Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

joi, 14 mai 2026

Japonia departe-aproape de Bacău”,-„De la Sadako până în prezent: cocorii ca simbol al păcii și speranței în vremuri nesigure”

Astăzi am avut bucuria de a participa, în calitate de invitați, la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești desfășurată la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, unde am avut ocazia să prezint publicului un scurt istoric și profil al proiectului cultural „Japonia departe-aproape de Bacău”, eveniment devenit deja o frumoasă tradiție a orașului nostru. În continuare, a avut loc atelierul de origami „De la Sadako până în prezent: cocorii ca simbol al păcii și speranței în vremuri nesigure”, susținut de colaboratoarea mea din proiect, Lucia Pădurariu, la care au participat aproximativ 40 de studenți și cadre didactice. Am dat astfel startul realizării lanțului de cocori pe care ne dorim să îl expunem în holul Universității „George Bacovia”, spațiul care va găzdui, pe 1 iunie, de la ora 10:30, ediția a VIII-a a evenimentului „Japonia departe-aproape de Bacău”. Ne propunem să construim împreună un lanț de cocori din hârtie, inspirat de tradiția japoneză a celor 1.000 de cocori, simbol al speranței, păcii și dorințelor împlinite. Dacă simțiți că vreți să fiți parte din acest moment simbolic, vă încurajăm să creați și să aduceți un cocor origami realizat de voi, mic sau mare, simplu sau colorat. Fiecare contează. Împreună îi vom lega într-un lanț al speranței, al păcii și al legăturii dintre culturi. Este un gest simplu, dar plin de semnificație: fiecare cocor va spune o poveste. Într-un context tot mai încărcat și nesigur, alegem să transmitem, din Bacău către lume, un mesaj de pace, speranță și apropiere între oameni și culturi. Împreună vom aduce Japonia mai aproape de Bacău! Vă așteptăm alături de noi la evenimentul deja de tradiție „Japonia departe-aproape de Bacău”, ediția a VIII-a, pe 1 iunie 2026, de la ora 10:30, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău.

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu