Mi l-am dorit dintotdeauna, l-am aşteptat parcă dintotdeauna însă el s-a întrupat atunci când mă aşteptam mai puţin. Să spunem că anterior nu a fost “contextul favorabil”.Când doctorul mi-a confirmat faptul că sunt însărcinată, mi-am spus că Dumnezeu mi-a trimis acest îngeraş ca şi compensare pentru pierderea părinţilor mei dragi după care am suferit atât de mult.Eram extrem de curioară cum va arăta, cu cine va semăna şi doar un lucru am ştiut dintotdeauna: că va fi băiat şi că unul dintre nume va fi Mihai sau Mihail.
Şi, într-o zi de doi martie, a venit pe lume mărţişorul şi ghiocelul meu, peştişorul meu de aur.Căci da, părul îi este “de aur”.Dar a venit cu mare tărăboi, cu urlete şi ţipete neîntrerupte până la 4 luni, fără somn, fără oprelişti, ca o tornadă nemaiîntâlnită în părţile noastre, care a schimbat şi ne-a schimbat întru totul. După 6 luni, tornada s-a transformat în furtună apoi în averse. O asemenea mogâldeaţă să aibă atât de multă personalitate şi să dea tonul noii noastre vieţi?. Este posibil aşa ceva?
La început a fost frustrant să realizez că libertatea mea dobândită cu luptă după atâţia ani de “carceră” practic nu mai exista, că planurile, dorinţele şi nevoile mele au trecut brusc pe locul doi sau nici acolo.Libertate nu libertinaj, da? Să ne înţelegem! Nu tu timp de scris, de proiecte, de călătorii, de simpozioane, să mă gândesc la ceva, să concept/creez ceva, nu tu timp deloc pentru mine ca femeie, de multe ori nici măcar pentru un duş benefic. Însă, când oboseala a devenit rutină şi şocul de început să pălească în faţa minunii mele blonde, a rămas ceea ce este cu adevărat important: cea mai mare şi mai sinceră dragoste pe care am purtat-o vreodată cuiva, cea mai sinceră şi mai mare dragoste pe care cineva mi-a purtat-o vreodată.Totul s-a schimbat de când am devenit mamă. Şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume.
Acum, dupa un an şi ceva cu Făt Frumos (“ cu părul cu totul şi cu totul de aur”) alături, frustrarea de a nu avea nici un minut de intimidate a început încet să pălească, ba chiar să dispără, şi atunci când, poate pentru foarte scurt timp nu îl am alături , fiind la cumpăraturi ( de Pampers sau alceva de farmacie, deci tot pentru el în marea majoritate a cazurilor) mă gândesc cu oarecare nelinişte "oare ce face Mihail acum?"
Şi, probabil, de fapt sunt convinsă, întrebarea asta va deveni din ce în ce mai presantă şi pregnantă în anii ce vor urma.
Singurul meu regret?Că părinţii mei, Ana şi Mihai Băbuşanu, nu au apucat să îşi cunoască şi iubească nepotul care le poartă numele.Şi nici bunica paternă.
Şi, într-o zi de doi martie, a venit pe lume mărţişorul şi ghiocelul meu, peştişorul meu de aur.Căci da, părul îi este “de aur”.Dar a venit cu mare tărăboi, cu urlete şi ţipete neîntrerupte până la 4 luni, fără somn, fără oprelişti, ca o tornadă nemaiîntâlnită în părţile noastre, care a schimbat şi ne-a schimbat întru totul. După 6 luni, tornada s-a transformat în furtună apoi în averse. O asemenea mogâldeaţă să aibă atât de multă personalitate şi să dea tonul noii noastre vieţi?. Este posibil aşa ceva?
La început a fost frustrant să realizez că libertatea mea dobândită cu luptă după atâţia ani de “carceră” practic nu mai exista, că planurile, dorinţele şi nevoile mele au trecut brusc pe locul doi sau nici acolo.Libertate nu libertinaj, da? Să ne înţelegem! Nu tu timp de scris, de proiecte, de călătorii, de simpozioane, să mă gândesc la ceva, să concept/creez ceva, nu tu timp deloc pentru mine ca femeie, de multe ori nici măcar pentru un duş benefic. Însă, când oboseala a devenit rutină şi şocul de început să pălească în faţa minunii mele blonde, a rămas ceea ce este cu adevărat important: cea mai mare şi mai sinceră dragoste pe care am purtat-o vreodată cuiva, cea mai sinceră şi mai mare dragoste pe care cineva mi-a purtat-o vreodată.Totul s-a schimbat de când am devenit mamă. Şi nu aş schimba asta pentru nimic în lume.
Acum, dupa un an şi ceva cu Făt Frumos (“ cu părul cu totul şi cu totul de aur”) alături, frustrarea de a nu avea nici un minut de intimidate a început încet să pălească, ba chiar să dispără, şi atunci când, poate pentru foarte scurt timp nu îl am alături , fiind la cumpăraturi ( de Pampers sau alceva de farmacie, deci tot pentru el în marea majoritate a cazurilor) mă gândesc cu oarecare nelinişte "oare ce face Mihail acum?"
Şi, probabil, de fapt sunt convinsă, întrebarea asta va deveni din ce în ce mai presantă şi pregnantă în anii ce vor urma.
Singurul meu regret?Că părinţii mei, Ana şi Mihai Băbuşanu, nu au apucat să îşi cunoască şi iubească nepotul care le poartă numele.Şi nici bunica paternă.
(Peştişorul meu de aur, Sursa foto: www.elle.com)
sursa foto: internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu