Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 15 octombrie 2025

La mulți ani, dragi colegi! Să aveți parte de inspirație, pasiune și recunoaștere în tot ceea ce faceți!

Aniversăm cu bucurie 50 de ani de la înființarea Sistemului Românesc pentru Conservare, Restaurare și Investigare a Patrimoniului Cultural Material Mobil, prin organizarea Galei „Mâini de aur” , un eveniment de referință la nivel național, dedicat omagierii primei generații de restauratori, conservatori și investigatori, dar și celebrării unei tradiții științifice care se întinde pe parcursul a cinci decenii.
Cu acest prilej, a fost realizat volumul „Mâini de aur. Semicentenarul restaurării românești”, care își propune să aducă în prim-plan personalul din laboratoarele muzeale din perioada 1975–2025 – seniorii în restaurare, conservare și investigare (așa cum i-a definit, inspirat, doamna Petronela Fotea), precum și actuala generație de specialiști, formată din formatori și restauratori recent acreditați.
Sunt onorată pentru invitația de a participa la acest eveniment deosebit și îmi pare sincer rău că nu am reușit să fiu prezentă fizic. Mulțumesc, totodată, pentru propunerea de a contribui cu un articol în volumul aniversar, am ales să scriu despre Aurel Moldoveanu, un veritabil reper al conservării patrimoniului românesc.
Mulțumiri speciale pentru invitație, pentru propunerea generoasă și pentru discuțiile preliminare domnului prof. dr. Ioan Opriș, doamnei Panseluța Durlea, precum și colegei mele, dr. Otilia Mircea, Șef Serviciu în cadrul Laboratorului de Restaurare-Conservare, Complexul Muzeal Național Neamț.
Vă doresc o zi și o gală minunată!
Să avem parte de cât mai multe momente frumoase, în slujba patrimoniului și pentru atingerea obiectivelor noastre profesionale și personale.
La mulți ani, dragi colegi!
Să aveți parte de inspirație, pasiune și recunoaștere în tot ceea ce faceți!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu