Mihaela Băbuşanu

Mihaela  Băbuşanu
"De unde sunt eu?sunt din copilăria mea ca dintr-o țară!"

luni, 15 mai 2017

„Istoria fără manual”, din ce în ce mai captivantă

·         trofeul ediţiei a V-a, merge la Târgu Frumos
   Într-o atmosferă  cu o încărcătură istorică şi emoţională deosebită, la Cetatea Neamţului, prin bunăvoinţa gazdelor noastre, dr. Vasile Diaconu şi prof. Traian Anton, Sâmbătă 13 mai, s-a desfăşurat cea de a V-a ediţie a proiectului “Istoria fără manual”.
Proiectul, datorită tenacităţii şi pasiunii unui număr de dascăli şi istorici, absolvenţi ai Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava, începe să fie din ce în ce mai vizibil, mai atractiv, mai amplu şi recunoscut ca atare, de curând el fiind inclus şi în C.A.E.R la poziţia 411.
Îmi amintesc şi acum discuţiile preliminare închegării acestui proiect purtate între colegii Sergiu Enea şi Florentin Botezatu  de la care a pornit ideea demarării acestui proiect de suflet. Eu am venit cu ideea acestui titlu, Traian Anton a venit cu idei referitoare la structura proiectului, si apoi fiecare dintre ei a contactat foşti colegi care s-au arătat cu toţii dechişi şi interesaţi, au venit cu idei, cu bani şi mai ales cu multă pasiune. Da, PASIUNE este cuvântul şi elementul definitoriu  căci, trecând peste bariera unui sistem care nu este în stare să ofere nici o recompensă justă,  ei vor să le deschidă elevilor lor, prin mijloace proprii şi diferite, un nou orizont.
Structura complexă, de amploare şi participarea directă a tuturor celor implicaţi , conferă acestui proiect unicitate dar şi valoare.Elevii sunt atraşi şi de trofeul “Istoria fără manual”, de medaliile şi  diplomele care dau şi un caracter competiţional concursului, ambiţionând elevii să-şi adjudece marele trofeu sau măcar locurile II sau III precum şi de celelalte materiale inscripţionate cu denumirea proiectului, data şi locul desfăşurării ediţiei în curs, achiziţionate evident,  prin contribuţia bănească benevolă a profesorilor coordonatori.
Proiectul implică un concurs între echipaje structurat pe trei probe care  își modifică structura de la ediţie la ediţie, astfel încât elevii să se confrunte cu situații noi care să le strârnească interesul și curiozitatea pentru istorie. Fiecare probă este moderată de către un profesor, iar juriul,  ales în prealabil din cadrul colaboratorilor are rolul de a monitoriza cu obiectivitate buna desfășurare a activităţilor și punctele acumulate. Prima probă a constat în întrebări generale din istoria românilor cu patru variante de răspuns. La această a V-a ediţie, a existat şi o probă inedită dar şi o probă special, practică. Astfel, la  proba a II-a, care a fost denumită “Micii cercetaşi”, elevii au trebuit să caute pergamentele ascunse în interiorul cetăţii, notate diferenţiat.
Proba a III-a, a constat  în realizarea de mulaje din argilă după o temă dată, care a fost ulterior jurizată. Invitatul special al acestei ediţii,  a fost domnul  Gorea Iulian, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ,  care a vrut să ne şi adreseze un mesaj: “Am răspuns fără ezitare la invitaţia de a participa în calitate de ceramist şi restaurator în cadrul Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, la această minunată competiţie de dăruire pentru elevi şi trecut din partea dascălilor, seriozitate şi interes din partea tinerilor elevi. Tuturor le mulţumesc pentru minunatul sentiment trăit, acela de a aparţine unei mari familii care are trecut,prezent şi viitor. Proba practică oferita spre examinarea participanţilor a constat în realizarea de către aceştia în cadrul echipelor,  a unor figurine din argilă aparţinând complexului de cult "Soborul zeitelor,, descoperit în anul 1981 pe teritoriul judeţului Bacău,  localitatea Poduri-Dealul Ghindaru, după o fotografie a acesteia şi un desen ajutător, frontal ,spate si lateral. În cadrul jurizarii lucrărilor am ţinut cont în primul rând de spiritul de echipă caracteristic şi perioadei precucuteniene din care provin aceste artefacte ,respectarea etapelor de lucru în vederea ansamblării celor patru elemente din care este constituită statuieta şi nu în ultimul rând asemănarea cu modelul original. Cu strângere de inimă am făcut câteva departajări în rândul echipajelor la acordarea notelor, părerea mea sinceră fiind aceea că toate echipajele meritau nota maximă în ce priveşte proba practică. Au fost buni , adaptându-se cu uşurinţă cerinţelor probei având în vedere ineditul ei. O consolare în acest sens a constat în faptul că elevii au putut lua acasă  figurinele modelate, spre păstrare sau pentru a le oferi mai departe. Vă mulţumesc pentru că am avut prilejul să vă cunosc dragi copii şi stimaţi dascăli”.
  Nu trebuie trecută cu vederea nici partea a II-a a fiecărei ediţii a proiectului,  care constă în  vizitarea locurilor de interes istoric din arealul local (în funcţie de localitatea în care se desfăşoară).
Aşa s-a întâmplat şi acum, ulterior echipajele fiind găzduite peste noapte în tabăra de la Oglinzi, prilej ideal de socializare şi chiar o mai mare apropiere. Astfel, se poate spune că elevii implicaţi în proiect, experimentează şi noi formule de relaţionare  care le pot  pune în valoare potenţialul şi calităţile, pot lega noi prietenii şi  pot să îşi cunoască mai bine colegii de echipă sau pe cei împotriva cărora concurează.
 Caştigătoarea  acestei ediții este echipa Liceului Teoretic "Ion Neculce" din Târgu Frumos jud.Iaşi, coordonați de prof.dr. Sergiu-Constantin Enea.
Pe locul al II-lea s-a situat echipajul Liceului Tehnologic "Ion Nistor" din Vicovul de Sus, județul Suceava, coordonați de prof.Florin Gheorghiță şi pe locul III cel al şcolii Gimnaziale "Sfântul Andrei" din Tăcuta, jud Vaslui, coordonați de prof Lucian Iftene şi Constantin Crăescu.
Au urmat, în ordinea punctajelor acumulate, Şcoala Gimnazială Preuteşti, jud Suceava,  coordonați de prof.Neculai Şchiopoaia, Colegiul Național "Eudoxiu Hurmuzachi" din Rădăuți, Suceava, coordonați de prof Adrian Puiu, Şcoala Gimnazială "Al.I.Cuza" din Dorohoi, Botoşani, coordonați de prof.Dragoş Balasan,Şcoala Gimnazială nr 1 Răuceşti jud Neamț,  coordonați de prof Traian Anton, Liceul Teoretic "Anastasie Başotă" din Pomârla, Botoşani, coordonați dr prof. Cristian Gavril, Colegiul "Grigore Antipa" din Bacău, coordonați de prof.Florentin Botezatu, Şcoala Gimnazială din Cordun, jud Neamț, coordonați de prof Pavel Petrea.
Juriul acestei ediţii a fost alcătuit din muzeolog Mihaela Băbuşanu, dr. Vasile Diaconu, prof Gigel Bârliba, prof Emanuel Balan, prof Loredana Puiu şi prof Ioan Arsintescu.
Şi pentru că merită, reamintim încă o dată  numele coordonatorilor acestui frumos proiect:
Prof. dr. Sergiu-Constantin ENEA
Prof. Florentin BOTEZATU
Prof. Traian ANTON
Prof. Lucian-Ovidiu IFTENE
Prof. Petrea PAVEL
Prof. Neculai ŞCHIOPOAIA
Prof Ciprian BĂETU
Prof. Dragoş BALASAN
Prof. Adrian Puiu
Prof. Tiberiu Cristian Gavril
Prof. Florin Gheorghiță
Prof. Constantin Crăescu
Expert patrimoniu Mihaela BĂBUŞANU
    Vă rugăm să “aplaudaţi” încă o dată  strădania celor enumeraţi mai sus, un rând de aplauze suplimentar fiind pentru gazdele acestei ediţii, dr. Vasile Diaconu şi prof. Traian Anton şi unul pentru elevii care s-au străduit şi au contribuit la reuşita acestei ediţii.

Mihaela Băbuşanu















  

Niciun comentariu: