"Scurta viaţă ca un fulger
A magnoliei gheişă,
Este un alint de înger
Prin a vieţii tristă nişă".

(Marcel Cuperman -Magnolia)

• Actualitate
• Administratie
• Anchete
• Cultura
• Foto
• Interviu
• Invatamant
• National
• Politica

Publicat in 18 MAR 2016 21:54 de ADMINISTRATOR

Cu Mercur in exil, de Mihaela Babusanu

Articol din sectiunea ACTUALITATE, NOI APARITII EDITORIALE{COMENTEAZA}

Comentariu de Mara Paraschiv

Mihaela Babusanu, un nume aflat pe buzele multora din locuitorii urbei noastre, Bacau dar si in tara, vine în fata noastra, nu singura, ci cu Mercur în exil, pentru a ne continua povestea începuta în iunie 2010, in volumul. de poezii intitulat, Adevarata fericire. Povestea vietii sale curge, cu acel viu emanat din interiorul sufletului, cu exuberanta tânarului care vede viata flacara neinfinita.Acum, în Mercur în exil, firul interupt al povestii, se înscrie pe o alta traictorie, aceea, care trece peste treptele neprevazutului. Pentru fericirea gasita, pentru un timp, ca apoi sa o piarda, pentru a o putea cauta din nou, autoarea a trebuit, de multe ori, sa accepte suferinta. Aceasta o va purifica si o va înalta, ducând-o mai aproape de Dumnezeu.

Noua carte propusa, noua, astazi, e o experienta a învierii… Autoarea vrea sa-si recupereze aripile pierdute…, dezamagirile…pierderile…iluziile …si de ce nu, sa-si resusciteze toate iubirile…! Însa, în povestea ei, fericirea pe care o doreste, fuge, se îndeparteaza. Autoarea nu dispera, cauta diverse moduri de a o descoperi, acolo, unde se ascunde: cauta senzatii tari,, face negustorie cu fericirea, o asteapta ca pe ceva ce-i apartine, ca pe ceva ce ar trebui sa-i apartina, ramânând, în prima faza, pagini în jurnal.

Când mâinile ni s-au atins/ tremurul a pus stapânire pe ele/ m-ai masurat din priviri /si-ai simulat un sarut…/ sau /am pus bani deoparte/ sa-mi cumpar fericirea/ care rataceste pretutindeni/ dar care mie mi-apare doar în vis/ astazi ma plimb prin oras/ în speranta ca o voi gasi/ si vom parafa întelegerea/…

Mai mult decât atât, descifreaza coduri secrete, crede si spera în iubire, o asteapta. Când chipul din oglinda o atentioneaza si cineva o striga, Dna Mihaela, priveste surprinsa si realizeaza, ca nu mai este fata aceea timida, misterioasa…iubitul acela descult nu mai e iubitul meu…acum e femeia cu chipul brazdat de mâhnire, care percepe durerea pâna la firul ierbii. Speranta nu o paraseste, vrea sa o ia de la capat. Sa stie totul ce n-a stiut atunci. Dornica de iubire…îsi pune nadejdea, ca viata nu e un infractor, ca tu nu esti singurul barbat…ca dragostea nu e un blestem si ca dupa o iarna oricât de grea întotdeauna vine primavara.
Pe parcurs, i se întâmpla multe lucruri frumoase: dragoste la prima vedere…pentru iubire, cade, se ridica, fura stele…aseara am furat o stea de pe cer…de dorul unei chemari m-am refugiat într-un vis, însa nu mai stiu sa gasesc calea spre lumina…
Continua sa-l caute pe Ahile, în atentionarea de cod galben. Pentru a-si vernisa expozitia permanenta a nefericirii în sufletul prabusit…îsi îneaca nefericirea în Botezul cu vodka:
prima mea gura de vodka, dintr-o sâmbata calda, plina de noi promisiuni…privirea tot mai tulbure, veselia tot mai zgomotoasa, fumul tot mai dens, ferestrele tot mai aburinde, si ziua tot mai mica, debutul meu fulminant, pe Valea Seaca.

Amintirile din copilarie, pierderea parintilor îi acapareaza timpul, o avertizeaza cât e de singura, în spate tineretea abia respirând, în fata doar un drum…dar, nu se pierde, se revitalizeaza în virtual, se ascunde în umbra poeziei, printr-o trezire brusca la realitatea prezenta, dar si la realitatea din ea însasi.
În cerdacul verde, ascult respiratia Babusii,…aceeasi mireasma de tei si vesnicie ,aceiasi parinti minunati, pe care tot ce îmi doresc, e sa-i revad si mâine. Îi cauta peste tot: în umbra padurii, printre stele, printre lacrimi…prin dogoarea verii…în Dezradacinare…
se îmbraca în haine de duminica, diploma si abilitatile le îndeasa într-un buzunar…pe mama, tata si fratii la vedere, în portvizit…în urma pârâu de lacrimi, în fata neprevazutul.
Ar vrea sa se trezeasca în visul de catre Dimineata cu mama, cu tata, cu bunicii…iar din coliba încropita de Mihaita, sa auda zborul îngerilor, Asteptând împlinirea: îndur trecerea clipelor, a brumelor, si a iernilor reci, însa mai presus de orice, sper si înca traiesc Prin cuvânt!
Viseaza traind si retraieste visând clipele de fericire, când viata în doi avea un tâlc, dansa nebuneste în noaptea clara, sub luna de gheata, mâna în mâna, fierbinte…vor îmbatrâni în doi, se vor sprijini unul în altul, ca batrânetea în doi e ca o vara continua.

În acest frunzis de gânduri, contaminata de modernism , remarcata la diverse concursuri nationale si internationale de poezie sau de lirica japoneza, aparitia cartilor, Stejarul cu flori de cires si Femeia bonsai au fost spectacole de imagine si vers, vazut cu ochii aceluia care cauta si gaseste calea de comunicare, Poet-Univers.
Mihaela introduce si in aceasta carte cu mare discretie, si în aceasta carte, câteva micropoeme, asemenea celor de haiku si tanka, sub masca unor scurte poezii.

Dezvaluire – Umbre misterioase/ risipite de luna plina;/
pg.44 Pe banca de stejar /buzelor tale/ le-am aflat gustul
Obisnuinta – Sunt împacata/ cu nefericirea mea;/
pg.35 Apasarea ei ma face/sa te iubesc si mai mult/si sa sper si mai putin.

Soarele meu, -un micropoem cu spirit haiku: Ma luminezi/ trupul tau torta/
de care aveam nevoie/ pentru cea mai lunga noapte din an.- pg.51

Cartea Mihaelei, un adapost subtil, dincolo de text si subiect, o oglinda a oglinzii, o matrice. Un joc în care trairile sunt discretizate cu cheia subtila a nelinistii metafizice. Cu Mercur în exil M.B. se poate converti într-un discurs al iubirii. Acest lucru îl face în registre diferite: valuri de melancolii se ridica din viata învolburata a existentei sale, însotite de asteptari, dorinte, cautari, iluzii…amagiri, dezamagiri. Tacerile sale, opririle si ascunderile, descriu cu îngrijorare universul în care traieste.
Drum cu Lumina, ,,Doamna Mihaela!”

"We don't read and write poetry because it's cute.
We read and write poetry because we are members of the human race.
And the human race is filled with passion". heart emoticon

Pentru unii dintre noi, MUZEOLOGIA nu reprezintă doar o carte de parcurs în viteză atunci când ai de susţinut un examen de grad ci mult mai mult de atât.
Ne amintim cu nostalgie despre cele două cărţi de căpătâi (Corina Nicolescu, Muzeologie generală şi Radu Florescu, Bazele muzeologiei) pe care le-am parcurs cu nesaţ şi speranţa că vom deveni buni muzeologi, mai intâi în studenţie şi mai apoi la începuturile carierei noastre.
Unii au excelat sau excelează în prezent în această profesie, unii s-au pierdut în hătişul birocratic sau de alt gen dintr-un muzeu sau altul însă cu toţii iubim muzeologia şi pe acei care au pus bazele sau au dus mai departe această misiune.
Personal am avut onoarea să cunosc aproape toate marile personalităţi ale spectrului însă imaginea, blândeţea şi înţelepciunea domnului Radu Florescu au rămas unele dintre cele mai dragi sufletului meu.
Profesorul Radu Florescu este primul teoretician al muzeologiei româneşti, deschizător de orizonturi care a reuşit să pună bazele unei adevărate şcoli naţionale de muzeologie.
Muzeolog, arheolog, istoric de artă, profesor Radu Florescu reprezintă una dintre personalităţile marcante ale culturii noastre contemporane.

Căutam fericirea într-un vis
mistuit de roua dimineţii
începutul a ceea ce ar fi putut fi,
himera sufletului pereche
poticnit în ceaţa densă,
dar realitatea m-a plesnit dureros
peste obrazul îmbătrânit de vreme şi tutun
iar durerea surdă m-a readus
în prezentul pe care-l urăsc
aproape total.

(Vis de dimineaţă, din volumul "cu Mercur în exil", Bacău 2015)

Suflet pereche

- Te-am căutat din epoca străveche
Prin veacuri, fără număr, dintr-un ev ocult
Și te-am găsit cu greu - suflet pereche -
Dar azi te țin în palma mea și te ascult.

Când lira ta îmi cântă la ureche
Poemele pe care ţi le-am scris cândva,
Eu ştiu c-ai să rămâi suflet pereche,
Că am să fiu al tău și tu vei fi a mea.

Iubirea noastră poate nu-i prea veche,
Dar s-a născut în zori de zi din curcubeu
Și mi-a şoptit că eşti suflet pereche,
Acordul dintr-un vals care va fi mereu.

- M-ai regăsit pe geana unei stele,
Eu adunam cu grijă cioburi sparte
Şi împletind destine paralele
Visam să duc povestea mai departe.

Tu m-ai privit, m-ai ridicat pe palme
Şi-atunci am înţeles cât am greşit,
N-am navigat pe mări vreodată calme
Până când viaţa nu mi-a dăruit

Oceane de tandreţe infinită,
Cireşe coapte prinse la ureche,
Altă poveste, dulce, nesfârşită,
Azi cred, din nou, în suflete-pereche.

Ioan grigoraș & Lili Trif

Îmi place: "I'm not a child, nor am I a woman,
I'm not a beast, yet not quite human,
Forever young, but getting old" doar că eu : "I've got a story to be told" wink emoticon

You've spent a life time stuck in silence
Afraid you'll say something wrong
You've got a heart as loud as lions
So why let your voice be tamed?
So put it in all of the papers,
I'm not afraidThey can read all about it...

thinking about the meaning of true happiness

Adevărata fericire

Nostalgia
îmi poartă inima
peste dealuri, 
până la Băbuşa,
adunând din păduri,
din livezi
şi de pe prispa casei
fericirea inimii:
mama, tata, fraţii şi…jarul

(din volumul "Adevărata fericire/True happiness, Bacău 2010)

 Rime pentru TINE!

                           GEORGE VIERU

Îmi zboară gândul către tine,

Să mă opresc nu pot-ştii bine!

Şi chiar de-aş vrea să mă opresc,

Nu pot.De ce? Căci te iubesc!

Cu lanţuri grele sunt legat

De al tău suflet-minunat!

Şi noaptea la ureche de dor când îţi şoptesc,

Trupuri flămânde-în beznă se unesc!

I would bring the pain into your soul
Telling what I’ve been through this long road
Mama, I’m coming home

Îi mulţumesc unchiului Vasile Avorniciţei pentru deosebita surpriză care mi-a făcut-o, aceea de a scrie şi a-mi dedica o poezie care a apărut în volumul "Pocalul cu de toate", volum ce a văzut lumina tiparului în luna martie a acestui an. Un cadou deosebit pentru ziua mea.

Mulţumesc! Vă simt aproape-aproape de sufletul meu!

Pentru Mihaela
(povestea poetului)

Povestea am aflat-o-n poezie
Ca fructele pe creanga unui pom
Cu fiecare pagină citită
Descopeream poetul ca şi om.

Şi gânduri din silabe răsărite

Precum răsăre grâul pe ogor

Şi serile doar singure şi ele
Cu nopţile curprinse-n visul lor.

Sunt lacrimi în cerneala care scrie
Tristeţe este-n fiecare vers
Şi dorul de părinţi mai arde încă
Iar mâine pare azi de-nţeles.

Dar vine după iarnă primăvara
Cum după orice noapte este zi
Cei de uitat va trece în uitare
Şi fericit poetul va zâmbi.

Pe mormântul bunicului Băbuşanu, un vişin şi un liliac făceau casă bună
Dacă fiecare dintre noi ar planta câte un copac pe mormintele celor dragi...

https://www.kickstarter.com/projects/biosurn/bios-incube-the-worlds-first-incubator-for-the-aft

Mini interviul pentru Radio Iasi Romania

Îţi mulţumesc!

"Cu Mercur in exil",  Mihaela Băbuşanu 

 Mihaela Băbuşanu, un nume aflat pe buzele multora din locuitorii urbei noastre, Bacau dar si in tara, vine în faţa noastră, nu singură, ci cu Mercur în exil, pentru a ne continua povestea  începută în iunie 2010, in volumul. de poezii intitulat, Adevărata fericire. Povestea vieţii sale curge, cu acel viu emanat din interiorul sufletului, cu exuberanţa tânărului care vede viaţa flacără neinfinită.

Acum, în Mercur în exil, firul interupt al poveştii, se înscrie pe o altă traictorie, aceea, care trece peste treptele neprevăzutului. Pentru fericirea găsită, pentru un timp, ca apoi să o piardă, pentru a o putea căuta din nou, autoarea a trebuit, de multe ori, să accepte suferinţa. Aceasta o va purifica şi o va înalţa, ducând-o mai aproape de Dumnezeu.

Noua carte propusă, nouă, astăzi, e o experienţă a învierii… Autoarea vrea să-şi recupereze aripile pierdute…, dezamăgirile…pierderile…iluziile …şi de ce nu,  să-şi resusciteze toate iubirile…! Însă, în povestea ei, fericirea pe care o doreşte, fuge, se îndepărtează. Autoarea nu disperă, caută diverse moduri de a o descoperi, acolo, unde se ascunde: caută senzaţii tari,, face negustorie cu fericirea, o aşteaptă ca pe ceva ce-i aparţine, ca pe ceva ce ar trebui să-i aparţină, rămânând, în primă fază, pagini în jurnal.

…când mâinile ni s-au atins/ tremurul a pus stăpânire pe ele/ m-ai măsurat din priviri /şi-ai simulat un sărut…/  sau  /am pus bani deoparte/ să-mi cumpăr fericirea/ care rătăceşte pretutindeni/ dar care mie mi-apare doar în vis/ astăzi mă plimb prin oraş/ în speranţa că o voi găsi/ şi vom parafa înţelegerea/…

Mai mult decât atât, descifrează coduri secrete, crede şi speră în iubire, o aşteaptă. Când chipul din oglindă o atenţionează şi cineva o strigă, Dna Mihaela, priveşte surprinsă şi realizează,  că nu mai este fata aceea timidă, misterioasă…iubitul acela desculţ nu mai e iubitul meu…acum e  femeia  cu chipul brăzdat de mâhnire, care percepe durerea până la firul ierbii. Speranţa nu o părăseşte, vrea să o ia de la capăt. Să ştie totul ce n-a ştiut atunci. Dornică de iubire…îşi pune nădejdea, că viaţa nu e un infractor, că tu nu eşti singurul bărbat…că dragostea nu e un blestem şi că după o iarnă oricât de grea întotdeauna vine primăvara.

