Pentru mine, nu iarna ci primăvara se-arată-n zare....

Hermes House Band - Those Were The Days (Sing Along)

"Those were the days my friend

We thought they'd never end

We'd sing and dance forever and a day"

Frunzele -Radu Stanca

"Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,

Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.

Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,

Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă

Fără să spui nimic, niciun cuvânt...

Vreau să mă simt la tine ca acasă,

Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare

Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,

Şi deapănă mereu, fără-ncetare,

Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta

Urgie-a toamnei care bântuie...

Şi nu mă întreba în noaptea asta

De ce mă înspăimântă frunzele..."

(Frunzele -Elegie de toamnă, Radu Stanca)

Rugăciune către Îngerul Păzitor

Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobită şi cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta şi ma rog. Auzi-ma pe mine, pacatosul rob al lui Hristos, care cu multa cainta si lacrimi amare strig: sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv si nu te departa de la mine. Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale, ca intru pocainta si neprihana sa-mi petrec cealalta vreme a vietii mele.Pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrajmasul de pierzarea mea. In tot locul si in tot ceasul sa-mi stai inainte, rugandu-L pe Domnul Dumnezeul indurarilor sa-mi ierte pacatele pe care le-am savarsit in viata mea cu fapta, cu gandul sau cu vorba. Iar in infricosatul ceas al mortii tu sa fii langa mine, bunul meu pazitor, alungandu-i pe intunecatii demoni veniti sa infricoseze cutremuratul meu suflet. Apara-ma de cursele lor, cand va fi sa trec prin vamile vazduhului, pentru ca, de tine calauzit si pazit, lumina Raiului sa o vad, unde Sfintii si Puterile ceresti laolalta lauda si preamaresc numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

"De cele mai multe ori te împiedici pentru că iţi spui că nu ai încredere în tine şi crezi că din aceasta cauză ai avut cele mai mari eşecuri în viaţă. Ei... să ai încredere este mai puţin important atunci când ai încredere în Dumnezeu. Atunci când ai încredere în Dumnezeu, în planul lui perfect, ai şi încredere în tine. Lasă-te acum în voia lui Dumnezeu, predă-te lui, nu mai lupta, nu mai încerca să faci, să dregi, doar FII. Imaginează-ţi cum eşti luat(ă) în braţe şi nu mai eşti singur(ă). Totul ESTE BINE! Aşa să fie şi aşa este!" (Delia Mureșan)

Sursa foto: https://deliamuresan.ro/

Lukas Graham - Love Someone [OFFICIAL MUSIC VIDEO]

Redacţia "Plumb", noiembrie 2020

Numărul curent poate fi accesat la acest link:

https://usrbacau.ro/revista-plumb-nov-2020/?fbclid=IwAR1FXgRL0xl6vSEy1klQskmYahmyByQ_99YHPkfa-_C09EwmznR4F7OM2uE

Cetate şi cetăţeni

Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou

Mult-milostive Mare Mucenice Efrem, iată, vin și mă mărturisesc ție, ca unui Părinte mărinimos, încredințându-ți dorința de a avea și eu o casă pe acest pământ.

Tu știi mai bine ca mine și care îmi sunt posibilitățile, și ceea ce îmi este de folos, dar și pe toate cele pe care mi le va rândui Dumnezeu în răstimpul viețuirii pământești. De aceea, voiesc ca dorința mea să ți-o încredinșez deplin și însăși aceasta să-mi fie piatra de temelie a casei. Însuți plinește și săvârșește toate cele de trebuință, iconomisind, așa cum numai tu știi, împrejurările și oamenii prin care lucrurile vor veni în faptă. Iar mie dă-mi înțelepciune, cutezanță și luare-aminte spre a pricepe toate cele care sunt de folos spre bună făptuire.
Ajută-mă să trec cu limpezime peste grijile trebuincioase și să nu mă împotmolesc în lucruri nefolositoare și în căutarea desfătărilor peste trebuință. Și mai mult decăt acestea, ajută-mă ca nu numai să nu se zdrobească și fărâme casa lăuntrică a sufletului, ci să fie temeluită și retemeluită pe piatra cea tare a cuvintelor Evangheliei, fără de care viața omului nu este decât beznă, întuneric și pridvor al iadului. Sfințește-mi cugetele, învață-mă privegherea de toată vremea, fă-mă iubitor al rugăciunii și al mărturisirii către Dumnezeu, ca prin toate acestea să sporesc zi de zi în dragostea lui Hristos și astfel, crescând mintea mea către cuget deplin, să pricep cât de adânc și de adevărat este cuvântul Mântuitorului, Care zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6,33).

Fie ca acestea toate să se împlinească cu mine, prin sfintele tale mijlociri, dumnezeiescule Efrem, ca astfel, statornicindu-mă întru nădejdea cea nemincinoasă, să pășesc cu bucurie în căile Sfintei Evanghelii și astfel să dobândesc intrare în Împărăția Cerurilor, cea care se află înlăuntrul nostru și întru care se arată slava Domnului, Care se sălășluiește întru robii Săi, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Restart, cafea, speranţă, asumare, 11

Sursa foto: ASOCIAŢIA MUZEUL JUCĂRIILOR, BUCUREŞTI

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!

„Unii vor iubire, alții vor putere,

Unii doar un umăr pentru-o mângâiere,

Unii casă mare şi maşină nouă,

Alții doar o umbră unde să nu-i plouă,

Unii să audă, alții să vorbească,

Unii doar o clipă cerul să privească,

Unii o moşie mare şi bogată,

Uni-ar vrea o mamă, alți-ar vrea un tată,

Unii haine scumpe şi pantofi mai mulți,

Alţii vor picioare şi-ar umbla desculți,

Unii vor un munte, alții vor o mare,

Unii doar să aibă cele necesare,

Unii vor avere, faimă, bogății,

Alții sănătate pentru-ai lor copii,

Unii vor să aibă propriul răsărit,

Alții doar să uite ceea ce-au iubit...

Pelerini prin lume între nu şi da,

Fiecare suflet are rana sa!

Nu tot cel ce râde este fericit,

Cum nici cel ce plânge totul a sfârşit!

Luptă pentru tine, uşurează-ți chinul,

Iar de nu se poate să-ți accepți destinul;

Fii cu gânduri bune şi să crezi mereu:

Când nu vine nimeni, vine Dumnezeu!”

(Unii şi alţii - de Licuța Pântia)

Mulţumim!

Mulţumim tuturor pentru urările şi gândurile bune!

Să fim sănătoşi!

Mihaela & Mihail

In memoriam EUGEN VAIAN

  Un ziarist şi scriitor de care foarte  puţini au auzit este şi băcăuanul Eugen Vaian, personalitate a secolului XIX, mort la doar 27 de ani.

Din “Dicţionarul General al Literaturii Române” al Academiei Române aflăm despre Vaian că s-a născut la 2 noiembrie 1870 la Bacău (d. 25 august 1897, Compertrix,  Franţa), prin mamă fiind înrudit cu George Bacovia şi profesorul Grigore Tăbăcaru, că a  învăţat la Bacău şi Buzău, iar la 16 ani fuge de acasă cu o trupă de teatru.

Iată ce scria despre Vaian în  „ Foaia Populară”, Publicaţie Enclopedică Săptămânală, anul II, nr 8, 21 Februarie 1899, la Rubrica „Scriitori Români” la un an de la moartea sa:„Dăm astăzi portretul regretatului literat şi ziarist Eugen Vaian, mort anul trecut la Paris, în nişte împrejurări  dureroase, departe de ţară şi de toţi acei pe care i-a iubit.Vaian s-a născut în 187o în oraşul Bacău unde şi-a petrecut o copilărie  răsfăţată, care nu prevestea într-un nimic nimic viitorul lui sbuciumat. Înzestrat cu o simţire aproape feminină, de o susceptibilitate rară, fără cea mai mică noţiune de practică a vieţei, modest, blând, sfiicios, a fost predestinat înfrângerilor.”

