Postări

Imagine

Oameni dragi

Imagine

Cum să le rezişti?

Imagine

Prieteniile din facultate chiar ţin o viaţă

Imagine
Vara asta se împlinesc un număr de ani de când am terminat facultatea (Universitatea “Ştefan cel M are” din Suceva), unde am legat prietenii pe viață.Așa auzeam prin liceu,  prieteniile din facultate se leagă pe viață  și abia așteptam  să încep cursurile pentru a-mi cunoaşte prietenii pe care-i voi avea până la capăt de drum…încercam să îi identific “din prima”..care ar putea fi? Îmi amintesc vag primul curs...ce emoţii, ce speranţe, ce vise....cred că am fost rugaţi să ne prezentăm, nu îmi mai amintesc clar. Dintre toate prezentările şi feţele de atunci,  am ţinut minte foarte clar foarte puţine şi, în mod cu totul special una singură. O domnișoară slabă, înaltă  cu părul șaten/roşcat ondulat natural, extrem de delicată şi cu bun simţ. Era Alina, care a devenit prima mea prietenă din facultate.În lunile primului semestru cercul nostru s-a conturat. Eram acei studenți care puneam burta pe carte atunci când trebuia dar nu ratam nici o ieșire la cafea sau o ...

Promit

Imagine

Rămas bun, EUGEN ŞENDREA!

Imagine
A fost prima persoană pe care am cunoscut-o când am păşit pentru întâia dată în Bacău, ca tânără absolventă a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu măreaţa intenţie de a candida pentru cele câteva posturi de muzeograf si custozi scoase la concurs de Muzeul „Iulian Antonescu” din Bacău, care abia îşi mutase patrimoniul în clădirea nouă şi impunătoare din strada 9 mai nr 7, director fiind la acea vreme domnul Viorel Căpitanu. Eram împreună cu unchiul meu, caricaturistul Constantin Chirilă care mă sunase la Suceava să mă anunţe de posturile scoase de concurs, în speranţa că voi fi interesată şi că aşa va avea şi el o rudă în acelaşi oraş,aproape, şi care tocmai mă însoţise să îmi depun dosarul (nu cunoaşteam deloc oraşul). Atunci ne-am întânit cu domnul Eugen Şendrea..... vesel exuberant, carismatic, pontos...m-a intrebat cine sunt, ce hram port, ce studii am şi mi-a spus că sigur o să iau concursul...a făcut cinste cu un suc (mie), şi o bere unchiului (pasămite erau prieteni v...

Bataie de joc din partea Atlassib pentru călătorii către Moldova

Imagine
Vreţi umilinţă, mizerie, rele tratamente? Vreţi să nu ştiţi cât mai aveţi de aşteptat, pentru ce aşteptaţi, care este ora de plecare, care este ora de sosire? Vreţi dezinformare, neinformare, comportament BĂDĂRĂNESC? Atunci puteţi alege cu toată convingerea compania ATLASSIB şi pe agentul companiei DEAC CORNEL de la Sibiu. Până la Sibiu, călătoria în linii mari a fost una acceptabilă (cu mici minusuri care  în acest context deja îşi pierd importanţa). Odată ajunşi aici a început marea translatare (într-un autocar ce sosise din Italia) şi marea aşteptare…ba că a fost accident pe autrostradă, ba că a fost blocaj nu ştiu pe unde, ba că trebuie să sosească o altă cursă de Germania, ba una de la Londra, ba alta din Italia. Toţi ceilalţi pasageri din alte zone ale ţării soseau şi plecau în regiunile şi oaşele lor NUMAI cei pentru destinaţia Moldova, respectiv Braşov, Bacău, Iaşi, Rădăuţi, Dorohoi, Botoşani, Vaslui, Oneşti, Bârlad etc au fost puşi să aştepte nu mai puţin de 4 ore!!!! ...

Viorel a plecat la cele veşnice! Dumnezeu să îl ierte! :(

Imagine

I'm Back!

Imagine
Imagine
Imagine
acelaşi cuplu- în urma vaporului o altă vară
Imagine
noua dragoste- picurând miere dulce în ceaşca de ceai   
Imagine

http://devorbacutine.eu/ia-ti-o-femeie-pe-care-inaintea-ta-iubit-o-un-prost/

http://devorbacutine.eu/ia-ti-o-femeie-pe-care-inaintea-ta-iubit-o-un-prost/

cu Tanti Păpuşica alias Vilma Larion, puţin după data în care a împlinit 80 de ani

Imagine
<3

I'm really proud of them!

Imagine
Felicitări echipei de specialişti care a efectuat săpăturile la Ripiceni în frunte cu excepţionalul conf.univ.dr. DUMITRU BOGHIAN apoi la fel de destoinicii specialişti şi colegi: arheologul Aurel Melniciuc, directorul la  Muzeul Judetean Botosani  şi prof. dr. Sergiu Enea, specialiştilor de la Iaşi, studenţilor de la Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava şi tuturor celor implicaţi. La descoperirile arheologice de la Ripiceni au fost folosite tehnologii de ultimă generaţie,  printre care scanări magnetometrice şi scanări 3D, ce au permis determinarea exactă a amplasării locuinţelor în cadrul aşezării, în cadrul unui proiect realizat în colaborare cu Facultatea de Istorie a Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava  şi Platforma Arheoinvest de la Universitatea ”Al. I. Cuza” din Iaşi, care vizează studierea ‘Evoluţiei habitatului uman preistoric şi protoistoric în depresiunea Prutului Mijlociu’. http://www.cunoastelumea.ro/descoperire-arheologica-de-exceptie-in-ro...

...şi a venit şi ZIUA ACEEA!!!!

Imagine
...şi a venit şi ZIUA ACEEA!!!!  Mulţumesc pentru ajutorul în împlinirea acestei dorinţi domnului instructor Pradaes Johnny  care a avut răbdare, disponibilitate, care dat dovadă de mult tact şi a găsit modalităţi de a mă motiva, doamnei  Ani Bacau Ignat  care a fost mereu alături de mine, domnului  Ignat Vasile  care mi-a purtat noroc astăzi şi m-a încurajat înaintea „probei de foc”, dar şi domnului comisar şi poliţist examinator care s-a comportat exemplar, astfel încât factorul intimidator nu a mai existat....jos pălăria pentru dumnealui şi felicitări pentru modul în care înţelege să îşi exercite atribuţiunile. La toată treaba asta, nu pot să am decât o concluzie: BE SMART, ALEGE ŞCOALA DE ŞOFERI SMART!!!  ;)  with  Școala de soferi Smart Driving -Ignat _Bacau

Like the legend of the Phoenix// All ends with beginnings

Imagine

Febléțile mele

Imagine

Alături de oameni dragi, pe tărâmul poeziei, tărâm în care întrebarea "ce mai faci" are valoarea unei parole de accedere la seiful prieteniei şi omeniei

Imagine
În lumea rece şi grăbită, Ce caută mereu ceva, Nu mai e timp de „bună ziua” De „ ce mai faci” a întreba Ce sufletele ca de gheaţă, Mereu fugind spre undeva, Timp numai e de omenie De ce „ ce mai faci” a întreba În goana spre eternitate, Neştiind cât de puţin suntem, Noi timp de-o simplă întrebare „tu ce mai faci” nu mai avem. Ne macină în astă viaţă, Dorinţa de a fi mai mult Şi în graba noastră spre neant De-un „ce mai faci” timp n-am avut. Dar timpul trece precum vine, Iar viaţa curge, un şuvoi Şi-odată poate peste vreme Un „ce mai faci” am vrea şi noi. Nimic pe lume nu e veşnic, Cujm e, nimic nu mai rămâne Un ce ma faci” e bun şi astăzi Şi sigur bun va fi şi mâine. (Nepreţuitul „ce mai faci”?-Vasile Avorniciţei)

I've been....

Imagine

Pădurea, stejarul şi....TATA

Imagine
Tata, m-a învăţat să respect, ocrotesc şi iubesc pădurea. A împădurit zeci de hectare şi am plantat şi eu la rându-mi câteva zeci de copaci. Tot el mi-a spus câte ceva şi despre puterea tămăduitoare a copacilor. Pentru mine, stejarul a fost şi rămâne copacul care mă fascinează cel mai mult, este copacul de esenţă tare, falnic, care ţine piept tuturor furtunilor, simbolul al puterii, tărei de caracter şi al silvicultorului , cel care mi-a străjuit din poarta casei natale copilăria şi pe care îl asemănam cu TATA. Deunăzi am surprins o imagine cât se poate de grăitoare despre rolul, rostul şi puterea unui copac şi mă întrebam cu groază când va fi şi acesta doborât la pământ de securea nemiloasă a unuia care în viaţa lui nu a plantat sau nu va planta un arbore şi care nu doi doi bani pe eforturilor celor (foarte puţini) şi pe faptul că pădurea produce OXIGEN, ne oferă umbră, oferă hrană şi habitat pentru floră şi faună,îmbunătăţesc calitatea aerului, diminuează zgomotul, reduc temperatur...

Una dintre preferatele mele, ARIANA GRANDE ( doar 1,53 m înălţime ;) ), cu adevărat o voce GRANDE!!! (y)

Imagine

Proba de foc, parcarea laterală din doar 3 mişcări 😊

Imagine

Eu sunt.....ISIS

Imagine
Pentru cei interesaţi de zodii, fascinant mi se pare şi zodiacul egiptean potrivit căruia eu cică aş fi Isis; voi cine aţi fi?  ;) Isis este arhetipul feminin al creatiei - zeita fertilitatii si a maternitatii. I s-au dat mai multe nume si a jucat mai multe roluri in istorie si mitologie - ca zeita si femeie creator. In dualitatea realitatii noastre - ea reprezinta aspectele noastre feminine, creatia, renasterea, ascensiunea, intuitia, abilitatile psihice, vibratiile inalte, dragostea si compasiunea. Ea este energia Yin, mama care ne hraneste.O neobosita sursa de regenerare si de profunda compasiune, imaginea zeitei Isis este deseori asociata celor 2 simboluri crucea si scanteia, semnificand perpetuarea originilor si a descendentilor. sis (11 -31 Martie, 18 -29 Octombrie, 19 -31 Decembrie) Capacitatea de a renaste Sotia si sora lui Osiris, Isis este arhetipul feminin al frumusetii si creatiei simbolizand in mitologia egipteana fertilitatea si renasterea. Lui Isis i se mai spune...