Prima zi de creşă.Emotii imense pentru noi părinţii.Copilul s-a trezit vesel, plin de viata, râdea, era fericit colora, se juca cu maşinuţele. Ajungem la cresă... ..pitici care plângeau, năsucuri lipite de geam, pici mai măricei care strigau disperaţi după mama.Al meu, prima zi nu prea a ştiut ce se întâmplă, unde a ajuns şi cine sunt doamnele din faţa lui aşa că în primă instanţă nu a opus prea mare rezistenţă. În paranteză fie spus, el a stat exclusiv cu mine, nu are fraţi, bunici, unchi sau mătuşi pe aproape, nici familii care să ne viziteze (să ne vizităm). În zilele următoare însă, Mihail-Dacian s-a trezit la fel de vesel şi bine dispus însă, când ajungem la cresă, stă ghemuit complet în braţele şi sufletul meu şi plânge fără sfârşit când vreau să îl las, mi se rupe sufletul…Mai am puţin şi îmi vine să renunţ la acest loc la creşă pentru care am luptat atât. Chiar dacă doamnele par a fi drăguţe…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu