Cronici ale volumului de haiku "Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree" şi ale evenimentului "Japonia departe-aproape de Bacău" ediţia I

Stimată Doamnă Mihaela Băbușanu ,

Va multumesc pentru invitatia pe care mi-ati adresat-o de a participa la evenimentul "Japonia departe-aproape de Bacau", pe care il organizati.

Cu parere de rau, programul de dinainte stabilit nu mi-a permis sa dau curs invitatiei Dumneavoastra, dar doresc sa va adresez pe aceasta cale cateva cuvinte.

Este extrem de imbucurator faptul ca haiku-ul, una dintre formele traditionale de poezie japoneza cu forma scurta este atat de indragita si la Bacau. De fapt, sensibilitatea fata de natura este una dintre trasaturile comune ale japonezilor si romanilor si acest lucru face usor de inteles interesul fata de aceasta forma de poezie. Pentru informarea Dumenavoastra, va pot spune ca si domnul Radu Serban, Ambasadorul Romaniei in Japonia este un mare pasionat de haiku.

Am fost informat ca pentru evenimentul de astazi ati beneficiat de sprijinul reprezentantilor Asociatiei "Himawari" din Iasi, cea mai importanta institutie de promovare a culturii si limbii japoneze in zona Moldovei. Ma bucur sa constat in acest fel ca pasiunea pentru Japonia si cultura ei v-a adus laolalta si sper ca astfel de colaborari vor deveni o traditie, care pe viitor va aduce din ce in ce mai aproape Japonia de sufletul romanilor din zona Dumneavoastra.

Permiteti-mi, in incheiere, sa va urez mult succes deopotriva pentru acest eveniment si pentru intreaga activitate pe care o desfasurati.

Mai 2014

Nobumitsu Takamatsu

Atasat Cultural

                                                                                                              Ambasada Japoniei in Romania


Stejarul cu flori de cireş

(The cherry blossom oak tree)

Citind titlul volumului de haiku  al Mihaelei Băbuşanu am rămas foarte surprinsă.  Mi-am spus : autoarea vrea  probabil să  asocieze perenitatea falnicului stejar cu gingăşia efemeră a florilor de cireş.

Cred că nu m-am înşelat prea mult. Când am privit coperta volumului am înţeles : acel bonsai miniatural e un stejar cu flori de cireş, ceea ce este specific japonezilor. 

Marele om şi actor Charlie Chaplin scria :

« Gândim prea mult și simțim prea puțin.
Sufletul omenesc își găsește plăcere în liniștea naturii care se descoperă numai celor care o caută. »

Cred că autoarea acestui volum de haiku se numără printre aceşti aleşi.

Când deschizi cartea, te învăluie  liniştea plăcută  a unei zile senine, în care doar buburuzele  ies la soare “pe aleea cu platani”.

Înclinaţia poetei pentru lumea măruntă a vieţuitoarelor, o întâlnim aproape la tot pasul : greierii care încântă nopţile de vară cu ţârâitul lor neîntrerupt, fluturii de pe iasomie, albinele  din salcâmi sau ţânţarii  cu serenadele lor nocturne, totul se roteşte  în acest univers miniatural.

O privire generală asupra volumului ne duce în lumea patriarhală a satului moldovenesc, unde autoarea şi-a petrecut o mare parte a copilăriei.

Nopţile de pe prispa lutuită, grădina bunicilor cu umbra  plăcută a nucului în zilele toride de vară, mersul desculţ prin iarba plină de rouă,  zburdatul copiilor  alături de miei pe islaz, vacanţele mari petrecute la ţară, cărarea cosită care păstrează încă parfumul proaspăt al primei iubiri, cireşul înflorit care ascunde printre crengi un cuib cu ouă, toate acestea ne amintesc de versurile lui Blaga din « Sufletul satului ».

Copilo, pune-ţi  mâinile pe genunchii mei.

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.

………………………………………...

Aici se vindecă setea de mântuire…

Uite e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

Ca un miros sfios de iarbă tăiată,

Ca o cădere de fum din streşini de paie,

Ca un joc de iezi pe morminte înalte. »

Lucian Blaga – Sufletul satului

 Peste toată această atmosferă patriarhală pluteşte adesea un sentiment de tristeţe, acel wabi-sabi al singurătăţii provocat de plecarea unor fiinţe dragi : bunica, tata .

De dimineaţă –

doar rufele pe sârmă

mama nicăieri

Dimineaţă de vară –

la ciuperci, după ploaie

 doar eu şi tata

Singur în ceaţă –

aşteptându-şi nepoţii

bătrânul văduv

Sentimentul singurătăţii este dublat aici în parte de cel al speranţei.

Natura participă de multe ori empatic la singurătatea bunicului :

Râu singuratic –

doar pasul bunicului

şi o salcie

Salcia singuratică şi tristă chiar prin numele ei, pare să plângă deasupra râului, singuratic la rândul lui, plecarea bunicii care e doar discret sugerată.

Deşi autoarea abordează toate anotimpurile, acestea nu se înşiruie în ordinea lor firească. Ea trece de la un anotimp la altul, urmărind parcă o joacă. E un fel de puzzle pe care ni-l prezintă, cerându-ne nouă să adunăm

piesele împrăştiate şi să le punem în ordinea lor firească.

Primăvara apare odată cu ghioceii, florile de cireş, cele de liliac, fulgii de păpădie purtaţi de vânt, ciocârliile, buburuzele, albinele şi alte mici vieţuitoare.

  

De dimineaţă –

sorbind roua florilor

 o buburuză

 Vara e redată prin soarele arzător,seceta care usucă totul, căldurile înăbuşitoare care sleiesc sălciile sau Regina Nopţii.

Secetă, călduri –

sleită de miresme

Regina Nopţii

Pe malul apei-

răpuse de călduri

sălcii pletoase

Amândouă poemele sunt de o mare frumuseţe şi eleganţă.

În primul poem, căldura şi seceta  amplifică parfumul tulburător al Reginei Nopţii

Ramurile sălciilor pletoase  din al doilea poem, par să se aplece spre răcoarea apei, copleşite de canicula verii.  Parcă ar dori să protejeze cu ramurile lor răcoarea apei.

Toamna apare foarte des în poemele volumului, sugerată de vânturi, ploaia de plumb (amintindu-ne de Bacovia), ceaţă, ramurile golaşe ale pomilor, grădina pustie dar şi de odaia mamei cu miros de mere şi gutui.

Ploaie de toamnă

peste livada cu meri –

la cules nimeni

Toamna în amurg –

grădina de la ţară

iarăşi pustie

Odaia mamei –

pe dulap, parfumate

mere şi gutui

Odaia mamei e un loc privilegiat care păstreză ca-ntr-un sanctuar aromele toamnei.

Toate astea ne duc cu gândul la corespondenţele baudelairiene în care :

Parfumurile, culorile şi sunetele creează o delicată sinestezie.

În sfârşit, iarna apare cu  troienele care acoperă vechea pârtie,  croncănitul ciorilor, rafalele reci de vânt, luna de gheaţă, lacul îngheţat, etc.

De mână prin parc –

singurul nostru martor

luna de gheaţă

Lacul îngheţat –

azi părăsit de pescari

dar plin de sănii

Alte teme care apar frecvent sunt: tristeţea provocată de plecarea iubitului, singurătatea, ploaia, vântul, copilăria, fereastra care se deschide brusc revelând  un peisaj inedit.

Deschid fereastra –

doar parfum de liliac

şi buburuze

Deschid fereastra –

peste noapte-a-nflorit

o iasomie.

În final, aş dori să mă opresc asupra unui  poem tulburător de frumos care ne deschide perspectiva a numeroase simboluri :

Ziua-nvierii –

în livada cu vişini

cântă iar cucul

Cucul anunţă aici renaşterea naturii la viaţă,

odată cu cea a Mântuitorului. Un haiku cu o mare încărcătura emoţională care ne îndeamnă la o profundă meditaţie asupra sensurilor majore ale vieţii, ale morţii dar şi  ale speranţei de a renaşte printr-o operă de artă, o creaţie literară. 

Livada cu vişini, aluzie la celebra piesă a lui Cehov, cuprinde toate aceste sensuri.

Ce lăsăm după noi ?

Un pom sau o livadă, un copil sau mai mulţi, o casă sau o creaţie artistică ?

« Stejarul cu flori de cireş » ne pune multe întrebări la care fiecare dintre noi va căuta răspunsurile în sufletul său.

Ceea ce caracterizează poemele din « Stejarul cu flori de cireş » este aspectul pictural al majorităţii poemelor.

Din câteva trăsături de condei, autoarea creează un mic tablou de natură :

De mână în parc –

singurul nostru martor

                                                   luna de gheaţă

Trăsăturile majore ale poemelor din acest volum sunt puritatea, inocenţa, candoarea, căci autoarea şi-a păstrat inalterat sufletul de copil.

« Când nu mai suntem copii, suntem deja morţi » spunea marele Brâncuşi. »

Prefaţa volumului, realizată de doamna Laura Văceanu, preşedinta Societăţi Române de Haiku din Constanţa este la obiect, sintetică, punctând aspectele importante ale poemelor.

Prima copertă ilustrează titlul volumului, cealaltă o

infăţişează pe autoare, îmbrăcată în chimono care ne duce cu gândul  la un ritual al ceaiului.

O figură meditativă, doi ochi albaştri-verzui  puţin melancolici.

La ce se gândeşte ea oare ?

  VIRGINIA POPESCU

Stejarul cu flori de cireş, Ed. Derzis Erudiţio, 2014  

Autor: Mihaela Băbuşanu 

Comentariu-Mara Paraschiv, 15 mai 2014

Moto: Poeţii nu iubesc, ei sunt îndrăgostiţi de iubire. Scriu poezie pentru a cunoaşte agonia iubirii.

- Era anul 2008, când Mihaela Băbuşanu  s-a gândit, că ar fi bine, să aducă Japonia mai aproape de Bacău. Să aducă cireşul printre stejarii româneşti. Să-şi afle obiceiurile şi datinile, să se molipsească unii de la alţii. El, haikuul, să ne invite la ceremonialul ceaiului, unde să asculte baladele şi doinele româneşti. Avea nevoie de o echipă. A găsit-o pe Oana Gheorghe, asistent la Clinica Privată, Regina Maria, din Bacău şi pe Broşu Constantin, care s-a dovedit a fi un maestru în culegerea de imagini din natură, elementul esenţial în provocarea scrierii poemelor, haiku.

Din cauza nesusţinerii financiare, Mihaela a trebuit să treacă proiectul pe Stand Bay, însă nu a renunţat. Pentru EA, timpul e o veşnică întrebare ori mirare. O urmăreşte. O priveşte în ochi. Nici Ea nu-l ocoleşte. Caută să descifreze secretul scrierii poemului haiku, participă la concursuri pe Siteul Romanian Kukai, destinat acestui fel de scriere, sub administrarea Dlui Corneliu Traian Atanasiu.

- Şi a venit anul 2011, când iese la rampă cu volumul de poezie, Adevărata fericire, Ed. Pro-Plumb, Bacău, apreciată de publicul larg, de mass-media, precum şi de revistele de specialitate.

- Problemele de familie(dintre care  îmbălnăvirea gravă şi mai apoi pierderea tatălui, pe care ea pur şi simplu îl idolatriza), îi acaparează timpul, dar nu o doboară. Îşi adună puterile; reflectează. Prilejul propice de a trăi mai mult în spaţiul virtual. Aici se remarcă printr-o fructuoasă participare la concursuri naţionale şi internaţionale de scriere niponă: Franţa, Italia Japonia, unde i se publică  o serie de poeme.

- Între 2011-2013, îşi verifică trăirile prin întoarceri repetate, nu numai la casa în care a copilărit, ci la copiii satului, care au suferit din cauza inundaţiilor şi aveau nevoie de cărţi, de haine.  Colectează, apelează, împarte, aleargă, dăruieşte; aceste lucruri nu se învaţă; este un DAT să le ai în tine; DĂRUIT.

Tot prin intermediul spaţiului virtual, cunoaşte o parte din personalităţile marcante ale scrierii japoneze, din România, precum şi o parte dintre haijini:

Laura Văceanu ( stafful S.R.H.. Constanţa), personal îl cunoaşte pe scriitorul Florin Grigoriu (vic. preş. al S.R.H.Constanţa, redactor al Rev. Amurg sentimental, membru în diferite cercuri literare, din Buc.), iar dintre haijini: Oana Gheorghe,Virginia Popescu, Ioana Bud, Ed. Ţară, Dan Norea, şiVasile Conioşi Mesteşanu, iar pe Ildiko Juverdeanu, cu ocazia unei vizite în com. Palanca, Ghimeş-Făget, zona Comăneşti, jud. Bacău.

- Şi iată-ne împreună, în ziua de astăzi, joi,15 mai 2014, în incinta Muzeului Iulian Antonescu din Bacău, Director Popa Mariana - o gazdă de excepţie, să ne însfinţim, pentru o vreme, cu frumuseţea acestui spectacol de imagine şi vers, văzut, mai altfel, nu cu ochii unui om obişnuit, ci cu a aceluia care caută şi găseşte calea de comunicare, poet-univers. Spectacolul, ce se desfăşoară în faţa celor prezenţi, este rezultatul  muncii şi pasiunii Mihaelei Băbuşanu , coordonator de proiect, al Oanei Gheorghe- colaborator şi al neasemuitului culegător de imagini, Broşu Constantin. La întregirea acţiunii au fost antrenaţi şi un număr de 12 haijini, din Bacău şi din ţară. Numele acestora se află înserate, atât pe afişul, foarte bine conceput, care prezintă evenimentul, cât şi în foto- haikuurile înrămate, din expoziţie.

- Mie, în viaţă, mi-a plăcut neobişnuitul, diferitul, iar acest eveniment, aflat la prima ediţie, face parte dintre acestea.

- Declic în silabe: Ying şi Yang: -Cine sunt eu? Cine eşti tu?

- Presupun un răspuns al autoarei cărţii de astăzi ca fiind:

- Eu sunt deşteptarea acelui strigăt, răstignit între silabe/ Peste bezna timpului sunt peregrina desculţă, străbătând deşertul cerului/ ca să-ţi înlesnesc descifrarea propriilor tale enigme./

- Stejarul cu flori de cireş. De multe ori, o carte de poeme e mai grea, decât o carte de poeme. E mai greu de citit decât de scris. Cartea e un zbor de Icar, un zbor al chemării spre autenticitate. Spre visare. Orice carte scrisă te înviază.Te înaripează. Începi să vezi ca tine. Se face  linişte în sufletul tău, rănile se închid, se cauterizează...şi trăieşti universul, devii un căutător de frumos.  

