Luați de iureșul acestei lumi, de grijile atât de mari și obsedante uităm să ne mai amintim de cei care odinioară ne-au purtat mâna stângace pe foaia neprihănită învățându-ne să așternem pe ea primele cuvinte şi gânduri.
Este însă important să ne amintim de cei care ne-au sădit sămânța cunoașterii în suflete. Să le batem la ușa sufletului cu o floare a recunoștinței, iar dacă s-au mutat în cereștile locașuri să le aprindem o lumânare care, cred că imită cel mai bine viața și misiunea unui dascăl: arde ca să facă lumină în jur.
Dascălii noştri ne-au învăţat, ne-au fost alături, ne-au deschis drumuri. Ne-au format ca Oameni .Pentru toate acestea le datorăm respect. Un buchet de flori. O reamintire. O poveste.Dureros este că după ce dl Dăscălescu a fost coborât în pământ, a fost cufundat în uitare și ignoranță de elevii lui. Şi acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple. Satul, părinţii, dascălul, nu se uită niciodată! Nu ar trebui să îi uităm vreodată!Pomul și învățătorul se cunosc după roade iar dl Radu Dascălescu a cules destule şi frumoase roade asa incat acum, este momentul să i se redea statutul meritat, să fie rememorat şi comemorat cu cinste.
Am considerat că este o datorie de onoare să încerc să fac ceva şi în acest sens pentru cel care mi-a fost în primul rând dascăl, apoi naş de botez şi rudă.
Însă, fără ajutorul CONCRET, financiar al domnului Brişcaru şi al lui Marius Ursanu care s-a implicat si a urmarit ducerea la indeplinire a acestui demers urmârind etapele de execuţie ale monumentului, acest lucru nu ar fi fost posibil sau oricum, nu s-ar fi intamplat la fel de repede şi frumos.De asemeni doamnele Vatamanescu si Fofel şi-au manifestat si aratat spijinul iar familia Chirilă (Remus şi Cătălina) din Roman a contribuit financiar, suportând integral cheltuielile privind cele trebuincioase slujbei de parastas . Dealtfel dl Remus Chirilă este la rându-i finul de botez al dlui Radu Dăscălescu.
Sub acest deziderat ne-am adunat cu toţii la Băbuşa, pe 1 septembrie 2019l , pentru a rememora si comemora FAPTE si OAMENI, pentru că,nu este aşa, FAPTELE VORBESC DESPRE OAMENI iar "Omul este ceea ce înfăptuieşte" spunea André Malraux
Alături de cei implicaţi şi de oameni ai satului, au venit de la Fălticeni pentru a participa la această comemorare şi nepoţii dlui Radu Dăscălescu, dl Gheorghe Dăscălescu fostul director al Muzeului de Artă “Ion Irimescu” din Fălticeni, împreună cu sora domniei sale, dna Marlena Diaconiţa (fostă Dăscălescu), profesoară de franceză (rude şi cu subsemnata).
Iar dl invăţător Radu Dăscălescu, ne vorbeşte, peste ani, prin faptele sale, prin oamenii pe care a reuşit să îi ridice si să le sădească sămânţa cunoaşterii în suflet şi care au făcut cinste comunităţii din care au plecat si/sau în care au intrat.
În fiecare sat există un om care dăruiește o făclie : învățătorul .Este însă și un altul în care sufla în ea, pentru a o stinge : preotul spunea Victor Hugo şi această frază mi se pare că se potriveşte perfect acestui context şi finalului acestei consemnări.
Dumnezeu să îi ierte şi să îl odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu