Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

luni, 30 septembrie 2024

🌳 Rădăcini...

Familia NIŢĂ, este una dintre cele 4 familii întemeietoare de sat alături de celelalte familii de răzeşi: BĂBUŞANU, MITACHE, LUPAN și BECIU.
Dealtfel, aceste ultime patru familii, apar menţionate după bătălia de la Podul Înalt, Vaslui, cu numele de familii de RĂZEŞI, ele remarcându-se prin fapte vitejeşti în această luptă şi primind drept răsplată,din partea domnitorului Ştefan cel Mare, moșii în aceste locuri.
Astăzi, regăsim aici, doar două dintre familiile menționate mai sus.
Iar familia BĂBUŞANU, încă dăinuie peste timp, alături de toate celelalte frumoase familii care s-au înrădăcinat ulterior, aici, în Băbușa.

sâmbătă, 28 septembrie 2024

vineri, 27 septembrie 2024



❤Brusturoasa


„Avangarda XXII"-2024

Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” a organizat în zilele de 20 și 21 septembrie, a XXI-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII”.
În prima zi, la Pensiunea „Balta Albastră” din satul Siret, comuna Letea Veche au avut loc „Itinerariile „Avangardei” și Colocviul ,,Rolul criticii literare în confuzia de valori“, cu Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov, Simona Grazia Dima, Lucian Strochi, Balász F. Atila și Mihaela Grădinariu. De asemenea, Medalionul literar „Christian W. Schenk - poetul și traducătorul”, prezentat de Petre Isachi și au fost oferite premiile Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Bacău, Fundației Culturale ,,Georgeta și Mircea Cancicov”, Asociației Culturale ,,Familia Lecca” și Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria” - Filiala ,,Colonel Corneliu Chirieș” Bacău.
La finalul zilei Salonul Cărții „Avangarda XXII”, ediția 2024, pentru cărți de poezie, de proză, de eseu și critică literară și de istorie culturală, monografie, memorialistică, jurnal, interviuri și publicistică.
A doua zi a debutat cu deplasarea, la Parohia „Precista”, unde a avut loc Colocviul ,,Creștinism și protestantism: convergență sau divergență?”, cu Pr. Mihai Tomozei, pr. Iulian Adam, pr. Alexandru Nistor, Mihai Vladu, dar un scurt program de muzică liturgică, susținut de Claudia Vasilache.
Iar în ultima parte din program, la Centrul de Cultură ,,George Apostu” va putea fi vizitată expoziția de grafică a pictorului băcăuan Ioan Burlacu, prezentată de Lucian Strochi. Tot acolo, Constantin Hărăbor a înmânat o diplomă oferită de pr. dr. poet Dumitru Ichim (Canada).
Soprana Claudia Vasilache și interpretul de muzică folf Florin Țuțuianu au emoţionat şi impresionat publicul prin interpretări ale unor arii, caţonete şi melodii.
Felicitări neobositului Victor Munteanu, iniţiatorul şi coordonatorul acestui eveniment.
Festivalul Avangarda, prilej de interacţiune, de legarea unor noi şi frumoase prietenii, de a ne cunoaşte între noi, de a ne citi .
Şi uite aşa, în acest context, gândul îmi zboară şi către oamenii şi vremea în care funcţiona Cenaclul “Octavian Voicu”, care a fost punct de plecare şi de sprijin pentru mulţi dintre noi.
Sănătate, felicitări şi mulţumiri poetului, actorului şi “regizorului” festivalului, Victor Munteanu& familiei domniei sale!
Sursa foto: Alina Munteanu









luni, 23 septembrie 2024

Say it's true, there's nothing like me and you...

This song will reminds us all to somehow believe that there is still a slightest
 chance of having the best love story that is yet to be told and unfold. 
May the whole universe conspire to fulfill our desires, of this kind or of any other!

duminică, 22 septembrie 2024

Miley Cyrus - The Backyard Sessions - "Jolene"

What it feels like to be an Aries Moon & Pisces Sun (in lyrics)

𝐒𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐫𝐢 𝐒̦𝐭𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞 „𝐀𝐜𝐭𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐚𝐯𝐢𝐚𝐞 𝐌𝐞𝐫𝐢𝐝𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬” 2024

50 de ani de muzeografie vasluiană! La mulţi ani, dragi colegi!
Mulţumesc pentru invitaţie, pentru colaborare, pentru prietenie!
Mă simt minunat la Vaslui alături/dimpreună cu voi!
Felicitări pentru toate eforturile, reuşitele şi evoluţia voastră spectaculoasă de-a lungul anilor!
Lucrările sesiunii s-au desfășurat pe următoarele secții: Arheologie și Istorie Veche, Secția de Artă și Civilizație Medievală , Istorie Modernă și Contemporană, Numismatică și Medalistică , Etnografie și Artă populară, Secția Pedagogie Muzeală , Artă Modernă și Contemporană românească, Conservare – Restaurare dar şi o secțiune de dezbateri pe tema Managementului muzeal, la care au fost prezenți manageri ai muzeelor din țară.
Este îmbucurător faptul că toate eforturile voastre sunt apreciate de comunitate dar şi de autorităţile locale care au ales să vă fie alături, inclusiv cu prilejul acestui moment festiv care a avut loc la Centrul Cultural Județean „Dimitrie Cantemir” din Vaslui: primăria şi primarul Municipiului Vaslui, Lucian Branişte, Consiliul Judeţean Vaslui şi preşedintele său Ciprian Trifan, dovadă a respectului şi aprecierii pentru munca specialiştilor acestei instituţii. De asemeni, la eveniment au fost prezenţi, subprefectul judeţului Vaslui, Mircea Gologan, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Vaslui , Poliţia, ISU, profesori, elevi olimpici la disciplina istorie, oameni de cultură şi public larg.
Nu ne facem treaba pentru a culege laude, însă ce bine este când eforturile îţi sunt înţelese, sprijinite şi apreciate aşa cum se cuvine. De asta da, avem cu toţii, mare nevoie!
Am avut ocazia să urmărim şi un film care a adus în prim-plan momentele-cheie ale evoluției instituţiei. Evenimentul s-a încheiat cu un concert susținut de trupa „Four Music” și Alex Maxim (finalist Vocea României sezonul trecut), oferind astfel publicului, un moment artistic deosebit.
Felicitări dnei director Ramona Mocanu şi întregului colectiv al instutuţiei!
Faptul că peste 100 de invitaţi au ales Vasluiul cu acest prilej, spune multe despre evoluţia frumoasă a insitutuţiei, despre eforturile susţinute ale conducerii şi colectivului instituţiei, despre disponibilitatea şi ospitalitatea dumneavoastră!
Ramona Palade, Albert Grecu, Anca Iordachi, Marian Antoniu, Laurenţiu Chiriac, vă mulţumesc pentru tot! Mulţumesc tuturor colegilor din Muzeul “Ştefan cel Mare” Vaslui! Sunteţi o echipă frumoasă!
Mă bucur că am putut fi alături de voi, cu prilejul acestui minunat moment aniversar!



















joi, 19 septembrie 2024

🌸🙏👘 Concursul Naţional "Dumitru Radu"-2024

Sunt bucuroasă și onorată să primesc acest premiu, cu atât mai mult cu cât acest concurs este organizat in memoriam Dumitru Radu, băcăuan de al nostru, pe care am avut privilegiul de a-l cunoaște, care m-a încurajat încă de la primele mele încercări de acest fel, asigurându-mă că sunt pe drumul cel bun.
Nu în ultimul rând, mulţumesc Petru Done&Deşteptarea!
https://www.desteptarea.ro/marele-premiu-al-concursului-national-de-haiku-2024-a-ajuns-in-bacau/


marți, 17 septembrie 2024

POEZIE LA NISIP, ediția a V-a, 5-8 sept. 2024, Corbu, Constanţa

POEZIE LA NISIP, ediția a V-a, 5-8 sept. 2024, Corbu, Constanţa
Organizatorii şi coordonatorii evenimentului au fost Daniela Varvara şi Iulia Pană, membre ale Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. Eveniment organizat cu sprijinul primăriei Corbu.
Mulţumesc pentru invitaţie, Daniela!
Felicitări pentru reuşita acestui eveniment deosebit, felicitări tuturor celor implicaţi, organizatori, participanţi, sponsori!
Sursa foto: pagina festivalului şi arhiva personală








