Fericirea sub „masca durerii impuse by Cornel Galben

 O surpriză deosebit de plăcută a fost să găsesc în paginile revistei trimestriale “Meridianul Cultural Românesc”, An I, Nr. 2, aprilie ‐ mai ‐ iunie  2015, pag 88, prezentarea cărticelei mele de poezie de debut “Adevărata fericire/True happiness” apărută în 2010, prezentare realizată de dl Galben Cornel Simion​, care mă onorează dar, mai ales, mă obligă. Sper ca poeziile întrunite în  următorul volum,  încă în lucru şi în curs de apariţie, să se afle valoric,  “peste".
Vă mulţumesc!

                                           Fericirea sub „masca durerii impuse 

   *** Remarcată la Concursul de Creație „Poezia tinereții” (Iași, 2005), Mihaela Băbușanu debutează editorial un lustru mai târziu, când a propus cititorilor un prim grupaj de micropoeme, selectate sub genericul “Adevărata fericire / True happiness” (Editura Pro Plumb, Bacău, 2010).

  Prefațat entuziast de criticul literar Melania Cuc, o fină degustătoare de poezie, volumul se deschide cu o mărturisire nostalgică, în jurul căreia va țese o întreagă poveste a iubirilor trecute, prezente și viitoare: Nostalgia / îmi poartă inima / peste dealuri, / până la Băbuşa, / adunând de pe uliţi, / din păduri / şi de pe prispa casei / fericirea inimii: / mama, tata, fraţii şi... jarul. (Adevărata fericire).

   Și dacă cei invocați, cărora li se adaugă nepoții și nașul înșirați în dedicație, nu mai apar decât ca o sugestie subliminară, jarul ridică temperatura și tensiunea fiecărui vers, întrucât poeta - copilă în „perioada timpurie”, oglindă apoi, în care nu se mai vede „trădarea spoită” a bărbatului ce-i furase inima, dar se privește retrospectiv -, e o iremediabilă îndrăgostită, dominată încă de „mugurii pasiunii” și bântuită de durerea acelei „iubiri precare”.

   Trădat mișelește, pus în situația de a alege, sufletul său reacționează „copilărește, la mârșăviile mature” care-i „încarcă tonusul / în fiecare zi” și, pentru că nu poate intra în comuniune cu „semenii, timpul și satul”, vrea să-și închidă „tranșant / adevăratele trăiri telurice / în caseta de bijuterii cu care / a(m) rupt gura târgului”, dar și să „reziste până la capăt” în această luptă cel mai adesea inegală.

  Coborâtă din „trenul pasiunii” pentru a-și căuta „silueta rătăcită dincolo de trecut”, poeta retrăiește din plin „amare(le) precedente” și ne antrenează într-un carusel al amintirilor și al întrebărilor, obligându-ne într-un fel aparte să asistăm la „trecerea clipei” și la descoperirea, în paralel, atât a celui încurcat prin „labirinte străine”, cât și a „omului din vis”, capabil să izgonească „hotărât / realitățile de coșmar” trăite.

  Observând-o, vedem cum disperarea aleargă „despuiată / prin amintirile” sale, cum cuvintele „rănite permanent” curg ca „mierea dintr-un vas absent” și cum sub chipul fericirii se ascunde, în fapt, cu totul și cu totul altceva: Sub masca durerii impuse / E fericirea din ajun netrăită / E sărutul tău fără răspuns / E vibraţie fără contopire / E dragostea ta cu inel / E cerere fără răspuns / E plânsul meu fără lacrimi. (Nu a fost să fie).

  Aflată parcă într-un „prelung preludiu / Al caznelor umane / Prin care Providența” o pune la încercare, Mihaela Băbușanu își găsește în cele din urmă iubirea adevărată, care „curge acum la discreție”, așa că trece la arhivarea stărilor precedente, fostul rămânând doar un „teanc înalt / de amintiri”, în timp ce ființa care a știut să o înțeleagă și să o accepte, e bărbatul ce adună în el totul: „trăirile și speranțele” sale pe „termen lung”.

   Dincolo de această dependență parțială de o „iubire congelată”, poeta se mișcă lejer, impunându-și pas cu pas stilul original, detașat de curentele moderniste și de teribilismele douămiiste, caracterizat de o rostire directă, clară, nu de puține ori autoironică, de o bucurie lăuntrică pe cât de firească, pe atât de expresivă, ce transformă fiecare text poetic într-o „horbotă lucrată în porțelan de Mainssen”, după cum remarcă Melania Cuc.

   Capacitatea de sinteză e dată și de scurtimea poeziilor, multe dintre ele catrene cu tentă de haiku, precum cele intitulate „Destin” (Biciuită de dispreţ / mă-nghite sufletul nopţii - / lumina din fereastră / se stinge cu flamă.), „Tipografie” (Albastru Rothmans, / Roşu Cola, / Galbenă de Odobeşti / Negru de supărare.), „Secretul gustului” (Amar de piperată / şi sărat de dulce; / iubirea-ţi condimentată / mi-a bulversat gustul.), „Ceva vechi” (Stejarul de la poartă / cutia muzicală / a amintirilor mele / de acasă.), „Stare de conservare” (Eu eram copilă / tu erai bărbat / eu eram perioada timpurie / tu erai patina nobilă.) și exemplele ar putea continua.

   Transpuse în limba engleză de prof.ing. Irene Stanciu (Toronto, Canada), micropoemele nu beneficiază, din păcate, de o ilustrație pe măsură, doar desenele graficianului Constantin Chirilă(unchiul autoarei) se apropie de mesajul textului, celelalte fiind nefolositoare ansamblului.

   Să sperăm că această etapă „învolburată și neagră” va rămâne doar un „punct rătăcit în zi de iarnă” și că liniștea regăsită (E-atâta linişte / în sufletul meu // că poţi auzi / iubirea / cum se tânguie // şi urcă / pe brânci / spre tine.) se va transforma în noi poeme, generatoare de poezie adevărată, pe măsura talentului incontestabil al celei ce, iată, intră în „poll-position” pe marea poartă a literaturii contemporane.

                                                                                                                       Cornel Galben