Mulţumesc Jeniţa Naidin-Dodiţă!

 Mulţumesc scriitoarei Jeniţa Naidin-Dodiţă (născută tot în Băbuşa), pentru mesaje,recenzii, promovare şi reamintire.
O asigur de toată simpatia şi respectul meu, izvorâte din adâncul unei inimii care bate cu aceiaşi tărie ca şi a clopotului din clopotniţa bisericii "Sfântul Dumitru" din Băbuşa (găsit într-un râu cum spune legenda), în urmă cu 265 de ani.
Oricum, asemenea surpize şi coincidenţe fericite (mai întâi dl Galben, acum dna Dodiţă, fără nici o legătură între domniile lor) nu fac decât să-mi intensifice eforturile, decizia şi intenţia de editare a următorului meu volum de poezii.Vă mulţumesc!
http://jenita.ro/mihaela-babusanu-amalanci-adevarata-fericire

Mihaela Băbuşanu  – ADEVĂRATA FERICIRE

Fiecare dintre noi,cei care suntem onoraţi să avem cărţi primite cu dedicaţii şi despre care dorim şi vrem să scriem câteva cuvinte,ne îngrijorăm când numărul lor ocupă un raft de bibliotecă, mai ales când avem o vârstă…

Cu gândul să mai mut din ele, pe alt raft, adică, lângă cele despre care am scris deja  -  acolo unde sunt sute  de cărţi, (primite, dar mai ales cumpărate în ultimii 40 de ani de viaţă)   -  am ales astăzi, unul din cele mai vechi asemenea daruri,cartea profesoarei Mihaela Băbuşanu , din Bacău:

„Adevărata fericire-True happiness”,

primită cu o generoasă decicaţie în  data de 26 octombrie 2011!

Şi,  încă de atunci am citit-o, am apreciat-o, am scris notiţe pe marginea ei.

Acum a venit momentul  acestei minuni de carte să public câteva cuvinte despre ea, despre autoare, despre BĂBUŞA.Volumul are o clarificatoare Prefaţă scrisă de bistriţeanca Melania Cuc, Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Începutul volumului:

„Adevătata fericire

Nostalgia

îmi poartă inima

 peste dealuri,

până la Băbuşa,

adunând de pe uliţi,

din păduri şi de pe prisma casei

 fericirea inimii: 

mama, tata, fraţii şi… jarul.”

Iubesc întâmplările care au urmări cu semnificaţie, cu anume simbolistică arătată nouă de Univers.

Şi…,  poate de aceea nu am scris despre aceste poezii prezentate în română şi engleză, fiindcă, între timp, chiar în toamna trecută am fost pe prispa  casei părinteşti a Mihaelei Băbuşanu  şi am vorbit cu mama ei, ce trăieşte în Băbuşa, satul meu natal, dar şi al  autoarei.

Pe tatăl ei, care,  între timp, de când poeta îl amintea în poezia de mai sus, Plecase…, nu l-am cunoscut,  am întâlnit-o doar pe aceea care i-a dat viaţă.

Zilele trecute, şi eu, cu dor de Băbuşa, am scris forme-gânduri venite în sufletul  şi mintea mea.

http://jenita.ro/satul-babusa-scoala-un-mic-muzeu-biserica

Iar azi, îngerul mi-a purtat mâna printre multe cărţi, spre această bijuterie scrisă de o băbuşancă…

Iată câteva cuvinte din Prefaţă, despre poeziile ei, scrise de o  importantă scriitoare contemporană cu noi:  Melania Cuc:

„Mihaela Băbuşanu Amalanci scrie din dragoste, dintr-o iubire care are darul să prefacă fiecare imagine din lumea sa interioară, în vers. Stilul are prestanţă, indiferenţă la moda prezentului, şi chiar la clasicismul care, la unii dintre autorii contingentului ei, încă i se mai oferă tribute prin formă şi conţinut. Nimic din mimetismul prezentului literar, care se «poartă», pe paginile electronice şi prin revistele clasice, nu veţi găsi în poemele Mihaelei.”

Vă invit cu dragoste să mai citim o poezie a Mihaelei Băbuşanu:

„Noi doi

Bacăul în doi

sub ploaie de plumb

singuri, vizaţi şi expuşi;

dacă nici ploaia nu ne-a răpus

de ce să nu ieşim în faţă

acum că tot a rărăsit soarele?”.

Minunată introspecţie realizează  autoarea în poemul: „Frică” Întreaga operă merită citită şi analizată, dragi cititori.

La finalul unei dedicaţii ample, citim ce e scris: „in memoriam naşului meu: înv. Radu Dăscălescu”.

Este vorba de minunatul Om care mi-a fost şi mie învăţător în anii 1959-1962, iar acum se odihneşte în cimitirul de la Biserica Băbuşa.

Mă întristez foarte rar că nu am bani, dar astă toamnă m-am necăjit căutând mormântul dascălului să pun lumină. Nu avea nici o cruce simplă cum au părinţii mei!

Mă gândesc să vorbesc cu oficialităţile pentru  a se realiza o cruce care să marcheze mormântul învăţătorului care a luminat un sat întreg şi nu are moştenitori. Comunitatea îi datorează asta.

Cu două licenţe în domeniu Muzeologiei şi Istoriei, autoarea lucrează ca şi Conservator bunuri culturale în cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

Este membră a cenaclului „Octavian Voicu” Bacău din anul 2007.