Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

luni, 9 decembrie 2019

🎄 📚🎀🎅🎄DRAGONEASA-7 decembrie 2019

Nu știu dacă am fost mult mai cuminte decât în alţi ani însă, anul acesta, Moş Nicolae a fost cât se poate de darnic cu mine, dăruindu-mi un nou volum de poezie şi o lansare de carte.
Iată că după ce m-am aflat o bună perioadă de timp “cu Mercur în exil”, am găsit undeva, de undeva, forţa să revin, să mă adun, să mă regăsesc sub mai multe forme deci şi sub această formă.Căci ce este „Dragoneasa” ? Este un volum de poeme cu suferinţă, trăiri, iubire, împliniri, dăruire, neconcretizări, patimă, vise, planuri, dar mai ales AŞTEPTARE-aşteptarea maternităţii- toate legate între ele de voinţa sau slăbiciunea unui singur posesor.Dragoneasa este femeia puternică, care reuşeşte să subjuge toate trăirile, oricât de puternice, dezlânate, dureroase , aparent imposbil de surmontat ar fi, preschimbându-le în versuri. De ce “DRAGONEASA”? pentru că sunt născută în Anul Dragonului de Foc, pentru că mi se spune astfel într-un cerc restrâns de prieteni astfel şi pentru că am nevoie să îmi induc voinţa şi puterea acestui semn zodiacal puternic.Cam acesta este foarte pes curt povestea acestui volum, volum dedicat fiului meu, Mihail-Dacian Băbuşanu-Vieru, dealtfel cea mai frumoasă poezie pe care am scris-o vreodată
Şi cum din povestea mai fac parte oameni cu totul speciali, vreau să mulţumesc lui Carmen şi Costel Ţinteanu că m-au primit în casa lor, la Galeriile Karo, vreau sa mulţumesc prietenilor şi sponsorilor mei Paula şi George, dlui Ion Blănaru, lui Mihnea Baran pentru afiş, Tincuţei Horonceanu Bernevic, dlui Ioan Prăjişteanu pentru toată susţinerea de până acum,Cristinei Georgescu pentru copertă, dnei Melania Cucu pentru prefaţă, doamnei Mara Praschiv şi dlui Cornel Galben pentru prea frumoasele cuvinte, Iuliei Barbu, familiei mele. Mulţumesc Codrin Stan şi duetului de violoncei "Stolen cellos" care au sigurat fondul muzical al acestui eveniment, mulţumesc Marina Băbuşanu/Păcuraru, mulţumesc Salonului Ever Diva Hair&Beauty, vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost prezenti, pentru ca aţi rupt o părticica din timpul liber şi ati ales să imi fiti alaturi pentru câteva clipe.
Mulţumesc, Florin Filip! Tu ai fost cel care mi-a spus cu ani în urmă, pentru prima dată, cu convingere şi tărie: "Dragoneasa"!
Scopul acestui volum nu este de a uimi ci de face anumite momente ale existenţei de neuitat prin transpunerea lor in versuri. Am incercat şi eu, să adaug mai multă viaţă vieţii.Dacă cineva se întâlneşte cu poezia mea şi o simte, nu pot fi decât fericită.
În ceea ce mă priveste, “Iubitul meu, eşi fiul meu/de-aici răsare totul”.Mulţumesc tuturor!”
Partener a evenimentului: Salonul Ever Diva Hair& Beauty (Mihai Eliza, Ioana Cernat, Mădălina Dulhac) care s-au ocupat de înfăţişarea mea pentru acest eveniment.
Mulţumesc şi “statisticienilor” care au contorizat cu mare precizie câte persoane au fost prezente sau câte minute a vorbit fiecare.Da, şi astfel de informaţii pot fi interesante!.
Credit foto: CIPRIAN BĂBUŞANU






















































Niciun comentariu: