Alături de oameni dragi, pe tărâmul poeziei, tărâm în care întrebarea "ce mai faci" are valoarea unei parole de accedere la seiful prieteniei şi omeniei

În lumea rece şi grăbită,

Ce caută mereu ceva,

Nu mai e timp de „bună ziua”

De „ ce mai faci” a întreba

Ce sufletele ca de gheaţă,

Mereu fugind spre undeva,

Timp numai e de omenie

De ce „ ce mai faci” a întreba

În goana spre eternitate,

Neştiind cât de puţin suntem,

Noi timp de-o simplă întrebare

„tu ce mai faci” nu mai avem.

Ne macină în astă viaţă,

Dorinţa de a fi mai mult

Şi în graba noastră spre neant

De-un „ce mai faci” timp n-am avut.

Dar timpul trece precum vine,

Iar viaţa curge, un şuvoi

Şi-odată poate peste vreme

Un „ce mai faci” am vrea şi noi.

Nimic pe lume nu e veşnic,

Cujm e, nimic nu mai rămâne

Un ce ma faci” e bun şi astăzi

Şi sigur bun va fi şi mâine.

(Nepreţuitul „ce mai faci”?-Vasile Avorniciţei)