🫶 Gabi, Câmpulung Moldovenesc, revedere

Am revenit la Câmpulung Moldovenesc, pe Valea Seacă, să o revăd pe Gabi, fosta mea colegă de facultate și prietena mea de suflet, care locuiește în Germania și care s-a întors pentru câteva zile la casa părintească. Și, ca de fiecare dată, locul acesta mi-a dat sentimentul acela special că ești binevenit, că te întorci într-un loc în care ai fost așteptat și în care, chiar dacă au trecut anii, ceva din tine a rămas acolo.

Desigur, casa părintească nu mai este la fel fără Neculai și Elena Maruseac, care s-au stins mult prea devreme și, atât de dureros, unul după altul. Oamenii aceia dragi, care mă primeau de fiecare dată cu brațele deschise, nu mai sunt aici să ne întâmpine, dar au rămas în amintirile noastre și în tot ceea ce au însemnat pentru noi. Am aprins o lumânare la mormântul lor, cu recunoștință pentru tot ce au fost și pentru toate amintirile frumoase pe care ni le-au lăsat. Iar printre cele mai frumoase dintre ele se află, desigur, Gabi. Gabi este omul căruia îi pot spune aproape orice și despre care știu că, la rândul ei, îmi poate spune orice, bucurii, neliniști, întrebări, gânduri și lucruri pe care poate nu le-ar spune oricui. Am fost despărțite de distanță, de ani, de contexte și de vieți care au luat uneori direcții diferite, de probleme și de toate încercările pe care ni le pune timpul în cale. Ea locuiește în Germania, eu în România, fiecare dintre noi are propriile zbateri, propriile griji și propriul drum, iar timpul pare să nu ne mai ajungă nici pentru lucrurile pe care le iubim, cu atât mai puțin pentru oamenii dragi pe care am vrea să-i vedem mai des. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, am rămas prietene Poate că prietenia adevărată nu înseamnă să fii prezent în fiecare zi, ci atunci când vă revedeți, chiar după mai mulți ani, să simți că nimic important nu s-a schimbat. Așa am fost noi. Ne-am așezat la povești, am râs, am rememorat amintiri și am recuperat parcă, în câteva ore, anii în care nu ne-am văzut.Iar alături de Gabi ni s-au alăturat Adina, Luminița, sora Gabrielei, și Dana, completând bucuria acestei revederi.

Casa s-a schimbat, oamenii au plecat, anii au trecut, iar viețile noastre au luat-o pe drumuri diferite. Și totuși, unele lucruri au rămas la fel: prietenia noastră, amintirile și sentimentul că, oricât de departe ne-ar duce viața, atunci când ne regăsim, ne întoarcem, de fapt, exact în punctul din care am plecat.