Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

miercuri, 27 mai 2026

Mențiune la concursul „Lyrical Flashes” pentru senryu

✨ O mențiune, de această dată pentru un alt gen de poezie japoneză, senryu, la concursul „Lyrical Flashes”, ediția martie-aprilie 2026, având ca temă „Postul”. Pentru cei care nu știu, senryu este o poezie japoneză scurtă, asemănătoare haiku-ului ca structură (5-7-5), dar axată pe ironie sau satiră, spre deosebire de haiku, care surprinde, de obicei, un moment trecător din natură sau o emoție intensă.

Mă bucur, cu atât mai mult cu cât, în ultima vreme, nu prea am mai avut timp nici pentru citit sau pentru a scrie ceea ce îmi doresc, nici pentru participări la concursuri literare. Mare parte din timpul meu a fost consumat de finalizarea unor proiecte și lucrări cu deadline-uri sau de tot felul de proiecte și activități, desigur interesante ori necesare, dar care îmi ocupă, uneori, mai mult timp decât aș vrea. 🌸


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu