Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

“România mare în vechile hotare” la Colegiul “Grigore Antipa” din Bacău

     Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mult entuziasm de către elevii Colegiului ,,Grigore Antipa” din Bacău, miercuri 25 noiembrie, care, sub directa coordonare a profesorului de istorie Florentin Botezatu au organizat cu acest prilej un frumos program artistic.
Lor li s-au raliat, totodată, şi Generalul de flotilă Alexandru Leonov , preşedintele Filialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război “General Eremia Grigorescu” Bacău,  corul veteranilor de război “Oituz” şi ofiţer în retragere Stelian Petru Cojocaru preşedintele Asociaţiei “Regimentul 3 Artilerie 1877”; rezultatul fiind o paralelă şi o asociere în acelaşi timp extrem de fericită  între trecut şi viitor.
Această  manifestare se înscrie  în rândul demersurilor fireşti de promovare şi cultivare a valorilor naţionale în rândul tinerei generaţii. Patriotismul, cunoaşterea istoriei locale şi naţionale sau dezvoltarea spiritului civic ar trebui să devină priorităţi ale sistemului românesc de educaţie.
Elevii, prezenţi în număr destul de mare în sala de sport a colegiului au ascultat lecţia de istorie “predată” de această dată de un general adevărat, Generalul de flotilă Alexandru Leonov care a trăit realmente acele vremuri, poezii patriotice recitate de elevi ai colegiului, au ascultat cu admiraţie o suită de cântece patriotice interpretate de corul veteranilor de război “Oituz” şi au urmărit parada uniformelor de dorobanţi şi artilerişti aduse în faţa celor prezenţi de către Stelian Petru Cojocaru, ofiţer în retragere, arma “geniu”,cel care a înfiinţat prima asociaţie din Moldova care îşi propune să salveze şi să promoveze tradiţiile militare: “Regimentul 3 Artilerie 1877”.
Zestrea “Regimentului” înseamnă, astăzi, cinci uniforme de dorobanţi şi cinci de artilerişti.
Armele sunt din lemn, replici ale celor de acum două secole, căci e complicat să achiziţionezi puşti şi săbii adevărate. Stelian Cojocaru vrea cu orice preţ să salveze de la dispariţie tradiţiile militare şi contează mult pe noua generaţie.
Nu a lipsit cuvântul de mulţumire al directorului instituţiei prof. Constantin Ciofu şi al profesorului coordonator al activităţii Florentin Botezatu.
  Totodată, cu acelaşi prilej, Mihaela Băbuşanu, participantă la manifestări din partea Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, a prezentat trofeul “Istoria fără manual”, trofeu câştigat de o echipă a Colegiului Antipa. Este vorba despre un proiect cultural interjudeţean pe teme de istorie a cărei a doua ediţii s-a desfăşurat în 21 noiembrie la Colegiul “Ion Neculce” din Târgu Frumos şi la care au participat 10 echipaje din 6 judeţe din Moldova. 
    Activităţile organizate la Colegiul Antipa s-au bucurat de o mare popularitate în rândul elevilor, aceştia arătându-se foarte interesaţi de semnificaţia zilei de 1 decembrie cât şi de menţinerea, conservarea tradiţiilor şi a elementelor de specific naţional.







luni, 23 noiembrie 2015

ISTORIA FĂRĂ MANUAL ed a II-a

Istoria fără manual” îşi continuă cu succes parcursul
*Colegiul “Grigore Antipa” din Bacău câştigător al celei de a doua ediţii
                                                                      

     Pornind de la convingerea că valoarea şi pasiunea ar trebui să stea la baza alegerilor pe care le facem în viaţă, un grup de profesori inimoşi şi-au propus să inoclueze această idee elevilor lor şi prin intermediul unui proiect denumit „Istoria fără manual”.Într-o perioadă în care frământările sociale şi goana după senzaţional ne domină existenţa proiectul şi-a continuat aşezat şi nestingherit traiectul ajungând cu succes la ediţia a II-a, ediţie care s-a desfăşurat de această dată la Liceul Teoretic “Ion Neculce” din Târgu Frumos, jud. Iaşi  în parteneriat cu primăria oraşului, coordonator al ediţiei fiind prof.dr. Sergiu-Constantin Enea.
Dealtfel primăria a fost reprezentată la eveniment prin persoana domnului viceprimar prof. Alexa Angheluş Ion care a adresat cuvântul de  salut din partea primăriei dorind proiectului viaţă lungă şi frumoasă.

Participantii au fost primiti cu o caldură deosebită . Mai mult, după cuvântul de bun venit adresat de directoarea instituţiei doamna prof. Corina-Diana Alexa-Angheluş, activitatea a debutat cu un program artistic pus în scena de  de  Ansamblul Moldovenesc Hora  de pe lângă Casa de Cultură “Garabet Ibrialieanu” din localitate ei înşişi elevi ai liceului  amintit(Paiu Bogdan, Zabulic Bianca, Alexa Florin, Arvinte Mădălina).

 Şi pentru că la Târgu Frumos vorbim de interculturalitate, reamintim că aici se află o importantă comunitate lipovenească. În acest sens o altă elevă a liceului şi reprezentantă a minorităţii de care faceam amintire pe numele ei Fadei Anca a interpretat o frumoasă melodie lipovenească, ca mai apoi Damian Raluca, elevă de clasa a 12-a la acelaşi liceu, deja o interpretă cunoscută  cu o voce distinctă şi extrem de plăcută,  să interpreteze câteva melodii moldoveneşti.
Echipajele şi toţi cei implicati în proiect s-au întrunit intr-o sală de clasă unde au urmat prezentări power point ale  insituţiilor participante, a zonei de provenienţă, a şcolii, a realizărilor fiecăruia.

A urmat apoi concursul propriu zis care a constat în teste de cultura generală din domeniul istoriei, proba “recunoaşteti monumentul istoric” şi un concurs de desene tot pe teme istorice care a conţinut 5 elemente obligatorii, extrase dintr-un plic de către  membrii juriului şi care au fost: omul preistoric, scut, rege, oaste şi ţăran.

Cumulând punctele adunate de la toate cele 3 probe, s-a constatat că echipajul Colegiului “Grigore Antipa” din Bacău s-a detaşat în câştigător, pe locul al II-lea echipajul Școlii din Orășeni – Deal judeţul Botoșani iar pe locurile III Şcoala Gimnazială nr. 1 Răuceşti din  Răuceşti, jud. Neamţ şi Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga” din Botoşani.

 Pentru adjudecarea trofeului pentru locul III s-a trecut mai apoi la întrebări suplimentare pentru departajare, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1 din Răuceşti jud. Neamţ adjudecându-şi în cele din urmă trofeul (pentru locul III).

Mențiuni - Școala Sfântul Andrei - Tăcuta, jud. Vaslui, Școala Gimnazială Sănduleni, Bacău, Liceul Teoretic Ion Neculce, Tg Frumos, Școala Gimnazială nr. 1 Săveni, Școala Preutești, Școala Gimnazială Trifești.

S-a putut remarca cu uşurinţă faptul că, toţi copiii implicaţi au fost extrem  interesaţi şi degajaţi nefiind presaţi de iminenţa vreunei note.

Ca o menţiune specială, toţi participanţii au remarcat prezentarea vie, extrem de atractivă (imagini corroborate fericit şi extrem de potrivit cu diferite fragmente musicale) realizată de echipajul Colegiului “Grigore  Antipa” din Bacău.

 În total, în acest proiect au  fost implicate 6 judeţe, 11 scoli, 15 profesori participanti şi aproximativ 35 de elevi din ciclul liceal şi gimnazial a căror nume merită cu prisosinţă reamintite:
Şi începem cu câştigătorii, elevii Colegiului “Grigore Antipa” din Bacău, coordonator profesor Florentin Botezatu,câştigători ai frumosului trofeu “Istoria fără manual”: Gumeniţa Corina, Ferăstrăoaru Florina (clasa a IX-a)  respectiv  Kashiwazaki Chievici Kevin, Burlacu Bianca Elena elevi acum ai  Colegiului Naţional “Vasile Alecsandri”(tot clasa a IX-a) participanţi la prima ediţie care şi-au dorit să continue proiectul practic alături de fostul lor profesor din gimnaziu.

Locul II, Școala Gimnazială Orășeni Deal Orășeni Deal, jud. Botoșani coordonator profesor Radu Bogdan Tanasă cu elevii Străchinaru Nadia - Cl.a VII-a, Ababei Francesca Daria şi Hobjilă Ionela - Cl. a VIII-a.

Locul III, Şcoala Gimnazială nr. 1 Răuceşti Răuceşti, jud. Neamţ coordonator profesor Anton Traian, cu elevii :Varvara David şi Humă Dragoş  clasa a VII-a

Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoşani, jud. Botoşani , coordonator profesor Dragoş Balasan cu elevii Antonio Ciubotariu , Raoul Ipate , Erich Lemny  clasa a IX-a 

Liceul Teoretic Ion Neculce Târgu Frumos, jud. Iaşi, coordonator profesor Sergiu-Constantin Enea cu elevii: Humă Florin, Feclistov Teodor, Manghiuc Alin, Ciutea Bianca, clasa a IX-a

Şcoala Gimnazială Preuteşti  din Preuteşti, jud. Suceava, coordonator professor Neculai Şchiopoaia cu elevii:  Anita Silvia , Birleanu Magdalena, Pislaru Eusebiu - toţi elevi în clasa a VI-a .

Școala Gimnazială Trifești Trifești, jud. Neamț  coordonator profesor Petrea Pavel cu elevii Duminică Ştefan, Pintilie Lorena, Ciustea Costel, Alexii Alexandru

Școala Gimnazială Nr.1 Săveni Săveni, jud. Botoşani, coordonator profesor Ciprian Băetu  cu elevii Ciubotariu Dumitriţa-Marina şi Loghin Alexandra, clasa a VIII-a

Şcoala Gimnazială Sf. Andrei, Tăcuta, coordonator profesor( si director) Lucian-Ovidiu Iftene cu elevii:  Apostu Ana-Maria,Stoleru Cosmin si Florea Ionuţ-cls.aVIII-a

Școala Gimnazială Nr.1 Sănduleni Sănduleni, com. Bacău , coordonator profesor  Tofan Maria Cristina cu elevii: 

Juriul a fost alcătuit din Mihaela Băbuşanu, expert bunuri de patrimoniu de la Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, prof Liliana Loghin  de la Liceul Teoretic “Ion Neculce”, Târgu Frumos şi Virgil Scripcaru, profesor de psihologie la Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga din Botoşani.

La final s-a trecut la inmânarea frumoaselor trofee inscripţionate cu numele proiectului „Istoria fără manual”,(realizate cu sprijinul primăriei oraşului Târgu Frumos),a  diplomelor pentru elevii şi profesorii participanţi, poze de grup şi inevitabila socializare, planuri de viitor şi schimburi de idei.

Ca un element inedit reamintim  faptul că toţi cei implicaţi în proiect au ceva în comun:sunt absolvenţii aceleaşi instituţii de învăţământ superior: Facultatea de Istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.   „Istoria fără manual”,  urmăreşte implicarea celor trei factori esenţiali familie – şcoală – comunitate, în asigurarea calităţii demersului didactic, în punerea în practică a noului curriculum şi formarea competenţelor necesare studierii istoriei altfel.

Instituţiile implicate sunt: Colegiul Grigore Antipa Bacău, jud. Bacău ; Liceul Teoretic Ion Neculce,Târgu Frumos, jud. Iaşi; Şcoala Gimnazială Nr.1 Sănduleni, comuna Sănduleni, județul Bacău;Şcoala Gimnazială nr. 1 Răcuceşti, Comuna Răuceşti, jud. Neamţ; Şcoala Gimnazială  Preuteşti, com. Preuteşti, jud. Suceava; Şoala Gimnazială Sfântul Andrei, Tăcuta, com. Tăcuta, jud. Vaslui; Şcoala Gimnazială Trifeşti , com.Trifeşti, jud.Neamţ; Școala Gimnazială Orășeni Deal Orășeni Deal, jud. Botoșani ; Școala Gimnazială Nr.1 Săveni Săveni, jud. Botoşani ; Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoşani, jud. Botoşani ; Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Bacău; Societas Pro Patrimonium, Târgu Frumos
Coordonatori proiectului sunt:Prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, Prof. Florentin Botezatu, Prof. Traian Anton, Prof. Radu-Bogdan Tanasă, Prof. Lucian-Ovidiu Iftene, Prof. Petrea Pavel, Prof. Neculai Şchiopoaia, Prof. Nicolae ROBU, Prof Ciprian BĂETU, Prof. Dragoş BALASAN, muzeolog Mihaela Băbuşanu

Proiectul reprezintă o încercare de învăţare a istoriei într-un alt mod decât cel din manuale. Într-un altfel de cadru, nonformal, elevii se simt mai degajaţi şi participă intens şi cu plăcere la activităţi. Necesitatea implementării acestui proiect rezultă din viziunea şi misiunea şcolii conform căreia nevoile şi înclinaţiile fiecărui copil vor fi dezvoltate, astfel încât fiecare să-şi recunoască valoarea şi să aibă încredere în potenţialul propriu. 

Vorbind despre proiectul “Istoria fără manual”, vorbim de o fericită îmbinare între tradiţie şi neconvenţional  în demersul didactic, cunoştinţele de istorie împărtăşite în această formă fiind extrem de uşor asimilate.
    Concluzionând , Istoria fără manual” se dovedeşte a fi  un proiect inedit dedicat elevilor care vor să se dezvolte şi să-şi descopere punctele forte, dobândind curajul de a fi ei înşişi.
Mai mult, acest proiect instigă  la autenticitate  ajutând elevii să-ţi descoperi valorile,  oferindu-le  îndrumare şi susţinere în procesul de autocunoaştere iar ca bonus: prieteni noi, locuri noi de văzut, socializare şi chiar puţină  distracţie!
 













miercuri, 18 noiembrie 2015

„ISTORIA FĂRĂ MANUAL” ediţia a II-a, 21 noiembrie 2015-Târgu Frumos

                                                    COMUNICAT
                                        „ISTORIA FĂRĂ MANUAL”
  Liceul Teoretic  “Ion Neculce” din Târgu Frumos, județul Iaşi  în parteneriat cu Primăria oraşului Târgu Frumos, vă invită SÂMBĂTĂ, 21 noiembrie 2015, orele 11, să participaţi la cea de a II-a ediţie a proiectului cultural artistic interdisciplinar regional “ISTORIA FĂRĂ MANUAL.
   Proiectul are un caracter regional în el fiind implicate cadre didactice şi oameni de cultură din, 6 judeţe, 11 scoli, 15 profesori participanti şi aproximativ 35 de elevi din ciclul liceal şi gimnazial.
Proiectul, care este unul cultural, artistic şi ştiinţific, se va desfăşura bianual, o dată pe semestru, într-o zi de sâmbătă din luna noiembrie şi una din luna mai, iar activităţile vor fi variate şi stabilite de fiecare partener care organizează manifestările.
 O descriere sumară a activităţilor propuse: întrebări de istorie generală, recunoaşterea unor locuri celebre din România şi din lume, prezentări power-point pe tematica proiectului, excursie documentară.
Coordonatorii proiectului şi-au  propus sa realizeze un o serie de activităţi cultural-artistice în care să fie îmbinate teme comune din istoria românilor în urma cărora elevii să îşi verifice cunoştinţele actuale şi să dobândească unele noi.
Istoria fără manual”,  urmăreşte implicarea celor trei factori esenţiali familie – şcoală – comunitate, în asigurarea calităţii demersului didactic, în punerea în practică a noului curriculum şi formarea competenţelor necesare studierii istoriei altfel.

COORDONATORII PROIECTULUI:
Prof. dr. Sergiu-Constantin ENEA
 Prof. Florentin BOTEZATU
 Prof. Traian ANTON
 Prof. Radu-Bogdan TANASĂ
Prof. Lucian-Ovidiu  IFTENE
 Prof. Petrea PAVEL
 Prof. Neculai ŞCHIOPOAIA
Prof. Nicolae ROBU
 Prof Ciprian BĂETU
Prof. Dragoş BALASAN
 Expert patrimoniu Mihaela BĂBUŞANU

CCOLABORATORI:
 Prof. Chiriac Oreste (Colegiul Gr. Antipa, Bacău)
Prof. Plotogea Nuţa (Colegiul Gr. Antipa, Bacău)
 Prof. Popovici Mihaela (Colegiul Gr. Antipa, Bacău)
Prof. Popa Cătălin (Colegiul Gr. Antipa, Bacău)         
Prof. Liliana Loghin (Liceul Teoretic Ion Neculce, Tg. Frumos)
Prof. Ciotu Iulian (Liceul Tehnologic Cajvana)
Prof. Crăescu Constantin (Şcoala Gimnazială Sf. Andrei, Tăcuta)
 Prof. Maxiniuc Cătălina (Şcoala Gimnazială Nr.1 Orăşeni Deal)
INSTITUŢII PARTICIPANTE:
Liceul Teoretic Ion Neculce Târgu Frumos, jud. Iaşi
Colegiul Grigore Antipa Bacău, jud. Bacău
  Şcoala Gimnazială Preuteşti Preuteşti, jud. Suceava
 Şcoala Gimnazială Sfântul Andrei Tăcuta, jud. Vaslui
Școala Gimnazială Orășeni Deal Orășeni Deal, jud. Botoșani
 Școala Gimnazială Nr.1 Săveni Săveni, jud. Botoşani
Şcoala Gimnazială nr. 1 Răuceşti Răuceşti, jud. Neamţ
Școala Gimnazială Trifești Trifești, jud. Neamț
Liceul Tehnologic Cajvana Cajvana, jud. Suceava
Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoşani, jud. Botoşani
Școala Gimnazială Nr.1 Sănduleni Sănduleni, com. Bacău
Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”,  Bacău
  Societas Pro Patrimonium, Târgu Frumos
Ca un element inedit putem menţiona şi faptul că toţi cei implicaţi în proiect au ceva în comn:sunt absolvenţii aceleaşi instituţii de învăţământ superior: Facultatea de Istorie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Responsabil al acestei  a II-a ediţii care se va desfăşura la Târgu Frumos este prof. dr. Sergiu-Constantin Enea, director prof. Corina-Diana Alexa-Angheluş (Liceul Teoretic  “ION NECULCE”)
Proiectul reprezintă o încercare de învăţare a istoriei într-un alt mod decât cel din manuale. Într-un altfel de cadru, nonformal, elevii se simt mai degajaţi şi participă intens şi cu plăcere la activităţi. Necesitatea implementării acestui proiect rezultă din viziunea şi misiunea şcolii conform căreia nevoile şi înclinaţiile fiecărui copil vor fi dezvoltate, astfel încât fiecare să-şi recunoască valoarea şi să aibă încredere în potenţialul propriu.

vineri, 6 noiembrie 2015

NE FACEM AUZIŢI

Ce ne facem cu adevărul?
în el ni se ascunde viitorul....




,,Bacău – Personalități ale locului" ediţia I-simpozion "Dimitrie Berea.Rememorare 40"-2 noiembrie 2015

Premieră culturală: ,,Bacău – Personalități ale locului: Dimitrie Berea. Rememorare 40”

Premieră culturală: ,,Bacău   Personalități ale locului: Dimitrie Berea. Rememorare 40”

Bacău, luni, 2 noiembrie 2015. Zi de toamnă, caldă, liniștită, nostalgică. Freamăt ușor de frunze, cu o cromatică rafinată în nuanțe diferite de gri și muștar, de galben-violet, ce transmit vibrații emoționale, corespondente armoniei și păcii. În fapt, un cadru propice pentru îndeletniciri artistice, pentru meditație și rememorări.
În ton cu această atmosferă tomnatică, bacoviană prin excelență, Muzeul de Artă din municipiul Bacău a găzduit o manifestare cultural-artistică desfășurată sub auspiciile unor valori care ne modelează identitatea, repere ferme ale continuității și destinului nostru istoric; tocmai de aceea, apărarea și promovarea constantă a valorilor culturale și spirituale românești trebuie să rămână o preocupare permanentă a societății autohtone, aflată, poate mai mult ca oricând, pe nisipuri mișcătoare, măturate de vânturi care bat din toate părțile.
Într-un atare context, inițierea și derularea unor proiecte care au ca scop repunerea în circuitul valorilor culturii naționale a unor personalități ale locului, este una salutară, benefică, ce merită susținută și sprijinită.
Ideea de a purcede la reconstituirea unor biografii uitate, mai puțin cunoscute sau promovate, mi-a încolțit în minte și s-a născut căutând comori păstrate cu sfințenie în lada de zestre a neamului românesc. Sprijinul a venit din partea unei mai vechi cunoștințe, Mihaela Băbușanu, muzeolog, expert bunuri cu valoare memorialistică/conservator bunuri culturale la Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” Bacău, care a subliniat necesitatea implementării unui proiect care să readucă în prim plan personalitățile marcante ale comunității băcăuane.
Și astfel, gândurile noastre au prins contur și s-au materializat în cadrul proiectului sugestiv intitulat ,,Bacău – personalități ale locului” (titlu modificat în urma unei propuneri binevenite și acceptate).
Iar prima ediție, o premieră în peisajul cultural băcăuan, a fost dedicată pictorului băcăuan Dimitrie Berea*, personalitate proeminentă a artelor plastice contemporane, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai post-impresionismului în pictură, ,,apostol al Școlii de la Paris”. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 40 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, iar ziua aleasă, adică cea de 2 noiembrie, a marcat și 107 ani de la nașterea pictorului.
În incinta Muzeului de Artă, renovat și repus în circuitul expozițional grație unui colectiv condus de muzeograful și artistul plastic Dionis Pușcuță, președintele Filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, au fost prezenți scriitori, poeți, istorici, critici literari și de artă, muzeografi, cadre didactice, reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice locale.
În cuvântul de deschidere, dna Mihaela Băbușanu a mulțumit celor prezenți pentru participare și a vorbit despre motivarea proiectului, al cărui principal scop îl reprezintă aducerea în atenția publicului larg a unor personalități băcăuane marcante, care și-au pus pecetea asupra culturii românești și mondiale.
La rându-mi, în completarea celor spuese de colega mea de proiect, am ținut să precizez că promovarea valorilor comunității băcăuane prin derularea unor astfel de activități favorizează dezvoltarea turimului cultural, ,,pelerinajul cultural”, că orașul Bacău se încarcă astfel cu noi repere cultural-identitare pe harta traseelor culturale, fapt ce va determina o creștere a anvergurii de imagine a orașului Bacău, o deschidere de noi drumuri în dialogul intercultural, un proiect de imagine ce sa va răsfrânge pozitiv atât asupra românilor, care vor dobândi un capital de încredere mai mare în propriile valori, cât și asupra străinilor, care vor primi un mesaj pozitiv despre ceea ce este orașul Bacău, România.
A urmat apoi Dionis Pușcuță, cu un interesant expozeu despre pictorii moderniști și postmoderniști, cu referiri la lucrările aflate în colecția muzeului, cele mai multe dintre ele semnate de pictori băcăuani, printre acestea numărându-se și șase lucrări ale pictorului Dimitrie Berea, două dintre ele aparținând muzeului băcăuan, celelalte patru provenind din colecții particulare. De asemenea, dl Pușcuță a prezentat și câteva lucrări originale despre viața și opera lui Dimitrei Berea, precum și una dintre puținele sale scrieri, dar de o mare importanță pentru fenomenul artistic mondial, intitulată ,,Manifestul venețian”. Domnia sa a mai prezentat din colecția personală o fotografie a pictorului, donată de acesta Liceului ,,Ferdinand”, în 1967, cu o frumoasă dedicație, refuzată însă de conducerea instituției, deoarece liceul se numea pe atunci ,,Bacovia”, ca   și o altă lucrare de excepție, respectiv primul volum al albumului ,,Artiși plastici băcăuani în colecțiile Muzeului de Artă”, editat de Consiliul Județean Bacău – Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”, ce își propune ,,să restituie și să reactualizeze operele și personalitățile unor artiști reprezentativi și valoroși ai Bacăului”.
Creația, tumultoasa și scurta viață a lui Dimitrie Berea, cu tot ineditul ei, au făcut obiectul prezentării mele, completată cu imagini și citate din referirile critice ale unor personalități de seamă ale vieții culturale și artistice din întreaga lume.
În alocuțiunile rostite, invitații la eveniment au făcut referiri la proiectul lansat cu această ocazie și au făcut și o serie de propuneri demne de luat în seamă și de pus în aplicare. Astfel, dramaturgul Viorel Savin, care printre altele a amintit un aspect cu totul special, legat de importanța rolului pe care l-au jucat femeile în viața unor scriitori, poeți și artiști plastici băcăuani precum Nicu Enea, George Bacovia sau Dimitrie Berea, a recomandat ca proiectul să se numească Personalități ale locului (și nu locale cum apărea inițial), ,,fără alte argumente, că doar se înțelege”. Propunerea a fost susținută și de istoricul și publicistul Ioan Mitrea, care a lansat o provocare criticilor de artă, pe care i-a îndemnat să publice o monografie completă Dimitrie Berea, tradusă în principalele limbi de circulație internațională. Având în vedere caracterul comemorativ-omagial al manifestării, la inițiativa aceluiași Ioan Mitrea, publicul prezent a ținut un moment de reculegere în memoria pictorului băcăuan, dar și a victimelor catastrofei de la București.
Profesorul și publicistul Ioan Dănilă i-a felicitat pe inițiatorii acestui demers și a recomandat extinderea proiectului și spre alte domenii, ținând cont de criteriile de alegere a personalităților. O altă intervenție a venit din partea dlui Pușcuță, care a solicitat ca una dintre străzile Bacăului să poarte numele pictorului Dimitrie Berea (Războieni, de exemplu, acolo unde a locuit o perioadă pictorul băcăuan), iar consilierul local Ilie Bârzu a promis că va suține proiectul. Consilierul județean și poetul Dumitru Brăneanu, managerul de proiect al Festivalului ,,Toamna bacoviană”, a evidențiat importanța unui astfel de proiect, căruia îi va oferi tot sprijinul, și a îmbrățișat ideea ca fiecare manifestare cuprinsă în proiectul nou lansat să apară într-o broșură de popularizare și promovare a valorilor comunității băcăuane. Manifestarea s-a încheiat cu prezentarea unui film în care s-au perindat prin fața ochiului, tablouri semnate de Dimitrie Berea, pe un fond muzical bine ales pentru un astfel de moment.
Și o mențiune cu mulțumiri din tot sufletul: programul artistic al manifestării a fost susținut cu măiestrie și inspirație în alegerea repertoriului de Cvartetul ,,Dolce” al Colegiului Național de Artă ,,George Apostu” din Bacău, în următoarea alcătuire:
vioara l – Rotariu Daniel-Andrei  (cls. a Xl – a ), vioara a ll-a – Roșu George-Ștefan  (cls. a Xl – a ), violă – Ioja Melinda-Mihaela (cls. a Xll – a), violoncel -Dionisie Andreea-Alina (cls. a Xl – a ). Profesor: Codrin Stan. Programul muzical: Walzer nr. 2 – Dimitri Shostakovich, Por Una Cabeza – Carlos Gardel, Canon in Re – Johann Pachelbel.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bacău, Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu” și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău. Coordonatori de proiect: Romulus Dan Busnea și Mihaela Băbușanu.
Romulus Dan BUSNEA

duminică, 1 noiembrie 2015

"Bacău-personalităţi ale locului" ediţia I- Simpozionul "Dimitrie Berea.Rememorare 40"

Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" și Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, vă invită să participați la simpozionul "Dimitrie Berea.Rememorare 40" , în cadrul primei ediții a proiectului "Bacău-personalităţi ale locului".
Evenimentul va avea loc LUNI 2 noiembrie, orele 12, la Muzeul de Artă Bacău, str Nicolae Titulescu nr 23
Coordonatori eveniment:
Busnea Romulus Dan
Mihaela Băbuşanu