Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

sâmbătă, 26 martie 2022

Vernisaj "Păpuşi în costume populare", 25 martie 2022, de Buna Vestire, una dintre cele mai mari sărbători ale primăverii.

În aceste vremuri tulburi în care nesiguranţa, marasmul, teama, au pus stăpânire pe mulţi dintre noi, este de datoria noastră, a oamenilor care lucrăm în domeniul cultural, să încercam să distragem atentia oamenilor de la rău, să aducem un dram de speranţă prin ceea ce putem noi crea, expune, realiza.
Tocmai acum când există conflict între popoare, noi vă propunem o expoziţie multiculturală, un fel de centru multietnic în care mai multe etnii se completează una pe alta, într-un mod atât de firesc, de frumos.
Această expoziţie a putut fi realizată datorită fraţilor Cristian si Mihail Dumitru, Asociatia Muzeul Jucariilor Bucuresti colaboratori deja tradiţionali şi îndrăznesc să spun şi prieteni, ei punându-ne la dispoziţie spre a fi valorificate expoziţional toate obiectele. Dealtfel ei sunt colectionari de peste 40 de ani şi au făcut o pasiune pentru jucariile de altadată. Vă amintiţi ca în anul 2015 am realizat tot la sediul central al Complexului Muzeal "Iulian Antonescu" o altă expoziţie foarte bine primită de public, „Jucariile copilariei de altadată”, iar miercuri abia am strâns o altă expoziţie inedită, „100 de ani de istorie reflectată în oracole si caiete de amintiri” în care au fost expuse 900 de oracole, caiete de amintiri din intervalul 1880-1980, fotografii de epocă și obiecte școlare tot din colecţia fraţilor Cristian şi Mihail Dumitru.
Bucuria unor astfel de expozitii a fost împărtăşită de-a lungul timpului de tot mai mulţi oameni, instituţii muzeale şi nu numai, din toata România, Asociaţia Muzeul Jucăriilor având până în prezent foarte multe expoziţii în zeci de oraşe.
În expozitia pe care am vernisat-o astazi puteti admira peste 800 păpuşi in costume tradiţionale din mai multe zone etnografice ale ţării noastre dar şi din străinătate (mexicane, tiroleze, italiene, portugheze, nemţesti, olandeze etc) fiind cea mai mare expoziţie de acest fel din ţară.Fără îndoială această expoziţie ne dă posibilitatea să redevenim pentru o clipă copii.
Mulţumesc înca o dată Cristian şi Mihail Dumitru pentru această oportunitate, pentru tot efortul (pro bono) pe care l-au depus şi sperăm în concretizarea şi a altor colaborări.
Dincolo de reuşita acestei expoziţii, de drăgălăşenia păpuşilor şi strălucirea din ziua vernisajului se află dedicare, implicare şi muncă constând în proiecte, planuri, selectarea, ordonarea, desprăfuirea, etalarea obiectelor şi multe altele, muncă anevoioasă făcută din respect pentru meserie şi pentru publicul vizitator.
Multumesc „Curtea Veche Restaurant si Cramă” Bacău care ne-a sprijinit în acest demers asigurând masa colaboratorilor noştri şi cofetăriei „Dulce-Acrişor” Bacău şi vreau să îi menţionez şi pe această cale şi să le mulţumesc în mod special domnilor Ioan BRÎIA şi Marius Şchiopu pentru disponibilitate, amabilitate şi interesul arătat activităţii noastre.
Multumesc şi colegilor mei Mihnea Baran şi Marina Barbieru pentru ajutor.
Se spune că în aceasta zi de Buna Vestire, denumită şi Ziua Cucului, cântecul cucului trebuie așteptat de oameni cu veselie, cu stomacul plin și cu buzunarele pline de bani, astfel vor avea parte de lucruri bune în tot restul anului. Dacă cântecul cucului ne va surprinde posomorâți și cu stomacul gol, atunci e semn rău, se spune că “te-a spurcat cucul”, iar lucrurile nu vor merge tocmai bine.
Tocmai de aceea, toţi cei prezenţi s-au bucurat nestingheriţi de exponate, de vernisaj, unii de ceilalţi.. Alături de „oamenii mari” , de colegi de la instituţii de cultură din Bacău, de colegi, de jurnalişti etc, la vernisaj au fost prezenţi şi copiii de la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, cls a II-a A, Detectivii, îndrumaţi de dl profesor pentru învăţământul primar Nicu Bujor şi copiii de la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” îndrumaţi de dna profesoara pentru învăţământul primar Monica Creangă care ne-au încântat cu interesul, răbdarea şi curiozităţile lor.
Îi aşteptăm pe părinţi şi pe bunici împreună cu copiii şi nepoţii şi pe toţi cei cu suflet de copil să ne calce pragul muzeului pentru a vizita această inedită expoziţie de marţi până duminică în intervalul orar 9,00-17,00.













Niciun comentariu: