Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

sâmbătă, 7 iunie 2025

Mesajul de susţinere din partea Ambasadei Japoniei în România

Adresez cele mai sincere mulțumiri Ambasadei Japoniei în România, Excelenței Sale domnului Takae Takashi, pentru mesajul personal transmis, precum și pentru mesajul de susținere oferit cu ocazia evenimentului „Japonia, departe–aproape de Bacău”.
A fost o adevărată onoare să pot citi acest mesaj în deschiderea evenimentului și să împărtășesc gândurile Excelenței Sale cu toți invitații, organizatorii și pasionații culturii japoneze prezenți.
Gestul dumneavoastră a conferit o valoare aparte evenimentului nostru și ne-a reafirmat încă o dată că legătura dintre comunitățile noastre se poate dezvolta prin dialog, respect și deschidere. Acesta este al treilea mesaj de susținere primit din partea Ambasadei, după cele din anii de început ai acestui proiect de suflet, ceea ce ne confirmă că suntem pe drumul cel bun și, poate, în viitor, vom avea chiar ocazia să beneficiem de o participare directă din partea Ambasadei la eveniment.
Sperăm ca această susținere să continue și să ne inspire în eforturile noastre de a aduce Japonia mai aproape de Bacău.
Cu aleasă consideraţie,
Mihaela Băbuşanu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu