Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 8 aprilie 2015

Imagini de la conferinţa din 3 Aprilie 2015, susţinută de conf.univ.dr DUMITRU BOGHIAN la Bacău

Imagini de la conferința științifică "Omul cucutenian" suţinută de conf.univ. dr DUMITRU BOGHIAN de la Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava în data de 3 Aprilie 2015 la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" Bacău.A fost o onoare să îi fiu studentă unui asemenea OM şi a fost o bucurie faptul că a acceptat- încă din toamna anului trecut- propunerea şi invitaţia pe care i-am adresat-o de a conferenţia la Bacău chiar în luna în care dumnealui aniversează o frumoasă vârstă, respectiv 60 de ani. Mulţumesc şi pe această cale prof. dr. Sergiu Constantin Enea de la Liceul Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos pentru colaborare, mulţumesc colegului si colaboratorului meu prof. dr. Anton Cosa, mulţumesc actorului Matei Bogdan de la Teatrul Municipal Bacovia pentru momentul poetic inedit, multumesc fotografului Brosu Constantin, colegului Mihnea Baran si dnei Radu Mărioara pentru bunătăţi 
Parteneri:
Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava
 Societas Pro Patrimonium din Targu Frumos
Ca de obicei, dl Boghian  a acaparat întreaga atenţie a auditoriului, reuşind să îi atragă în mrejele misterelor cucuteniene chiar şi pe acei care au venit la această conferinţă înarmaţi cu un scepticism vădit dat chiar de denumirea activităţii "conferinţă" care încă stârneşte o oarecare repulsie.
Am primit o multitudine de feed-back-uri pozitive ceea ce înseamnă că scopul acestei conferinţe a fost atins cu succes. Redau aici opinia dlui prof. Dumitru Ficuţă " A fost o activitate academică.Invitatul şi-a confirmat cartea de vizită.A fost evitată latura festivistă care se sesizează de obicei. O manifestare de ținută. Felicitări pentru organizare!"
şi a jurnalistei Mădălina Rotaru:"A fost, într-adevăr, frumos! Şi uite aşa, am plecat de la evenimentul ăsta cu o curiozitate în plus, aceea despre OMUL cucutenian şi o civilizatie. Domnul Boghian a reuşit - deşi sincer, venisem foarte reticientă - să ne ţină atenţi, împărtăşindu-ne o poveste frumos, foarte frumos."







































































Un comentariu:

Anonim spunea...

Felicitari pentru activitatea de mare anvergura si clasa! Sunteti o mare doamna!!!