duminică, 15 septembrie 2024

COLOCVIUL NAŢIONAL cu tema „32 DE ANI DE HAIKU LA CONSTANŢA, 5-7 septembrie 2024

Agenda un pic prea aglomerată din ultima vreme, nu mi-a permis să amintesc şi să scriu despre unele evenimente desfăşurate la început de septembrie, la Constanţa şi Corbu (jud. Constanţa), aşa că revin în aceste zile asupra lor. Încep astăzi, scurta lor prezentare, amintind de Colocviul Naţional de HAIKU de la Constanţa.
Constanța este unul dintre puţinele oraşe din România despre care putem spune că are o tradiţie în ceea ce priveşte lirica japoneză, Societatea de Haiku din Constanţa, revista “Albatros” şi Festivalul Internaţional de Haiku de la Constanţa fiind fondate în anul 1992, aşadar, în 2024 vorbim despre cea de a 32-a ediţie, aspect care spune foarte multe despre consecvenţa, seriozitatea şi competenţa în acest domeniu al gazdelor noastre.
Constanţa este legată de Japonia şi prin acordul de înfrățire, semnat în anul 1977, cu orașul Yokohama.
Activitatea a fost coordonată de către doamna Laura Vaceanu, preşedinta Societăţii de Haiku din Constanţa şi a fost organizată de Societatea de Haiku Constanța în colaborare cu ,,Asociația Culturală Flori-Rodica Tighici Iacomi” și Revista ,,InterArtes”, fiind găzduită de
Biblioteca colorată, Tomis Mall, Constanța în intervalul 5-6 septembrie şi de Biblioteca Căminului Cultural Naum Pocorschi din Jurilovca în ziua de 7 septembrie 2024.
Mulţumesc pentru invitaţie! M-am simţit ca acasă, din nou!
Felicitări organizatorilor şi participanţilor la această ediţie!














joi, 12 septembrie 2024

📖 Lansare de carte Dumitru LECCA

Am fost onorată să mă ocup de organizarea şi moderarea evenimentului prilejuit de lansarea de carte a domnului Dumitru LECCA. Dle Lecca, vă mulţumesc pentru încrederea oferită!
“Vis împlinit” (Editura Magic Print Oneşti, 2024), autor Dumitru Lecca. Este a doua carte autorului dedicată baschetului, pe care l-a slujit cu pasiune şi devotament. Dacă în volumul lansat anul trecut, „Mingea buclucaşă”, apărută la aceiaşi editură, regăseam amintiri din minunata lume a baschetului, mai exact povestiri din cariera domniei sale de jucător, în „Vis împlinit”, Dumitru Lecca îşi continuă relatarea amintirilor, de această dată despre cariera domniei sale de antrenor.
Dumitru Lecca, descendent al familiei de boieri Lecca, cunoscuți militari de carieră și politicieni, şi-a dedicat viaţa sportului, excelând atât în cariera de jucător cât şi în cea de antrenor.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de către managerul instituţiei, Alin Popa, care a făcut şi o scurtă incursiune în istoria familiei Lecca.
Despre această apariţie editorială, despre eveniment dar şi despre omul Dumitru Lecca au vorbit mai apoi arhivistul Vilică Munteanu, prof.univ.dr. Radu Ababei, binecunoscutul om de sport Dorin Arădăvoaicei, subprefectul Gabriel Lupu şi scriitoarea Cecilia Moldovan.
Evenimentul a fost presărat cu momente muzicalo-poetice susţinute de către artistele folk Angela Şipoş, Denisa Dumitrache (membră a Asociaţiei Nevăzătorilor Bacău) şi poeta SElena Cristina.
La eveniment au participat şi elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bacău, scriitori, istorici, sportivi, ziarişti, oameni de cultură.
Pentru noi a fost o onoare să îl avem şi cu acest prilej în mijlocul nostru, este un om de la care putem cu totii învăţa ce înseamnă nobleţea, simţul moral, simţul datoriei, verticalitatea, curajul, dl Lecca este si poate fi un model pentru noi si pentru generaţiile care vor urma.
O viaţă traită potrivit crezului „cu viaţa de antrenor eu niciodata n-am glumit” la fel ca in cantecul bine cunoscut de noi toti.„Acesta este trofeul suprem pe care mi l-a oferit Baschetul, asa că, la sfarsitul povestii, pot spune; VIS IMPLINIT”.
În altă ordine de idei, dar nu în cele din urmă, este important de menţionat faptul că Dumitru Lecca, a donat de curând, Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, uniforma diplomatică a tatălui său, George Lecca, diplomat de carieră, ministru plenipotențiar al României la Stockholm în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Vă doresc multă sănătate şi alte şi alte vise împlinite, dle Lecca!