Mihaela Băbuşanu

vineri, 26 februarie 2016

Seară literară 5 Haiku

Posted on 26/02/2016 by dordefemeie

În seara asta la “cafeneaua cu citire” am uitat de poezia albă sau clasică, am uitat de poemele în proză, de literatura SF, am uitat până şi de noi şi ne-am concentrat toate forţele pe “iluminarea” prin haiku. Nu ne-am mulţumit la a fi contemplativi, ci am dezbătut în stilul pur românesc, adică cu patimă, ce înseamnă haiku, care sunt regulile în scrierea lui, cum se ajunge la cele trei versuri plecând de la imagine, şi multe altele.

Întrebarea la care s-a dorit a se obţine un răspuns în această seară a fost cea pusă de Cristina Ştefan, cu privire la romanizarea haiku-ului scris de poeţii români, adaptarea acestui stil literar la spiritul şi tradiţia noastră milenară, sau încercarea de a ne substitui poetului nipon şi scrierea de haiku cu respectarea în proporţie de 100% a regulilor originale, reguli de multe ori nepotrivite nouă. Cu alte cuvinte, acceptăm metafora în haiku sau nu, una din reguli fiind lipsa acesteia.

Cel mai concludent “exemplu de adaptare la lirica românească de elită a unui haiku “iluminat” clasic japonez”, este haiku scris de Nichita Stănescu, spune Cristina Ştefan:

întunecând întunericul

iată

porţile luminii

Şi pentru că vorbim de elită, pot spune că în această seară am avut bucuria de cunoaşte şi asculta artileria grea a haiku-ului băcăuan, Ana Urma, Mara Paraschiv, Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu, toţi premiaţi la concursurile de haiku, cu multe cărţi publicate şi mai ales cu mulţi ani de studiu şi exerciţiu în stilul poetic nipon.

Pentru început, Brosu Constantin ne-a prezentat un scurt istoric al hiaku-ului în România, citind câteva pasaje dintr-un material prezentat de Vasile Moldovan la cea de-a patra Conferinţă internaţională de haiku în 2007 din Japonia. A fost interesant să aflăm că primele consemnări istorice şi primele semne de interes pentru haiku au avut loc în anul 1878, când domnitorul României Carol I a primit de la un prinţ japonez două documente cu haiku. Mai aproape de noi, înainte de 1989 au scris haiku Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Primele carţi de haiku în limba română apar în afara graniţelor (prima în anul 1963 la Viena), în ţară, acest stil minimalist, nefiind tocmai bine tolerat. După 1990, încep să apară reviste, cenacluri de haiku (primul cenaclu fiind la Constanta, creat de Ion Codrescu, imediat apărând şi cel de la Bucureşti).

Ana Urma, haijinul de forţă al Lirei 21, cum a numit-o Cristina Ştefan, ne-a explicat regulile de bază ale haiku, plecând de la cele 17 silabe din care este compus, în structura 5-7-5, apoi la cuvântul care trebuie să simbolizeze, dar nu să numească, un anotimp, la regula celor două planuri diferite dar şi a celor trei întrebări la care întotdeauna răspunde un haiku: cine, unde, ce. Ar mai fi lipsa verbului, sau folosirea lui doar la timpul prezent sau la gerunziu, lipsa metaforei înlocuită eventual de o alegorie, etc. D-na Ana Urma ne-a citit apoi din una din cărţile sale de haiku (are trei volume single şi multe participări la antologii literare), câte un exemplu de haiku premiat pentru fiecare din cele patru anotimpuri.

Iată-l pe cel pentru primăvară:

Candelă în geam

Bonsaiul înmugurit

Leagănă luna

Mara Paraschiv, membră USR, o scriitoare care a încercat şi a performat în aproape toate genurile literare, ne-a spus că a încercat de toate pentru că la fel ca atunci când te afli în faţa unei mese îmbelşugate, vrei să guşti toate felurile de mâncare pentru a afla care are gustul cel mai bun. În ce priveşte haiku, Mara Paraschiv ne-a citit din cartea Respiraţia trupului, Editura Opera Magna, Iași, 2009, carte care a primit locul I la Concursului naţional de literatură „VISUL”. “Haiku-ul porneşte de fapt de la tanka. Tanka foloseau gheişele la întâlnirea cu samuraii.”

Ne-au citit şi ne-au explicat cum ajung la starea necesară scrierii unui text gen haiku Oana Gheorghe, Brosu Constantin, Mihaela Băbuşanu.

Haiku de Brosu Constantin, explicat de acesta ca fiind creat în urma emoţiei stârnite de amintirea imaginii ruinelor Imperiului Austriac:

Rădăcini de fag

Străpungând cazemata

Jurnalul de front

Şi Mihaela Băbuşanu, scrie tot la emoţie, la starea creată de imagine.

Strada Speranţei

Prin crăpătura casei

Lăstar viguros

Două exemple de haiku elegante şi senine, lecturate în această seară de Oana Gheorghe din volumul Fluture, încotro? premiat la Concursul de debut în volum al Grupului RO KU, sunt:

mărţişor în piept

în sfârşit un donator

compatibil

pomii în floare

în curtea spitalului

un cireş uscat

Mioara Băluţă, şi ea scriitoare (şi) de haiku, ne-a spus că haiku este o poezie a contemplaţiei. “Haiku transformă imaginea în sentimente. Este jumătate ce vezi, jumătate ceea ce simţi. E o stare a contemplării. Românii nu contemplă, ei se roagă, folosesc atât de multe cuvinte să spună Doamne ajută.”