Pe parcurs, i se întâmplă multe lucruri frumoase: dragoste la prima vedere…pentru iubire, cade, se ridică, fură stele…aseară am furat o stea de pe cer…de dorul unei chemări m-am refugiat într-un vis, însă nu mai ştiu să găsesc calea spre lumină…

Continuă să-l caute pe Ahile, în atenţionarea de cod galben. Pentru a-şi vernisa expoziţia permanentă a nefericirii în sufletul prăbuşit…îşi îneacă nefericirea în Botezul cu vodkă:

prima mea gură de vodkă, dintr-o sâmbătă caldă, plină de noi promisiuni…privirea tot mai tulbure, veselia tot mai zgomotoasă, fumul tot mai dens, ferestrele tot mai aburinde, şi ziua tot mai mică, debutul meu fulminant, pe Valea Seacă.

Amintirile din copilărie, pierderea părinţilor îi acaparează timpul, o avertizează cât e de singură, în spate tinereţea abia respirând, în faţă doar un drum…dar,  nu se pierde, se revitalizează în virtual, se ascunde în umbra poeziei, printr-o trezire bruscă la realitatea prezentă, dar şi la realitatea din ea însăşi.

În cerdacul verde, ascult respiraţia Băbuşii,…aceeaşi mireasmă de tei şi veşnicie ,aceiaşi părinţi minunaţi, pe care tot ce îmi doresc, e să-i revăd şi mâine. Îi caută peste tot: în umbra pădurii, printre stele, printre lacrimi…prin dogoarea verii…în Dezrădăcinare…

se îmbracă în haine de duminică, diploma şi abilităţile le îndeasă într-un buzunar…pe mama, tata şi fraţii la vedere, în portvizit…în urmă pârâu de lacrimi, în faţă neprevăzutul.

Ar vrea să se trezească în visul de către Dimineaţă cu mama, cu tata, cu bunicii…iar din coliba încropită de Mihăiţă, să audă zborul îngerilor, Aşteptând împlinirea: îndur trecerea clipelor, a brumelor, şi a iernilor reci, însă mai presus de orice, sper şi încă trăiesc Prin cuvânt!

Visează trăind şi retrăieşte visând clipele de fericire, când viaţa în doi avea un tâlc, dansa nebuneşte în noaptea clară, sub luna de gheaţă, mână în mână, fierbinte…vor îmbătrâni în doi, se vor sprijini unul în altul, că bătrâneţea în doi e ca o vară continuă.

În acest frunziş de gânduri, contaminată de modernism ,  remarcată la diverse concursuri naţionale şi internaţionale de poezie sau de lirică japoneză, apariţia cărţilor, Stejarul cu flori de cireş si Femeia bonsai au fost spectacole de imagine şi vers, văzut cu ochii aceluia care caută şi găseşte calea de comunicare, Poet-Univers.

Mihaela introduce si in aceasta carte cu mare discreţie, şi în această carte, câteva micropoeme, asemenea celor de haiku şi tanka, sub masca unor scurte poezii.

Dezvăluire – Umbre misterioase/ risipite de luna plină;/

pg.44             Pe banca de stejar /buzelor tale/ le-am aflat gustul

Obişnuinţă -   Sunt împăcată/ cu nefericirea mea;/

 pg.35         Apăsarea ei mă face/să te iubesc şi mai mult/şi să sper şi mai                            puţin.

Soarele meu, -un micropoem în spirit haiku: Mă luminezi/ trupul tău torţa/

 de care aveam nevoie/ pentru cea mai lungă noapte din an.- pag.51

  Cartea Mihaelei, un adăpost subtil, dincolo de text şi subiect, o oglindă a oglinzii, o matrice. Un joc în care trăirile sunt discretizate cu cheia subtilă a neliniştii metafizice. Cu Mercur în exil M.B. se poate converti într-un discurs al iubirii. Acest lucru îl face în registre diferite: valuri de melancolii se ridică din viaţa învolburată a existenţei sale, însoţite de aşteptări, dorinţe, căutări, iluzii…amăgiri, dezamăgiri. 
Tăcerile sale, opririle şi ascunderile, descriu cu îngrijorare universul în care trăieşte.

Drum cu Lumină, ,,Doamna Mihaela!”

              Mara Paraschiv, 10 martie 2016                                                                    

“Cu Mercur in exil”, o noua aparitie editoriala sub semnatura Mihaelei Babusanu

Autor: Liviu Maftei | 11/03/2016 |0

Debutul primaverii a oferit iubitorilor de poezie bacauani un nou prilej de incântare prin spectacolul cartii gazduit de catre Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” in acest sfârsit de saptamâna.

Poeta Mihaela Babusanu, o impatimita a fenomenului liric oriental cunoscut sub numele de “haiku”, vine si de aceasta data cu un volum de versuri care a vazut lumina tiparului la Editura “Ateneul Scriitorilor” sub titlul “cu Mercur in exil”.

Cartea beneficiaza de o prefata realizata de Melania Cucu, grafica purtând sematura pictorului Mihnea Baran. Despre acest eveniment literar au vorbit Cristina Stefan, Mara Paraschiv si Petre Isache, ambientul sonor fiind asigurat de cvartetul “Dolce” al Colegiului Naaional de Arta “George Apostu”, profesor-coordonator Codrin Stan.

wonderplugin.com

_MAF5907

Cristina Ştefan, despre "cu Mercur în exil"

câteva considerente pe care le voi susține azi la cartea Mihaelei...poate va convingem sa veniti!

Mihaela Băbușanu- Cu Mercur în exil

Aflată la editarea celei de-a patra cărți de poezie după Adevărata fericire, 2010, Stejarul cu flori de cireș, 2014, Femeia bonsai, 2015, Mihaela Băbușanu, demonstrază prin acest al patrulea volum că poezia îi este preocupare, talent, evoluție poetică și stil.

În anul 2013, i-am publicat o plachetă de versuri în Antologia Lirei 21, A treia carte. Poezii și cred cu convingere că un îndrumător de cenaclu literar își asumă și preocuparea de a observa și susține cariera literară a membrilor săi, evoluția și perceperea operei lor, aprecierile critice și perspectiva autorilor din cenaclul respectiv. De aceea mă afu aici, la lansarea acestui volum de poezie.
Vă amintesc, în anul 2012, Mihaela scria o poezie concisă, cu tente imagistice nipone ( este un haijin înrăit) o poezie de autorefențialitate cu accente ironice și autoironice, cotidiană, deci modernă.

Sincron
Primăvara-și aleargă vestitorii
Peste locuri moarte, cu oameni anoști,
Aniversare-mi bate grăbită la fereastră
Peștii mor pe capete în ape otrăvite.

sau

Melancolie
În fiecare zi mi-e dor de tine
zilele se risipesc pe gresia
bucătăriei mele spre uitare,
îmi umplu ibricul de cafea,
din zațul acela dens
se mai înalță speranță.

Volumul lansat azi, Cu Mercur în exil, Editura Ateneul scriitorilor, are o prefață a prozatoarei Melania Cuc, in laudatio, încadrând poemele ca “file de jurnal personal caligrafiate cu cerneală secretă, enigmatice, și pe care odată ce ai reușit să le descifrezi te poți bucura de versul care curge frumos și liber.” Această definiție potrivindu-se metaforic poeziei, în general, rămâne de apreciat dacă Mihaela, prin acest volum face sau nu poezie.

Câteva argumente în susținere:

- Pornind de la titlu, Cu Mercur în exil, se relevă o însingurare, o izolare, un exil alături de Mercur, care sigur nu poate fi elementul chimic vinovat de expunerea temperaturii corpului și aș crede că nici Zeul Comertului, care nu a plecat niciodată în exil de pe planeta noastră ci se referă la Planeta Mercur, poate ca semn zodiacal, poate ca primă planetă de la soare, cea care primește lumina dătătoare de strălucire, prima, în sistemul nostru solar. Este o planetă rapidă, pentru care în culturile orientale, chineză, coreană, japoneză și vietnameză se fac referiri sub denumirea de „Steaua apei”, denumire bazată pe cele Cinci Elemente. Chiar titlul este o metaforă menită să îmbie de lectură, să deschidă curiozitatea urmărilor poetice ce vor să vină.
- Mihaela scrie o poezie modernă, axată pe stările lirice induse de viața cotidiană, dar și de un sentimentalism aparte, erosul său fiind unul bacovian, însă nicidecum fundamentat simbolic, ci având ca temei neliniștea, căutarea, dorința dintr-o anume carapace a însingurării.
“”Sufletu-mi rătăcește neîmpăcat/ prin cabana cu vedere spre munte/pag 21
Sau

“Aseară am furt o stea/de pe cerul senin/să-mi lumineze calea/întunecată de suferință/după despărțirea noastră/”
Poate că acest epic aparent să ducă la încadrarea de jurnal liric. Dar trebuie avut în vedere ce a spus încă de la începutul secolului trecut despre modernism Eugen Lovinescu, iar aplicarea acestui principiu vine și noii generații de poeți ca o mănușă.
Lovinescu trasa câteva direcții pe care să se înscrie operele literare în vederea modernizării literaturii române: evoluția prozei de la liric la epic și a poeziei de la epic la liric ( azi evoluțiile se inversează) dar și despre tematica inspirată din viața citadină și nu din cea rurală, afirmând autonomia esteticului, luptând împotriva confuziei etnic-estetic. Bine, era vorba despre controversa cu Sămănătorismul dar și azi principiile modernismului se aplică de către poeții noștri. Iar Mihaela Băbușanu este un reprezentant al poeziei moderne, cu accente citadine, volumul constituindu-se într-un cumul al stărilor poetice diferite și diverse.

- spre deosebire de spleen-ul simbolist bacovian, tinerețea Mihaelei scrie o poezie de avânt sentimental, chiar în tristețe fiind concepută, dacă la Bacovia plumbul era numitorul comun al poetului cu lumea, iată! Mihaela dă o deschidere primăvăratică acestui element.
“norii plumburii / își strâng protocolul/cu o simplă privire a sorelui/…iubirea-mi aflată pân-acum la hibernt/se trezește la viață.”
Remarc în întreg volumul o exprimare sinceră și clară, un lirism al momentului, al stării de poezie, ca o necesitate de a puncta propriul destin, de a-l clarifica. Metafora, când există face apel la personaje mitologice, Ahile, exotice, sultanul magnific, sau iubitul controversat, când pătimaș, când trădător. Din ludicul acesta al stărilor transmise, Mihaela transfigurează propriul personaj, ea, între axe lirice gravitând poezia sa.

Salut noul volum al Mihaelei ca pe o treaptă în cariera sa literară, o treaptă stabilă cucerindu-i pasul spre alte reușite literare, ca un reper vizibil într-ul destin al liricii băbușene.

Pag 57 JURNAL

CRISTINA ȘTEFAN, 10 MARTIE 2016

  Vă aştept alături de mine JOI, 10 martie 2016, orele 16, 30 la sediul central al Complexului Muzeal din str 9 mai nr 7 (Sala nr 13) la lansarea volumului meu de poezie  "cu Mercur în exil"
Editura: "Ateneul Scriitorilor"
Prefaţa: Melania Cucu
Grafica şi thenoredactarea: Mihnea Baran
Lector: Ioan Prăjişteanu
Prezintă: Petre Isachi, Cristina Ştefan, Mara Paraschiv
Cu participarea cvartetului "Dolce" al Colegiului Naţional de Artă " George Apostu", profesor coordonator Codrin Stan
Eveniment susţinut de Asociaţia Culturală "Familia Lecca şi dr. Lică-Claudiu Iosub

Duminica, 13 martie la Palas Mall, Atrium, nivel 0, Iasi

LA MULŢI ANI FEMEIE!

Perspectiva mea asupra ploii

Bucuriile vieţii ;)

La mulţi ani de mărţişor! O primăvară fericită!