Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

joi, 26 noiembrie 2020

Frunzele -Radu Stanca

"Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele..."

(Frunzele -Elegie de toamnă, Radu Stanca)


marți, 24 noiembrie 2020

Rugăciune către Îngerul Păzitor

Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobită şi cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta şi ma rog. Auzi-ma pe mine, pacatosul rob al lui Hristos, care cu multa cainta si lacrimi amare strig: sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv si nu te departa de la mine. Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale, ca intru pocainta si neprihana sa-mi petrec cealalta vreme a vietii mele.Pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrajmasul de pierzarea mea. In tot locul si in tot ceasul sa-mi stai inainte, rugandu-L pe Domnul Dumnezeul indurarilor sa-mi ierte pacatele pe care le-am savarsit in viata mea cu fapta, cu gandul sau cu vorba. Iar in infricosatul ceas al mortii tu sa fii langa mine, bunul meu pazitor, alungandu-i pe intunecatii demoni veniti sa infricoseze cutremuratul meu suflet. Apara-ma de cursele lor, cand va fi sa trec prin vamile vazduhului, pentru ca, de tine calauzit si pazit, lumina Raiului sa o vad, unde Sfintii si Puterile ceresti laolalta lauda si preamaresc numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.




"De cele mai multe ori te împiedici pentru că iţi spui că nu ai încredere în tine şi crezi că din aceasta cauză ai avut cele mai mari eşecuri în viaţă. Ei... să ai încredere este mai puţin important atunci când ai încredere în Dumnezeu. Atunci când ai încredere în Dumnezeu, în planul lui perfect, ai şi încredere în tine. Lasă-te acum în voia lui Dumnezeu, predă-te lui, nu mai lupta, nu mai încerca să faci, să dregi, doar FII. Imaginează-ţi cum eşti luat(ă) în braţe şi nu mai eşti singur(ă). Totul ESTE BINE! Aşa să fie şi aşa este!" (Delia Mureșan)

marți, 17 noiembrie 2020

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou

Mult-milostive Mare Mucenice Efrem, iată, vin și mă mărturisesc ție, ca unui Părinte mărinimos, încredințându-ți dorința de a avea și eu o casă pe acest pământ.

Tu știi mai bine ca mine și care îmi sunt posibilitățile, și ceea ce îmi este de folos, dar și pe toate cele pe care mi le va rândui Dumnezeu în răstimpul viețuirii pământești. De aceea, voiesc ca dorința mea să ți-o încredinșez deplin și însăși aceasta să-mi fie piatra de temelie a casei. Însuți plinește și săvârșește toate cele de trebuință, iconomisind, așa cum numai tu știi, împrejurările și oamenii prin care lucrurile vor veni în faptă. Iar mie dă-mi înțelepciune, cutezanță și luare-aminte spre a pricepe toate cele care sunt de folos spre bună făptuire.
Ajută-mă să trec cu limpezime peste grijile trebuincioase și să nu mă împotmolesc în lucruri nefolositoare și în căutarea desfătărilor peste trebuință. Și mai mult decăt acestea, ajută-mă ca nu numai să nu se zdrobească și fărâme casa lăuntrică a sufletului, ci să fie temeluită și retemeluită pe piatra cea tare a cuvintelor Evangheliei, fără de care viața omului nu este decât beznă, întuneric și pridvor al iadului. Sfințește-mi cugetele, învață-mă privegherea de toată vremea, fă-mă iubitor al rugăciunii și al mărturisirii către Dumnezeu, ca prin toate acestea să sporesc zi de zi în dragostea lui Hristos și astfel, crescând mintea mea către cuget deplin, să pricep cât de adânc și de adevărat este cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

Fie ca acestea toate să se împlinească cu mine, prin sfintele tale mijlociri, dumnezeiescule Efrem, ca astfel, statornicindu-mă întru nădejdea cea nemincinoasă, să pășesc cu bucurie în căile Sfintei Evanghelii și astfel să dobândesc intrare în Împărăția Cerurilor, cea care se află înlăuntrul nostru și întru care se arată slava Domnului, Care se sălășluiește întru robii Săi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.



joi, 12 noiembrie 2020

Sursa foto: ASOCIAŢIA MUZEUL JUCĂRIILOR, BUCUREŞTI



Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

„Unii vor iubire, alții vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare şi maşină nouă,

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,


Unii să audă, alții să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moşie mare şi bogată,

Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,


Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

Unii vor un munte, alții vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare,


Unii vor avere, faimă, bogății,

Alții sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alții doar să uite ceea ce-au iubit...


Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!


Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”


(Unii şi alţii - de Licuța Pântia)




luni, 9 noiembrie 2020

sâmbătă, 7 noiembrie 2020

In memoriam EUGEN VAIAN

  Un ziarist şi scriitor de care foarte  puţini au auzit este şi băcăuanul Eugen Vaian, personalitate a secolului XIX, mort la doar 27 de ani.

Din “Dicţionarul General al Literaturii Române” al Academiei Române aflăm despre Vaian că s-a născut la 2 noiembrie 1870 la Bacău (d. 25 august 1897, Compertrix,  Franţa), prin mamă fiind înrudit cu George Bacovia şi profesorul Grigore Tăbăcaru, că a  învăţat la Bacău şi Buzău, iar la 16 ani fuge de acasă cu o trupă de teatru.

Iată ce scria despre Vaian în  „ Foaia Populară”, Publicaţie Enclopedică Săptămânală, anul II, nr 8, 21 Februarie 1899, la Rubrica „Scriitori Români” la un an de la moartea sa:„Dăm astăzi portretul regretatului literat şi ziarist Eugen Vaian, mort anul trecut la Paris, în nişte împrejurări  dureroase, departe de ţară şi de toţi acei pe care i-a iubit.Vaian s-a născut în 187o în oraşul Bacău unde şi-a petrecut o copilărie  răsfăţată, care nu prevestea într-un nimic nimic viitorul lui sbuciumat. Înzestrat cu o simţire aproape feminină, de o susceptibilitate rară, fără cea mai mică noţiune de practică a vieţei, modest, blând, sfiicios, a fost predestinat înfrângerilor.

Autorul mai multor cărţi („După natură. Artiştii“, Roman, 1890; „Fin de siecle“, Bucureşti, 1892; postum  „Proză şi versuri”, prefaţă de Socrate Georgescu“, Bucureşti, 1899), dar şi traducător al unor autori francezi şi ruşi. Pasiunea pentru jurnalism  dar şi pentru ideile epocii l-au făcut să scrie la mai multe publicaţii naţionale din care a reuşit să-şi asigure traiul de zi cu zi: Adevărul, Bucureşti, Ţara, Ilustraţiunea Română, Românul. Dicţionarul General al Literaturii Române (volumul 7, 2009) al Academiei Române îl pune în rândul marilor autori români.. Potrivit regretatului Eugen Şendrea, Eugen Vaian s-a născut la Bacău, într-o mică căsuţă cu pereţi văruiţi. Tatăl său, Ionachi Vaiant era angajat casier dar mama sa, Zoia era fiica unui boier din comuna băcăuană Bogdăneşti (Grigore Muste). „Urmează clasele primare sub îndrumarea marelui dascăl Constantin Platon, la Şcoala de băieţi nr 1, apoi două clase la Gimnaziul de Băieţi. Aici îşi pune prima oară în valoare talentul de gazetar şi literat, scoţând un ziar litografiat, cu fapte, date şi poezii ale copiilor, care va face mare vâlvă“, scria Eugen Şendrea, în „Istoria Necunoscută a Bacăului“, carte apărută la Editura Vicovia, în 2013. Mai târziu, la doi ani după moartea lui Eugen Vaian, în 1899, Socrate Georgescu, care i-a prefaţat o carte jurnalistului băcăuan, afirma: „Are în sânge spiritul de aventură. La 16 ani părăseşte casa părintească şi devine actor“. După doar doi ani, renunţă la trupa de teatru şi urmează alte cursuri la Brăila. Pasionat de noile idei ale epocii dar şi de soarta muncitorimii, scoate în 1888 publicaţia  „Unirea muncitorilor”, ziar pe care-l conduce câteva luni
iar în 1889, la Roman, împreună cu G. Ibrăileanu şi Panait Muşoiu, scoate revista „Şcoala nouă”. În aceeaşi perioadă a colaborat la „România viitoare”, ziarul editat de Panait Muşoiu la Brăila, în anii 1889-1890 a lucrat în redacţia ziarelor liberale „Vocea Romanului” şi „Moldova”. Vaian a scris la ziarele Adevărul, Românul, Ţara, Liga ortodoxă, Ilustraţiunea română, Pressa (editat de el), Săptămâna ilustrată (înfiinţat tot de el).

La 22 de ani este corespondentul mai multor ziare din capitală. La Bucureşti publică „Fin de Siecle“ şi îi traduce cartea lui Turgheniev- „Întâia dragoste“. Momentul care avea să-i hotărască destinul a fost dragostea şi căsătoria cu Libertatea Pruteanu (1873-1969),  fiica unui medic din Moineşti, pasionată de artă şi literatură. Ulterior ea va deveni scriitoare, sub numele de Laura Vampa. Îi cere mâna şi căsătoria are loc pe 18 decembrie 1892, la Paris. Atrasă şi ea de literatură şi presă, va publica sub numele de Laura Vampa. Cât timp au stat în Bucureşti, cei doi vor scoate o nouă publicaţie- „Săptămâna Ilustrată“. Alexandru Macedonski, impresionat de stilul şi dăruirea lui Eugen Vaian pentru presă, îl numeşte redactor la „Liga Ortodoxă“. Pleacă cu soţia la Paris pe jos, pentru a-l întâlni pe Emile Zola, cu care avea plan să scoată o nouă revistă Ultimii ani din viaţă Eugen Vaian şi-i petrece în Elveţia şi în Paris. Dealtfel, spre Capitala Franţei pleacă pe jos împreună cu soţia. Potrivit surselor care au stat la baza Dicţionarului General al Literaturii Române, în anii 1895-1896, Vaian ar fi făcut contabilitate la Mesageria Internaţională a Franţei. Apoi, a avut şansa să îl cunoască pe marele scriitor naturalist Emile Zola (1840-1902), cu care visa să facă mai multe proiecte literare şi să scoată o revistă”.(Mircea Merticariu în https://adevarul.ro/, 16 octombrie 2015).

  După o şedere cu soţia sa, Laura Vampa, în Elveţia (la Zurich şi Lausanne), şi un popas făcut la Geneva (unde găseşte o slujbă la librăria unui francez), Vaian ajunge singur (pe jos!) la Paris, unde a intenţionat să se întâlnească cu celebrul prozator Emile Zola şi să facă un ziar aşa cum îşi visa. Dar visurile i s-au năruit rând pe rând. A făcut contabilitate prin capitala Franţei (la Mesageria Internaţională, condusă de M. Buziano, s-a întâlnit cu Zola dar, bolnav de tuberculoză şi demoralizat că nu i se împlinesc toate visurile, se sinucide, aruncându-se sub roţile unui tren care circula pe ruta Paris – Azincourt, trupul fiindu-i găsit ulterior,  în dimineţa zilei de 26 august 1897, pe raza comunei Compertix şi îngropat apoi în cimitirul unui sat din arondismentul Chalon. A lăsat o scrisoare către soţie prin care îşi motiva gestul. Deşi  extrem de talentat, din cauza unei hipersensibilăţi accentuate, el nu a reuşit să îşi depăşescă condiţia şi nici vicisitudinile vieţii  scriind articole pătimaşe prin ziarele vremii, versuri epigonice, încercări de roman (“Măritată”, publicat în revista “Săptămâna ilustrată”), instantanee din viaţa celor umili şi multe traduceri din franceză. A tradus (din franceză) aşa cum amintea şi ziaristul Mircea Merticariu romanul lui Turgheniev “Întâia dragoste”, romanul “Fraţii vitregi” al lui Maupassant, dar şi din Emile Zola, Alphonse Daudet, Gustave Flaubert, Giacomo Leopardi. O parte din textele sale au fost semnate şi cu pseudonimul Şt. Scurtu.

