Mihaela Băbuşanu : In memoriam EUGEN VAIAN

Un ziarist şi scriitor de care foarte puţini au auzit este şi băcăuanul Eugen Vaian, personalitate a secolului XIX, mort la doar 27 de ani.

Din “Dicţionarul General al Literaturii Române” al Academiei Române aflăm despre Vaian că s-a născut la 2 noiembrie 1870 la Bacău (d. 25 august 1897, Compertrix, Franţa), prin mamă fiind înrudit cu George Bacovia şi profesorul Grigore Tăbăcaru, că a învăţat la Bacău şi Buzău, iar la 16 ani fuge de acasă cu o trupă de teatru.

Iată ce scria despre Vaian în „ Foaia Populară”, Publicaţie Enclopedică Săptămânală, anul II, nr 8, 21 Februarie 1899, la Rubrica „Scriitori Români” la un an de la moartea sa:„Dăm astăzi portretul regretatului literat şi ziarist Eugen Vaian, mort anul trecut la Paris, în nişte împrejurări dureroase, departe de ţară şi de toţi acei pe care i-a iubit.Vaian s-a născut în 187o în oraşul Bacău unde şi-a petrecut o copilărie răsfăţată, care nu prevestea într-un nimic nimic viitorul lui sbuciumat. Înzestrat cu o simţire aproape feminină, de o susceptibilitate rară, fără cea mai mică noţiune de practică a vieţei, modest, blând, sfiicios, a fost predestinat înfrângerilor.”

Autorul mai multor cărţi („După natură. Artiştii“, Roman, 1890; „Fin de siecle“, Bucureşti, 1892; postum „Proză şi versuri”, prefaţă de Socrate Georgescu“, Bucureşti, 1899), dar şi traducător al unor autori francezi şi ruşi. Pasiunea pentru jurnalism dar şi pentru ideile epocii l-au făcut să scrie la mai multe publicaţii naţionale din care a reuşit să-şi asigure traiul de zi cu zi: Adevărul, Bucureşti, Ţara, Ilustraţiunea Română, Românul. Dicţionarul General al Literaturii Române (volumul 7, 2009) al Academiei Române îl pune în rândul marilor autori români.. Potrivit regretatului Eugen Şendrea, Eugen Vaian s-a născut la Bacău, într-o mică căsuţă cu pereţi văruiţi. Tatăl său, Ionachi Vaiant era angajat casier dar mama sa, Zoia era fiica unui boier din comuna băcăuană Bogdăneşti (Grigore Muste). „Urmează clasele primare sub îndrumarea marelui dascăl Constantin Platon, la Şcoala de băieţi nr 1, apoi două clase la Gimnaziul de Băieţi. Aici îşi pune prima oară în valoare talentul de gazetar şi literat, scoţând un ziar litografiat, cu fapte, date şi poezii ale copiilor, care va face mare vâlvă“, scria Eugen Şendrea, în „Istoria Necunoscută a Bacăului“, carte apărută la Editura Vicovia, în 2013. Mai târziu, la doi ani după moartea lui Eugen Vaian, în 1899, Socrate Georgescu, care i-a prefaţat o carte jurnalistului băcăuan, afirma: „Are în sânge spiritul de aventură. La 16 ani părăseşte casa părintească şi devine actor“. După doar doi ani, renunţă la trupa de teatru şi urmează alte cursuri la Brăila. Pasionat de noile idei ale epocii dar şi de soarta muncitorimii, scoate în 1888 publicaţia „Unirea muncitorilor”, ziar pe care-l conduce câteva luni
iar în 1889, la Roman, împreună cu G. Ibrăileanu şi Panait Muşoiu, scoate revista „Şcoala nouă”. În aceeaşi perioadă a colaborat la „România viitoare”, ziarul editat de Panait Muşoiu la Brăila, în anii 1889-1890 a lucrat în redacţia ziarelor liberale „Vocea Romanului” şi „Moldova”. Vaian a scris la ziarele Adevărul, Românul, Ţara, Liga ortodoxă, Ilustraţiunea română, Pressa (editat de el), Săptămâna ilustrată (înfiinţat tot de el).

„La 22 de ani este corespondentul mai multor ziare din capitală. La Bucureşti publică „Fin de Siecle“ şi îi traduce cartea lui Turgheniev- „Întâia dragoste“. Momentul care avea să-i hotărască destinul a fost dragostea şi căsătoria cu Libertatea Pruteanu (1873-1969), fiica unui medic din Moineşti, pasionată de artă şi literatură. Ulterior ea va deveni scriitoare, sub numele de Laura Vampa. Îi cere mâna şi căsătoria are loc pe 18 decembrie 1892, la Paris. Atrasă şi ea de literatură şi presă, va publica sub numele de Laura Vampa. Cât timp au stat în Bucureşti, cei doi vor scoate o nouă publicaţie- „Săptămâna Ilustrată“. Alexandru Macedonski, impresionat de stilul şi dăruirea lui Eugen Vaian pentru presă, îl numeşte redactor la „Liga Ortodoxă“. Pleacă cu soţia la Paris pe jos, pentru a-l întâlni pe Emile Zola, cu care avea plan să scoată o nouă revistă Ultimii ani din viaţă Eugen Vaian şi-i petrece în Elveţia şi în Paris. Dealtfel, spre Capitala Franţei pleacă pe jos împreună cu soţia. Potrivit surselor care au stat la baza Dicţionarului General al Literaturii Române, în anii 1895-1896, Vaian ar fi făcut contabilitate la Mesageria Internaţională a Franţei. Apoi, a avut şansa să îl cunoască pe marele scriitor naturalist Emile Zola (1840-1902), cu care visa să facă mai multe proiecte literare şi să scoată o revistă”.(Mircea Merticariu în https://adevarul.ro/, 16 octombrie 2015).

După o şedere cu soţia sa, Laura Vampa, în Elveţia (la Zurich şi Lausanne), şi un popas făcut la Geneva (unde găseşte o slujbă la librăria unui francez), Vaian ajunge singur (pe jos!) la Paris, unde a intenţionat să se întâlnească cu celebrul prozator Emile Zola şi să facă un ziar aşa cum îşi visa. Dar visurile i s-au năruit rând pe rând. A făcut contabilitate prin capitala Franţei (la Mesageria Internaţională, condusă de M. Buziano, s-a întâlnit cu Zola dar, bolnav de tuberculoză şi demoralizat că nu i se împlinesc toate visurile, se sinucide, aruncându-se sub roţile unui tren care circula pe ruta Paris – Azincourt, trupul fiindu-i găsit ulterior, în dimineţa zilei de 26 august 1897, pe raza comunei Compertix şi îngropat apoi în cimitirul unui sat din arondismentul Chalon. A lăsat o scrisoare către soţie prin care îşi motiva gestul. Deşi extrem de talentat, din cauza unei hipersensibilăţi accentuate, el nu a reuşit să îşi depăşescă condiţia şi nici vicisitudinile vieţii scriind articole pătimaşe prin ziarele vremii, versuri epigonice, încercări de roman (“Măritată”, publicat în revista “Săptămâna ilustrată”), instantanee din viaţa celor umili şi multe traduceri din franceză. A tradus (din franceză) aşa cum amintea şi ziaristul Mircea Merticariu romanul lui Turgheniev “Întâia dragoste”, romanul “Fraţii vitregi” al lui Maupassant, dar şi din Emile Zola, Alphonse Daudet, Gustave Flaubert, Giacomo Leopardi. O parte din textele sale au fost semnate şi cu pseudonimul Şt. Scurtu.

Iată ce se scrie în continuare despre Vaian în acelaşi articol din „Foaia populară”, februarie 1899: „În ceea ce priveşte aranjarea estetica a unei gazete era de neîntrecut. Şi la diferitele ziare pe unde-a scris a înfiinţat rubrică cu deosebit succes. În 1892 se căsători cu Laura Vampa, distinsa scriitoare, şi această căsătorie a contribuit mult la desfăşurarea talentului său. Idealul său era de a face un ziar popular , după exemplul şi spiritul ziarelor din străinătate.Dar aceasta trebuia să rămână vecinic un vis neîmplinit, România fiind o ţară mică şi deci neîndestulătoare pentru sacrificii aşa de uriaşe.Dar Vaian, stăpânit de pasiunea idealului său măreţ, nu-şi putea da seama de realitate. Înfiinţă ziarul „Presa” la care nu numai că-ţi risipi puterile lui de intelectual, dar îşi îngropă pân la cel din urmă ban. Când văzu că nu mai poate lupta pentru a-şi susţine idealul, încercă o aşa de mare zguduire că fu pe cale de a-şi pierde minţile.Atunci plecă din ţară, nadăjduind să uite, să reînceapă în altă parte o nouă viaţă. Poate ar fi isbutit dacă simţirea lui nu l-ar fi trădat şi de astă-dată. Departe de copiii săi şi de o tovarăşă devotată, mâhnit că nu poate să-i aducă lângă dânsul mai curând, de teamă să nu înnebunească de durere, a preferit să se omoare aruncându-se într-un moment de disperare înainte unei locomotive. Acesta a fost tragicul sfârşit al unei vieţi sbuciumate şi îndurerate”.

Un scriitor interesant (şi prin biografie dar şi prin scrisul său) – o “fire evazionistă şi temperament hipersensibil, cititor pasionat de literatură senzaţională, dar şi admirator fanatic al lui Eminescu”, cum îl caracterizează filologul Stănuţa Creţu.

Un destin frânt înainte de vreme, o victimă a vremurilor, orânduielilor şi poate a oamenilor indiferenţi pe care i-a întâlnit în calea scurtei sale vieţi.

Soţia sa, moineşteanca Laura Vampa revine definitiv în ţară, unde desfăşoară o activitate literară până în 1933. Publică lucrările: „Cronici feminine, Bucureşti“, 1905, „La noi în sat! Teatru de copii cu cântece şi danturi naţionale“, Bucureşti, 1916, „Ce mai învăţăm la şcoală? Oropsiţii“, Bucureşti, 1924, „Din lumea celor mici“, şi „Răducu şi Nuşa la ţară“, Bucureşti, 1933. Se stinge la 96 de ani, în Bucureşti.

„În scrierile sale, -şi Vaian a scris multe bucăţi bune, pline de vervă,- respiră minunat de bine sufletul autorului.Toate sunt pline de o melancolie amară , de o ironie ascuţită:căci aşa sunt cei care suferă” iar versurile de mai jos sunt parcă epilogul şi finalul potrivit al acestei scurte şi zbuciumate poveşti de viaţă:

„Cum me perdusem printre pietre

Ce stau mormintelor în faţă!

Uimit de liniştea din juru-mi

Uitasem dragostea de viaţă.

Prin şoapta sălciei pletoasă

Un glas de-aramă străbătu;

Chemând cu vocea-i plângătoare.

„Hai, vin şi tu!...Hai vin şi tu!”(Eugen Vaian).

Mihaela BĂBUŞANU

UZP, Filiala Bacău