Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 8 ianuarie 2020

Virginia Popescu despre "Stejarul cu flori de cireş/The cherry blossom oak tree"


În final, aş dori să mă opresc asupra unui  poem tulburător de frumos care ne deschide perspectiva a numeroase simboluri :

Ziua-nvierii –
în livada cu vişini
cântă iar cucul

Cucul anunţă aici renaşterea naturii la viaţă, odată cu cea a Mântuitorului. Un haiku cu o mare încărcătura emoţională care ne îndeamnă la o profundă meditaţie asupra sensurilor majore ale vieţii, ale morţii dar şi  ale speranţei de a renaşte printr-o operă de artă, o creaţie literară.  Livada cu vişini, aluzie la celebra piesă a lui Cehov, cuprinde toate aceste sensuri. Ce lăsăm după noi ? Un pom sau o livadă, uncopil sau mai mulţi, o casă sau o creaţie artistică ?
Prima copertă ilustrează titlul volumului, cealaltă o infăţişează pe autoare, îmbrăcată în chimono care ne duce cu gândul  la un ritual al ceaiului."O figură meditativă, doi ochi albaştri verzui puţin melancolici. La ce se gândeşte ea oare ?"
(Virginia Popescu despre volumul de haiku "Stejarul cu flori de cireş / The Cherry Blossom Oak Tree", autor Mihaela Băbuşanu)


Niciun comentariu: