Vasile Avorniciţei , „Dor de altădată”

   Într-o lume care se îndreaptă ba chiar impune parcă industrializarea sentimentelor, a cuvintelor, a firescului, Vasile Avorniciţei rămâne autentic, neschimbat, un poet care alege să expună stări prin cuvinte obişnuite, prin trăiri fireşti, cărora cei trecuţi prin viaţă le știu rostul şi le iubesc dulceaţa.

Fără îndoială, viaţa lasă urme şi doar cei înzestraţi, aşa ca Vasile Avorniciţei, îşi lasă sufletul purtat  cu delicateţe prin toate anotimpurile vieţii.

Autorul se află la al doilea volum personal, dup cel din anul 2016, “Pocalul cu de toate”, apărut la Editura Ateneul Scriitorilor Bacău.

Volumul „ Dor de altădată ” se deschide cu poezia care poartă titilul acestui volum, “Dor de altădată”,  în care descoperim un sufet neatins de meschinăriile vieţii, tânjind după firescul şi omenia vremurilor de altădată. “Nu erau pe stâlpi ghirlande/Nu strigam că suntem buni/Ne trăiam doar omenia/Pusă-n genă  de străbuni”(Dor de altădată).

Citind, cu interes poemele autorului , m-am lăsat purtată, fără voie, dincolo de lumea cuvintelor ţesute cu tandreţe pentru cititor, tocmai  la Ruginoasa de Neamţ  într-o zi de toamnă:“Mă  strâng  în braţe prunii/Mă leagănă salcâmii /Pe tălpi mă  calcă iarba ,/Pe cer mă zbor lăstunii”  sau “Mă ninge galben frunza/Desprinsă de pe ramuri/Şi  mă salută toamna/Cu brumă pe la geamuri (Toamna la Ruginoasa).

  Purtându-ne cu grijă prin locurile copilăriei, autorul  ne face, pe rând, cunoştinţă, în cele peste 100 de  poeme,  cu persoane, evenimente  care i-au marcat copilăria. “La  vremea cănd  copilăreşte/Mă  contopeam  cu  întâmplarea /Şi mă  credeam  erou  din  basme/Când  imi  băteam  desculţ  cărarea” (Visând trecutul). Dezgustat de vremelnicia vremurilor pe care le trăim “Nu  suntem  precum  se  vede/Chipul  nu ne reprezintă/Pe  sub  masca  zâmbitoare/Purtăm  faţa  ipocrită” , nu renunţă totuşi la  speranţă fie ea refugiu final“  Mă  văd  acolo  împreună/ Cu toţi  ai mei  care  s-au   dus/Şi  cum  e  viaţa  doar  speranţe/Mai   sper   să-i  văd  acolo  sus” (Vremea ipocriziei) .

În acest volum, emoţiile se nasc firesc, evoluează, trec prin toate anotimpurile, ideile apar continuu, de pretutindeni în consecinţă versurile curg frumos şi dulce.

Atrag atenţia titluri frumoase,  care reflectă viziunea autorului despre lume, fundamentată pe mai multe direcţii: dragoste, natură, înstrăinare de sine şi de lume, iubire,  univers mărunt ş.a. (“Amintiri de altădată”, “Mai toarnă vin”, “ Am văzut durerea”, “M-a picurat pe frunte toamna” şi multe altele)

Totuşi, în iubire găseşte găseşte refugiul şi salvarea: iubire de aproapele său, de natură, de firesc şi frumos. “De  n-ai  fi tu ,nici zările  albastre /Nici  flori ,nici  primăveri nu ar mai fi /Ar fi mereu o lungă  iarnă  rece/Şi  viaţa-mi de iubire nu ar  şti”(De n-ai fi tu) . Pentru eul poetic, iubirea înseamnă cunoaştere şi nu are nevoie de întrebări, nu se cercetează cu mintea, ci se trăieşte cu inima .

Relaţia om-natură este prezentă în câteva poezii, dintre care vă reţin atenţia cu câteva versuri din  poemul “Mi-e dor”: “ Mi-e dor şi de pădure/De câmpuri, de imaş/Ce le-am călcat odată/Pe post de ciobănaş”

   Şi, ca orice poet care se respectă, este animat de dragoste şi recunoştinţă pentru femeia iubită care i-a fost alături din zori şi pănă-n seară, care i-a adus lumina şi splendoarea după care fiecare dintre noi tânjeşte: “Mereu de tine alături /Mereu cu tine-n gând/Eu îmi  petrec povestea/Şi viaţa pe pământ” (Îţi mulţumesc, Marie) .

Lumea poeziei  este în armonie  cu natura, oamenii, anotimpurile, sentimentele, într-o simbioză fericită.Surprinde  extrem de bine viaţa, cu bune şi rele, aşa încât cititorul ramȃne cu aceste sintagme în inimă şi este atras la lectura versurilor sale întotdeuna când simte nevoia să iasă din problemele grele ale vieţii, într-un mod paşnic şi constructiv, care să-i redea speranţa de viaţă dar să îndemne şi la autoevaluare.

  Fără îndoială, volumul “Dor de altădată”, este un volum care te deconectează de la prezentul agitat, confuz şi fabricat  prin naturaleţea autorului care expune FIRESCUL.

   Poetul are versuri frumoase, are imagini vii, văpăi care luminează sufletul şi îndeamnă parcă la rărirea tempo-ului, la meditaţie şi inimă bună.El îşi deschide drum luminos spre liniştea sufletească pe care a găsit-o între filele de carte şi tânjeşte să o împartă necondiţionat prietenilor, cititorilor săi. 

  Vă recomand această carte, este o poezie pe care o veţi simţi şi o veţi înţelege cu ochii sufletului.

Mihaela BĂBUŞANU