Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

sâmbătă, 8 octombrie 2022

Din cauza multitudinii evenimentelor în care am fost implicată în ultimele săptămâni, am întârziat în formularea câtorva gânduri şi mulţumiri pe care le adresez, si pe această cale, colegilor de la Vaslui

ÎN PERIOADA 29-30 SEPTEMBRIE 2022, LA MUZEUL JUDEŢEAN “ŞTEFAN CEL MARE” VASLUI, A AVUT LOC SESIUNEA INTERNAȚIONALĂ DE COMUNICĂRI ȘTIINȚIFICE "ACTA MOLDAVIAE MERIDIONALIS”
Evenimentul a debutat cu vernisarea a două expoziții, , „Regina Maria la Bran - gusturi și atmosferă regală”, realizată în colaborare cu Muzeul Național Bran şi „De-a lungul timpului - chipuri și războaie” care este alcătuită din lucrări de artă plastică din patrimoniul Muzeului Județean Vaslui. Lucrările redau portretele personalităților vremii, dar și numeroase compoziții ce reflectă efortul armatei române în conflagrațiile europene.
Au fost şi scurte alocuţiuni din partea oficialităților locale.
În cadrul festivităților de deschidere a fost lansat Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. XLII (2021), prezentat de prof. dr. Ramona Maria Mocanu, managerul instituţiei organizatoare. De asemenea, a fost prezentată revista semestrială a institutiei de cultură, „File culturale vasluiene”, nr. 3 și nr. 4.
Programul a fost completat de comunicări în plen susținute de către prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, cu tema „Încoronarea de la Alba Iulia în contextul european al primului deceniu interbelic" și de către col (rz.) Mihai Hodorogea, cu tema „Mareșalul Constantin Prezan în conștiința românilor”.
Si prezentările volumelor : „Mareșalul Prezan – Artizan și apărător al Marii Uniri” (semnat de Grigore Stamate și Mihai Hodorogea) și „Pecetea României Mari: Încoronarea de la Alba Iulia. Centenar 1922-2022” (autori Constantin Pațilea și Viorel Nicolau).
Au urmat apoi lucrările pe secţiunile:
Istorie veche și arheologie.
Artă și civilizație medievală.
Istorie moderna și contemporană. Personalități.
Numismatică și medalistică.
Etnografie și Artă populară.
Artă moderna și contemporana românească.
Pedagogie muzeală.
Conservare – Restaurare
Management Muzeal
La finalul primei zile invitații au participat apoi la un mini-concert de jazz susţinut de band-ul “Three for Music”.
Vineri, 30 septembrie, au continuat pe secţiuni.
Felicitări
organizatorilor!
Mulţumiri speciale colegilor Ramona Palade, Ciprian Lazanu, Albert Grecu dar şi tuturor celorlaţi colegi de la muzeul judeţean Vaslui, pentru permanenta disponibilitate şi deosebita lor amabilitate.
Mulţumim pentru invitaţie, pentru faptul că ne-aţi readus împreună, pentru ireproşabila organizare!










Niciun comentariu: