Mulţumim frumos, dna Mara!
Noi suntem onoraţi de asemenea aprecieri!
Mulţumesc prietenilor Cristian şi Mihail Dumitru fără de care această expoziţie nu ar fi avut loc!
Vă aşteptăm la muzeu să vizitaţi expoziţia!"Începutul lunii
decembrie 2021 mi-a oferit o mare bucurie. Revelaţia de a mă întoarce în timp
sau, mai curând, timpul s-a întors la mine.Cum? Muzeologul Mihaela Băbuşanu, de
la Complexul muzeal Iulian Antonescu din Bacău, a avut inspiraţia de a da curs
unei expoziţii, mai rar întâlnită, ,,A o 100 de ani de istorie reflectată în
oracole şi caiete de amintiri,fotografii din colec’ia Muzeului Jucăriilor
Bucureşti”.
Într-una dintre discuţii, am promis Mihaelei că voi
vizita expoziţia. Sâmbătă, 4 decembrie am purces spre locul care mă aştepta şi
aşteptam, şi eu, să-mi astâmpăr setea.
Am
deschis uşa. Am trecut pragul. Toate exponatele mă aşteptau să-mi vorbească. Să
se prezinte în haina lor, păstrată de cei care le-au făurit şi le-au hrănit cu
atâţia ani în urmă, ca pe nişte bijuterii. Îi felicit şi le mulţumesc pentru
şansa pe care ne-au oferit-o şi nouă, publicului băcăuan să putem vedea ca
orbul vindecat de Hristos. Să ne reamintim şi să trăim începând cu anul 1890 până
la Revoluţia din 1989 urmărind etapele istorice.
Eu singură
într-atâta spaţiu. Între vitrine pline cu oracole, cugetări, suveniruri, cărţi
de poezie, panouri cu amintiri, iar pereţii îmbrăcaţi în fotografii, fie
şcolăreşti, fie de promoţie, elevi şi cadre didactice sau de alt fel. Ce mi-a
atras atenţia, într-un mod expres, a fost tăbliţa de scris. Lipsea doar numele
meu de pe ea.Urmau exponate din anii1932- 1940... 60 – 80...70-80 obiecte ale
şcolarului cu uniforme, matricole, cravate de pionier şi şoimii patriei...insigne...
Privindu-le chipurile, mostrele, manualele şcolare în diferite perioade ale
existenţei noastre ...pentru că privindu-i pe ei ne vedem pe noi, buni, foarte
buni sau mai puţin buni. Pentru câteva
clipe nu mai eram eu, cea care intrasem. Îmi vedeam trecutul în tot acel
spaţiu, care îmi punea emoţiile la încercare. Oracolele şi amintirile scrise cu
cerneală neagră ori albastră, cu o caligrafie demnă de invidiat de pixurile şi
stilourile prezentului. Cuvintele rostite cu sinceritatea naivităţii. Cu
aşteptările, iluziile sau deziluziile. Flacăra şi pasiunea din lăuntrul lor.
Firul invizibil al vieţii tămăduitoare cu omenescul din ei.
Te
iubesc este trecutul Dacă
timpul care trece
Te
iubesc este prezentul Te
va face a mă uita
Viitorul
alege A Fi Las`o
lacrimă să cadă
Te
iubesc până oi muri. Pe
iscălitura mea.
Priveam...priveam...priveam. Mă
întorceam înapoi, păşeam înainte. Mă aflam între două lumi care se completau
una cu alta. Care se continuau una pe alta. Trăiam... trăiam timpul în muţenie.
Îmi auzeam palpitaţiile în acea Tăcere a Tăcerii. Lăsată în sinele ei căpăta
strălucirea smaraldului. O Lume a prospeţimii pure, neatinsă de neadevăr. A
visării şi a împlinirilor basmice., cu o candelă cu lumina veşnic călăuzitoare.
Mă
aflam între timpuri. În discursul de acum 100 de ani, Nicola Tesla spunea: ,,
Timpul nu poate fi oprit. Încotro merge El... noi...Timpul îşi urmează cursul
lui. Noi suntem cei ce trebuie să ne integrăm în El, nu El în noi. Noi trecem
prin timp ca păsările prin aer, trebuie doar să ne adaptăm legilor lui. Pentru
Timp este un exerciţiu care se repetă la mii de ani distanţă. Cât merge, unde
se opreşte...nu ştim, ăsta-i proiectul lui...”
,, Se nasc şi la Moldova oameni!...”
De oameni ca Mihaela Băbuşanu, avem
nevoie. Îi doresc un mers drept.
Majestos. Pentru A FI ceea ce este !
Onorată!"
