Mihaela Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"
sâmbătă, 29 iunie 2019
vineri, 28 iunie 2019
joi, 27 iunie 2019
luni, 24 iunie 2019
În revista "Plumb"/nr 147/iunie 2019
Fără îndoială sunt mulţi cei care aparţin
acestui spaţiu identitar cultural vasulian însă, în acest volum, regăsim personalităţi
ale timpului prezent, care şi-au intersectat parcursul la un moment dat cu cel
al autorului, 101 vasluieni ACTIVI
pentru comunitatea din care au plecat/în care au intrat.
Cu toţii facem referire sau nu suntem de acord cu un anume corpus de valori,
suntem de acord sau nu cu anumite standarde de valori care contribuie la
categorisirea şi acceptarea anumitor indivizi drept personalităţi. În oricare
dintre aceste două categorii ne-am afla, cred că putem
admite aproape în unanimitate, că
acest volum poate fi un instrument de lucru care poate fi citat, analizat,
corectat ulterior, adaugit, înbunătăţit şi care are rolul de a aşeza la locul
cuvenit personalităţile vasluiene în marele context al culturii naţionale şi
lumii contemporane. “Nu
este o listă a elitelor, pentru că urmărim dimensionarea în spațiu și timp, cu
ce avem la îndemână pe bază de dovezi directe și concrete (opera) pentru o
idee: stimularea celor de astăzi, bază de studiu pentru cei de - 14 - mâine,
dovada muncii cu valențe „naționale” la începutul mileniului III”.
În
orice caz, fie doar si simplul fapt de a
încerca să faci un asemenea dicţionar, este unul care poate fi considerat
îndrăzneţ şi cu siguranţă nu poate fi decât benefic şi util.„Este o altă încercare, după …77…Noduri
culturale, Dicționar selectiv, 2018, care să sintetizeze prezența în cultura
națională și a lumii a unor contemporani dintre cei mai reprezentativi, activi,
deci vii, în 2018”.
Regăsim aşadar în acest volum personalități
vasluiene cu doctorate în științe, profesori cercetători, pictori, poeți și
prozatori, monografiști, jurnaliști de rang național și local, primari și șefi
de instituții locale, personalități a căror aport eficient au contribuit la
culturalizarea și spiritualizarea locului şi care la un moment dat s-au
intersectat în parcursul lor cu autorul, Dumitru V. Marin.
Justificarea
autorului este cât se poate de clară şi cuprinzătoare: “AICI este meritul lor cu totul deosebit, esențial, relevant. Cuprindem
în Dicționar numai pe cei care și-au legat destinul de județ, au muncit aici,
și au contribuit mai presus de puterile dar nu și de talentul lor lor la
progresul concetățenilor. Fatalmente a trebuit să includem dintre cei care
acoperă cât mai mult timp din suta de ani, deci mai vârstnicii. Sunt și dintre
cei care au jucat un rol în preajma Revoluției, dar care din neputinți omenești
nu mai apar ca activi în ultima perioadă, ca Petru Necula, Paul Munteanu, M.
Proca, C.Bârsan, Brândușa - 9 - Dobriță, Dorina Stoica, ș.a. Am încercat, însă,
să dăm și nume dintre cei tineri care POT să-și concretizeze mai târziu
aspirațiile. Lucrarea de față este fotografia spirituală a momentului vasluian
fără a fi exhaustivă sau să întrunească elemente de analiză definitivă. E un
semnal, în care deliberat n-am inclus nici un politician (clasa politică este
cel mai discreditat segment social, astăzi)(….)Toți cei incluși în acest
Dicționar al valorilor vasluiene au contacte, cel puțin periodice, cu o masă de
oameni, care să ia, reia, să conștientizeze prezența lor, aici, pe plaiuri
vasluiano-moldoveano-românești, ca într-un eșantion național. În ce măsură
prezența unui academician este comparabilă cu a acelui lucrător în presă care
FACE jurnalism cultural și „social-politic” e de analizat, pentru că cei de
aici pot face concret ceva, orice, dar aici, pentru cei de aici, dintr-un județ
mereu văduvit de valori (și) din cauza asta rămas sărac și înfeudat”.
Îi reamintesc aici,
într-o ordine aleatorie, doar pe unii dintre ei : Lucian Pârvoiu, Cătălin Striblea, Marcel Anghel, Felicia
Atanasie, Ioan Baban, Nicolae Balan, Siomion Bogdănescu, Costin Clit , Theodor
Codreanu, Oltea Răşcanu Grămăticu, Serghei Coloşenco, Năstasă Forţu, Daniela
Gîfu, Marcel Iorga, Valeriu Lupu, Mircea Mamalaucă, Dorin Mihăilescu, Adrian
Porumboiu, Dan Ravaru, Larenţiu Şoitu, Ben Todică, Constantin Toma , Nicolae
Viziteu,
, Ion Gh. Pricop, Teodor Pracsiu, Valentina Teclici, Mihai Apostu
etc
Sunt onorată să mă aflu şi eu în
această carte alături de personalităţi de calibre şi din domenii atât de
diferite. Continui, poate subiectiva mea enumerare, menţionându-i pe: Petruș
Andrei, Serghei Coloșenco, Ana Balan,
Gelu Voicu Bichineț, Simion Bogdănescu, Vasilica Grigoraș, Val Andreescu, Laurenţiu Chiriac, Cristian Lapa, Ion Brişcaru, Ioan
Toderaşcu sau Ana Urma.
Fără doar şi poate, “Dicționarul „101…” este un fel de
mozaic, nu în planuri multidimensionale ci cât se poate de reale, cu opiniile
și valorile cele mai diverse, fără a putea fi vreodată complete, ci, în funcție
de accesul nostru la informație”.
Concluzionez această succintă semnalare
aprecind acest demers ca fiind mult mai mult decât un simplu cumul de aprecieri
sau portrete, el fiind un
intrument-mărturie de factură culturală.
Dealtfel, simpla enunţare a numelor câtorva personalităţi care apar în
acest volum şi diversitatea domeniile pe care ele le reprezintă, ne indreptăţeşte să afirmăm
acest lucru.
(Dumitru V Marin, „101
VASLUIENI DE ANI” /VALORI IDENTITARE VASLUIENE: SEMNAL SPIRITUAL LA CENTENAR”, Editura PIM, Iaşi, 2019)
Puteţi citi revistele PLUMB şi SCÂNTEI GALBENE accesând link-ul de mai jos:
duminică, 23 iunie 2019
sâmbătă, 22 iunie 2019
miercuri, 19 iunie 2019
Momentul acela în care te întrebi ce mai cauţi în acest oraş şi în această ţară!
Articol mai mincinos decât articolul 1 din Constituţia României nici că am văzut.Dacă chiar de la primul articol eşti minţit în acest fel, ce aşteptări să mai ai?
"Art. 1:În România statul ocroteşte căsătoria si familia; el sprijină, prin măsuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei si copilului si manifestă deosebită grijă pentru creşterea si educarea tinerei generatii".
Cum sprijină şi îmi apară interesele mele şi ale copilului?şi cum îşi manifestă el grija pentru creşterea şi educarea copilului meu? Neasigurând locuri la creşă?Când cu dosar COMPLET şi ELIGIBIL şi cu copil în braţe te căciuleşti la nu ştiu ce director care te face să aştepţi cu orele lângă uşa biroului pentru că nu este aşa, are chestiuni mai importante de rezolvat şi nu are timp pentru noua chestiune care i s-a băgat cu forţa pe gât, respectiv creşa.
Unde sunt suplimentările de locuri?Unde?Şi dacă Bacăul, prin cele doar 6 creşe ale sale nu este în stare să asigure necesarul pentru numărul actual de copilaşi, ce s-ar fi întâmplat dacă o parte dintre băcăuanii plecaţi în cele străinătăţuri s-ar fi întors cu copii lor, în acest oraş, la îndemnul pompos şi fără acoperire al autorităţilor?Aşadar, în loc de aproximativ 200 de lei pe lună cât achită un părinte doar pentru masa unui copil la o creşă de stat, părinţii copiilor care nu au reuşit să obţină un loc sunt nevoiţi să-şi sacrifice jobul sau să plătească între 1.000 şi 2.000 de lei pentru o creşă privată sau o bonă.S-a tinut cont şi de faptul că sunt părinţi care îşi reiau activitatea anul acesta fie de drept fie pentu a beneficia conform legii de suplimentul de inserţie? Ce criteriu mai potrivit decât acesta ar putea fi? Ni s-au cerut adeverinţe justificative în acest sens…nu ştiu de ce, dar sunt aproape convinsă că în cazul meu personal, nu s-a ţinut cont şi de acest aspect.Cine sunt ei să îţi pună piedici în obţinerea unui drept acordat prin lege?
Şi, aşa ca fapt divers, vreau să menţionez faptul că SUNT CU PLATA LA ZI a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.La ce naiba mi-o fi folosind???!!!
Momentul când te gândeşti serios (desi eşti poate un întârziat şi este târziu), să pleci din ţară, pentru că te-ai săturat de piloşi, penali, nesimțiți și mai ales pentru că n-ai ce oferi copilului tău. Pentru că nu întrevezi nici o rază de soare, pentru că după ani şi ani de zbatere ai ajuns la concluzia că oraşul acesta, ţara asta nu îşi vor reveni vreodată, sau cel puțin nu în timpul care ti-e dat ţie și copilului tău pe acest pământ. Trebuie să mă gândesc serios la plecare pentru că aici “statul nu garantează nimic familiei şi copilului”, din teama de a nu ne ucide în spitale infecte, pentru că m-am săturat de piloşi şi pile, de șpăgile obligatorii și șpăgari, de nenumăratele nepotisme şi favoritisme, pentru că nu vreau să bag plicuri în buzunare toată viața şi să sar în permanenţă cu mici atenţii doar ca să fim trataţi corect. Cred că va trebui să plec pentru că vreau să-l învăț altceva pe copilul meu despre viață, pentru că vreau să îl educ să fie corect, blând, generos și bun și-mi dau seama că vreau să-l învăț să fie fix invers decât cum ar avea nevoie ca să „se descurce” într-o astfel de țară. Vreau să-l învăț să fie încrezător și optimist, însă îmi este tare teamă că, cu ajutorul aripilor cu care eu o să încerc să îl înalţ, se va prăbuşi dureros.
PS: Să nu uit:VREAU ACTIVAREA ART. 1 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI!
VREAU CA STATUL SĂ MĂ OCROTEASCĂ ŞI SĂ ÎŞI MANIFESTE GRIJA!
VREAU SPRIJIN PENTRU CREŞTEA ŞI EDUCAREA FIULUI MEU!
VREAU LOCUL CUVENIT ÎN CREŞA NR 6 BACĂU!
"Art. 1:În România statul ocroteşte căsătoria si familia; el sprijină, prin măsuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei. Statul apără interesele mamei si copilului si manifestă deosebită grijă pentru creşterea si educarea tinerei generatii".
Cum sprijină şi îmi apară interesele mele şi ale copilului?şi cum îşi manifestă el grija pentru creşterea şi educarea copilului meu? Neasigurând locuri la creşă?Când cu dosar COMPLET şi ELIGIBIL şi cu copil în braţe te căciuleşti la nu ştiu ce director care te face să aştepţi cu orele lângă uşa biroului pentru că nu este aşa, are chestiuni mai importante de rezolvat şi nu are timp pentru noua chestiune care i s-a băgat cu forţa pe gât, respectiv creşa.
Unde sunt suplimentările de locuri?Unde?Şi dacă Bacăul, prin cele doar 6 creşe ale sale nu este în stare să asigure necesarul pentru numărul actual de copilaşi, ce s-ar fi întâmplat dacă o parte dintre băcăuanii plecaţi în cele străinătăţuri s-ar fi întors cu copii lor, în acest oraş, la îndemnul pompos şi fără acoperire al autorităţilor?Aşadar, în loc de aproximativ 200 de lei pe lună cât achită un părinte doar pentru masa unui copil la o creşă de stat, părinţii copiilor care nu au reuşit să obţină un loc sunt nevoiţi să-şi sacrifice jobul sau să plătească între 1.000 şi 2.000 de lei pentru o creşă privată sau o bonă.S-a tinut cont şi de faptul că sunt părinţi care îşi reiau activitatea anul acesta fie de drept fie pentu a beneficia conform legii de suplimentul de inserţie? Ce criteriu mai potrivit decât acesta ar putea fi? Ni s-au cerut adeverinţe justificative în acest sens…nu ştiu de ce, dar sunt aproape convinsă că în cazul meu personal, nu s-a ţinut cont şi de acest aspect.Cine sunt ei să îţi pună piedici în obţinerea unui drept acordat prin lege?
Şi, aşa ca fapt divers, vreau să menţionez faptul că SUNT CU PLATA LA ZI a taxelor şi impozitelor către bugetul de stat.La ce naiba mi-o fi folosind???!!!
Momentul când te gândeşti serios (desi eşti poate un întârziat şi este târziu), să pleci din ţară, pentru că te-ai săturat de piloşi, penali, nesimțiți și mai ales pentru că n-ai ce oferi copilului tău. Pentru că nu întrevezi nici o rază de soare, pentru că după ani şi ani de zbatere ai ajuns la concluzia că oraşul acesta, ţara asta nu îşi vor reveni vreodată, sau cel puțin nu în timpul care ti-e dat ţie și copilului tău pe acest pământ. Trebuie să mă gândesc serios la plecare pentru că aici “statul nu garantează nimic familiei şi copilului”, din teama de a nu ne ucide în spitale infecte, pentru că m-am săturat de piloşi şi pile, de șpăgile obligatorii și șpăgari, de nenumăratele nepotisme şi favoritisme, pentru că nu vreau să bag plicuri în buzunare toată viața şi să sar în permanenţă cu mici atenţii doar ca să fim trataţi corect. Cred că va trebui să plec pentru că vreau să-l învăț altceva pe copilul meu despre viață, pentru că vreau să îl educ să fie corect, blând, generos și bun și-mi dau seama că vreau să-l învăț să fie fix invers decât cum ar avea nevoie ca să „se descurce” într-o astfel de țară. Vreau să-l învăț să fie încrezător și optimist, însă îmi este tare teamă că, cu ajutorul aripilor cu care eu o să încerc să îl înalţ, se va prăbuşi dureros.
PS: Să nu uit:VREAU ACTIVAREA ART. 1 DIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI!
VREAU CA STATUL SĂ MĂ OCROTEASCĂ ŞI SĂ ÎŞI MANIFESTE GRIJA!
VREAU SPRIJIN PENTRU CREŞTEA ŞI EDUCAREA FIULUI MEU!
VREAU LOCUL CUVENIT ÎN CREŞA NR 6 BACĂU!
luni, 17 iunie 2019
Interviu pentru "Cadran cultural", martie 2019
Aşa cum aţi
constatat deja, o perioadă am absentat din vâltoarea culturală a urbei, dar cum
au fost o sumedenie de evenimente dedicate centenarului nu cred că nu s-a
simţit lipsa mea atât de mult. Pauza aceasta se datorează aducerii pe lume în
2018 a celui mai de preţios „proiect” al meu şi anume fiul meu Mihail-Dacian
Băbuşanu-Vieru. Anul acesta intenţionez să revin încet-încet pe scena
culturală, atât cât îmi va permite „proiectul” de care vă spuneam. Lucrez la un
alt volum de poezie pe care sper să îl finalizez până spre finalul anului, ne
gândim să organizăm cea de a IV-a ediţie „Bacău-personalităţi ale locului” şi se
profilează o colaborare pe linie culturală cu Centrul Medico-Social din
Băceşti, judeţul Vaslui.
INTERVIURI RO KU (XXXVII) -- CCF CU MIHAELA BĂBUȘANU-23 Februarie 2019
INTERVIURI
RO KU (XXXVII) -- CCF CU MIHAELA BĂBUȘANU-23 Februarie 2019
*Nume autor: Mihaela Băbuşanu
* din Bacău
* n. 12 martie în Băbuşa/Băceşti, Vaslui
* Licenţiată în istorie şi muzeologie
* Expert bunuri cu valoare memorialistică
* Conservator bunuri culturale
* Redactor revista de cultură „Plumb
* Redactor ziarul „Meridianul Iaşi-Bacău-Vaslui”
*Membru Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
* din Bacău
* n. 12 martie în Băbuşa/Băceşti, Vaslui
* Licenţiată în istorie şi muzeologie
* Expert bunuri cu valoare memorialistică
* Conservator bunuri culturale
* Redactor revista de cultură „Plumb
* Redactor ziarul „Meridianul Iaşi-Bacău-Vaslui”
*Membru Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România
Volume publicate, în ediţie bilingvă::
“Adevărata fericire/True Happiness”
“Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree”
precum şi:
“Femeia bonsai”
“Cu Mercur în exil”
“Adevărata fericire/True Happiness”
“Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree”
precum şi:
“Femeia bonsai”
“Cu Mercur în exil”
Cum
te-ai apropiat de acest gen de poezie? De câtă vreme scrii haiku?
Am luat contact cu poemele haiku la îndemnul colegei mele, scriitoarea Tincuţa Horonceanu-Bernevic, care cocheta şi ea la acea vreme cu acest gen de scriere, apoi a regretatului Dumitru Radu. Mai apoi am recurs la documentarea online cu ajutorul căreia am citit regulile de scriere, despre forma clasică a haiku-ului, să înţeleg ce este kigo-ul, să mă fascineze forma fixa 5-7-5 şi am început să particip la concurs. Uneori scrierea unui haiku vine spontan, alteori poate fi un proces lent de gândire, scriere, rescriere, ajustare etc Deci am început să scriu haiku de prin 2006 cred.
Am luat contact cu poemele haiku la îndemnul colegei mele, scriitoarea Tincuţa Horonceanu-Bernevic, care cocheta şi ea la acea vreme cu acest gen de scriere, apoi a regretatului Dumitru Radu. Mai apoi am recurs la documentarea online cu ajutorul căreia am citit regulile de scriere, despre forma clasică a haiku-ului, să înţeleg ce este kigo-ul, să mă fascineze forma fixa 5-7-5 şi am început să particip la concurs. Uneori scrierea unui haiku vine spontan, alteori poate fi un proces lent de gândire, scriere, rescriere, ajustare etc Deci am început să scriu haiku de prin 2006 cred.
Cine/ce
te-a ajutat să-i înțelegi mai bine regulile?
Cred că îi datorez mulţumiri pentru informaţiile, lămuririle vis-à-vis de ceea înseamnă haiku / senryu domnului Corneliu Traian Atanasiu, atât din postări, răspunsuri, cât și prin scrierile și comentariile dumnealui.În acelaşi sens, o foarte mare contribuție o are existența Romanian Kukai, al cărui iniţiator este tot dumnealui.Apoi lecturile personale, documentarea, citirea autorilor experimentaţi etc
Nu pot uita emoţia începutului, primul premiu, primul haiku reuşit, cum aşteptam cu emoţie rezultatele şi momentul votului pentru a citi ce au scris ceilalţi autori etc
De asemenea, lectura poemelor şi a materialelor despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi cu certitudine îmi vor fi, comentariile pertinente ale lui Corneliu Traian Atanasiu sau ale celorlalţi haijini.
Cred că îi datorez mulţumiri pentru informaţiile, lămuririle vis-à-vis de ceea înseamnă haiku / senryu domnului Corneliu Traian Atanasiu, atât din postări, răspunsuri, cât și prin scrierile și comentariile dumnealui.În acelaşi sens, o foarte mare contribuție o are existența Romanian Kukai, al cărui iniţiator este tot dumnealui.Apoi lecturile personale, documentarea, citirea autorilor experimentaţi etc
Nu pot uita emoţia începutului, primul premiu, primul haiku reuşit, cum aşteptam cu emoţie rezultatele şi momentul votului pentru a citi ce au scris ceilalţi autori etc
De asemenea, lectura poemelor şi a materialelor despre haiku m-au făcut să înţeleg mai bine ce este un haiku, dar şi ce nu este un haiku. De un real folos mi-au fost, îmi sunt şi cu certitudine îmi vor fi, comentariile pertinente ale lui Corneliu Traian Atanasiu sau ale celorlalţi haijini.
Ai
urmat nişte modele care ţi s-au părut demne de luat în seamă? Te-a ghidat
cineva?
Aş menţiona aici “Abecedarul” lui Henri Brunel “Haiku înțelepciune sau nebunie?” o carte deosebită din punctul meu de vedere. Mai pot aminti şi faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita şi, firesc mi-am dorit şi îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai bune.
Aş menţiona aici “Abecedarul” lui Henri Brunel “Haiku înțelepciune sau nebunie?” o carte deosebită din punctul meu de vedere. Mai pot aminti şi faptul că am citit haiku-uri ale multor autori, am urmărit autorii care s-au remarcat în concursurile româneşti şi internaţionale, le-am apreciat reuşita şi, firesc mi-am dorit şi îmi doresc să pot să scriu şi eu haiku-uri cât mai bune.
Ce
alt gen de poezie mai abordezi? Ce părere ai despre lirica japoneză comparativ
cu cea occidentală?
Am început să scriu cam prin clasa a III-a- a IV-a, un fel de poeme în care mama şi tata erau principalele teme de inspiraţie, apoi Ştefan cel Mare şi Moldova, natura, viteaz au fost primele surse de insipraţie. Asta pentru că provin dintr-un sătuc răzeşesc, familia Băbuşanu fiind una dintre cele 4 familii de răzeşi întemeietoare ale satului BĂBUŞA în a II-a jumatate a sec XV şi tata fiind si vânător iscusit îl percepeam a fi cel mai mândru, mai frumos şi mai viteaz dintre toţi. .În gimnaziu, dna profesoară de română mi-a descoprit talentul pentru compuneri, scurte povestiri şi poveşti .În liceu am schimbat stilul, am început să scriu poezie în vers alb, de multe ori la prima vedere/prima inspiraţie, şi unele erau considerate chiar reuşite. În facultate când am scris tot poezie, când nu, în orice caz, sursa de inspiraţie erau propriile-mi trăiri, experienţe.Din 1997 până prin 2004 sau 2005 deci vreo 7-8 ani am făcut o pauză în ale scrisului, o pauză la poezie. Scriam doar anumite sloganuri pentru tipografii sau alte firme (pentru care nu primea decât mulţumiri dar ce este drept nici nu ştiam să cer), am venit cu idei de titlu, idei de titlu pentru ziare etc.De fapt, în acea perioadă, viaţa mea a avut o turnură pe care o credeam finală şi poate corectă. Dar nu a fost aşa. Viaţa fără poezie este tristă. Şi prin poezie eu înţeleg mult mai mult de atât.Din 2005 am început să mai particip ocazional la unele concursuri, m-am reapucat de scris, am apărut în primul volum colectiv odată cu participarea la un concurs la Iaşi. Local am debutat în anul 2006 în „Ateneu” cu Adrian Jicu, apoi în „Forma” cu Ovidiu Bufnilă, apoi am apărut în mai multe volume olective si reviste literare. În 2011 am debutat cu primul volum, „Adevărata fericire/True happiness”, volum biligv, tradus de o amică, iubitoare de literatură şi bună cunoascătoare a limbii engleze. Prin 2006 m-am apucat de scris haiku, de prin 2016 cred că şi senryu. Poate ar fi timpul să încerc să scriu proză.Nu am încercat, nu ştiu dacă aş putea sau nu. Spun, poate....Am două cărţi publicate cu poezie contemporană, “Adevarata fericire/True happiness” şi “cu Mercur in exil” si una în curs de editare. Este o poezie liberă, eliberată de constrângerile în care este inregimentat haiku-ul. Eu scriu la prima mână, ceea ce simt sau mă inspiră, cee ace mă doare sau mă fericeşte, fără să ajustez textul pentru “a da bine”. Ori libertatea asta mie îmi face bine.
Despre haiku, este evident că a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul original nipon eu spun că îşi sporeşte strălucirea, împrumutând din patina limbii în care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Dn punctul meu de vedere, kaiku-ul scris în limba română, are o frumuseţe şi o expresivitate aparte.
Am început să scriu cam prin clasa a III-a- a IV-a, un fel de poeme în care mama şi tata erau principalele teme de inspiraţie, apoi Ştefan cel Mare şi Moldova, natura, viteaz au fost primele surse de insipraţie. Asta pentru că provin dintr-un sătuc răzeşesc, familia Băbuşanu fiind una dintre cele 4 familii de răzeşi întemeietoare ale satului BĂBUŞA în a II-a jumatate a sec XV şi tata fiind si vânător iscusit îl percepeam a fi cel mai mândru, mai frumos şi mai viteaz dintre toţi. .În gimnaziu, dna profesoară de română mi-a descoprit talentul pentru compuneri, scurte povestiri şi poveşti .În liceu am schimbat stilul, am început să scriu poezie în vers alb, de multe ori la prima vedere/prima inspiraţie, şi unele erau considerate chiar reuşite. În facultate când am scris tot poezie, când nu, în orice caz, sursa de inspiraţie erau propriile-mi trăiri, experienţe.Din 1997 până prin 2004 sau 2005 deci vreo 7-8 ani am făcut o pauză în ale scrisului, o pauză la poezie. Scriam doar anumite sloganuri pentru tipografii sau alte firme (pentru care nu primea decât mulţumiri dar ce este drept nici nu ştiam să cer), am venit cu idei de titlu, idei de titlu pentru ziare etc.De fapt, în acea perioadă, viaţa mea a avut o turnură pe care o credeam finală şi poate corectă. Dar nu a fost aşa. Viaţa fără poezie este tristă. Şi prin poezie eu înţeleg mult mai mult de atât.Din 2005 am început să mai particip ocazional la unele concursuri, m-am reapucat de scris, am apărut în primul volum colectiv odată cu participarea la un concurs la Iaşi. Local am debutat în anul 2006 în „Ateneu” cu Adrian Jicu, apoi în „Forma” cu Ovidiu Bufnilă, apoi am apărut în mai multe volume olective si reviste literare. În 2011 am debutat cu primul volum, „Adevărata fericire/True happiness”, volum biligv, tradus de o amică, iubitoare de literatură şi bună cunoascătoare a limbii engleze. Prin 2006 m-am apucat de scris haiku, de prin 2016 cred că şi senryu. Poate ar fi timpul să încerc să scriu proză.Nu am încercat, nu ştiu dacă aş putea sau nu. Spun, poate....Am două cărţi publicate cu poezie contemporană, “Adevarata fericire/True happiness” şi “cu Mercur in exil” si una în curs de editare. Este o poezie liberă, eliberată de constrângerile în care este inregimentat haiku-ul. Eu scriu la prima mână, ceea ce simt sau mă inspiră, cee ace mă doare sau mă fericeşte, fără să ajustez textul pentru “a da bine”. Ori libertatea asta mie îmi face bine.
Despre haiku, este evident că a devenit universal. Se scrie haiku în întreaga lume, pe toate meridianele şi continentele, în toate limbile. Este un mod de comunicare a culturilor şi nu este nimic rău în acest lucru atât timp cât fiecare îşi păstrează specificul ţării, al poporului respectiv. Importat de alte popoare, haiku-ul original nipon eu spun că îşi sporeşte strălucirea, împrumutând din patina limbii în care este scris şi a culturii neamului căruia îi aparţine autorul. Dn punctul meu de vedere, kaiku-ul scris în limba română, are o frumuseţe şi o expresivitate aparte.
Ai
obținut premiul cu poemele de mai jos.Ne poți spune ce/cine anume te-a
inspirat?
Aş numi 2 senryu-uri mai întâi:
masa rotunda-
se mânâncă între ei
câţiva cavaleri
(premiul III, august 2016)
se mânâncă între ei
câţiva cavaleri
(premiul III, august 2016)
şi:
artă modernă-
singurii rămaşi tablou
vizitatorii
(premiul I, ianuarie 2017)
Apoi printre primele mele premii la concursul organizat de Romanian Kukai. Pentru că sunt din perioada de început, îmi sunt cele mai dragi:
de mână în parc-
singurul nostru martor
luna de gheaţă
(premiul II, februarie 2009)
și
promoroacă-n vii-
amintirea vacanţei
dulce ca mustul
(premiul III, septembrie 2008)
Apoi haiku-uri la fotografie:
mama-n potecă
anevoie coborând -
azi poză-n album
poem scris pentru expozitia foto-haiku, “Declic in silabe” sau:
testul pozitiv-
în sfârşit în grădină
primul ghiocel
tot haiku la fotografie:
sfârșit de toamnă
eternizând pe pânză
ultimul apus
şi haiku-ul de sine stătător din volumul “Stejarul cu flori de cireş/The chhery blssom oak tree”:
ziua Învierii -
în livada cu vișini
cucul cântă din nou
Am şi eu câteva premii obţinute, pentru haiku şi senryu….A fost o perioadă când am scris intens, apoi am făcut o pauză, acum de ceva vreme m-am reapucat de scris în acest gen, deși m-am apropiat mai mult de senryu, îl simt mai aproape de starea mea din acest moment.
De unde mă inspir...Eu am plecat de mică de acasă la liceu, apoi facultate, tot timpul m-am aflat (şi mă aflu şi acum) departe de locurile natale. Pe de altă parte, părinţii mei s-au stins amândoi lăsând în sufletul meu un gol imens. Cele mai multe îşi au rădăcinile acolo, îşi au seva inspiraţională în pământul Băbuşii, cu gândul la Băbuşa, la mama şi tata, la dealurile şi pădurile de acolo, la cimitirul unde îmi sunt părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii.Sub acele cruci mi-am îngropat o bună parte din mine care iese uneori la suprafaţă sub forma poeziei (poezie contemporană), haiku, pagini de jurnal sau schiţe ale unor povestiri. Odată cu aducerea pe lume a fiului meu Mihail-Dacian, trăirile pozitive au început să se dezmorţească, să împingă stratul gros, şi să iasă la suprafaţă asemeni unui ghiocel iubit de îngeri.
singurii rămaşi tablou
vizitatorii
(premiul I, ianuarie 2017)
Apoi printre primele mele premii la concursul organizat de Romanian Kukai. Pentru că sunt din perioada de început, îmi sunt cele mai dragi:
de mână în parc-
singurul nostru martor
luna de gheaţă
(premiul II, februarie 2009)
și
promoroacă-n vii-
amintirea vacanţei
dulce ca mustul
(premiul III, septembrie 2008)
Apoi haiku-uri la fotografie:
mama-n potecă
anevoie coborând -
azi poză-n album
poem scris pentru expozitia foto-haiku, “Declic in silabe” sau:
testul pozitiv-
în sfârşit în grădină
primul ghiocel
tot haiku la fotografie:
sfârșit de toamnă
eternizând pe pânză
ultimul apus
şi haiku-ul de sine stătător din volumul “Stejarul cu flori de cireş/The chhery blssom oak tree”:
ziua Învierii -
în livada cu vișini
cucul cântă din nou
Am şi eu câteva premii obţinute, pentru haiku şi senryu….A fost o perioadă când am scris intens, apoi am făcut o pauză, acum de ceva vreme m-am reapucat de scris în acest gen, deși m-am apropiat mai mult de senryu, îl simt mai aproape de starea mea din acest moment.
De unde mă inspir...Eu am plecat de mică de acasă la liceu, apoi facultate, tot timpul m-am aflat (şi mă aflu şi acum) departe de locurile natale. Pe de altă parte, părinţii mei s-au stins amândoi lăsând în sufletul meu un gol imens. Cele mai multe îşi au rădăcinile acolo, îşi au seva inspiraţională în pământul Băbuşii, cu gândul la Băbuşa, la mama şi tata, la dealurile şi pădurile de acolo, la cimitirul unde îmi sunt părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii.Sub acele cruci mi-am îngropat o bună parte din mine care iese uneori la suprafaţă sub forma poeziei (poezie contemporană), haiku, pagini de jurnal sau schiţe ale unor povestiri. Odată cu aducerea pe lume a fiului meu Mihail-Dacian, trăirile pozitive au început să se dezmorţească, să împingă stratul gros, şi să iasă la suprafaţă asemeni unui ghiocel iubit de îngeri.
Ce
valoare au pentru tine premiile obținute în acest domeniu, aparițiile în
diverse publicații de specialitate?
Premiile normal că sunt motive de bucurie dar sunt şi ca nişte încurajări, motivări viitoate.Totuşi, de amintit şi faptul ca nu sunt în joc interese majore care să compromită calitatea jurizării (deşi au mai fost unele cazuri, stiu că s-a făcut repede lumină şi curăţenie) ştiu că fiecare participant votează anonim lucrările din concurs fără să le cunoască autorul. Aşadar, bucuria pe care mi-o produc aprecierile celorlalţi participanţi este importantă. Pe de altă parte, este frumos şi interesant concursul în sine. Îmi plac concursurile, înfruntările culturale corecte. Normal că este frumos să câştigi dar este frumos şi să îi cunoşti şi să îi apreciezi pe cei mai buni decât tine sau mai buni la un moment dat.
Premiile normal că sunt motive de bucurie dar sunt şi ca nişte încurajări, motivări viitoate.Totuşi, de amintit şi faptul ca nu sunt în joc interese majore care să compromită calitatea jurizării (deşi au mai fost unele cazuri, stiu că s-a făcut repede lumină şi curăţenie) ştiu că fiecare participant votează anonim lucrările din concurs fără să le cunoască autorul. Aşadar, bucuria pe care mi-o produc aprecierile celorlalţi participanţi este importantă. Pe de altă parte, este frumos şi interesant concursul în sine. Îmi plac concursurile, înfruntările culturale corecte. Normal că este frumos să câştigi dar este frumos şi să îi cunoşti şi să îi apreciezi pe cei mai buni decât tine sau mai buni la un moment dat.
Ce
reprezintă pentru tine participarea la concursurile de haiku internaționale sau
de pe Romanian Kukai?
Pentru mine a fost ca o școală, un curs de pregătire de neînlocuit.
Pentru mine a fost ca o școală, un curs de pregătire de neînlocuit.
Ce
rol joacă în ceea ce scrii viaţa ta personală, activitatea profesională? Te
ajută sau te încurcă?
Nu ştiu ce să zic. Cred că ar fi prea mult să spun că "mă încurcă" sau că, dimpotrivă, mă ajută în vreun fel.Să spunem că ar fi un liant care uneori funcţionează foarte bine între muncă și timpul liber sau timpul liber de peste zi (vorbesc oricum din amintiri pentru ca acum arareori mai pot spune că am un pic de timp liber, ba chiar aş putea spune că îl smulg cu forţa de unde este, de unde nu este)….Oricum, au existat perioade în care am avut timp liber însă nu am reușit să scriu nici măcar un haiku (deși am încercat) dar şi momente de respiro foarte creative.Uneori am reuşit chiar să îmbin utilul cu plăcutul ca să zic aşa (adică serviciul cu scrisul). Am iniţiat şi organizat la muzeul unde lucrez câteva ediţii ale evenimentului “Japonia departe-aproape de Bacău” şi sper să urmeze (la reîntoarcerea mea în activitate din concediul de creştere a copilului ) şi altele.
A fost un eveniment apreciat ca fiind de success, atractiv atât pentru cunoscători cât şi pentru publicul larg. În cadrul acestuia au avut loc dansuri japoneze, jocuri, expoziţii de foto-haiku (“Declic în silabe” organizată împreună cu haijinul Oana Gheorghe şi fotograful Broşu Constantin), concurs de haiku realizat cu acelasi prilej, lansări de carte, întâlniri îintre haijini, etc.
Nu ştiu ce să zic. Cred că ar fi prea mult să spun că "mă încurcă" sau că, dimpotrivă, mă ajută în vreun fel.Să spunem că ar fi un liant care uneori funcţionează foarte bine între muncă și timpul liber sau timpul liber de peste zi (vorbesc oricum din amintiri pentru ca acum arareori mai pot spune că am un pic de timp liber, ba chiar aş putea spune că îl smulg cu forţa de unde este, de unde nu este)….Oricum, au existat perioade în care am avut timp liber însă nu am reușit să scriu nici măcar un haiku (deși am încercat) dar şi momente de respiro foarte creative.Uneori am reuşit chiar să îmbin utilul cu plăcutul ca să zic aşa (adică serviciul cu scrisul). Am iniţiat şi organizat la muzeul unde lucrez câteva ediţii ale evenimentului “Japonia departe-aproape de Bacău” şi sper să urmeze (la reîntoarcerea mea în activitate din concediul de creştere a copilului ) şi altele.
A fost un eveniment apreciat ca fiind de success, atractiv atât pentru cunoscători cât şi pentru publicul larg. În cadrul acestuia au avut loc dansuri japoneze, jocuri, expoziţii de foto-haiku (“Declic în silabe” organizată împreună cu haijinul Oana Gheorghe şi fotograful Broşu Constantin), concurs de haiku realizat cu acelasi prilej, lansări de carte, întâlniri îintre haijini, etc.
Poți
numi trei poeme haiku de-ale autorilor români și/sau străini care îți plac în
mod deosebit și pe care ai fi vrut să le scrii tu însuți/ însăți?
Foarte greu, pentru că sunt multe pe care mi-aş fi dorit să le
fi putut scrie eu însumi…am mulţi autori care îmi plac şi sper să nu se supere
nimeni însă, pentru că se cere, o să numesc câteva dintre ele, care
îmi vin acum în minte:
vechea troiţă –
vântul i-aşează pe răni
petale de prun
(Cezar Florin Ciobîcă)
vechea troiţă –
vântul i-aşează pe răni
petale de prun
(Cezar Florin Ciobîcă)
Amurg de toamnă-
În pânza de păianjen
Se zbate o frunză
(Dumitru Radu)
În pânza de păianjen
Se zbate o frunză
(Dumitru Radu)
Deschizând o hartă
Petalele de cireş leagă
Europa şi Japonia.
(Eduard Ţară)
Petalele de cireş leagă
Europa şi Japonia.
(Eduard Ţară)
Precum şi:
O, nemilos, destin!
Sub coifu-acesta plin de glorie
Acuma cântă-un greier
(Coiful lui Sanemori/Laudă poetului Rika-Matsuo Basho)
O, nemilos, destin!
Sub coifu-acesta plin de glorie
Acuma cântă-un greier
(Coiful lui Sanemori/Laudă poetului Rika-Matsuo Basho)
Ce feţe mult schimbate!
Am văzut în ele bătrâneţea mea
Ca zemoşii iarna-toate
(Din nou în satul natal-Matsuo Basho)
Am văzut în ele bătrâneţea mea
Ca zemoşii iarna-toate
(Din nou în satul natal-Matsuo Basho)
Un poem de-al tău la care ții cel mai mult.
Nu este cel mai bun însă, este printre primele scrise pentru care am luat şi premiu şi, din acest motive, îmi este drag:
Nu este cel mai bun însă, este printre primele scrise pentru care am luat şi premiu şi, din acest motive, îmi este drag:
promoroacă-n vii-
amintirea vacanţei
dulce ca mustul
(premiul 3, septembrie 2008)
amintirea vacanţei
dulce ca mustul
(premiul 3, septembrie 2008)
Ai
publicat vreo carte de haiku?/ Ce proiecte ai pe viitor?
Da, până acum am publicat două cărţi de haiku: Stejarul cu flori de cires/The cherry blossom oak tree” si “Femeia bonsai” şi am apărut în câteva antologii de gen.
Pe lângă acestea, aşa cum spuneam, am publicat două cărţi cu poezie contemporantă. Acum lucrez la al treilea volum de același fel.
Da, până acum am publicat două cărţi de haiku: Stejarul cu flori de cires/The cherry blossom oak tree” si “Femeia bonsai” şi am apărut în câteva antologii de gen.
Pe lângă acestea, aşa cum spuneam, am publicat două cărţi cu poezie contemporantă. Acum lucrez la al treilea volum de același fel.
Odată cu revenirea mea în activitate, după concediul de creştere a copilului,
intenţionez să reiau( printre alte proiecte) demersurile privind organizarea la
Bacău, la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” unde lucrez, a evenimentului
“Japonia departe-aproape de Bacău”.
duminică, 16 iunie 2019
sâmbătă, 15 iunie 2019
Moşii de vară şi 130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu
"Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?"
joi, 13 iunie 2019
miercuri, 12 iunie 2019
De dimineaţă
Liniştea senină de dinaintea plecării,
Cafeaua neapărat fierbinte şi dublă
Şi micul dejun neapărat copios
de dinaintea spălatului pe dinţi,
sunt fresh, rucsacul din spinare
îmi pare o neglijabilă bocceluţă,
sunt gata să urc cele piscuri,
sunt pregătită să-mi bată vântul prin plete
soarele să-mi surâdă prin ochelarii „de firmă”,
să-ţi aud ecoul de dinaintea vocii
şi să-ţi simt mirosul de brad.
luni, 10 iunie 2019
duminică, 9 iunie 2019
9 IUNIE 2019-REMEMORARE MARIUS MIRCU
“Se stinge oare amintirea lui Marius Mircu?Imposibil!”
Marius Mircu-110 ani de la
naştere
REMEMORARE MARIUS MIRCU
“Se stinge oare amintirea lui Marius Mircu?Imposibil!”
Marius Mircu-110 ani de la naştere
Astăzi se împlinesc 110 ani de la naşterea
celui care a fost Marius Mircu, reporter, ziarist, memorialist, scriitor şi
muzeograf român de origine evreiască, din Bacău.
Evenimentul coincide fericit cu aniversarea anul acesta a 100 de ani de jurnalism profesionist în România.
Important de menţionat este faptul că Filiala Bacău-Neamţ a Ziariştilor profesionişti din România, îi poartă numele (Filiala „Marius Mircu” Bacău-Neamţ a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România).
Roni Căciularu, alt journalist şi scriitor băcăuan celebru, dar prea puţin cunoscut scria:“Se stinge oare amintirea lui Marius Mircu?Imposibil! El scriitorul, gazetarul, istoricul, sociologul, politicianul, decanul de vârstă al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Israel, el evreul român şi românul evreu, suflet din sufletul nostru, suflet din iubirile noatre, rază de admiraţie pentru talent şi hărnicie, pentru puterea, voinţa şi izbânda lui de a ni se dărui frumos şi demn, el, marele băcăuan şi scriitor român, atât de apreciatul scriitor este aruncat la lada uitării vionovate?Nu pot crede!”( (Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”, Editura Rexlibris, Sydney, Australia, 2017, pag 7)
Marius Mircu, s-a născut în data de 9 iunie 1909 la Bacău, ca fiu al lui Alter Ghersin Marcus, croitor, si al Simeliei (n. Herscovici).
Este frate cu prozatorul Marcel Marcian si cu academicianul/ matematicianul Solomon Marcus.
A fost absolvent al Şcolii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, studiile liceale tot în orașul natal, Bacău
Continuă studiile apoi în Franța, dar devine și absolvent al Facultății de Drept a Universității București.
Marius Mircu a fost preşedinte al Asociatiei tinerilor scriitori, publicisti si artisti evrei din Romania – 1938.
A fost redactor sau colaborator la principalele publicatii din Bucuresti: „Vremea”, „Reporter”, „Rampa”, „Adevarul Literar si Artistic”, „Realitatea ilustrata”, „Natiunea”, „Sanatatea”. „Ziarul Stiintelor si al Calatoriilor”, „Ordinea”, „Universul copiiilor”, „Jurnalul Copiilor”, la publicatiile evreiesti, inclusiv “Revista Cultului Mozaic”.
S-a aflat printre initiatorii Muzeului Evreiesc din Bucuresti si a fost directorul Muzeului – incepand de la infiintare, timp de cinci ani
A imigrat in Israel in 1987 si a colaborat la toate publicatiile din tara, la Kol Israel , unde a prezentat un serial cu 200 de episoade dedicate istoriei presei evreiesti din România.
A publicat in România si Israel peste 40 de volume: literatura pentru copii, romane, reportaje, eseuri, schite.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România si al Asociaţiei scriitorilor israelieni de limba română.
Criticul Alex. Ştefănescu îl menţionează la rându-i pe Marius Mircu la categoria mari reporteri: “Reportajul există azi, fiind scris de cineva care si-a facut ucenicia în presa românească dinainte de razboi, în emulatie cu mari reporteri ca Geo Bogza, F. Brunea-Fox sau Marius Mircu”
O bibliografie partiţială a operei lui Marius Mircu: 24 de ore in jurul lumii, 1932, Vazduhul ne cheama, 1934, N-am descoperit America!, 1937, Atlantinia, 1939, Amntirile unei studente, 1940 Pogromul de la Iasi, 1944, Pogromurile din Bucovina si Dorohoi, Pogromurile din Basarabia si Transnistria, 1947, Trimis special, 1974, Dosarul Ana Pauker, 1991, Dosarul Ana Pauker, 1991, Treizeci si sase de stalpi ai lumii, 1994, Oameni de omenie in vremuri de neomenie, 1996, Ce s-a intamplat cu evreii din Romania, 1996, 1997, trei volume.
Eseuri, povestiri pentru copii, schite: Despre cativa copii, 1942, Sa emigram cu totii!, 1939, Sa impiedicam razboiul?, 1938, Povestea minunata a lui Shirley Temple, 1938 (cateva editii), Albumul ShirleyTemple, 1938, Ed Cartea Noastra, Bucuresti Rango, prietenul oamenilor, 1942 (sub numele de G. M. Vladescu), Bucuresti, Povestea unui copil din zilele noastre, 1947, Bucuresti, Rascoala din jungla, 1947, Jurnalul copiilor – gazeta saptamanala, 1947-1949, Numai oamenii norocosi au noroc, 1989, Sapte buclucuri de scriitor, 1993.
Romane: Peste cincizeci de ani, 1967,Tel Aviv, Croitorul din Back, 1979, M-am nascut reporter, 1981, Croitorul din Back – editia a ll-a, integrala – 1998, Askelon. Seria “Sapte momente din istoria evreilor din Romania”: Drama unui umorist, 1973, Haifa, Sapte momente, 1977, Haifa, Alte sapte momente, 1978, Haifa, Inca sapte momente, 1981, Haifa, Tot sapte momente, 1983, Haifa, Din nou sapte momente, 1987, Askelon, Iar o data saptemomente, 1988, Askelon, Ultime sapte momente, 1989, BatYam, Alte ultime sapte momente, 1992, Bat Yam.
Mai mult decât potrivite pentru a încheia această scurtă rememorare, mi s-au părut a fi tot cele scrise de Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”:
“Se ştie: uneori cuvântul poate ucide.Dar tot atât de adevărat este că, uneori, absenţa cuvântului poate ucide şi ea, pentru a doua oară. Lui Marius Mircu îi ajunge, desigur, o singură moarte: aceea glorioasă, aceea pe care şi-ar fi dorit-o şi a avut-o. Şi, pentru a pune flori la mormântul său, aducerile aminte-cel puţin-se impun aproape de la sine”
(Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”, Editura Rexlibris, Sydney, Australia, 2017, pag 7)
Evenimentul coincide fericit cu aniversarea anul acesta a 100 de ani de jurnalism profesionist în România.
Important de menţionat este faptul că Filiala Bacău-Neamţ a Ziariştilor profesionişti din România, îi poartă numele (Filiala „Marius Mircu” Bacău-Neamţ a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România).
Roni Căciularu, alt journalist şi scriitor băcăuan celebru, dar prea puţin cunoscut scria:“Se stinge oare amintirea lui Marius Mircu?Imposibil! El scriitorul, gazetarul, istoricul, sociologul, politicianul, decanul de vârstă al Asociaţiei Scriitorilor de Limba Română din Israel, el evreul român şi românul evreu, suflet din sufletul nostru, suflet din iubirile noatre, rază de admiraţie pentru talent şi hărnicie, pentru puterea, voinţa şi izbânda lui de a ni se dărui frumos şi demn, el, marele băcăuan şi scriitor român, atât de apreciatul scriitor este aruncat la lada uitării vionovate?Nu pot crede!”( (Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”, Editura Rexlibris, Sydney, Australia, 2017, pag 7)
Marius Mircu, s-a născut în data de 9 iunie 1909 la Bacău, ca fiu al lui Alter Ghersin Marcus, croitor, si al Simeliei (n. Herscovici).
Este frate cu prozatorul Marcel Marcian si cu academicianul/ matematicianul Solomon Marcus.
A fost absolvent al Şcolii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, studiile liceale tot în orașul natal, Bacău
Continuă studiile apoi în Franța, dar devine și absolvent al Facultății de Drept a Universității București.
Marius Mircu a fost preşedinte al Asociatiei tinerilor scriitori, publicisti si artisti evrei din Romania – 1938.
A fost redactor sau colaborator la principalele publicatii din Bucuresti: „Vremea”, „Reporter”, „Rampa”, „Adevarul Literar si Artistic”, „Realitatea ilustrata”, „Natiunea”, „Sanatatea”. „Ziarul Stiintelor si al Calatoriilor”, „Ordinea”, „Universul copiiilor”, „Jurnalul Copiilor”, la publicatiile evreiesti, inclusiv “Revista Cultului Mozaic”.
S-a aflat printre initiatorii Muzeului Evreiesc din Bucuresti si a fost directorul Muzeului – incepand de la infiintare, timp de cinci ani
A imigrat in Israel in 1987 si a colaborat la toate publicatiile din tara, la Kol Israel , unde a prezentat un serial cu 200 de episoade dedicate istoriei presei evreiesti din România.
A publicat in România si Israel peste 40 de volume: literatura pentru copii, romane, reportaje, eseuri, schite.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România si al Asociaţiei scriitorilor israelieni de limba română.
Criticul Alex. Ştefănescu îl menţionează la rându-i pe Marius Mircu la categoria mari reporteri: “Reportajul există azi, fiind scris de cineva care si-a facut ucenicia în presa românească dinainte de razboi, în emulatie cu mari reporteri ca Geo Bogza, F. Brunea-Fox sau Marius Mircu”
O bibliografie partiţială a operei lui Marius Mircu: 24 de ore in jurul lumii, 1932, Vazduhul ne cheama, 1934, N-am descoperit America!, 1937, Atlantinia, 1939, Amntirile unei studente, 1940 Pogromul de la Iasi, 1944, Pogromurile din Bucovina si Dorohoi, Pogromurile din Basarabia si Transnistria, 1947, Trimis special, 1974, Dosarul Ana Pauker, 1991, Dosarul Ana Pauker, 1991, Treizeci si sase de stalpi ai lumii, 1994, Oameni de omenie in vremuri de neomenie, 1996, Ce s-a intamplat cu evreii din Romania, 1996, 1997, trei volume.
Eseuri, povestiri pentru copii, schite: Despre cativa copii, 1942, Sa emigram cu totii!, 1939, Sa impiedicam razboiul?, 1938, Povestea minunata a lui Shirley Temple, 1938 (cateva editii), Albumul ShirleyTemple, 1938, Ed Cartea Noastra, Bucuresti Rango, prietenul oamenilor, 1942 (sub numele de G. M. Vladescu), Bucuresti, Povestea unui copil din zilele noastre, 1947, Bucuresti, Rascoala din jungla, 1947, Jurnalul copiilor – gazeta saptamanala, 1947-1949, Numai oamenii norocosi au noroc, 1989, Sapte buclucuri de scriitor, 1993.
Romane: Peste cincizeci de ani, 1967,Tel Aviv, Croitorul din Back, 1979, M-am nascut reporter, 1981, Croitorul din Back – editia a ll-a, integrala – 1998, Askelon. Seria “Sapte momente din istoria evreilor din Romania”: Drama unui umorist, 1973, Haifa, Sapte momente, 1977, Haifa, Alte sapte momente, 1978, Haifa, Inca sapte momente, 1981, Haifa, Tot sapte momente, 1983, Haifa, Din nou sapte momente, 1987, Askelon, Iar o data saptemomente, 1988, Askelon, Ultime sapte momente, 1989, BatYam, Alte ultime sapte momente, 1992, Bat Yam.
Mai mult decât potrivite pentru a încheia această scurtă rememorare, mi s-au părut a fi tot cele scrise de Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”:
“Se ştie: uneori cuvântul poate ucide.Dar tot atât de adevărat este că, uneori, absenţa cuvântului poate ucide şi ea, pentru a doua oară. Lui Marius Mircu îi ajunge, desigur, o singură moarte: aceea glorioasă, aceea pe care şi-ar fi dorit-o şi a avut-o. Şi, pentru a pune flori la mormântul său, aducerile aminte-cel puţin-se impun aproape de la sine”
(Roni Căciularu în “Cafea şi fum de ţigară”, Editura Rexlibris, Sydney, Australia, 2017, pag 7)
sursa foto:https://uzpr-bacau.blogspot.com/
joi, 6 iunie 2019
miercuri, 5 iunie 2019
“Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți”
Nu, cartea Oanei Mihaelei Savin nu a fost (încă) ecranizată într-un studio ci este vorba despre locaţia în care a fost lansată, respectiv în Studioul Super Adventure . Aşa, ca o primă impresie,mi s-a părut că mă aflu într-o zi a porţilor deschise, într-o locaţie exerimentală Nasa.
"Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți" ne-a readus însă cu picioarele pe pământ.
Ne-am cam săturat de poveşti sângeroase , poveşti cu copii abandonaţi, sau de cele excesiv robotizate, de cele incluse în topul felul de topuri sau must have-uri.Acum, parcă mai mult ca oricând, simţim nevoia să citim sau să auzim poveşti normale, cu tâlc şi povestea lui Smotănilă se raliază acestor cerinţe.
În “Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți” este vorba despre aventura unui pisoi inteligent și înțelept alături de prietena sa Maya.Nu, nu este o carte de povestit ci o carte de citit. Căci este o carte cu text clar și ușor de citit, conținând și ilustrații atractive care aduc textul la viaţă și oferă diferite indicii sau sugestii. Fără îndoială că citirea ei va stimula dezvoltarea imaginației unui copil. Însă, este o carte nu doar pentru copii ci, parcă, mai ales pentru cei deveniți adulți și care nu și-au pierdut sufletul de copil şi plăcerea de a citi literatură bună pentru copii.
Oricum, după prima parte, cea “serioasă” în care s-a vorbit despre roman, despre poveste, mesaj, copiii, dar mai ales adulţii prezenţi la eveniment au cam dat în mintea copiilor savurând cu nesaţ şi emoţie noile senzaţii induse de “minunile tehnicii”, redescoperindu-şi spiritul de aventură.
Personal, după ce am testat “aparatura” la îndemnul unei prietene, m-am simtit aşa cun soi de “Cat woman” cu superputeri, escaladând clădiri fără teamă de pericole şi înălţimi, hotărâtă să ajung acolo unde trebuie sau unde este nevoie de mine.
De ce să mergeţi în noua locaţie? Pentru că vorbim de tehnologie de ultimă generație, realitate virtuală 9D, pentru toate vârstele, atât pentru copii cât şi pentru adulţi.Programul este zilnic, între orele 11,00-19,00! Unde anume?În incinta Petrom, pe Calea Mărăşeşti nr 145, pe lângă McDonald’s.
Pe unul dintre afişele de promovare ale studioului scrie “Have fun!”.Păi cum se poate să nu ne conformăm?
"Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți" ne-a readus însă cu picioarele pe pământ.
Ne-am cam săturat de poveşti sângeroase , poveşti cu copii abandonaţi, sau de cele excesiv robotizate, de cele incluse în topul felul de topuri sau must have-uri.Acum, parcă mai mult ca oricând, simţim nevoia să citim sau să auzim poveşti normale, cu tâlc şi povestea lui Smotănilă se raliază acestor cerinţe.
În “Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți” este vorba despre aventura unui pisoi inteligent și înțelept alături de prietena sa Maya.Nu, nu este o carte de povestit ci o carte de citit. Căci este o carte cu text clar și ușor de citit, conținând și ilustrații atractive care aduc textul la viaţă și oferă diferite indicii sau sugestii. Fără îndoială că citirea ei va stimula dezvoltarea imaginației unui copil. Însă, este o carte nu doar pentru copii ci, parcă, mai ales pentru cei deveniți adulți și care nu și-au pierdut sufletul de copil şi plăcerea de a citi literatură bună pentru copii.
Oricum, după prima parte, cea “serioasă” în care s-a vorbit despre roman, despre poveste, mesaj, copiii, dar mai ales adulţii prezenţi la eveniment au cam dat în mintea copiilor savurând cu nesaţ şi emoţie noile senzaţii induse de “minunile tehnicii”, redescoperindu-şi spiritul de aventură.
Personal, după ce am testat “aparatura” la îndemnul unei prietene, m-am simtit aşa cun soi de “Cat woman” cu superputeri, escaladând clădiri fără teamă de pericole şi înălţimi, hotărâtă să ajung acolo unde trebuie sau unde este nevoie de mine.
De ce să mergeţi în noua locaţie? Pentru că vorbim de tehnologie de ultimă generație, realitate virtuală 9D, pentru toate vârstele, atât pentru copii cât şi pentru adulţi.Programul este zilnic, între orele 11,00-19,00! Unde anume?În incinta Petrom, pe Calea Mărăşeşti nr 145, pe lângă McDonald’s.
Pe unul dintre afişele de promovare ale studioului scrie “Have fun!”.Păi cum se poate să nu ne conformăm?
( “Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți” , lansată în Studioul Super Adventure- Mihaela Băbuşanu)
luni, 3 iunie 2019
duminică, 2 iunie 2019
Peştişorul meu de aur
Mi l-am dorit dintotdeauna, l-am aşteptat parcă dintotdeauna însă el s-a întrupat atunci când mă aşteptam mai puţin. Să spunem că anterior nu a fost “contextul favorabil”.Când doctorul mi-a confirmat faptul că sunt însărcinată, mi-am spus că Dumnezeu mi-a trimis acest îngeraş ca şi compensare pentru pierderea părinţilor mei dragi după care am suferit atât de mult.Eram extrem de curioară cum va arăta, cu cine va semăna şi doar un lucru am ştiut dintotdeauna: că va fi băiat şi că unul dintre nume va fi Mihai sau Mihail.
Şi, într-o zi de doi martie, a venit pe lume mărţişorul şi ghiocelul meu, peştişorul meu de aur.Căci da, părul îi este “de aur”.Dar a venit cu mare tărăboi, cu urlete şi ţipete neîntrerupte până la 4 luni, fără somn, fără oprelişti, ca o tornadă nemaiîntâlnită în părţile noastre, care a schimbat şi ne-a schimbat întru totul. După 6 luni, tornada s-a transformat în furtună apoi în averse. O asemenea mogâldeaţă să aibă atât de multă personalitate şi să dea tonul noii noastre vieţi?. Este posibil aşa ceva?
La început a fost frustrant să realizez că libertatea mea dobândită cu luptă după atâţia ani de “carceră” practic nu mai exista, că planurile, dorinţele şi nevoile mele au trecut brusc pe locul doi sau nici acolo.Libertate nu libertinaj, da? Să ne înţelegem! Nu tu timp de scris, de proiecte, de călătorii, de simpozioane, să mă gândesc la ceva, să concept/creez ceva, nu tu timp deloc pentru mine ca femeie, de multe ori nici măcar pentru un duş benefic. Însă, când oboseala a devenit rutină şi şocul de început să pălească în faţa minunii mele blonde, a rămas ceea ce este cu adevărat important: cea mai mare şi mai sinceră dragoste pe care am purtat-o vreodată cuiva, cea mai sinceră şi mai mare dragoste pe care cineva mi-a purtat-o vreodată.Totul s-a schimbat de când am devenit mamă. Şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume.
Acum, dupa un an şi ceva cu Făt Frumos (“ cu părul cu totul şi cu totul de aur”) alături, frustrarea de a nu avea nici un minut de intimidate a început încet să pălească, ba chiar să dispără, şi atunci când, poate pentru foarte scurt timp nu îl am alături , fiind la cumpăraturi ( de Pampers sau alceva de farmacie, deci tot pentru el în marea majoritate a cazurilor) mă gândesc cu oarecare nelinişte "oare ce face Mihail acum?"
Şi, probabil, de fapt sunt convinsă, întrebarea asta va deveni din ce în ce mai presantă şi pregnantă în anii ce vor urma.
Singurul meu regret?Că părinţii mei, Ana şi Mihai Băbuşanu, nu au apucat să îşi cunoască şi iubească nepotul care le poartă numele.Şi nici bunica paternă.
Şi, într-o zi de doi martie, a venit pe lume mărţişorul şi ghiocelul meu, peştişorul meu de aur.Căci da, părul îi este “de aur”.Dar a venit cu mare tărăboi, cu urlete şi ţipete neîntrerupte până la 4 luni, fără somn, fără oprelişti, ca o tornadă nemaiîntâlnită în părţile noastre, care a schimbat şi ne-a schimbat întru totul. După 6 luni, tornada s-a transformat în furtună apoi în averse. O asemenea mogâldeaţă să aibă atât de multă personalitate şi să dea tonul noii noastre vieţi?. Este posibil aşa ceva?
La început a fost frustrant să realizez că libertatea mea dobândită cu luptă după atâţia ani de “carceră” practic nu mai exista, că planurile, dorinţele şi nevoile mele au trecut brusc pe locul doi sau nici acolo.Libertate nu libertinaj, da? Să ne înţelegem! Nu tu timp de scris, de proiecte, de călătorii, de simpozioane, să mă gândesc la ceva, să concept/creez ceva, nu tu timp deloc pentru mine ca femeie, de multe ori nici măcar pentru un duş benefic. Însă, când oboseala a devenit rutină şi şocul de început să pălească în faţa minunii mele blonde, a rămas ceea ce este cu adevărat important: cea mai mare şi mai sinceră dragoste pe care am purtat-o vreodată cuiva, cea mai sinceră şi mai mare dragoste pe care cineva mi-a purtat-o vreodată.Totul s-a schimbat de când am devenit mamă. Şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume.
Acum, dupa un an şi ceva cu Făt Frumos (“ cu părul cu totul şi cu totul de aur”) alături, frustrarea de a nu avea nici un minut de intimidate a început încet să pălească, ba chiar să dispără, şi atunci când, poate pentru foarte scurt timp nu îl am alături , fiind la cumpăraturi ( de Pampers sau alceva de farmacie, deci tot pentru el în marea majoritate a cazurilor) mă gândesc cu oarecare nelinişte "oare ce face Mihail acum?"
Şi, probabil, de fapt sunt convinsă, întrebarea asta va deveni din ce în ce mai presantă şi pregnantă în anii ce vor urma.
Singurul meu regret?Că părinţii mei, Ana şi Mihai Băbuşanu, nu au apucat să îşi cunoască şi iubească nepotul care le poartă numele.Şi nici bunica paternă.
(Peştişorul meu de aur, Sursa foto: www.elle.com)
sursa foto: internet
sâmbătă, 1 iunie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)