- În Stejarul cu flori de cireş, autoarea vorbeşte cu ea însăşi; amintirile o strigă; nici marginea înserării, nici flacăra lumânării nu sunt mai treze decât inima ei;

Odaia mamei/ pe dulap parfumate/ mere şi gutui; Amurg de vară/ o fereastră de nalbe/ fără mama; Toamnă în amurg/ grădina de la ţară/ tot pustie;  vede rufele pe sârmă şi se întreabă:  unde-i mama? bunica? Concluzionează cu luciditate. Devine şi ea stejar, fără flori de cireş. Un stejar românesc: La ciuperci doar eu şi tata...Deschide fereastra şi observă, că peste noapte, a înflorit iasomia. Pe malul apei/ răpuse de căldură/ sălcii pletoase...abia când calcă în roua rece, simte fiorul singurătăţii; Desculţ în iarbă/ nimic nu mă-nfioară/ca roua rece.

Mihaela, deşi aparent fragilă, paradoxal este destul de puternică. Hotărâtă. Că este o femeie şi îndrăzneaţă, se vede foarte bine din realizarea proiectului de astăzi: Sentimentul bucuriei o domină; o face încrezătoare:

După lansare/ cireşul înfloreşte/ în grădina mea.

Are prezenţa de spirit de a trece dintr-o realitate în alta, se naşte din nou...şi din nou, în ochii proprii, cu dorinţa de a conjuga verbul a scrie; de a vedea realitatea în hainele ei adevărate; simple; frumoase, exprimate în poemul acesta, haiku, născut din ape, din vânt, din ploaie, din nins; descifrându-l îi găseşti frumuseţea, taina; ca un cântec de privighetoare; odată ce l-ai auzit, nu-l mai poţi uita. În el încape multul în puţinul atât de concentrat. El cântă precum ’’pianul la răsăritul copacului din care a fost fabricat’’Em. Brumaru.

Ca un bun observator al naturii, Mihaela pătrunde pe uşa deschisă a scrisului, cu speranţa unei regăsiri. Şi reuşeşte să se ascundă printre sentimente, transformând starea în cuvinte.

Linişte în parc/ pe aleea cu platani/ doar buburuze

Ziua-nvierii/ în livada cu vişini/ cântă iar cucul

De mână în parc/singurul nostru martor/luna de gheaţă

Suflet candid şi complex, sensibil şi puternic, întocmai ca un soare născut dintr-o altă galaxie, dăruieşte şi se dăruieşte celor încercaţi de crudul destin.

 Fukushima

Scâncet de copil/ printre ruine/ numai speranţa

Valuri tsunami/ până şi floarea de cireş/ cu iz de moarte

Iubit japonez/ iubirea nu ţine piept/ spaimei de moarte

Cea care dă viaţă acestor poeme este ea însăşi. O parte a trăirii reînnodate cu natura. Din ele răsar mii de fire, hrănesc sufletul avid de linişte; de contemplare.

’’Suntem cea mai bună lucrare de lut, transformată în porţelan, pe dinăuntru cu esenţă şi înpurpură’’ Raquel V.

Cărţile, ca şi oamenii îşi au traiul lor. Mai bun sau mai rău. Cartea e percepută în funcţie de stare, pasiune, după o plimbare singur, sau...?

Arta şi scrisul nu au patrie. Când te îmbogăţeşti cu o carte, inima nu-ţi mai încape în piept, precum astăzi inima Mihaelei. Această a 2-a carte, Stejarul cu flori de cireş, îi aduce confirmarea că se găseşte pe drumul fără deşărtăciune.

Îi doresc: Linişte. Tăcere. Intuiţie.Percepţie. Reflecţie. Pasiune. Muncă. Contemplaţie.

Admiraţie pentru tot ce a realizat până acum. Să se ascundă în pielea trupului, să-şi asculte bătăile inimii prin întuneric şi să-şi ascundă tristeţea printre trandafiri.

Să creadă în scrisul ei, să făurească multe cărţi, pentru a înseta veşnicia!

                                                                        ***

                       

ÎNSENINĂRI
                                           Florin Grigoriu
„Ridicată din iarbă,
escadrila de fluturi
se pierde în crâng.”
Dumitru Radu
Gândindu-mă la acest haiku de Dumitru Radu, scriitor din Bacău, plec în dimineaţa lui 15 mai spre oraşul său, spre a vorbi despre fluturi-metafore sau gânduri-fluturi apărute la o manifestare culturală organizată la complexul Muzeal Iulian Antonescu. E vorba despre o expoziţie de foto-haiku şi o lansare de carte de haiku de Mihaela Băbuşanu , carte căreia îi ştiu doar titlul de pe invitaţia- program: Stejarul cu flori de cireş.
Mi se pare un titlu curios, dar curiozitatea este prima lecţie a omului: Ce este aici? Ce-mi spune această lume? 
Mi-aduc aminte de un poem de Jules Cohn Botea scris lângă o fotografie de la Palatul Mogoşoaia, din prima expoziţie de foto-haiku din Bucureşti, de acum 10 ani:
„Istorie-n piatră
coloane brâncoveneşti
cei patru feciori…”
Doamne, suntem în al 300-lea an de când Voievodul a fost omorât, de către duşmanii neamului creştin, la Constantinopol. El, fiii săi şi un slujbaş apropiat lui. Şi gândind la alte necazuri dacoromâneşti, iată-ne trecând de Mărăşeşti…
Mausoleul Mărăşeşti –
istoria alternativă
uitând de eroi… 
În gara Bacău sunt aşteptat de sculptorul –poet Octavian Mareş, cel care ştie a scrie pentru copii, dar şi haiku- clipe de trăire în 17 silabe şi tanka- momente de lirism în 31 de silabe: 
„Fascinaţie –
dinspre Soare Răsare
poeme haiku.”
Da, vor fi momente de fascinaţie la expoziţia din muzeu. Dar să nu anticipăm…
Sunt aşteptat de soţul pictoriţei Catinca Popescu, de care mă leagă sentimentul puternic al obârşiilor şi pentru care am scris, anul trecut, când am fost acasă la Tansa şi la Suhuleţ, sat al comunei, de unde este dumneaei, iniţiatoarea unei tabere de pictură, haikuul în formă liberă, fiindcă nu întâmplător sunt chemat la Bacău de colegii-scriitori.
Aproape de cer
biserica Suhuleţilor -
şi copiii-pictori.
Cerul este în continuare plin de nori. Ameninţarea ploii m-a însoţit tot timpul, iar marile ploi din ultima vreme erau prezente pe câmpuri înmlăştinite şi-n apele râurilor peste care-am trecut, râuri învolburate sălbatic- Buzăul, Putna, Trotuşul…
Cer înnorat şi la Bacău -
vederea prietenilor
mă-nseninează.
După o şedere plăcută în casa gospodarilor Popescu, plăcută şi prin savoarea rachiului de Suhuleţ, căruia-i şade bine lângă aroma verzei gătită ca acasă, dar şi lângă vinul roşu sprijinind plăcinta cu mărar, brânză şi carne- reţetă care, dacă-ar fi soţia Maria sigur şi-ar scrie-n carnetul de călătorie, cum altădată-
Vai, mânânc singur…
Oare ce-o face dragele,
mama şi Maria?
Expoziţie cu 50 fotografii color, de Constantin Dumitru Broşu, însoţite fiecare de un grup de trei haikuuri, 150 de texte- caz unic, demn de Guiness Book! de comentariu literar-poetic! 
De ce stau mai mult la o foografie cu petale şi frunze curgând pe Trotuş? Poate din cauza poemei de Virginia Popescu:
„Vechea dragoste –
pe apele lacului
plutesc amintiri.”
Vai, nu era Trotuşul, ci un lac, un iaz, un ştrand, precum în heleşteul- lacul- cascada- unde sare broasca celebrului Basho, cel care de 300 de ani- da, 300 de ani, precum sacrificiul Brâncoveanului, cărturar de aceeaşi valoare în altă credinţă, în altă lume a iubirii dumnezee.
Şi aceasta este o valoare, o amintire, o mângâiere-mireasmă a poemului oglindind clipa de oriunde şi de oricând, fulger iluminând sufletului ascunse plutiri…”Lac bătrân/ saltul broaştei/ şi liniştea tăcerii”. , citând pe Basho, într-o tălmăcire proprie, mult după Ion Acsan, Florin Vasiliu, Aurel Rău, Mioara Gheorghe (N-a tradus ea pe francezul Antonini, cu al său studiu vorbind de-o sută de tălmăciri ale poemului călugărlui pribeag Matsuo Basho, mai an?)
Şi de ce lăcrimez, gândindu-mă la tata, plecat în lumea unde sunt şi Basho, şi Florin Vasiliu, şi Vasile Smărîndescu, Ene- Zărneşti, Mioara Gheorghe, şi alţi prieteni ai mei, unii la fel cu aceştia scriiori, precum Mihail I. Vlad, Mihai Făget, Crişan Muşeţeanu şi ieri Mihai Grămescu… Citesc textul lui Ildiko Juverdeanu, lângă fotografia unui cimitir şi a unei biserici din deal
„Viţa de vie
după plecarea tatii
la timpul trecut.”
Şi alături alt poem de trei versuri, scris de Vasile Conioşi Mesteşanu:
„Crucea tatii
luând-o la vale
pe lângă vie.” 
Toate trec, se petrec. Trec pe lângă toate fotografiile, revin, citesc, privesc, aş transcrie şi alte poeme, dar aştept a vedea albumul fotografului-artist Constantin Broşu cu poemele-interpretări –clipe de sinceritate, de Mihaela Băbuşanu  Viorica Băluţă, Ioana Bud, Vasile Conioşi Mesteşanu, Oana Gheorghe, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Ildiko Juverdeanu, Dan Norea, Mara Paraschiv, Ana Urma. Le voi propune autorilor să-şi înscrie în bibliografie un album cu toate aceste foto-haikuuri. 
Se-anunţă momentul deschiderii zilei-haiku şi a lansării, iar ziua încet-încet se duce spre seară, o zi cât un concediu, de care mi-aduce aminte Tincuţa Horonceanu Bernevic:
„Concediu perfect –
Greierii şi bunica
Pe prispa de lut.” 
Vor vorbi: Mihaela Băbuşanu , ştiind că haikul este o respirare poetică, scurt, prin mesaj- Ambasada Japoniei în România, doamna directoare ( „Un moment frumos această expoziţie de cultură „Japonia departe- aproape de Bacău”, ediţia I, o bucurie a noastră!”), Laura Văceanu, („Dinspre Marea Neagră aduc un gând al Societăţii de Haiku Constanţa”…)
Mi-ar fi plăcut a spune un haiku al dumneaei, o definiţie a poeziei, a artei, dar şi un fapt al mării- „Spintecând întunericul -/ lumina farului/ noapte de noapte”, haiku apărut în revista „Albatros” a Societăţii, reapărut în ntologia mării realizată la Constanţa mai an, căci haijinii, aşa se cheamă autorii de haiku, publică-n reviste, cărţi, antologii, iau premii în ţară şi peste hotare, precum Eduard Ţară, cu cele peste o sută, în zeci de ţări, căci haikuul apropie oamenii, nu degeaba au apreciat japonezii cu marele premiu poemul său
„Atlas geografic -- flori de cireş unind- Europa de Asia”,după cum am menţionat în spiciul meu, unde am amintit şi de marele Bacovia, cu haikuul descoperit de Nicolae Alexandru- Vest
„Ninge grozav
pe câmp
la abator”,
amintind şi celebrul haiku nipon, vorbind despre stări nepaşnice, într-o vreme de demult, aemănătare cu clipele zilei de azi, când zăngănesc armele în apropierea ţării
„Ce-a rămas
din visurile războinicilor morţi?
doar colilia pe câmp”,
într-o traducere aproximativă a poemului lui Matsuo Basho (1644-1694)
„Iarba verii:
e tot ce-a rămas
din visele războinicilor ucişi!” (traducere de Ioanichie Olteanu, pagina134, „Ţara cireşilor în floare”, antologie de Ion Acsan, 1995, Editura Grai şi suflet- Cultura Naţională)
Citez şi din cartea „Stejarul cu flori de cireş”, de Mihaela Băbuşanu Amalanci:
„Desculţ în iarbă –/ nimic nu mă-nfioară/ ca roua rece”
„Parcul Cancicov –/ printre petale şi fulgi/ sărut de Anul Nou
„Cireş înflorit –/ umbra unei crengi/ dosind un cuib cu ouă
Am aflat şi alte frumuseţi în cartea scriitoarei, organizatoare a expoziţiei de foto-haiku, şi din cuvintele scriitoarelor Mara Paraschiv, Virginia Popescu, Oana Gheorghe,iar despre arta ceaiului din cuvintele şi gesturile celor două membre, ale Asociaţiei Himawari din Iaşi.
Arta ceaiului –
musafirul admiră tăcând
desenul cănii.
Sau, alfel spus, în 5-7-5 silabe:
Arta ceaiului –
kimonoul şi cana
cu-acelaşi desen.
Şi după vorbirile frumoase, discuţii în preajma fotografiilor, haikuurilor, platourilor cu prăjituri, gest frumos din partea unor sponsori – cofetăria băcăuană iubind scriitorii şi arta băcăuană, cărţi de la Cornel Galben, „Lecturi aleatorii” , vorbind de alţi locuitori ai Cetăţii Literare Bacău, unii prezenţi şi în sala –hol a muzeului, Ioana Bud, „Flori de sânziene” („Doi îndrăgostiţi/ citind poeme haiku –/ sub vraja lunii”), Alexandra Flora Munteanu, „Portrete în friză”, recenzii, Sever Bodron („Se sting bătrânii,/ înţelepciunea lumii/ şi duc în palmele căuş/ lui Dumnezeu/ lumina ce le-a dat-o.” ), Maria Bodron, „Prinţul albastru”, poeme, grafică (O, ce frumos desenul pentru Eminescu- „Dintre galaxii şi arbori”!). 
Lângă ceramica de Cucuteni
boluri cu ceai 
din Soare Răsare -
imperii de timp,
imperii de cultură
Şi au fost ştiutori de lumi de demult şi de lumi artistice de azi, numesc doar pe feericul-enigmaticul scriitor Calistrat Costin, pe răzvrătita-îmblânzitoare de internet liric Cristina Ştefan, pe minierul de plumb şi alte minereuri literare Ioan Prăjişteanu şi aş mai numi scriitori, pictori, fotografi, muzeografi (toţi colegii- toate colegele autoarei cărţii lansate), alţi cărturari, prezenţi şi în revistele băcăuane „Ateneu” (la 50 de ani, felicitări!), „Plumb”, „13 Plus”, „Vitraliu”, „Carpica”, ziarişi de la prezente sau foste gazete de ştiri şi cultură („Viaţa băcăuană” , „Deşteptarea”, „Ziarul de Bacău”, „Bacău Expres”, „Bacău Net”, „Contrasens”, „Înainte”, „Oraşul meu-Bacăul”, „Aghiuţă”, „Deferlări”, publicaţii oneştene, moineştene, pe hârtie, pe net etc), în reviste militare, de drept, de sport, în diplomaţie, televizionişti, oameni de radio, copii…
Ce-o fi şi cu haikuul acesta?
Se-ntreabă mirat, îngândurat
Copilul, citind poeme şi imagini
Şi brusc zicând:
E ca mireasma de tei,
O clipă în suflet…
Când am ieşit din sala acestor clipe frumoase, afară plouase.
Ploaia a trecut –
sufletul şi cerul
mai limpede. 
… Iar după o reîntâlnire cu cărţi tipărite la Bacău, acasă la scriitorul- sculptor Octavian Mareş– am răsfoit doar 17, câte silabe are haikuul -, am plecat în miez de noapte la gară şi de-acolo la casa cui mă are de bărbat, de soţ literar şi de copil răsfăţat, adică la mama lui Răzvan şi Bogdan, Maria şi la mama mea, Iulia, unde am ajuns cu bine în dimineaţa de 16 mai.-14 
La toţi prietenii,
Numiţi şi nenumiţi
Urarea „Banzai!”
Iar pentru cine nu ştie japoneza sau nu i-a citit pe Ioan Timuş, Mihai Epure, Mitică Detot, Florin Vasiliu, Octavian Simu, Floarea Cărbune şi alţi călători prin Japonia, spun în traducere: Să trăiţi 10.000 de ani! Adăugând: Să ne întâlnim la alte întâlniri literare, cum şi la ediţia a II-a şi următoarele, sub semnul haikuului, poem al clipei, al frumuseţii vindecătoare, al naturii ce ne iubeşte, fiindcă suntem şi noi natură, scânteie-divină, lumină iubitoare de armonie!
Şi închei călătoria –„în literele/ scriitoarei din Bacău/, înflorind cuvinte:” sau cu vorbele lui Mihaela Băbuşanu: „După lansare –/ cireşul înfloreşte/ în grădina mea.”

Florin Grigoriu

CRAVATA

- poem textil, obiectiv-subiectiv, în trei părţi -

„E mare lucru să ai cravată,

Poţi arăta a om cu carte!”

Zise în gândul său scriitorul

Invitat la Bacău,

La întâlnirea cu alţi suferitori

Întru-ale condeiului, penelului, portativului

Şi dălţii umblătoare prin lemn, piatră

Şi aur curgând în tipare de ei doar văzute.

„E mare lucru să ai cravată”,

Zise în gândul său scriitorul,

Pipăindu-şi gulerul cămăşii,

Dar neaflând obiectul de mătase-

„Vai, nici eu nici Maria, a mea jumătate,

N-am văzut aceasta,

În graba plecării din zori”.

II.

Toate sunt bune la Bacău,

În apartamentul familiei Popescu -

Icoanele peretelui de răsărit

Casa şi pe-ai ei ocrotesc,

Tablourile vechi şăd cuminţi pe alocuri,

Iar biblioteca poartă vertical cărţile

Celor de demult şi a celor din preajmă;

Sunt mulţi scriitori în Bacău

Şi mulţi cunosc pe pictoriţa Catinca Popescu,

O femeie tare naivă de felul ei

Şi de modul cum critici de artă,

Da, eminentul Valentin Ciucă, dar şi alţii ca el, vorbesc

În Convorbiri literare, în Plumb şi alte reviste,

Ba chiar şi-n enciclopedii de pictură din ţară,

Din China şi alte ţări, pe unde

Arta ei şi a altor albine-pictori este cunoscută-n faguri-simeze,

Premii, expuneri, vorbiri -

Şi totuşi

„Cea mai frumoasă expoziţie,

Zice tănsanul, văzut-am la Tansa

În anul de la zidire 7023 şi sus la Suhuleţ”

Mai aproape de cer,

Acolo unde în ograda bisericii,

A locului unde slujeşte preotul tânăr,

Iulian Zaltariov,

O expoziţie de pictori copii

Mereu au, odată pe an,  expoziţii

Cu case, părinţi şi icoane,

Prin grija ocrotitoare a mamei-pictor Catinca

Dar,

„E mare lucru să ai cravată

Poţi arăta a om cu carte”

A om cărturar, adică om având oleacă de şcoală-

Deci, rogu-vă, domnule Popescu,

Dincolo de-ale lumii politicale,

Ah, lumea-i din nou în două-mpărţită-i,

Cei ce au şi cei ce râvnesc la cele ale altora,

La fel ca înainte de Potopul lui Noe,

Rogu-vă frumos a-mi împrumuta

O cravată,

Să se-asorteze cu-acest costum

Dat mie de jumătatea mea, Maria, pre numele ei de botez

- Cum să nu, zice domnul Popescu

Şi astfel scriitorul, de mine e vorba,

Doară eu am scris poema celebră

„Doamne, mă iartă că scriu acum poeme,

În loc să sap în grădină la vie!”

III.

Frumos a fost la Muzeul din centrul Bacăului,

În faţă, statuia lui Vasile Pârvan privind călătorii

Şi pe-acei ce intră, mai rari, dar ce oameni frumoşi!- la Muzeu

Cum de astă dată, copiii însoţiţi de părinţi,

Domnişoare şi cavaleri însoţiţi,

Aşa cum ar zice prietenul lor Nichita, poet studiat la şcoală,

De „leoaica lor tânără, iubirea”

Şi scriitorii cu Plumb în priviri

Da, Ateneul Scriitorilor pe toţi mi-i cuprinde,

Cum şi pe cei care-au fost şi sunt în Viaţa Băcăuană,

În Vitraliu, întru Agora, Jurnalul Literar,

Totdeauna câte 13 Plus,

Numere prime lângă numere prime,

Dar şi lângă numere împărţibile, fiecăruia după cum îi este dat,

Nenumărat este numărul lor

În Avangarda 20, azi ai secolului, după Hristos, 21.

Fagurii cântă miere cuvintelor,

Fotograful Constantin - Dumitru  Broşu

Şi alţi colegi, artişti fotografi

Iau imagini de zor,

Iar pe paravane fotografii, însoţite de câte trei poeme,

Vorbesc de stări văzute trăite.

Da, acesta-i evenimentul – fotografii însoţite de poezii -,

Foto-haiku

În preajma portretelor în creion de Miliţa Pătraşcu

Şi a vechilor vase de Cucuteni,

Iar lângă toate acestea

Două gheişe-mbrăcate, normal!, în kimonouri,

Aşteptându-ne

Să ne servească cu căniţe de ceai,

După reguli bine statornicite în sute de ani -

Bine, ceai, poezii, imagini, scriitori, critici, copii, mămici, domnişoare, pictori, Sculptori,muzicieni

Vorba ceea, „televiziuni şi-un numeros public”

Dar unde-i, unde-i cravata?

Ah, cravata-i bine legată cu nod la gâtul scriitorului

Invitat din Bucureşti,

Acolo-s cei mari…

Plăvăr grena, haină grena, pantaloni grena,

Bocanci negri,

Se-anunţă mari vijelii, trăznete, ploi, inundaţii,

Toate venind dinspre Capitală -

(Învălmăşit curg Buzăul, Milcovul, Putna, Moldova

Furtună-i la munte

Şi cerul s-a înnegrit puternic spre răsărit)

Şi el e prevăzător -

Şi cravata?

Cravata a ascultat cuminte cuvinte, vorbă fierbinte,

Prilejuite de expoziţia de foto-haiku

Şi de cartea scrisă  pre numele ei nou de Bacău,

A fetei din Băbuşa- Băceşti, Mihaela Băbuşanu,

Da, Mihaela Băbuşanu  e poetă,

Dar nimeni nu a i-a citat poemul,

Când afară zarvă de ploaie crunt lovi Bacăul:

„Doi îndrăgostiţi

Izgoniţi de furtună

Un sărut fulger”.

    Vorbitorul nu a citit, din cauza cravatei poate,

Cravata- lipsei de timp, poemul paginii 59,

El citând, frumos îmbrăcat, cu cravată grena la gât, pe cămaşa grena, cu haina grena şi Pantalonii grena, Bocanci negri…

Dar, să revenim, poemul şi-aşa e prea lung şi plictisitor,

cu multe lucruri nesemnificative,

Să-i facem nod poemului, cravata avea nodul gata făcut,

El citând doar trei poeme,

De la paginile 23, 41, şi 72,

Încolo vorbind şi de alţii,

Dar uitând a zice şi de pictura

Din cărţile-picturi ale doamnei Catinca Popescu

Şi-ale copiilor ei din Suhuleţul aproape de cer,

Da, mult mai aproape de cer sunt copiii!

    Şi cravata,cravata?

A fost dată înapoi stăpânului ei?

Nu cred, poetul uitând de cravată, el vorbind poezie

Şi-apoi

Întorcând-se, la gât fără cravată,

Aşa cum venise

În Bucureştii cei de toate zilele

Şi de toate nopţile,

Atunci când nu-i plecat pe unde se cheamă că se duce

Chemat-nechemat,

Alături de Maria, a lui jumătate,

Aşa cum se zice frumos la cărţile vechi.

    Cravata stă privind sculpturile-n lemn,

Figurinele din casa sculptorului Octavian Mareş,

Unde se-opri scriitorul, de care spune poemul,

O clipă la un pahar de vin de Scorţeni,

Fiindcă şi arta vinului e artă,

Nu numai cartea, pictura, sculptura,

Nu, domnule Popescu?

Dar întrebarea e retorică,

Domnul Popescu aşteptând şi azi cravata,

Privind paharul de ţuică de Suhuleţ, din care nu bea,

Fiindcă privitul e şi ea o artă a vieţii,

Cum şi politica şi arta conducerii automobilului,

Cu care aduse de la gară pe numitul scriitor

De Bucureşti şi alte coclauri,

Uneori cu cravată, dar cel mai adesea făr’ de cravată,

Un moft, zic unii, dar nu cei despre care vorbeşte poemul…

Şi-aici se opreşte poemul,

Neuitând a reaminti:

„E mare lucru să ai cravată,

Poţi arăta a om cu carte!”

                               17 mai 2014, Bucureşti