🤍✨ 🤍

Au trecut mai bine de 13 ani de când nu mai simt îmbrățișarea celor mai iubitoare și mai puternice brațe din lume, ale tatălui meu. Și mai bine de 11 ani de când am pierdut cele mai iubitoare și mai grijulii îmbrățișări ale mamei mele, care îmi dădeau sentimentul că, orice s-ar întâmpla, nu voi fi niciodată singură. De atunci, viața mi-a adus de toate. Ce a urmat după deznădejde? Au fost, desigur, renunțări, reveniri, deznădejdi și bucurii, căderi și ridicări spectaculoase. Au fost reușite extraordinare, momente de împlinire pe care mi-aș fi dorit din tot sufletul să le împart cu ei. Să le văd bucuria în ochi, să le aud cuvintele, să mă cuibăresc pentru câteva clipe în brațele lor… Și da, eu cred că iubirea părinților mei, legătura cu spiritul lor și al strămoșilor mei, cu rădăcinile mele băbușane, mi-au fost lumină și călăuză în cele mai grele momente ale vieții mele. Astăzi, nu îi mai pot îmbrățișa, nu le mai pot auzi vocile și nu le mai pot povesti tot ceea ce mi se întâmplă, dar îi port cu mine. În fiecare pas, în fiecare vis pe care încă îl am de împlinit, în fiecare reușită și în fiecare luptă pe care încă trebuie să o duc. Pentru ei, pentru Mihail, pentru rădăcinile mele, pentru toate visele pe care încă le am de împlinit, pentru toate frumusețile pe care viața mi le mai pregătește și pentru iubirea care nu moare… Harry Styles-Sign of the Times

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Muzeolog sau muzeograf?muzeologie sau muzeografie?

Poezia scrisă de Sultanul Suleiman Magnificul pentru Hurrem(Roxelana)/ A poem written by Magnificent Suleyman to Hurrem Sultan(Roxelana).

Despre "Dragon", femeia "Dragon", compatibilităţi, caracteristici....