Vă mulțumesc, maestre! Mă onorează considerațiile dvs.

„ primul sărut -
stârnită de nicăieri
o avalanşă

(Mihaela Băbușanu)

„Aveți de a face cu un text care evită pe cît poate stilul discursiv. Nu folosește propoziții, ci fragmente verbale corect structurate sintactic. Ele evocă două lucruri total diferite. Din domenii cu totul străine unul de altul. Fără nicio tangență între ele. Organizarea internă sintactică a celor două părți este și ea diferită. Se poate presupune doar că partea a doua este o digresiune, un vag apropo la prima.

Nu se pomenește în text de vreo emoție. Nici de autor, nici de om. Lipsesc și obișnuitele figuri de stil augmentative care sînt delectarea cititorului ahtiat de poezie.
Dacă suntem generoși, putem considera textul drept unul laconic. Este concis, concentrat, comprimat. Este evidentă în el o tensiune provocatoare. Autorul este cu siguranță o persoană reținută, discretă, austeră. Și nu îi place să ne dea mură în gură înțelesurile. Preferă să ne servească o mică enigmă.
Punând alături cele două fragmente verbale ne solicită o cooperare inteligentă, subtilă și generoasă. Ceva, ceva se întîmplă între ele, se atrag și par să gliseze unul spre altul, în ciuda distanței aparent incomensurabile. Și, dacă dăm curs sugestiei, și primul sărut stîrnește, ca de nicăieri, o avalanșă emoțională.
Juxtapunerea este, cum se vede, o provocare. Ea invită cititorul la constatarea și depășirea unui impas. La găsirea unei legături surprinzătoare între două lucruri aparent incongruente. La încercarea hazardată și curajoasă de a închipui o corespondență doar sugerată de textul unui haiku. Cratima se dovedește a fi semnul unui spaţiu virtual de rezonanţă în care se promulgă în cele din urmă o lege unicat: legătura indisolubilă dar profund misterioasă dintre sărut şi avalanșă.”

Corneliu Traian Atanasiu