Când alături de ACEA persoană te simţi neapreciat, neiubit când ACEA persoană îţi îngrădeşte libertatea şi eşti pus mereu în situaţia de a te justifica şi a cere acceptul, când toate visele şi planurile ţi se spulberă unul câte unul, când acel altcineva nu este de acord sau nu vrea nimic din ceea ce ţi-ai dori tu,când nu îşi doreşte să concepeţi ceva împreună, al vostru, când viaţa îţi este zbuciumată şi nu îţi găseşti nicicum linştea sufletului,când nu este lături de tine la greu sau îşi râde de suferinţele tale, când mereu te batjocoreşte prin vorbe sau ironii nepotrivite, când plângi mult mai mult decât răzi, când nopţile pentru tine înseamnă nesomn şi nicidecum odihnă şi vise, cum se cheamă consecvenţa ta de a rămâne în acel loc şi alături de acel om?
Şi, când în sfârşit găseşti acea forţă fenomenală de a pleca(după ani şi ani) şi de a încerca să o iei de la capăt, când vrei să rupi orice legătură cu trecutul şi cu tot ceea ce te-a făcut să suferi atât de mult, de ce te doare sufletul atât de rău atunci când acelei persoane îi este rău?când este bolnav si neajutorat şi începe să conştientizeze că tu de fapt nu ai fost nicicând o povară sau un personaj insignificant şi că, poate, ai fost de fapt singurul lui prieten?
De ce îţi este atât de milă, de ce ajungi iar la nesomn, de ce cauţi să îţi găseşti vini? De ce mila doare atât de mult? Ce ar trebui să faci?Cum ar trebui să faci?
Să-ţi vezi de viaţa ta trecând nepăsător şi spunându-ţi (la fel ca mai toţi din jurul tău) că a căpătat ceea ce a semănat?că trăieşte ceea ce merită?
Sfaturi de prieteni sau amici?extrem de contradictorii şi inadaptabile…
Poate doar Dumnezeu să ştie ce este de făcut…
Eu ştiu doar atât:” să-mi fi încăput în mână războiul sorţii, l-aş fi întocmit după gândul meu; aş fi alungat din lume tristeţea şi de bucuria izbânzii asupra ei mi-aş fi înălţat fruntea până în tăriile cerului”.( Omar Khayyam)