Iată ce se scrie în continuare despre Vaian în acelaşi articol din „Foaia populară”,  februarie 1899: „În ceea ce priveşte aranjarea  estetica a unei gazete era de neîntrecut. Şi la diferitele ziare pe unde-a scris a înfiinţat rubrică cu deosebit succes. În 1892 se căsători cu Laura Vampa, distinsa scriitoare, şi această căsătorie a contribuit mult la desfăşurarea talentului său. Idealul său era de a face un ziar popular , după exemplul şi spiritul ziarelor din străinătate.Dar aceasta trebuia să rămână vecinic un vis neîmplinit, România fiind o ţară mică şi deci neîndestulătoare pentru sacrificii aşa de uriaşe.Dar Vaian, stăpânit de pasiunea idealului său măreţ, nu-şi putea da seama de realitate. Înfiinţă ziarul „Presa” la care nu numai că-ţi risipi puterile lui de intelectual, dar îşi îngropă pân la cel din urmă ban. Când văzu că nu mai poate lupta pentru a-şi susţine idealul, încercă o aşa de  mare zguduire că fu pe cale de a-şi pierde minţile.Atunci plecă din ţară, nadăjduind să uite, să reînceapă în altă parte o nouă viaţă. Poate ar fi isbutit dacă simţirea lui nu l-ar fi trădat şi de astă-dată. Departe de copiii săi şi de o tovarăşă devotată, mâhnit că nu poate să-i aducă lângă dânsul mai curând, de teamă să nu înnebunească de durere, a preferit să se omoare aruncându-se într-un moment de disperare înainte unei locomotive. Acesta a fost tragicul sfârşit al unei vieţi sbuciumate şi îndurerate”.

Un scriitor interesant (şi prin biografie dar şi prin scrisul său) – o “fire evazionistă şi temperament hipersensibil, cititor pasionat de literatură senzaţională, dar şi admirator fanatic al lui Eminescu”, cum îl caracterizează filologul Stănuţa Creţu.

Un destin frânt înainte de vreme, o victimă a vremurilor, orânduielilor şi poate a oamenilor indiferenţi pe care i-a întâlnit în calea scurtei sale vieţi.

Soţia sa, moineşteanca Laura Vampa revine definitiv în ţară, unde desfăşoară o activitate literară până în 1933. Publică lucrările:  „Cronici feminine, Bucureşti“, 1905,  „La noi în sat! Teatru de copii cu cântece şi danturi naţionale“, Bucureşti, 1916, „Ce mai învăţăm la şcoală? Oropsiţii“, Bucureşti, 1924, „Din lumea celor mici“,  şi „Răducu şi Nuşa la ţară“, Bucureşti, 1933. Se stinge la 96 de ani, în Bucureşti.  

În scrierile sale, -şi Vaian a scris multe bucăţi bune, pline de vervă,- respiră minunat de bine sufletul autorului.Toate sunt pline de o melancolie amară , de o ironie ascuţită:căci aşa sunt cei care suferă” iar versurile de mai jos sunt parcă epilogul şi finalul potrivit al acestei scurte şi zbuciumate poveşti de viaţă:

Cum me perdusem printre pietre

Ce stau mormintelor în faţă!

Uimit de liniştea din juru-mi

Uitasem dragostea de viaţă.

Prin şoapta sălciei pletoasă

Un glas de-aramă străbătu;

Chemând cu vocea-i plângătoare.

„Hai, vin şi tu!...Hai vin şi tu!”(Eugen Vaian).

                                                                                                                                 Mihaela BĂBUŞANU

UZP, Filiala Bacău

https://uzp.org.ro/41082/in-memoriam-eugen-vaian/?fbclid=IwAR0cFlfdKmnxk74-svyOPpYsPHj8fnzjB96XseOM0dKnt_Uw2ByOyximiD4


 

vineri, 30 octombrie 2020

IN HONOREM RADU COSAŞU-90

https://uzp.org.ro/40763/in-honorem-radu-cosasu-90/?fbclid=IwAR3szB8eV2WX8WWKGySxV3aLXswraqwceRevsQ-iEGVbvju0qYJx_A_wliY

Mi-am început cariera de cronicar sportiv, acoperit sub pseudonimul Belphegor, în urmă cu 45 de ani; am o oarecare experienţă, dar, ca de obicei, nu sînt dispus să trag vreo concluzie. Mă feresc de concluzii în toate problemele, inclusiv în sport.Adevărul cel mai presant care mi se impune de cîte ori îmi încep cronica, în fiecare joi de dimineaţă, este simplu, deloc fastuos, totuşi de neclintit: nu poţi să scrii pe placul tuturor celor care te citesc pe sticlă sau pe hîrtie. Ziaristul, chiar ditamai scriitorul, care scrie obsedat să facă unanimitate pozitivă de păreri şi gusturi ar trebui să se lase de meserie.Dacă îţi respecţi pixul – şi asta presupune un grad înalt de humor – e obligatoriu să ştii şi să nu te sperii că nu poţi mulţumi toate galeriile mai mult sau mai puţin fanatice, dar care şi ele trebuie respectate. Fiindcă nu am iluzia obiectivităţii în lumea de azi, ţin morţiş să se înţeleagă că nu sînt un fanatic al punctelor mele de vedere.Ţin doar cu Progresul, dar el, cu P sau p, s-a pierdut undeva în obscuritate. Mi se impută demult că „nu ştiu să sar la beregată”. Nu ştiu şi nici nu vreau să învăţ. În tot ce e non-violenţă, non-vulgaritate, contaţi pe mine!”

 Da, acesta este Radu Cosaşu, cel care şi-a arătat vocaţia şi talentul de scriitor încă înainte de a împlini 20 de ani, devenind, mai apoi, după anii 60 şi până azi, unul dintre cei mai apreciaţi autori români de nuvele și ziariști.
Pe numele său adevărat Oscar Rohrlich, s-a născut la 29 octombrie 1930, în Bacău, într-o familie de evrei, cu bunici care avuseseră un atelier de pălării și tatăl avocat.
Absolvă liceul la București, în 1948, și încă de atunci începe activitatea gazetărească, fiind reporter la Revista elevilor. Urmează un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949) și este recrutat pentru Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” (1952-1953). Ajunge redactor la Scânteia Tineretului (1949), mai apoi lucrează ca frezor la Uzinele Timpuri Noi (în 1950, din cauza unchiului Marcel, un frate al tatălui său, emigrat în Austria și acuzat că e spion imperialist).
Face armata la „Cavalerie” și scrie la „Ziarul de aramă” din Cluj, lăsat la vatră cu gradul de sergent major (1952), reîntors la „Scânteia Tineretului” (1953) și dat afară din presă în 1956 pentru „teoria adevărului integral”, lansată la unica ediție a Congreului Tinerilor Scriitori (misiunea scriitorilor, zicea aniversatul nostru, ar fi fost să nu ascundă neîmplinirile și greșelile procesului de construcție a socialismului, ci să le dezvăluie).
După mai bine de un deceniu în care e fost exclus din presă, timp în care a locuit pe strada Popa Nan, acasă la ultima rudă neemigrată în Israel, mătușa Sanseverina, a fost reprimit ca redactor la revista Cinema (din 1968 până în 1988). Totodată deține temporar rubrici fixe la revistele România literară, Tribuna, Flacăra, precum și la ziarele „Sporul” și „Informația Bucureștiului”, uneori semnând cu pseudonimul Belphegor.
Ca scriitor debutează cu un volum de proză patriotică, în 1952, însă adevărata afirmare se produce o dată cu editarea volumului de proză satirică „Maimuțele personale”, în 1968. De atunci, a scos volume în care a adunat articole și eseuri reportericești, a editat volume care se înscriu într-un ciclu autobiografic de nuvele și câteva piese de teatru, urmând ca în 1993 să fie co-fondator (alături de Andrei Pleșu, Tita Chiper și Zigu Ornea) al revistei săptămânale Dilema, devenită din 2004 „Dilema veche”.
În prezent, continuă să colaboreze la diverse publicații, între care „Dilema veche” și „Gazeta sporturilor”. “Mă uit la mine ca la un ziar în care fiecare știre mi se pare senzațională, istorică și fără precedent.” (Radu Cosașu, Opere I, Alți doi ani pe un bloc de gheață, Polirom, 2008, pagina 471) . Fără îndoială aşa trebuie să îl privim şi noi: ca pe un om senzaţional, fără precedent, cu un loc extrem de clar şi bine definit în istoria literaturii şi jurnalismului românesc.
   De-a lungul carierei i-au fost decernate numeroase premii (între care Premiul „Ion Creangă” al Academiei, în 1973, și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1971 și 1981), la 30 martie 2004 fiind distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, conferit de Președintele României, Ion Iliescu.
„(…) Arta mea s-a născut din teamă./ Am debutat ca fricos și am creat pentru/ a birui această frică. Alt scop n-am avut.(…)” (Radu Cosașu, Opere II, O viețuire cu Stan și Bran, Polirom, 2009, pagina 25)
Din punctul meu de vedere este îndemnul cel mai bun, motivaţia perfectă pentru cei talentaţi măcinaţi de temeri, exemplul cel mai  bun de reuşită, de înfrângere fără drept de apel al fricilor de orice gen, de triumf al vieţii, al talentului, al geniului.
În perioada 1991-1997, Radu Cosaşu a analizat, cu mult humor şi însufleţire, evenimentele săptămînale din sportul-rege, în editorialele pentru „Fotbal plus”.

După spusele unor psihologi de talie mondială, curiozitatea ar fi la fel de importantă ca gimnastica de dimineaţă în menţinerea sănătăţii şi a puterii de a trăi pînă la adînci bătrîneţi, fireşte, dacă acestea fac parte din obiectivele vieţii dumneavoastră. Un scriitor american cum n-au fost doi, ajuns întreg şi voinic la vîrsta de 80 de ani, socotea şi el că fără un puternic sentiment de curiozitate – de pildă, a citi în fiecare dimineaţă ziarele, a urmări cu plăcere orice funduleţ frumuşel de domnişoară – n-ar fi rezistat în acest maraton numit, pentru cîţiva iniţiaţi, existenţă. Îmi plac aceste idei şi mă supun lor; dacă mă îndemn mai greu să fac gimnastică în zorii zilei, recuperez prin numeroase exerciţii de curiozitate. Am norocul că mă pricep puţintel la fotbal. Fotbalul e un izvor permanent de tărie, tăria aceea care face ca omul cel mai inteligent să poată spune ca un copil prostuţ: «Mor de curiozitate».” (Radu Cosaşu)
Radu Cosaşu îi priveşte cu compasiune pe cei cu idei preconcepute care “au prejudecata că sportul a aparţinut vreodată brutelor şi primitivilor. ” Ca o prelungire a ideii că sportul e viaţă, autorul dă , comentând un meci memorabil între Jan Kodes şi Ilie Năstase, o definiţie memorabilă poeziei: “Pe căi nevăzute doi bărbaţi, care cică se jucau, atingeau graniţa poeziei care nu-i altceva decît viaţă dusă până la paroxism…”(Andrei Bodiu, Cronica vieţii, pag 14, în „https://revistatransilvania.ro/)
   Şi pentru că Radu Cosaşu şi-a trăit viaţa frumos şi intens, încercăm să aflăm care a fost reteţa de suces după care s-a ghidat,  dintr-un interviu acordat lui Marian Nazat „Ehe, ca să ajungi la senectute, nonagenar ori centenar, trebuie să începi pregătirea pe la 20 de ani. Cât despre vioiciune, o să-ți dezvălui niște amănunte cu întâia ocazie, nu-i chiar simplu, nu lua în seamă aparențele… Și nu uita vorba lui Sthendal – amănuntele fac ca fiecare dintre noi să fie altfel, original…”„(…) Fericirea e să scrii/ poezii care sunt pure și simple articole de ziar,/ articole de ziar pe care să le poți pune linștit/ într-un roman (…)” mai spune (Radu Cosașu, Opere I, Povești pentru a-mi îmblânzi iubita, Polirom, 2008, pagina 251)
Autorul Supravietuirilor – opera fundamentala a literaturii noastre – e din categoria celor fara categorie; a celor care resping ierarhia, birocratia literelor.” ( scria scriitorul şi criticul Lucian Raicu)
Aceasta e o dovadă de bun-simț: să știi ce-ți place și ce nu din ceea ce faci cu creionul în mână. A-ți cunoaște natura talentului.” (Radu Cosașu, Opere II, Sonatine, Polirom, 2009, pagina 418)
   Noi însă, tocmai pentru că respectăm ierarhia valorilor si pentru ca apreciem tot ceea ce a facut cu creionul în mână, se cuvine să îl ovaționăm și aplaudăm măcar acum la ceas aniversar pe acela care s-a născut băcăuan dar a devenit universal prin incredibila sa forţă creatoare.
   Să îi urăm și noi băcăuanii la mulți ani cu sănătate, aceiași prospețime a gândului, spiritului, a condeiului!

Mihaela BĂBUȘANU

UZP,  Filiala Bacău


joi, 22 octombrie 2020

Rumi ❤

,,Apoi într-o dimineață te trezești și îți este bine așa. Imperfectă, nesigură, neadecvată, ridată, unică."



sâmbătă, 17 octombrie 2020

Donez tricicletă!

Donez tricicletă, riicare de la domiciliu. Mă puteţi contacta pe grup:
https://www.facebook.com/groups/mamici.din.bacau/


vineri, 16 octombrie 2020

Pentru a dezvolta o comunitate cât mai puternică, vă invităm să vă alăturaţi grupului "Donaţii, schimburi şi împrumuturi Bacău"!

Grup dedicat DONAŢIILOR, SCHIMBURILOR, ÎMPRUMUTURILOR şi ÎNTRAJUTORĂRII!
Având ca adresabilitate iniţială MĂMICILE CU PITICI, grupul a căpătat ulterior o adresabilitate mai largă.
Înainte să aruncați ceva, ganditi-va dacă nu cumva, persoane mai puțin norocoase se pot bucura sau se pot folosi de acel lucru.
Puteţi doar dona, împrumuta sau face schimb.PE ACEST GRUP NU SE VINDE NIMIC!
Pentru a crea o comunitate cât mai puternică, vă invit să vă alăturaţi grupului!
Totul începe de la întrebarea „De ce donăm?”. În principiu, facem asta ca să simțim că participăm la o schimbare, să simțim că am contribuit la un lucru bun și că cineva este mai fericit datorită nouă. În același timp, suntem și noi fericiți știind că am făcut un bine. Acest lucru ne aduce şi nouă, celor care donăm, mari beneficii sufleteşti.În dulapul fiecăruia dintre noi există haine ce sunt purtate foarte rar sau niciodată, în casa fiecăruia dintre noi există un anume mobilier care nu ne mai place şi vrem să îl înlocuim, un aparat electrocasnic care acum nu ne mai este necesar Când în sfârşit vine vremea să renunţăm la ele, le aruncăm împreună cu gunoiul menajer la tomberon . Cât despre haine… ele se demodează de la an la an, noi facem prea multe cumpărături, adaugăm aici şi fluctuaţiile de greutate şi astfel se adună o mulţime de textile nefolositoare. Dar, cel mai important aspect, mulţi dintre noi nu îşi permit să dea atâţia bani pe hainele atât indispensabile, şi tare bine le-ar prinde o mână de ajutor. Atunci când avem copii în continua creştere, cu atât mai mult.
În afară de asta, aruncarea hainelor, electrocasnicelor, mobilei etc este un proces de iresponsabilitate socială, o situaţie din care fiecare dintre noi are de pierdut.Dacă nu suntem neapărat cu gândul la donaţii de ce să nu ne gândim măcar să oferim alcuiva ceva ce nu mi se mai poriveşte, nu ne mai vine saunu ne mai place?Hai să ne gândim doar la haine…. Nu numai că ocupă foarte mult spaţiu, însă au capacitatea de a contamina solul, pânza freatică şi de a emite nişte mirosuri îngrozitoare. Nu mai bine le donăm? Şi, atunci când nu mai sunt chiar de nici un folos pierzându-şi utilitatea, nu mai bine le reciclăm?
În afara cazurilor sociale, avem aici şi cazuri de familii obişnuite care îşi drămuiesc cu grijă fiecare leuţ aşa încât intrajutorarea este un alt aspect important de care trebuie să ţinem seama pe acest grup. Şi tu şi eu putem solicita, căuta, cere fără nici o problemă-, prioritate având însă cei mai nevoiaşi decât noi şi fără a solicita absolut tot ce ne iese în cale, păstrând o anume decenţa în toate.
Vă rugăm să nu mai utilizaţi sau să evitaţi expresia "MĂ PROGRAMEZ" atunci când doriţi ceva, tare deranjant "sună" !!! Nu suntem la coafor şi nici la vreun cabinet medical."Le doresc eu", "Le vreau eu", sunt mult mai potrivite!
Împreună vom fi o comunitate mai puternică!
Şi nu uita: DONAŢIA SE FACE DIN SUFLET, NU DIN PREAPLIN!

*Grup creat în 4 septembrie 2018
Mihaela BĂBUŞANU
Creator&Admin

https://www.facebook.com/groups/mamici.din.bacau