Conform dictionarului de neologisme, muzeograful este specialistul in muzeografie – disciplina care se ocupa cu descrierea si istoria muzeelor, cu metodica clasarii, conservarii si prezentarii obiectelor dintr-un muzeu, iar muzeologul este specialistul in muzeologie, stiinta care se ocupa cu studiul organizarii muzeelor, al conservarii si prezentarii exponatelor dintr-un muzeu (muzeistica)
(Florin Marcu, Constant Maneca, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1978, p. 714.)
Prof. dr. Ioan Opriş, remarca că: „În ciuda unor realizari, muzeele se confruntă cu o prelungita criză, deopotrivă conceptuală şi functională, remarcată atât în interiorul instituţiilor, cât şi în perceperea acestora în cercurile exterioare lor. (...) Cercurile politice, noile categorii sociale n-au descoperit încă virtuţile şi beneficiile muzeelor. Cele 650 de muzee – număr redus faţă de nevoile reale si respectiv cei 3 000 de specialişti evoluează fără un statut profesional clar şi intr-un climat social de reală desconsiderare. Anumite prejudecăţi şi practici plasează muzeele si muzeografii în randul institutiilor de rang inferior. (…) („Reforma in muzee. Cum? Cand? Cu cine?“, „Revista muzeelor“, nr. 2 din 1998, p. 1-2).
Virgil Stefan Niţulescu (fost Secretar general, Secretar de stat în Ministerul Culturii), nu utilizeaza termenul de muzeograf, ci pe cel de MUZEOLOG. În ceea ce priveşte disputa termenilor, un punct de vedere lămuritor îl găsim in articolul Corinei Sandu, „Anima Muzei“. Tot aici gasim explicaţia de ce domnul Virgil. Ştefan Nitulescu a preferat sa utilizeze termenul de muzeolog si nu pe cel de muzeograf (aşa cum prefer şi eu dealtfel): „Muzeologia este considerată ca ştiinţă începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Muzeolog este denumirea dată personalului ştiinţific care lucrează în muzeu. Diferenţa între muzeolog si muzeograf este cea dintre un regizor (muzeologul) si un scenograf (muzeograful).In limbaj cotidian, în mediul muzeologic din România se utilizează termenul de muzeograf in locul celui de muzeolog: aceasta este o consecinţă a lipsei de documentare la nivel internaţional si a izolării muzeologiei româneşti în ultimii zece ani“ („Revista muzeelor“, nr. 3 din 1991, p. 30-32).
„Ca sa evite situaţii jenante, unii muzeografi se autointituleaza profesori. Personalul considera ca este mai bine sa se autointituleze profesor decat muzeografMuzeolog sau muzeograf?muzeologie sau muzeografie?. Domneste deruta, intre muzeul care sta in slujba societatii si aceasta s-a creat o prapastie uriasa. De la cele semnalate de remarcabilul muzeolog Ioan Opris in 1998 au trecut aproape zece ani, iar muzeul e departe de a-si fi capatat locul cuvenit in randul institutiilor de cultura si in societate in general. Specialistii evolueaza in continuare intr-un climat social de reală, adâncă desconsiderare si frustrare.” ((http://muzeologie.blogspot.ro/)
Oricum, despre angajaţii muzeelor majoritatea au falsa impresie că tot ce au de făcut este să înveţe un text de prezentare pe de rost, pe care să îl
repete apoi la infinit tuturor vizitatorilor. Mai ales în cazul copiilor, să inventeze mereu povești, să facă analogii sau câte o glumă pentru a le capta interesul. Dar partea de ghid în cadrul muzeului nu reprezintă decât o mică parte din activitaţile pe care angajaţii muzeelor o au de făcut. Restul este muncă de cercetare, de teren, de sortare și conservare, de restaurare, de valorificare expoziţională etc
Foto preluată de pe: http://www.meghnasaha.com/
(Florin Marcu, Constant Maneca, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1978, p. 714.)
Prof. dr. Ioan Opriş, remarca că: „În ciuda unor realizari, muzeele se confruntă cu o prelungita criză, deopotrivă conceptuală şi functională, remarcată atât în interiorul instituţiilor, cât şi în perceperea acestora în cercurile exterioare lor. (...) Cercurile politice, noile categorii sociale n-au descoperit încă virtuţile şi beneficiile muzeelor. Cele 650 de muzee – număr redus faţă de nevoile reale si respectiv cei 3 000 de specialişti evoluează fără un statut profesional clar şi intr-un climat social de reală desconsiderare. Anumite prejudecăţi şi practici plasează muzeele si muzeografii în randul institutiilor de rang inferior. (…) („Reforma in muzee. Cum? Cand? Cu cine?“, „Revista muzeelor“, nr. 2 din 1998, p. 1-2).
Virgil Stefan Niţulescu (fost Secretar general, Secretar de stat în Ministerul Culturii), nu utilizeaza termenul de muzeograf, ci pe cel de MUZEOLOG. În ceea ce priveşte disputa termenilor, un punct de vedere lămuritor îl găsim in articolul Corinei Sandu, „Anima Muzei“. Tot aici gasim explicaţia de ce domnul Virgil. Ştefan Nitulescu a preferat sa utilizeze termenul de muzeolog si nu pe cel de muzeograf (aşa cum prefer şi eu dealtfel): „Muzeologia este considerată ca ştiinţă începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Muzeolog este denumirea dată personalului ştiinţific care lucrează în muzeu. Diferenţa între muzeolog si muzeograf este cea dintre un regizor (muzeologul) si un scenograf (muzeograful).In limbaj cotidian, în mediul muzeologic din România se utilizează termenul de muzeograf in locul celui de muzeolog: aceasta este o consecinţă a lipsei de documentare la nivel internaţional si a izolării muzeologiei româneşti în ultimii zece ani“ („Revista muzeelor“, nr. 3 din 1991, p. 30-32).
„Ca sa evite situaţii jenante, unii muzeografi se autointituleaza profesori. Personalul considera ca este mai bine sa se autointituleze profesor decat muzeografMuzeolog sau muzeograf?muzeologie sau muzeografie?. Domneste deruta, intre muzeul care sta in slujba societatii si aceasta s-a creat o prapastie uriasa. De la cele semnalate de remarcabilul muzeolog Ioan Opris in 1998 au trecut aproape zece ani, iar muzeul e departe de a-si fi capatat locul cuvenit in randul institutiilor de cultura si in societate in general. Specialistii evolueaza in continuare intr-un climat social de reală, adâncă desconsiderare si frustrare.” ((http://muzeologie.blogspot.ro/)
Oricum, despre angajaţii muzeelor majoritatea au falsa impresie că tot ce au de făcut este să înveţe un text de prezentare pe de rost, pe care să îl
repete apoi la infinit tuturor vizitatorilor. Mai ales în cazul copiilor, să inventeze mereu povești, să facă analogii sau câte o glumă pentru a le capta interesul. Dar partea de ghid în cadrul muzeului nu reprezintă decât o mică parte din activitaţile pe care angajaţii muzeelor o au de făcut. Restul este muncă de cercetare, de teren, de sortare și conservare, de restaurare, de valorificare expoziţională etc
Foto preluată de pe: http://www.meghnasaha.com/
Un comentariu:
Mulţumesc frumos pentru aprecieri! Dar şi pentru remarca critică; întotdeauna este loc de mai bine.Aşa am găsit de cuviinţă să formulez. Gânduri bune dinspre Bacău!
Trimiteți un comentariu