Autorul mai multor cărţi („După natură. Artiştii“, Roman, 1890; „Fin de siecle“, Bucureşti, 1892; postum  „Proză şi versuri”, prefaţă de Socrate Georgescu“, Bucureşti, 1899), dar şi traducător al unor autori francezi şi ruşi. Pasiunea pentru jurnalism  dar şi pentru ideile epocii l-au făcut să scrie la mai multe publicaţii naţionale din care a reuşit să-şi asigure traiul de zi cu zi: Adevărul, Bucureşti, Ţara, Ilustraţiunea Română, Românul. Dicţionarul General al Literaturii Române (volumul 7, 2009) al Academiei Române îl pune în rândul marilor autori români.. Potrivit regretatului Eugen Şendrea, Eugen Vaian s-a născut la Bacău, într-o mică căsuţă cu pereţi văruiţi. Tatăl său, Ionachi Vaiant era angajat casier dar mama sa, Zoia era fiica unui boier din comuna băcăuană Bogdăneşti (Grigore Muste). „Urmează clasele primare sub îndrumarea marelui dascăl Constantin Platon, la Şcoala de băieţi nr 1, apoi două clase la Gimnaziul de Băieţi. Aici îşi pune prima oară în valoare talentul de gazetar şi literat, scoţând un ziar litografiat, cu fapte, date şi poezii ale copiilor, care va face mare vâlvă“, scria Eugen Şendrea, în „Istoria Necunoscută a Bacăului“, carte apărută la Editura Vicovia, în 2013. Mai târziu, la doi ani după moartea lui Eugen Vaian, în 1899, Socrate Georgescu, care i-a prefaţat o carte jurnalistului băcăuan, afirma: „Are în sânge spiritul de aventură. La 16 ani părăseşte casa părintească şi devine actor“. După doar doi ani, renunţă la trupa de teatru şi urmează alte cursuri la Brăila. Pasionat de noile idei ale epocii dar şi de soarta muncitorimii, scoate în 1888 publicaţia  „Unirea muncitorilor”, ziar pe care-l conduce câteva luni
iar în 1889, la Roman, împreună cu G. Ibrăileanu şi Panait Muşoiu, scoate revista „Şcoala nouă”. În aceeaşi perioadă a colaborat la „România viitoare”, ziarul editat de Panait Muşoiu la Brăila, în anii 1889-1890 a lucrat în redacţia ziarelor liberale „Vocea Romanului” şi „Moldova”. Vaian a scris la ziarele Adevărul, Românul, Ţara, Liga ortodoxă, Ilustraţiunea română, Pressa (editat de el), Săptămâna ilustrată (înfiinţat tot de el).

„La 22 de ani este corespondentul mai multor ziare din capitală. La Bucureşti publică „Fin de Siecle“ şi îi traduce cartea lui Turgheniev- „Întâia dragoste“. Momentul care avea să-i hotărască destinul a fost dragostea şi căsătoria cu Libertatea Pruteanu (1873-1969),  fiica unui medic din Moineşti, pasionată de artă şi literatură. Ulterior ea va deveni scriitoare, sub numele de Laura Vampa. Îi cere mâna şi căsătoria are loc pe 18 decembrie 1892, la Paris. Atrasă şi ea de literatură şi presă, va publica sub numele de Laura Vampa. Cât timp au stat în Bucureşti, cei doi vor scoate o nouă publicaţie- „Săptămâna Ilustrată“. Alexandru Macedonski, impresionat de stilul şi dăruirea lui Eugen Vaian pentru presă, îl numeşte redactor la „Liga Ortodoxă“. Pleacă cu soţia la Paris pe jos, pentru a-l întâlni pe Emile Zola, cu care avea plan să scoată o nouă revistă Ultimii ani din viaţă Eugen Vaian şi-i petrece în Elveţia şi în Paris. Dealtfel, spre Capitala Franţei pleacă pe jos împreună cu soţia. Potrivit surselor care au stat la baza Dicţionarului General al Literaturii Române, în anii 1895-1896, Vaian ar fi făcut contabilitate la Mesageria Internaţională a Franţei. Apoi, a avut şansa să îl cunoască pe marele scriitor naturalist Emile Zola (1840-1902), cu care visa să facă mai multe proiecte literare şi să scoată o revistă”.(Mircea Merticariu în https://adevarul.ro/, 16 octombrie 2015).

  După o şedere cu soţia sa, Laura Vampa, în Elveţia (la Zurich şi Lausanne), şi un popas făcut la Geneva (unde găseşte o slujbă la librăria unui francez), Vaian ajunge singur (pe jos!) la Paris, unde a intenţionat să se întâlnească cu celebrul prozator Emile Zola şi să facă un ziar aşa cum îşi visa. Dar visurile i s-au năruit rând pe rând. A făcut contabilitate prin capitala Franţei (la Mesageria Internaţională, condusă de M. Buziano, s-a întâlnit cu Zola dar, bolnav de tuberculoză şi demoralizat că nu i se împlinesc toate visurile, se sinucide, aruncându-se sub roţile unui tren care circula pe ruta Paris – Azincourt, trupul fiindu-i găsit ulterior,  în dimineţa zilei de 26 august 1897, pe raza comunei Compertix şi îngropat apoi în cimitirul unui sat din arondismentul Chalon. A lăsat o scrisoare către soţie prin care îşi motiva gestul. Deşi  extrem de talentat, din cauza unei hipersensibilăţi accentuate, el nu a reuşit să îşi depăşescă condiţia şi nici vicisitudinile vieţii  scriind articole pătimaşe prin ziarele vremii, versuri epigonice, încercări de roman (“Măritată”, publicat în revista “Săptămâna ilustrată”), instantanee din viaţa celor umili şi multe traduceri din franceză. A tradus (din franceză) aşa cum amintea şi ziaristul Mircea Merticariu romanul lui Turgheniev “Întâia dragoste”, romanul “Fraţii vitregi” al lui Maupassant, dar şi din Emile Zola, Alphonse Daudet, Gustave Flaubert, Giacomo Leopardi. O parte din textele sale au fost semnate şi cu pseudonimul Şt. Scurtu.

Iată ce se scrie în continuare despre Vaian în acelaşi articol din „Foaia populară”,  februarie 1899: „În ceea ce priveşte aranjarea  estetica a unei gazete era de neîntrecut. Şi la diferitele ziare pe unde-a scris a înfiinţat rubrică cu deosebit succes. În 1892 se căsători cu Laura Vampa, distinsa scriitoare, şi această căsătorie a contribuit mult la desfăşurarea talentului său. Idealul său era de a face un ziar popular , după exemplul şi spiritul ziarelor din străinătate.Dar aceasta trebuia să rămână vecinic un vis neîmplinit, România fiind o ţară mică şi deci neîndestulătoare pentru sacrificii aşa de uriaşe.Dar Vaian, stăpânit de pasiunea idealului său măreţ, nu-şi putea da seama de realitate. Înfiinţă ziarul „Presa” la care nu numai că-ţi risipi puterile lui de intelectual, dar îşi îngropă pân la cel din urmă ban. Când văzu că nu mai poate lupta pentru a-şi susţine idealul, încercă o aşa de  mare zguduire că fu pe cale de a-şi pierde minţile.Atunci plecă din ţară, nadăjduind să uite, să reînceapă în altă parte o nouă viaţă. Poate ar fi isbutit dacă simţirea lui nu l-ar fi trădat şi de astă-dată. Departe de copiii săi şi de o tovarăşă devotată, mâhnit că nu poate să-i aducă lângă dânsul mai curând, de teamă să nu înnebunească de durere, a preferit să se omoare aruncându-se într-un moment de disperare înainte unei locomotive. Acesta a fost tragicul sfârşit al unei vieţi sbuciumate şi îndurerate”.

Un scriitor interesant (şi prin biografie dar şi prin scrisul său) – o “fire evazionistă şi temperament hipersensibil, cititor pasionat de literatură senzaţională, dar şi admirator fanatic al lui Eminescu”, cum îl caracterizează filologul Stănuţa Creţu.

Un destin frânt înainte de vreme, o victimă a vremurilor, orânduielilor şi poate a oamenilor indiferenţi pe care i-a întâlnit în calea scurtei sale vieţi.

Soţia sa, moineşteanca Laura Vampa revine definitiv în ţară, unde desfăşoară o activitate literară până în 1933. Publică lucrările:  „Cronici feminine, Bucureşti“, 1905,  „La noi în sat! Teatru de copii cu cântece şi danturi naţionale“, Bucureşti, 1916, „Ce mai învăţăm la şcoală? Oropsiţii“, Bucureşti, 1924, „Din lumea celor mici“,  şi „Răducu şi Nuşa la ţară“, Bucureşti, 1933. Se stinge la 96 de ani, în Bucureşti.  

„În scrierile sale, -şi Vaian a scris multe bucăţi bune, pline de vervă,- respiră minunat de bine sufletul autorului.Toate sunt pline de o melancolie amară , de o ironie ascuţită:căci aşa sunt cei care suferă” iar versurile de mai jos sunt parcă epilogul şi finalul potrivit al acestei scurte şi zbuciumate poveşti de viaţă:

„Cum me perdusem printre pietre

Ce stau mormintelor în faţă!

Uimit de liniştea din juru-mi

Uitasem dragostea de viaţă.

Prin şoapta sălciei pletoasă

Un glas de-aramă străbătu;

Chemând cu vocea-i plângătoare.

„Hai, vin şi tu!...Hai vin şi tu!”(Eugen Vaian).

                                                                                                                                 Mihaela BĂBUŞANU

UZP, Filiala Bacău

https://uzp.org.ro/41082/in-memoriam-eugen-vaian/?fbclid=IwAR0cFlfdKmnxk74-svyOPpYsPHj8fnzjB96XseOM0dKnt_Uw2ByOyximiD4

 

Enya — Only Time — Inspirational Video

Colaborări