7 octombrie 1932-7 octombrie 2022
Viorel Căpitanu, care a fost şi unul dintre directorii muzeului nostru, aniversează astăzi 90 de ani de viaţă ceea ce îmi oferă un nou prilej de a-mi reînnoi urările şi gândurile bune pentru domnia sa, pe care le am dintotdeauna acolo, în suflet. În tot cazul, nu sunt nici pe departe singura care îi poartă un respect deosebit profesorului Viorel Căpitanu, cel care s-a remarcat prin alese calităţi morale, care s-a dăruit cu multă însufleţire meseriei de muzeograf şi iniţierii tinerilor istorici sau angajaţi ai instituţiei. S-a născut la 7 octombrie 1932 în Tanacu, judeţul Vaslui. Şcoala primară o urmează în satul natal, gimnaziul la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi şi Liceul la „Mihail Kogălniceanu” în Vaslui. Între anii 1953-1957 urmează cursurile Facultăţii de Istorie Iaşi, fiind declarat diplomat universitar. Aici i-a avut profesori, printre alţii, pe C.S Nicolăescu-Plopşor, acad. M. Petrescu-Dîmboviţa, D. Berlescu, Ilie Grămadă, D. Ciuhodaru. Începând cu 1 septembrie 1957 este încadrat, ca muzeograf, la Muzeul Regional Bacău, cum se numea la acea dată instituţia noastră (mai apoi judeţean), prin repartiţie de la Universitatea din Iaşi, mai apoi devine şef de secţie până la 1 septembrie 1971, când a fost numit director al Muzeului de Istorie şi Artă Bacău, ca urmare a plecării lui Iulian Antonescu ca director la Direcţia Muzeelor din cadrul Ministerului Culturii. În anul 1974 a revenit pe postul de muzeograf principal, iar din 1 aprilie 1990, după dizolvarea şi reorganizarea Complexului Muzeal Bacău, a fost numit director al Muzeului Judeţean de Istorie, funcţie pe care a ocupat-o până în martie 1998, cînd a ieşit la pensie. În domeniul cercetărilor arheologice a efectuat săpături sistematice în aşezările paleolitice de la Buda şi Lespezi, judeţul Bacău, în compania profesorului C.S. Nicolaescu-Plopşor şi Mariei Bitiri, în aşezările neolitice şi ale bronzului, în colaborare cu Institutul de Arheologie din Iaşi, prin Marilena şi Adrian Florescu, precum şi în mai multe aşezări din zona colinelor Tutovei, pe Valea Siretului, Zeletinului, Berheciului, dar şi prin cercetările de Găiceana, Ţigăneşti, Lichitişeni, Bărboasa, Onceşti, Tăvădărăşti etc.
Pentru civilizaţia geto-dacă şi carpică a condus şi efectuat cercetări la Bărboasa, Sohodor, Săuceşti şi Poiana Negri iar începând cu anul 1968 şi-a concentrat activitatea în aşezarea dacică de la Răcătău, unde a şi fost identificată o nouă davă, Tamasidava. Concomitent cu cercetările arheologice efectuate în cetăţile dacice de la Răcătău, Moineşti şi Târgu Ocna, a întreprins cercetări de suprafaţă pe întreg teritoriul judeţului Bacău, mai ales în anii în care s-a trecut la amenajarea teritoriului pentru îmbunătăţiri funciare. A participat efectiv la organizarea expoziţiilor permanente ale muzeului de-a lungul existenţei sale, în perioadele 1959-1991, cu menţiunea că sediul a fost schimbat de cel puţin 5 ori în 35 de ani de funcţionare, pînă în anul 1996, cînd muzeul s-a mutat într-o locaţie nouă şi generoasă din punct de vedere al spaţiului aferent. Domnul Viorel Căpitanu are şi un număr impresionant de studii şi articole publicate, comunicări sau recenzii şi numeroase descoperiri arheologice. Şi-a iubit foarte mult meseria, iar ca director a ştiut să aprecieze, să identifice şi să susţină angajaţii care prezentau potenţial şi să facă evaluari doar în funcţie de calităţile profesionale.Şi eu mă număr printre acei angajaţi prin concurs în perioada când destinele instituţiie noastre erau conduse de domnul Viorel Căpitanu şi pot spune că am beneficiat de toată susţinerea şi îndrumarea domniei sale ca proaspăt absolvent, mai apoi angajat al Muzeului de Istorie. Noi, OAMENII MUZEULUI, nu putem să nu remarcăm faptul că, înainte de orice, DOMNUL VIOREL CĂPITANU, a fost şi rămâne moderat, discret şi extrem de politicos, calităţi care îl propulsează acolo, foarte sus. În ansamblul activităţii sale, Viorel Căpitanu şi-a direcţionat constant eforturile deopotrivă ca îndrumător şi coordonator al multor generaţii de tineri angajaţi şi chiar elevi sau studenţi, ca cercetător şi ca muzeograf, dovedind iniţiativă, deplină responsabilitate, competenţă şi devotament, toate acestea conferindu-i, pe drept cuvânt, recunoaşterea unui om cu alese însuşiri morale şi profesionale care a slujit cu real devotement pe altarul muzei Clio.
Întotdeauna ne-a acordat un respect deosebit, ne-a ajutat, îndrumat, lăudat, susţinut, ne-a recomandat şi ne-a tratat de pe poziţia de coleg şi niciodată de pe aceea de director, motiv pentru care toţi specialiştii din acea vreme ai muzeului îşi făceau meseria cu atâta dedicare, dragoste de muzeu şi nutream atâtea speranţe de bine. De menţionat că în acea vreme, salariile în muzeu erau sub limita subzistentei, invers proportionale cu entuziasmul şi dăruirea noastre pentru muzeu, strâns uniţi în jurul directorului nostru.
Pentru noi toţi, Viorel Căpitanu este un cetăţean de onoare al Bacăului, cu sau fără patalama.
Trăim cu speranţa că timpul lucrează şi în favoarea unor OAMENI ca Viorel Căpitanu, ale cărui fapte dovedesc o tot mai viguroasă normalitate.
Domnule Căpitanu, acum la ceas aniversar, permiteţi-mi să vă adresez la rându-mi, un sincer şi călduros „La mulţi ani”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu