PERSONAL AND NON PERSONAL MATTERS -“LOVE ALL, TRUST A FEW, DO WRONG TO NONE" Evenimente culturale, poezie, memorialistică, personalităţi, istorie, memorii, emoții, povești, senryu, haiku, articole de presă, simpozioane, promovare culturală, muzee, semne şi însemne, zodiac, vernisaje, proiecte, reviste, gânduri, idei, muzică, stări, atitudini, impresii, parenting, amintiri, diverse - “PER ASPERA AD ASTRA"
vineri, 30 iunie 2017
joi, 29 iunie 2017
sâmbătă, 17 iunie 2017
joi, 15 iunie 2017
miercuri, 14 iunie 2017
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice “Rolul muzeelor memorial în muzeografia românească”, ediţia a XII-a, Vălenii de Munte
Muzeul Memorial “Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a organizat în perioada 8-10 iunie 2017, a XII-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice “Rolul muzeelor memorial în muzeografia românească” cu prilejul aniversării a 146 de ani de la nașterea savantului.
Le mulţumim colegilor de la Vălenii de Munte pentru invitaţie, amabilitate, frumoasa colegialitate de care dau mereu dovadă dar pentru comunicările deosebite pe care am avut bucuria de a le audia cu acest prilej. A fost o onoare să cunosc câţiva dintre colegii noştri de breaslă care nu doar că sunt nişte personalităţi remarcabile, cercetători neobosiţi, membri corespondenţi ai Academiei, scriitori, istorici, bine cunoscuţi memorialişti, iubitori de ştiinţă şi cultură dar şi OAMENI deosebiţi înainte de toate, mereu deschişi, dornici să te îndrume, coordoneze sau chiar să te ajute.Au fost zile pline, comunicări remarcabile prin conţinut, interesante sau atractive, încununare a muncii specialiştilor din muzee.
În plen a fost o încântare să îi audiem pe: prof.univ.dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei “Carol I”, membru corespondent al Academiei Române care a vorbit despre “Iulian Antonescu în amintirea urmaşilor”, pe prof.dr. Alex Mihai Stoenescu vorbind despre “Mentalitatea tranzacţională, capitulaţii, statalitate modernă” sau pe peotul şi jurnalistul Lucian Avramescu, care a vorbit despre Vălenii adolescenţei sale.
Prima parte a dezbaterilor s-a încheiat cu depuneri de flori la bustul lui Nicolae Iorga din incinta muzeului și la statuia profesorului din centrul orașului.
Mulţumiri colegilor de la Văleni, celor de la Ploieşti şi unele suplimentare colegei Claudia Giannotti, care de fiecare dată s-a străduit şi a şi reuşit să fie o gazdă excelentă.
Să ne reîntâlnim cu bine!
Le mulţumim colegilor de la Vălenii de Munte pentru invitaţie, amabilitate, frumoasa colegialitate de care dau mereu dovadă dar pentru comunicările deosebite pe care am avut bucuria de a le audia cu acest prilej. A fost o onoare să cunosc câţiva dintre colegii noştri de breaslă care nu doar că sunt nişte personalităţi remarcabile, cercetători neobosiţi, membri corespondenţi ai Academiei, scriitori, istorici, bine cunoscuţi memorialişti, iubitori de ştiinţă şi cultură dar şi OAMENI deosebiţi înainte de toate, mereu deschişi, dornici să te îndrume, coordoneze sau chiar să te ajute.Au fost zile pline, comunicări remarcabile prin conţinut, interesante sau atractive, încununare a muncii specialiştilor din muzee.
În plen a fost o încântare să îi audiem pe: prof.univ.dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei “Carol I”, membru corespondent al Academiei Române care a vorbit despre “Iulian Antonescu în amintirea urmaşilor”, pe prof.dr. Alex Mihai Stoenescu vorbind despre “Mentalitatea tranzacţională, capitulaţii, statalitate modernă” sau pe peotul şi jurnalistul Lucian Avramescu, care a vorbit despre Vălenii adolescenţei sale.
Prima parte a dezbaterilor s-a încheiat cu depuneri de flori la bustul lui Nicolae Iorga din incinta muzeului și la statuia profesorului din centrul orașului.
Mulţumiri colegilor de la Văleni, celor de la Ploieşti şi unele suplimentare colegei Claudia Giannotti, care de fiecare dată s-a străduit şi a şi reuşit să fie o gazdă excelentă.
Să ne reîntâlnim cu bine!
miercuri, 7 iunie 2017
luni, 5 iunie 2017
duminică, 4 iunie 2017
I AM
I am timid and
I am oversensitive
I am a lioness
I am tired and defensive
I have insecurities
You show me
I am beautiful
I am temperamental and
I have imperfections and
I am emotional
I am unpredictable
I AM A WOMAN
I am oversensitive
I am a lioness
I am tired and defensive
I have insecurities
You show me
I am beautiful
I am temperamental and
I have imperfections and
I am emotional
I am unpredictable
I AM A WOMAN
sâmbătă, 3 iunie 2017
joi, 1 iunie 2017
“Bacău-personalităţi ale locului”, un proiect de suflet care prinde tot mai mult contur
Marţi, 30 mai 2017, în Aula
Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău a avut loc cea de a II-a ediţie a
manifestării „Bacău-personalităţi ale locului”, eveniment realizat cu sprijinul Serviciului Public
Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont
Bacău și al Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău.
Proiectul
gândit cu ceva ani în urmă, prindea contur ceva mai târziu, în anul 2015, în plină toamnă
bacoviană. Un proiect de suflet al poetei Mihaelei Băbuşanu (expert patrimoniu
şi conservator la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”) şi a jurnalistului
Romulus-Dan Busnea , născut din dorința de readuce în atenția băcăuanilor și nu
numai, personalități ale locului, valori ale culturii naționale mai puțin
știute, unele chiar uitate, biografii scoase din anonimat care vin să
completeze un vid informațional, dar și să înlăture o suprasaturație de
efemerul cotidian, marcat de penurie și acuta criză de valori din societate.
Prin acest Simpozion, iniţiatorii şi oragnizatorii,
doresc să ofere posibilitatea tuturor
celor implicaţi în viaţa culturală a Bacăului, de a aşterne gânduri, păreri,
sentimente, idei cu privire la importanţa
propriei noastre identităţi, ca popor, ca naţiune şi ca individ.Dealtfel s-a făcut
apel către toţi oameni de cultură băcăuani să se implice mai mult în acest
demers.
Argumentele
implicării în derularea unor astfel de proiecte au fost lesne deduse din expunerile simpozionului, care s-au
desfășurat după următorul program:
Cuvântul de
salut al organizatorilor adresat de Mihaela Băbuşanu, Salutul oficialităţilor
prin vocile Vicepreşedintelui Consiliului
Judeţean Bacău, Silviu Ionel Pravăţ şi Managerului Public din cadrul Prefecturii
Bacău, domnul Ailenei Sorin-Gabriel care au adresat şi cuvinte de apreciere şi
susţinere, apoi prin cea a rectorului Universităţii „Vasile Alecsandri”, a
urmat mai apoi rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” Carol Schnakovsky, care a promis că va continua colaborarea în
acest sens, ba mai mult, se va implica mai îndeaproape cu studenţi şi logistică.
Dealtfel şi Consiliul Judeţean Bacău, prin vocea vicepreşedintelui Silviu Ionel
Pravăţ şi-a exprimat nemulţumirea pentru lipsa de implicare a autorităţilor,
promiţând un mai mare sprijin pe viitor. „Judeţul
se sprijină pe umerii acestor iluştri înaintaşi, care merită admiraţia noastră”
(Silviu-Ionel Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean); „Revelaţiile valorilor locului ne pot fi
împărtăşite şi azi, prin forme specifice” (Sorin-Gabriel Ailenei,
Instituţia Prefectului – judeţul Bacău); „Noi,
băcăuanii, nu ştim să ne promovăm valorile, aşa cum am văzut că se întâmplă în
străinătate” (Iulian Pintilie, director adjunct al Serviciului); „Ne preocupă lărgirea conceptului, prin
identificarea căilor de a dezvolta turismul universitar” (Carol
Schnakovszky, rectorul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău); „Să învăţăm de la personalităţile din
perioada interbelică respectul pentru monumentele istorice” (Ioan Dănilă);
„Se cuvine să evadăm din cercul barbar al
geniilor triste despre care vorbea cândva George Bacovia” (Petre Isachi).
Iniţiatorii
proiectului au ţinut să mulţumească şi în mod public Serviciului Public Județean pentru Promovarea
Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău şi directorului
adjunct Iulian Pintilie pentru susţinere, sprijinul direct şi implicare.
Dealtfel domnul Iulian Pintilie a avut prima intervenţie a simpozionului
vorbind despre „Turism ca ambasador şi
promotor al valorilor naurale şi culturale”.
Au urmat la tribună Romulus Dan Busnea şi prof.
univ. Ioan Dănilă care au adus în atenţia auditoriului „Creatori de patrimoniu cultural:
arhitectul George Sterian”, a III-a comunicare, care i-a aparţinut
Mihaelei Băbuşanu, fiind o evocare a uneia dintre cele mai importante
personalităţi băcăuane şi naţionale ale începutului de secol XX, generalul şi
istoricul Radu R Rosetti, la 140 de ani de la naştere.
Începând
cu această ediţie, iniţiatorii proiectului au demarat şi o frumoasă iniţiativă
de onorare a personalităţilor „în viaţă”, care se află prinre noi, realizându-se
astfel o interesantă punte sau predare de ştafetă imaginară între
personalităţile remarcabile care au marcat istoria noastră locală şi
personalităţile contemporane nouă.
Atmosfera a fost fericit întregită prin
sunetul muzicii Cvartetului „Blue” al
Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău coordonat de prof.
Codrin Stan în următoarea alcătuire: Antonia Solomon, Andreea Duma, Anastasia Văcaru şi Tiberiu Ghidu şi de câteva filme
corelate evenimentului.
De
apreciat prezenţa la eveniment alături de oficialităţi locale, oameni de
cultură, studenţi, iubitori de frumos şi a eleviior de Şcoala Gimnazială „Miron
Costin”, împreună cu doamna director Otilia Stan, ea însăşi profesor de
istorie, care dă astfel elevilor, un
frumos exemplu de respect şi cinstire al
înaintaşilor.
Simpozionul s-a încheiat cu o ceremonie de
acordare a diplomelor simpozionului, pe mai multe categorii: excelenţă, de
merit , de implicare culturală şi participare.
Tot
cu acest prilej a fost editată, sub egida
Consiliului Judeţean Bacău-Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea
Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, în condiţii grafice
deosebite, broşura primei ediţii a Simpozionului „Bacău-personalităţi ale
locului”, care a fost dedicată pictorului Dimitrie Berea („Dimitrie Berea.
Rememorare 40”). Dealtfel, broşura a fost oferită împreună cu o mapă de
prezentare, celor premiaţi de către organizatori.
“Acest proiect s-a
născut din dorința sinceră (a mea ca
memorialist şi a jurnalistului Dan Busnea), de readuce în atenția băcăuanilor
și nu numai, personalități ale locului, valori ale culturii, ştiute sau neştiute,
unele ignorate sau uitate. Sperăm ca în acest demers să ni se alăture tot mai
mulţi, ajutându-ne astfel, chiar la modul concret, să îi dăm tot mai multă
consistenţă şi putere.Astfel, ne bucură mult să identificăm printre cei
prezenţi astăzi şi câteva dintre personalităţile locale ale momentului.Personalitatea este ca o monedă de argint care, oricum o arunci, cade
mereu cu efigia în sus, niciodată cu reversul.” spunea Lucian Blaga. Aşa se întâmplă cu adevaratele valori, personalităţi care rezistă testului timpului
şi intemperiilor de orice fel şi tot ceea
ce ne rămâne nouă de făcut (mie, domnului Busnea şi dumneavoastră tuturor) este doar să dăm la o parte praful sau factorii corozivi, căci strălucirea există, este acolo şi aşteaptă doar să fie reliefată”.
Mihaela BĂBUŞANU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)