Vineri, 3 iulie 2015, la 127 de ani de la trecerea în eternitate a remarcabilului politician si general Dimitrie Lecca, Asociaţia Culturală „Familia Lecca” a readus în memoria băcăuanilor personalitatea acestuia printr-o dezbatere(masă rotundă) organizată la Centrul de Cultura şi Arte „G. Apostu”Bacău.
La eveniment au participat, alături de descendenţi ai familiei Lecca, între care antrenorul emerit /profesorul Dumitru Lecca şi unul dintre cei doi fii ai domniei sale, Ştefan Lecca, oameni politici băcăuani: senatorul Dragoş Luchian, deputatii Viorica Marcu, Ionel Palăr şi Lucian Ciubotaru, consilierul local Ilie Bârzu, generalul (rez.) Vasile Apostol si generalul în retragere Nicolae Petrescu, profesor doctor Ioan Mitrea,directorul Arhivelor Statului Bacău, Vilică Munteanu (cel care a moderat întregul eveniment), primari din comunele în care au ctitorit, au avut moşii sau au trăit membrii familiei Lecca, reprezentanti ai Comenduirii Garnizoanei Bacău si ai Filialei Bacau a Asociatiei „Cultul Eroilor”, oameni de cultură şi ziaristi. S-a vorbit despre personalitatea marcantă a generalului Dimitrie Lecca şi despre necesitatea cunoaşterii istoriei adevărate cu scopul de a educa generaţiile tinere în spiritul respectului pentru înaintaşi. Numele generalului Lecca a fost purtat de una dintre străzile Bacăului, şi tot cu acest prilej s-a luat în calcul iniţiativa de a se reveni la o asemenea idee. De asemenea, s-a sugerat ca şi numele fostei comune băcăuane Lecca (actualmente Ungureni) să fie redat comunităţii.
Dimitrie Lecca (2 decembrie 1832 la Tecuci – decedat la 4 iulie 1888 în Radomireşti – Bacău), a fost o personalitate marcantă a soscietăţii româneşti.
Dealtfel, familia Lecca, isi are origini cunoscute încă de acum două milenii- după cum a afirmat în cadrul dezbaterilor şi dl Vilică Munteanu- de la Mihai Viteazul pâna aproape in zilele noastre având reprezentanti de marcă în puncte şi situaţii cheie ale societăţii româneşti.
Cu acest prilej a fost emisă şi o medalie comemorativă pe care (şi eu)am avut deosebita onoare de a o primi.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu