Constatare

În ţara mea nimic nu se întâmplă,

Ce ar putea a fi numit normal

E anormalul azi măsură-n toate

Şi parvenirea scopul ideal.


Nimicul este tot, totul nimic,

Fapta cea rea model de demnitate,

Tupeul şi prostia sunt pe val

Iar bunul simţ, privit ca laşitate.


Azi marii hoţi, investitori se cheamă

Iar speculanţii mari afacerişti,

Ei care cer mereu scutiri de toate,

Că de bun simţ de mult au fost scutiţi.


Iar plata muncii încă se mai face,

În funcţie de cruci sau de bichini

De i-a făcut pe toţi ce ştiu cu munca

Să meargă să o facă prin vecini.


Rămaşi acasă, unchii şi nepoţii,

Îşi plâng tăcut durerea pe la porţi

Şi-aşteaptă ajutoare de pe-afară

Şi mântuirea cât nu sunt încă morţi.

 (Vasile Avorniciţei)