezie contemporană), haiku, pagini de jurnal sau schiţe ale unor povestiri. Odată cu aducerea pe lume a fiului meu Mihail-Dacian, trăirile pozitive au început să se dezmorţească, să împingă stratul gros, şi să iasă la suprafaţă asemeni unui ghiocel iubit de îngeri.
Ce valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu, aparițiile în diverse publicații de specialitate?
Premiile normal că sunt motive de bucurie dar sunt şi ca nişte încurajări, motivări viitoate.Totuşi, de amintit şi faptul ca nu sunt în joc interese majore care să compromită calitatea jurizării (deşi au mai fost unele cazuri, stiu că s-a făcut repede lumină şi curăţenie) ştiu că fiecare participant votează anonim lucrările din concurs fără să le cunoască autorul. Aşadar, bucuria pe care mi-o produc aprecierile celorlalţi participanţi este importantă. Pe de altă parte, este frumos şi interesant concursul în sine. Îmi plac concursurile, înfruntările culturale corecte. Normal că este frumos să câştigi dar este frumos şi să îi cunoşti şi să îi apreciezi pe cei mai buni decât tine sau mai buni la un moment dat.
Ce reprezintă pentru tine participarea la concursurile de haiku internaționale sau de pe Romanian Kukai?
Pentru mine a fost ca o școală, un curs de pregătire de neînlocuit.
Ce rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală, activitatea profesională? Te ajută sau te încurcă?
Nu ştiu ce să zic. Cred că ar fi prea mult să spun că "mă încurcă" sau că, dimpotrivă, mă ajută în vreun fel.Să spunem că ar fi un liant care uneori funcţionează foarte bine între muncă și timpul liber sau timpul liber de peste zi (vorbesc oricum din amintiri pentru ca acum arareori mai pot spune că am un pic de timp liber, ba chiar aş putea spune că îl smulg cu forţa de unde este, de unde nu este)….Oricum, au existat perioade în care am avut timp liber însă nu am reușit să scriu nici măcar un haiku (deși am încercat) dar şi momente de respiro foarte creative.Uneori am reuşit chiar să îmbin utilul cu plăcutul ca să zic aşa (adică serviciul cu scrisul). Am iniţiat şi organizat la muzeul unde lucrez câteva ediţii ale evenimentului “Japonia departe-aproape de Bacău” şi sper să urmeze (la reîntoarcerea mea în activitate din concediul de creştere a copilului ) şi altele.
A fost un eveniment apreciat ca fiind de success, atractiv atât pentru cunoscători cât şi pentru publicul larg. În cadrul acestuia au avut loc dansuri japoneze, jocuri, expoziţii de foto-haiku (“Declic în silabe” organizată împreună cu haijinul Oana Gheorghe şi fotograful Broşu Constantin), concurs de haiku realizat cu acelasi prilej, lansări de carte, întâlniri îintre haijini, etc.
Poți numi trei poeme haiku de-ale autorilor români și/sau străini care îți plac în mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți/ însăți?
Foarte greu, pentru că sunt multe pe care mi-aş fi dorit să le fi putut scrie eu însumi…am mulţi autori care îmi plac şi sper să nu se supere nimeni însă, pentru că se cere, o să numesc câteva dintre ele, care îmi vin acum în minte:
vechea troiţă –
vântul i-aşează pe răni
petale de prun

(Cezar Florin Ciobîcă)
Amurg de toamnă-
În pânza de păianjen
Se zbate o frunză

(Dumitru Radu)
Deschizând o hartă
Petalele de cireş leagă
Europa şi Japonia.

(Eduard Ţară)
Precum şi:
O, nemilos, destin!
Sub coifu-acesta plin de glorie
Acuma cântă-un greier

(Coiful lui Sanemori/Laudă poetului Rika-Matsuo Basho)
Ce feţe mult schimbate!
Am văzut în ele bătrâneţea mea
Ca zemoşii iarna-toate

(Din nou în satul natal-Matsuo Basho)
Un poem de-al tău la care ții cel mai mult.
Nu este cel mai bun însă, este printre primele scrise pentru care am luat şi premiu şi, din acest motive, îmi este drag:
promoroacă-n vii-
amintirea vacanţei
dulce ca mustul

(premiul 3, septembrie 2008)
Ai publicat vreo carte de haiku?/ Ce proiecte ai pe viitor?
Da, până acum am publicat două cărţi de haiku: Stejarul cu flori de cires/The cherry blossom oak tree” si “Femeia bonsai” şi am apărut în câteva antologii de gen.
Pe lângă acestea, aşa cum spuneam, am publicat două cărţi cu poezie contemporantă. Acum lucrez la al treilea volum de același fel.
Odată cu revenirea mea în activitate, după concediul de creştere a copilului, intenţionez să reiau( printre alte proiecte) demersurile privind organizarea la Bacău, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” unde lucrez, a evenimentului “Japonia departe-aproape de Bacău”.

miercuri, 12 iunie 2019

De dimineaţă

Liniştea senină de dinaintea plecării,
Cafeaua neapărat fierbinte şi dublă
Şi micul dejun neapărat copios 
de dinaintea spălatului pe dinţi,
sunt fresh, rucsacul din spinare
îmi pare o neglijabilă bocceluţă,
sunt gata să urc cele piscuri,
sunt pregătită să-mi bată vântul prin plete
soarele să-mi surâdă prin ochelarii „de firmă”,
să-ţi aud ecoul de dinaintea vocii

şi să-ţi simt mirosul de brad.