Cărţile se vând din ce în ce mai greu, oamenii din ce în ce mai uşor...

sursa foto: bzi.ro

În cadrul unui proiect al Liceului "Teoretic Ion Neculce" din Târgu Frumos. Eveniment Euroscola LTIN

Între lumini şi umbre, între etern şi efemer, între dragoste şi despărţire, «O floare neştiută de păsări şi fluturi » –« Femeia bonsai »

    La o primă lectură a plachetei de haiku « Femeia bonsai », îţi rămâne în suflet o tristeţe inefabilă, aceea a singurătăţii, a declinului, a vremelniciei, a fragilităţii umane în faţa timpului atotputernic şi atotdistrugător, care duce adesea la despărţirea de fiinţele dragi.

Acel sabi dublat de wabi sau de yugen, misterul singurătăţii, efemerul, vremelnicia în dimensiunea trecătoare a naturii este nota dominantă care-şi pune amprenta pe  majoritatea poemelor Mihaelei Băbuşanu.

Poeta caută  ades un refugiu în natură (fugind din calea realităţilor umane) dar de multe ori aceasta nu-i oferă decât un peisaj dezolant.

Pustietate –

doar bufniţa şi luna

pline de viaţă

Atunci ea recurge la o altă formă de evadare din singurătate, din tristeţea sfâşietoare a despărţirii de cei dragi  -dragoste-  prin căutarea  sufletului pereche.

« Iubirea e tare ca moartea » spune un verset din « Cântarea Cântărilor”.

« Iubirea înfruntă moartea », spune  Thomas Mann în  « Muntele Vrăjit.»

Iubirea noastră

parfum de tuberose

plutind în noapte,

ne  spune atât de delicat şi sugestiv Mihaela într-unul din poemele sale.

   În cele ce urmează, mă voi opri asupra  altui  aspect care pare să contrazică regulile  austere  ale poemului haiku dar care ocupă un loc de predilecţie în poemele multor autori şi în ale Mihaelei, şi anume iubirea.

« Iubirea, sentimentele intime nu au ce căuta în poemul haiku », ne spune una din regulile  scrise în „Manifestul Haiku din Tokio - 1999",« Se evită referirile personale. Un haiku nu este un poem de dragoste ! ». Din acelaşi Manifest de haiku reiau o altă regulă :

« Amestecaţi umanul în natură într-un haiku, punînd în legătură sentimentul uman faţă de natură.”

  Am stat mult şi am meditat la această regulă punându-mi o serie de întrebări:

« Ce reprezintă oare cântecul păsărilor primăvara decât o chemare la dragoste, un imn înălţător de iubire ?Ce ne spune oare ciocârlia în trilurile ei spre soare ?Ce ne spun florile care se îmbracă în culori minunate şi-şi parfumează petalele cu cele mai subtile miresme pentru a-i atrage pe fluturi ?Dar ce ne transmite  ţârâitul  greierului  lui Bashô  care

« străbate şi stânca », sau cel  « care se mistuie cu totul în cântec » ? Nu ne spun  toate acestea o poveste de dragoste ?

   V-aţi întrebat vreodată ce ar însemna o noapte senină de vară fără cântecul greierilor ?  N-aţi crede că i « se întâmplă ceva universului ? » Am privit odată un răsărit de lună plină, vara, la ţară. Concertul greierilor se amplifică pe măsură ce luna urcă pe boltă. O vrajă ciudată, o atracţie misterioasă pare să lege micile făpturi ascunse printre ierburile parfumate de lumina astrului.      Şi mă întrebam atunci: « Ce baghetă măiastră dirijează din umbră acest concert nocturn ? Nu este oare dragostea cea care naşte  cântecul sferelor pe boltă, cântecul greierilor în iarbă ?

  Ce s-ar întâmpla dacă florile, păsările, gâzele ar dispărea şi ne-am trezi pe o planetă lipsită de culori, de mirosuri, de cântece de păsări, de iubire ? »

   La editura franceză Forgeurs d’Etoiles a apărut în 2014 o antologie de haiku, cu titlul Amours, sub direcţia lui Valérie Rivoallon,  la care au participat cunoscuţi haijini  din Franţa dar şi din alte ţări, printre care şi România cu două nume : Letitzia Lucia Iubu şi Virginia Popescu.

Cunoscutul haijin francez, Daniel Py, cel care scrie prefaţa se întreabă : «  Haiku şi dragoste ? » Şi în continuare adaugă : «  Genul care cultivă cu predilecţie acest sentiment este tanka, dar iată că Valérie Rivoallon vrea să ne demonstreze aici că într-o formă mai scurtă, cea a poemului haiku se poate trata la fel de bine această temă.

Am ales câteva poeme  din antologie pe care  le-am tradus.

rochia-i uşoară
agăţată până dimineaţă
de cornul lunii

Michel Duflo

Vremea  secerişului –
un du-te vino al unei mâini
pe pântecul ei rotund

Liliane Motet

Un copac bătrân –
numele tău şi-al meu
încă acolo

Monique Lévesque

Calea Lactee –
bebeluşul surâzând
la sânul matern

Virginia Popescu

Foşnet de frunze
în câmpul cu porumb-
tata absent

                                                         Letitzia Lucia Iubu

   Ori iată că autoarea plachetei de haiku « Femeia bonsai » îşi exprimă  la rândul ei, mai mult sau mai puţin voalat sentimentele :

Nici eu, nici tata –
azi se leagănă-n scrânciob
doar tristeţea

  Un alt haiku ne aminteşte de poemul lui Nichita  - « Lună în câmp » :

« Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,

Sub cortul adormiţilor gutui

şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,

văduhul serii mi-ar părea căprui. »

(Nichita Stănescu).

La fel ca şi Nichita, Mihaela vede pretutindeni ochii albaştri -viorii ai iubitului :

Îndrăgostită -

şi în floarea de iris

văd doar ochii tăi

  În acelaşi timp poeta creează şi un reuşit joc de cuvinte între irisul ochiului şi irisul – floarea de culoare albastră.

Pocnetul unei ghinde pe caldarâm are pentru ea efectul asemănător celui produs de  maestrul

care-şi loveşte brusc discipolul cu o nuia, provocându-i  astfel iluminarea.

Pocnetul ghindei

atingând caldarâmul –

mi-ai spus « te iubesc? »

Toamna, anotimpul morţii, al sfârşitului poate să fie la fel de bine şi cel al unei noi iubiri.

În primul caz, toamna simbolizează bătrâneţea care este asociată cu mirosul crizantemelor.

O diversiune –

bătrâneţe cu miros

de crizantemă ?

În cel de-al doilea caz, toamna devine anotimpul iubirii.

Toamna iubirii-

frunze purtate de vânt

spre… pretutindeni.

  Un poem deosebit de sugestiv este acela în care dragostea iluminează şi transfigurează totul : un simplu buchet de crizanteme, galbene sau albe suplineşte astrul nopţii.

Singuri în noapte –

buchet de crizanteme

în loc de lună

Dar crizantema poate să ia locul unei inimi distruse, zdrobite de indiferenţă :

O crizantemă

sub paşii iubitului –

inimă frântă

Dragostea se manifestă la fel de bine şi iarna, fiind în stare să topească chiar răceala zăpezii :

Îndrăgostită-

fulgul de nea mistuit

de buze fierbinţi.

   Totuşi iubirea nu este eternă, ea capătă adesea fragilitatea unei flori pe care indiferenţa o face să pălească, răpindu-i parfumul şi prospeţimea.

De multe ori iubitul o dezamăgeşte cu răceala de gheaţă, lăsându-i  sufletul  pustiu, inima goală, spiritul confuz.

