“Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.” (Nichita Stănescu)

Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară? Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai puţin de ură, întrucâtva de patemi, dar… de dragoste mai ales.”“Prin dragoste, prin sentiment, prin această fereastră a legii ne uităm şi noi cu colţul inimii noastre.”“Ideea de frumos se asociază numai cu Venus din Milo. Ideea de acasă se asociază cu chipul mamei. Ideea de vitalitate, de sănătate, de izbândă a vieţii şi de continuitate a speciei noastre este indisolubil legată de emblema feminităţii.”“Nu poţi să vezi zâne dacă nu eşti zănatic.”“Suntem ceea ce ne amintim. Suntem ceea ce iubim!”“Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab decât sine însuşi.“Amintirea întâmplărilor mele vine din viitor, nu din trecut.”“Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi şi exprima, iubi şi urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.”“Dacă nu ştii să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, atunci nu-i va fi nimănui dor de tine.”“Eu cred că un om este ceea ce-şi aduce aminte despre sine însuşi. Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt. De asta, uneori, oamenii sunt, în aparenţă, schimbători, sau în mod diferit, fiindcă de fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi.”“Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,îmi cos rana cu un verb.Nobile paleativede serv. ”“Nimeni nu ţine minte secunda în care s-a născut/ e poate de aceea că noi avem trecut/ e poate de aceea că umbra de sub nori/ ne plouă cîteodată/ ne ninge uneori/ E poate de aceea/ că noi putem iubi/ puterea de a ne naşte/ mai albi din fostul gri/ Mai pietre din cîmpie/ mai strugure pe cer/ puterea noastră de a spune/ că frigul este ger/ şi că îngheaţă apa/ şi că îngheaţă timpul/ şi că nimic nu trece.”