Dincolo de orice, rămân doar urmele pe care le lași în viețile celorlalți

În urma invitației primite de la domnul Gheorghe Cancel, pe care îl admir pentru dedicarea sa, pentru implicare, pentru sufletul bun și pentru energia pe care o pune neobosit în slujba comunității, am încercat să răspund întrebării lansate de el: Cum se vede, din țară, ceea ce faceți pentru comunitate?

Sincer, aș începe prin a spune câteva cuvinte strict despre experiența mea. Nu sunt sigură că sunt mulți cei care știu sau care au văzut ce am făcut până acum ori ce fac, în general, pe lângă serviciul propriu-zis și alte activități mai vizibile. Am colegi care nu îmi cunosc preocupările, poate prieteni care nu știu nimic despre ele. Poate și pentru că acest tip de implicare se întâmplă, de cele mai multe ori, în liniște, departe de vizibil.

Atunci când îți dedici timpul personal donațiilor, activării grupurilor de profil, inițierii de evenimente culturale, promovării culturii sau, mai complex, creării și întreținerii unor comunități, nu mai rămâne mult loc pentru vizibilitate. Nu te preocupă asta. Dar, la un moment dat, ajungi să înțelegi că este nevoie și de ea, pentru că este nevoie de sprijin.

În tot acest parcurs, inevitabil, iei timp de undeva: poate de la familie, poate de la copilul tău. Și, în același timp, sunt fapte pe care nu simți nevoia să le strigi în gura mare. Cineva m-a întrebat la ce îmi folosește să „îmi pierd timpul” cu toate acestea, din moment ce nu primesc nimic în schimb. Adevărat, nu primesc nimic măsurabil. Dar există acea convingere, aproape euforică, că ceea ce fac are sens.

O fotografie de la un eveniment cultural sau comunitar nu aduce like-uri, simpatii, susținători sau admiratori. Nu se compară cu o poză într-o rochie sclipitoare, cu părul aranjat de un hair stylist și un machiaj profesionist. Astfel de lucruri, în general, nu atrag. De multe ori nici nu se văd. Și puțini sunt cei care te apreciază pentru ele. Nu mă refer la diplome sau premii — care, de altfel, ajung uneori la persoane ce nu au ridicat nici măcar un deget pentru susținerea reală a culturii sau a comunității.

Și totuși, dacă felul tău de a fi, de a simți și de a trăi este să te dedici comunităților, cauzelor și ideilor în care crezi, atunci nu ai voie să te oprești.

Așa este domnul Gheorghe Cancel și Asociația „Arta în dar”. Acolo am văzut, poate pentru prima dată, ce înseamnă implicarea adevărată: sprijin venit din partea oamenilor simpli, voluntariat făcut din suflet, gesturi care nu sunt uriașe, dar sunt constante și semnificative, fără așteptarea validărilor sau a aplauzelor.

Aici, binele este practicat. Aici există generozitate. În Nicolae Bălcescu, județul Bacău, câțiva oameni fac lucruri minunate, iar noi ar trebui să ne mândrim cu ei și să îi sprijinim, măcar cu vorba, ideal ar fi și cu fapta.

Pentru că, da, atunci când ai acest fel de a fi în tine, trebuie să mergi înainte cu tot sufletul, chiar dacă munca ta, cel puțin la început, nu se vede, nu este aplaudată la scenă deschisă și nu este premiată. Dincolo de orice, rămân doar urmele pe care le lași în viețile celorlalți.