Îndrăgostită

în săptămâna oarbă –

ceaţă şi polei

   Iată dar că dragostea îşi poate găsi locul în poemul haiku. Important este să fie exprimată discret şi mai ales, să nu se îndepărteze de natură iar Mihaela reuşeşte să le îmbine absolut fericit cu discreţie şi măestrie.

   Din punctul meu de vedere nu trebuie să aplicăm în mod rigid regulile poemului haiku.

De exemplu regula spune că nu se admit metaforele şi personificările în haiku, dar iată doi mari autori japonezi care le folosesc cu măiestrie :

« O floare neştiută
de pasări şi fluturi:
cerul toamnei. »

(M. Bashô)

Se duce toamna.

Găoacea castanei

şi-a deschis braţele

(M. Bashô)

Luna în munţi

îl iartă pe hoţul de flori

şi-l învăluie cu lumină.

(K. Issa)

Răsare luna

şi tufa cea mai umilă

e invitată la recepţie.

(K. Issa)

Iată şi un haiku al Mihaelei în care personificarea nopţii este deosebit de sugestiv :

Soarele-n flăcări –
cu mişcări de gheişă
se-adună noaptea.

   Vrem nu vrem trebuie să recunoaştem faptul că totul evoluează, că totul se schimbă neîncetat.

Chiar marele  Basho spunea :

Nu mă imita –

e la fel de plictisitor

ca două jumătăţi de pepene

    Sau « Nu căuta să calci pe urmele înaintaşilor. Caută ce au căutat ei. »

    Noi spunem că tinerei poete din Bacău  haiku-ul i se potriveşte de minune, că se armonizează foarte bine cu felul ei de a fi şi gândi şi că este  pe  acel drum care o duce tot mai aproape de Japonia.

   O felicităm, îi urăm mult succes pe mai departe şi aşteptăm cu interes următoarele apariţii editoriale.

  Prof.Virginia Popescu

Ţeapă sau nu?

Iniţiere în haiku

<div id="niceppsdiv2944"></div><script type="text/javascript" src="http://nicepps.ro/embed?id=2944&width=485&height=400"></script>

Mulţumesc, domnule Grigoriu Florin pentru menţionarea mea în lucrarea "File din istoria haikuului românesc" (de la începuturi până în anul 2017)!.
Felicitări pentru munca depusă şi pentru rezultatul obţinut!
De asemeni, vă mulţumesc pentru exemplarul pe care mi l-aţi trimis prin dna Paraschiv Mara."File din istoria haikuului românesc" , autor Florin Grigoriu, Editura Amanda Edit, Bucureşti

Sursa mea  de nesomn, agitaţie, oboseală extremă, de extenuare este una şi aceeaşi cu cea din care îmi trag energia, bucuria, fericirea, motivul principal al existenţei.

O nouă etapă: CREŞA

Prima zi de creşă.Emotii imense pentru noi părinţii.Copilul s-a trezit vesel, plin de viata, râdea, era fericit colora, se juca cu maşinuţele. Ajungem la cresă... ..pitici care plângeau, năsucuri lipite de geam, pici mai măricei care strigau disperaţi după mama.Al meu, prima zi nu prea a ştiut ce se întâmplă, unde a ajuns şi cine sunt doamnele din faţa lui aşa că în primă instanţă nu a opus prea mare rezistenţă. În paranteză fie spus, el a stat exclusiv cu mine, nu are fraţi, bunici, unchi sau mătuşi pe aproape, nici familii care să ne viziteze (să ne vizităm). În zilele următoare însă, Mihail-Dacian s-a trezit la fel de vesel şi bine dispus însă, când ajungem la cresă, stă ghemuit complet în braţele şi sufletul meu şi plânge fără sfârşit când vreau să îl las, mi se rupe sufletul…Mai am puţin şi îmi vine să renunţ la acest loc la creşă pentru care am luptat atât. Chiar dacă doamnele par a fi  drăguţe…

Să fim copii!

La mulţi ani MAMA oriunde te-ai afla! Ocroteşte-ne în continuare!

Anul şcolar în varianta cea mai mică.Un nou şi alt început pentru puiul nostru.Doamne Ajută!

Când dragostea începe cu o cafea, se poate spune că este una lucidă, nu?

O nouă etapă

Exact! ;)

Comemorare înv. Radu Dăscălescu la Băbuşa

 Luați de iureșul acestei lumi, de grijile atât de mari și obsedante uităm să ne mai amintim de cei care odinioară ne-au purtat mâna stângace pe foaia neprihănită învățându-ne să așternem pe ea primele cuvinte şi gânduri.

Este însă important  să ne amintim de cei care ne-au sădit sămânța cunoașterii în suflete. Să le batem  la ușa sufletului cu o floare a recunoștinței, iar dacă s-au mutat în cereștile locașuri să le aprindem o lumânare care, cred că imită cel mai bine viața și misiunea unui dascăl: arde ca să facă lumină în jur.

Dascălii noştri ne-au învăţat, ne-au fost alături, ne-au deschis drumuri. Ne-au format ca Oameni .Pentru toate acestea le datorăm respect. Un buchet de flori. O reamintire. O poveste.Dureros este că după ce dl Dăscălescu  a fost coborât în pământ, a fost cufundat în uitare și ignoranță  de elevii lui. Şi acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Satul, părinţii, dascălul, nu se uită niciodată! Nu ar trebui să îi uităm vreodată!Pomul și învățătorul se cunosc după roade iar dl Radu Dascălescu a cules destule şi frumoase roade asa incat acum, este momentul să i se redea statutul meritat, să fie rememorat şi comemorat cu cinste.

Am considerat că este o datorie de onoare să încerc să fac ceva şi în acest sens pentru cel care mi-a fost în primul rând dascăl, apoi naş de botez şi rudă.

Însă, fără ajutorul CONCRET, financiar  al domnului Brişcaru şi al lui Marius Ursanu care s-a implicat si a urmarit ducerea la indeplinire a acestui demers urmârind etapele de execuţie ale monumentului, acest lucru nu ar fi fost posibil sau oricum, nu s-ar fi intamplat la fel de repede şi frumos.De asemeni doamnele Vatamanescu si Fofel şi-au manifestat si aratat spijinul iar familia Chirilă (Remus şi Cătălina) din Roman a contribuit financiar, suportând integral cheltuielile privind cele trebuincioase slujbei de parastas . Dealtfel dl Remus Chirilă este la rându-i finul de botez al dlui Radu Dăscălescu.

 Sub acest deziderat ne-am adunat cu toţii la Băbuşa, pe 1 septembrie 2019l , pentru a rememora si comemora FAPTE si OAMENI, pentru că,nu este aşa,   FAPTELE VORBESC DESPRE OAMENI iar  "Omul este ceea ce înfăptuieşte" spunea André Malraux 

Alături de cei implicaţi şi de oameni ai satului, au venit de la Fălticeni pentru a participa la această comemorare şi nepoţii dlui Radu Dăscălescu, dl Gheorghe Dăscălescu fostul director al Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni, împreună cu sora domniei sale, dna Marlena Diaconiţa (fostă Dăscălescu), profesoară de franceză (rude şi cu subsemnata).

Iar dl invăţător Radu Dăscălescu, ne vorbeşte, peste ani, prin faptele sale, prin oamenii pe care a reuşit să îi ridice si să le sădească sămânţa cunoaşterii în suflet şi care au făcut cinste comunităţii din care au plecat si/sau în care au intrat.

În fiecare sat există un om care dăruiește o făclie : învățătorul .Este însă și un altul în care sufla în ea, pentru a o stinge : preotul spunea Victor Hugo şi această frază mi se pare că se potriveşte perfect acestui context şi finalului acestei consemnări.

Dumnezeu să îi ierte şi să îl odihnească în pace!

 

"Înfăşurat în vechea lui mândrie,/ E neclintit: visează primăvara"