Vineri, 5 august 2022, s-au împlinit 100 de ani de la naşterea la Siliștea-Gumești, la 5 august 1922, a lui Marin Preda.
Evenimentul a fost marcat şi la Bacău printr-o reuniune care a avut loc la Galeriile Alfa Bacău, reuniune iniţiată de prof.univ.dr. Ioan Dănilă sub egida Societăţii Cultural-Ştiinţifice „Vasile Alecsandri”, în parteneriat cu filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România și în colaborare cu Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” și Revista „Ateneu”.
Vă întrebaţi de ce la Galeriile Alfa? Pentru că în acel imobil, undeva la etajul I, a locuit fratele scriitorului, Alexandru Preda, personaj cu numele Sae în romanul „Moromeții”, vizitat uneori de Marin Preda. Dealtfel, a fost prezentat şi scaunul pe care obişnuia să stea marele scriitor atunci când venea să îşi viziteze fratele.
Despre scriitorul Marin Preda și despre opera sa au vorbit ziaristul și scriitorul Ioan Dănilă, președintele Societății „Vasile Alecsandri”, criticul și istoricul literar Petre Isachi, conf. univ. dr. Victoria Fonari - critic literar și poetă din Chișinău, scriitorii Grigore Codrescu, Dumitru Brăneanu - președintele Filialei Bacău a USR, Cecilia Moldovan, dar și artisul plastic Aurel Stanciu.
Tot cu acest prilej a fost citită impresionanta poezie scrisă de regretata şi genial poetă băcăuană Anta Raluca Buzinschi dedicată memoriei lui Marin Preda. Poeta a încetat din viaţă la doar 19 ani iar poezia cu titlul „În amintirea lui Marin Preda” fost publicată de revista „Ramuri” la circa un an după ce poeta s-a stins din viață.
„Fiinţa umană nu s-a născut ca să scrie literatură, să picteze sau să facă muzică. Dar în mod bizar s-a descoperit cu timpul că fără artă omul trăieşte urât, îşi duce viaţa în întuneric şi moare în întuneric“ (Marin Preda)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu